Cum să faci o autobază decentă [Oțelul – CFR Cluj 1-2]


Albul portughez Rui Pedro ne arată devreme în meci că știe să cadă în careu. În absența lui Cadu, execută Gabi Mureșan și se face 0-1 în minutul 7. Uitați-vă bine la Gabi, că n-am multe poze cu el!

Gravă eroare de comunicare în minutul 22. Andone strigă ”Ieși!”, Gabi Mureșan înțelege greșit îndemnul de pe margine și iese de tot. Colțescu reduce proporția românilor CFR-ului de pe teren de la 3/11 la 2/10. Eliminarea lui Mureșan face o victimă colaterală: nu peste mult timp, Diogo Valente e schimbat cu Vass.

Cum era de așteptat, Andone și-a menajat câțiva titulari importanți, stârnind probabil invidia lui Dorinel Munteanu. ”Neamțul” nu-și permite acest lux. Marea (și plăcuta) surpriză a fost apariția lui Felgueiras în poartă! Spre deosebire de meciurile anterioare, când repunea mingea cu pasă scurtă la fundași, la Galați s-a văzut diferența de abordare tactică a partidei, pasele fiind înlocuite cu degajări lungi. CFR nu e interesată în menținerea posesiei mingii, ci în menținerea rezultatului favorabil.

Prima ocazie a gălățenilor a venit târziu, în minutul 33, după o perioadă când am încercat să-i ardem pe contraatac și le-am cedat inițiativa. A urmat imediat încă una și s-a văzut că CFR nu e suficient de concentrată în apărare. Și a venit egalarea, după o țesătură de pase care ne-a prins moleșiți, în minutul 39. Faza a semănat cu faza golului primit la Liberec și e un semn că Felgueiras nu-i imbatabil la situații 1 la 1. Nu-i grav, nici Beto nu era (ambii portari portughezi compensează la alte capitole). Dar antrenorul Baselului sigur și-a luat notițe…

Fază de curtea școlii, în repriza a doua. Elevul Rafael a’ lu’ Bastos este trântit prin praf de niște ”jmecheri” mai mari, care încep să-și paseze între ei ghiozdanul tocilarului. Bietul Rafael încearcă disperat să-și recupereze ghiozdanul și temele din dânsul, dar ghiozdanul sare în lateral, se transformă în minge, curtea școlii se transformă în terenul de la Galați, letargicul Ronny se transformă în atacant de clasă, șut… 1-2!

Pentru că fulgerașul (Ronny) nu lovește niciodată de două ori în același loc, e schimbat cu fulgerul (Sougou). După intrarea lui Cadu în locul lui Rui Pedro, autobaza lui Andone e pregătită să nu mai piardă avantajul de un gol.

Nu știu când am mai văzut formula 5-3-1, dar nimănui nu-i pare deplasată. În imagine, linia de 5 fundași: Pinto, Cadu, Maftei, Piccolo, Sepsi. Totul pentru front, totul pentru victorie. CFR se apără tot mai corect și mușcă pe contraatac, cu un Bastos care-ți sare pur și simplu în ochi.

Dorinel Munteanu pare resemnat. Deși a încercat mai mult, tot în postura lui Șumudică a ajuns – învins. Se gândește probabil că putea face și mai mult. Mi se pare destul de trist cum stă el, singurel. Galațiul poate că a câștigat un primar, dar Oțelul a pierdut un președinte. Cuplul Stan-Munteanu îmi era chiar simpatic. Vremuri grele la Galați. Cele bune par tot mai departe.

Galeria ceferistă, suficient de mare pentru o astfel de deplasare, se bucură. Spectatorii gălățeni, fini cunoscători ai fenomenului (am văzut un suporter cu tricoul lui Bayern), trec peste momentul de eclipsă când ne-au dorit în scandări mamele și pleacă dezamăgiți spre casă.

Ultima fază a partidei e dureroasă și demonstrează încă o dată că azi a fost 13 pentru gazde. Din fericire, toți sportivii gălățeni supraviețuiesc,  pregătiți să lupte în altă zi. Poate contra Stelei?…

0 comentarii

  1. Puteam fi batuti lejer, am avut sansa. O fost o autobaza INDECENTA. Mi-a stat inima in loc tot meciul. Multumesc pe aceasta cale lui Gabi Muresan! E meritul lui!

    Apreciază

        • T-Bone, mie-mi place cum scrii, cum gandesti, dar , cu toata prietenia, tu esti cel care provoci. Esti baiat destept, cred c-o sa intelegi ceva: Bula intr-o zi pe autostrada. Deschide radioul, aude urmatorul anunt : ”Oameni buni, circulati cu multa prudenta, pe autostrada cutare, la km cutare, un sofer inconstient conduce pe celalalt sens de mers, punandu-va vietile tuturor in pericol! Feriti-va de el!” La care Bula striga exasperat: ,,CUM BA UNUL, CA TOTI CIRCULA GRESIT”! 🙂

          Apreciază

          • Ma fratilor, io intru destul de rar pe fitzuica asta si nu pre’ am habar cu ce v’o gresit T-Ciontu’. Insa vad una: omu’ o comentat, si gasca o sarit politicos pe el. Nu mi s’o parut ca v’ar fi provocat! Acuma, pa Dantesc il stim cu totii, ca’i baiat de treaba si se leaga de oameni la adapostul haitei. Mai stim ca’i impaciuitor si ascunde cacatul sub covor, de unde nu se vede, numa’ pute. Pe Retardila iara’l stiu de baiat de treaba. Pe restul nu, ca n’am avut chef . Acuma, ma intreb ca omu’ : oare nu’i posibil ca Ciontu’ sa va fi iritat cu ceva in trecut si acuma sa’i interpretati fiecare comentariu cu un usor resentiment si nu in spiritu’ dreptatii, legandu’va la randul vostru de el si chiar provocandu’l ? Bre, va dati pacifisti! Pai fiti pacifisti, nu scormoniti rahatu’! Ai auzit Dantesc? Ca daca nu esti cuminte ma sacrific si le dau motive la astia sa ma baneze!

            Apreciază

  2. Suntem puternici. Mi-a placut, cu o singura si mare exceptie (de ce nu deceptie) si anume… Valente. Azi chiar era momentul sa exceleze. Datorita cuplului excelent Muresan – Godmeche noi nici nu ne-am dat seama ca de la inceputul meciului jucam in 10. Felicitari lui Andone pe care – inca o data o recunosc si „mea culpa” – l-am contestat la inceput. Echipa este eficienta, jucam atat pe extreme cat si pe mijloc, dar problema apararii pare rezolvata pentru moment. Se vede motivare, se vede dorinta de a castiga chiar cand esti condus, chiar cand esti cu un om in minus. Se simte viteza, superioritatea si experienta jucatorilor. Am castigat intr-adevar ca niste campioni adevarati.
    Oricat de frumos a fost nu trebuie sa uitam gestul prostesc si total pueril al lui Muri. Va lipsi sigur doua etape si va fi un mare minus in jocurile viitoare, iar al doilea meci va fi cu Rapid. Oricum a fost bine. Forta CFR. Doamne ajuta.

    Apreciază

    • Daca organizarea defensiva era corecta, Muresan nu ajungea in pozitie de fault, nu venea atat de imprecis in interventie din spate. Avem un plus de ordine in aparare datorita lui Piccolo si Felgueiras si nicidecum din pricina stiintei lui Ando. In rest calitatea individuala si pregatirea fizica ireprosabila isi spun cuvantul. Bastos e marea surpriza si marele merit al lui Andone.

      Apreciază

  3. Merci 07 ! Asta-i pofta ce am poftit-o de la un comentator CFR,scurt,la subiect,obiectiv ! Multam batrane 🙂 Probabil trebuia sa te faci cronicar sportiv da’ nu’i bai poate intr-o alta viata….

    Apreciază

  4. Este o victorie de moral obtinuta in conditiile date……cu multe schimbari ,cu eliminarea lui Muri.Partea pozitiva ca am reusit sa luam cele 3 pct.Lasand la o parte gestul lui Muri,cred ca nu trebuie sa-l punem noi la zid generalizand ca a mai facut astfel de faze.Sa nu uitam de ce eliminari a avut parte in returul trecut,unele de-a dreptul hilare cand dupa niste simulari (vezi cu Concordia si cu Tg.Mures ) a fost pedepsit nedrept.Sa nu uitam cum sunt judecate faze de acelasi nivel (intrarea la Pinto din primul minut al meciului de la Piatra Neamt ) in care suntem noi victime.Nicicum in sensul ca acolo nu s-a dat nici fault la o intrare de rosu.Uitati-va ce scandal a iesit dupa Vaslui-Panduri cu 11m facut de Sanmartean.Probabil ca Radu Petrescu arbitrul de la partida Vasluiului va fi trecut pe tusa.Ce s-a intamplat la partida cu Ceahlaul unde arbitrul a avut 6 decizii gresite contra CFR?Liniste totala si totul este in ordine.
    Revenind la partida de la Galati voi remarca ca la golul egalizator Felgueiras a luat un gol aproape similar ca cel de la Liberec pe coltul scurt.Vinovat moral este si Maftei care in loc sa stranga la negrutul de la Galati fuge in prima faza in centru ,apoi incarca sa se redreseze dar prea tarziu……dar totul porneste de la intrarea periculoasa a lui Giurgiu cu piciorul inainte ,unde Vass in loc sa dea in minge ¨i-o pune pe picior ¨ lui Giurgiu .Sunt multe greseli tehnice si mai multe de interpretare shmechereasca si de pacalire a fotbalului.Multe simulari,trageri,shicane.Este greu sa arbitrezi jucatori cu un astfel de bagaj ……tehnic.
    Acum cu moralul ridicat dupa ultimele 3 victorii ,sper sa trecem cu bine vineri de Iasi (ai grija Ando ,nu uita ultima ta partida din fostul mandat) si apoi sa facem un joc bun la Basel ,unde sa punem o caramida la calificare…..

    Apreciază

    • Ce bine ar fi ca unii dintre voi sa tina o evidenta a greselilor de arbitraj facute in defavoarea noastra. In sezonul trecut am tinut si eu una, dar acum, din pacate, nu mai apuc sa vad aproape niciun meci, pentru ca nu prind Dolcele.

      Apreciază

  5. Cat despre Muri opriti-va… omu a gresit dar nu cred ca e singurul…si inainte de a ridica piatra ganditi-va…simplu, la meciul din returul campionatului trecut cu aceeiasi otelul…sau mai bine la meciul cu pinguinii…tot retur 🙂 ok?

    Apreciază

    • Dantesc, nu trebuie sa ne suparam nici daca cineva observa ca Muri joaca cam ca la ciurda… La el nu’i un simplu accident. Un jucator foarte bun, insa extrem de dur. O demonstreaza meci de meci.

      Apreciază

  6. Bravo băieţi ! Andone a profitat de eliminarea lui Muri şi a băgat autobaza le verificare, cu gândul şi la Basel, evident. Cât despre Muri, el nu este tipul jucătorului dur prin definiţie şi prin intenţie (cum era Alexa-Chirurgul,de ex.), pur şi simplu pune picioarele ceva mai lent (mai ales când atacă adversarul din lateral sau din spate). Astfel, dorinţa lui de „fault tactic” se transformă -de multe ori, din păcate- întro intervenţie de roşu. Când se apără cu faţa la adversar, acest risc e mult mai mic, având o rată ridicată a deposedărilor corecte în astfel de situaţii. Asta e, se poate antrena norocul, autobaza, şi ce vreţi voi, dar o constituţie fizică anume se schimbă mai greu, el fiind -din acest punct de vedere- un fotbalist atipic de-a binelea. Cu toate acestea, recunosc că Muri este unul dintre cei mai simpatici jucători din lotul CFR-ului (atât ca comportament extrasportiv, cât şi ca devotament faţă de culorile alb-vişinii ), şi are toate şansele să devină -împreună cu Cadú- o viitoare legendă pentru CFR. Cât despre joc, cum spuneam : s-a făcut o revizie a autobazei, s-a completat lichidul de frână, s-a testat turaţia, s-a mai scos şi ceva rugină din caroserie, şi, în final, s-a dat ITP-ul…HAI CFR !!

    Apreciază

  7. Interesant este ca nimeni nu si-a dat seama(sau nu vrea sa recunoasca) ca a fost un blat de toata rusinea.. S-a vazut din avion, e trist pentru suporteri si pentru cei care platesc bilete la meci, daca vom continua cu mizerii din astea vom fi tot urmariti de ghinioane.

    Apreciază

    • Sunt curios daca blatul includea si urcarea lui Branet in careu in minutul 94, precum si accidentarea teribila a lui Sirghi. Daca insa stii tu sigur, as vrea, daca se poate, sa ne spui sursa informatiei si traseul banilor/intereselor/punctelor.

      Apreciază

  8. Bine ca s-a terminat cu bine, dar Gabi Muresan chiar a facut-o de oaie. Dupa parerea mea la experienta lui nu e voie sa faci asa ceva. Poate ca omul a mai imbatranit, desi dupa Wikipedia are numai 30 de ani. Blat nu a fost, atat mai poate Otelul in acest moment, iar noi in 10 am descurcat-o bine. In 11, cred ca se putea castiga lejer la Galati. Cele bune tuturor si sa auzim de bine !

    Apreciază

  9. Salicene ieri erai treaz si azi ai luat ceva la bord? Te intreb asa preteneste 🙂 In rest sa fi tu sanatos cu parerile tale ,dar cred ca asta ti-am mai spus-o (apropo ai facut o obsesie vis-a-vis de persoana mea?!? …tat’ preteneste intreb )

    Apreciază

  10. Nu stiu cum se face, dar nici macar stelistii sau vasluienii nu pun la indoiala victoria noastra cu Otelul.(in afara de stramba lui Mironica de la faza penaltiului si a 4-5 baieti lipsiti de viata care injura pe gsp si prosport de dimineata si pana seara).Otelul a avut si verticalizari si centrari si suturi pe poarta si pe langa samd, dar atat au putut.A fost un meci castigat norocos, sincer cred ca Otelul a fost lipsit de sansa, a fost exact genul ala de meci in care cel care joaca slab castiga, demoralizand total echipa care a luptat din rasputeri sa-si depaseasca ghinionul.Ne-am aparat 70 minute in careul de 16 metri, asa un meci de „cacacios”(vorba lui Arpi) n-am vazut de mult timp.Zice sus autorul ca am avut o „autobaza decenta”…sa fim seriosi…autobaze decente vezi in Italia, dar cand te aperi in 16m ca selectionata insulelor Feroe atunci e absolut jenant, un semn clar de frica si neputinta(neputinta de a pune piciorul in prag si a conduce un joc prin prisma valorii celor 9 jucatori de camp).Foarte sincer iti zic, eu detest mai mult decat orice acest stil de aparare a rezultatului, implica o lipsa de demnitate crunta, efectiv stai in genunchi si gafai ca acceleratul respingand mingi…foarte jenant.De acord, am castigat, dar cand castigi meciuri in genunchi zambetul e intotdeauna amar, mai ales ca nu am evoluat impotriva unei echipe de renume mondial unde valoarea subjuga orice intentie a echipei mai slabe de a juca balonul.E tot jena, sigur, dar e ca un meci dintre un boxer categoria pana impotriva unuia de la categoria grea.Toata lumea vede diferenta intre cei doi si infrangerea celui mai micutel si mai slabut e privita ca fireasca, naturala, logica.Dar Otelul nostru din Galati nu e din categoria grea deloc, meciurile lor din Ch.L. vorbesc clar si raspicat, dar am preferat sa ingenunchem in fata lor si sa ne rugam la Doamne-Doamne timp de 70 de minute cu scuza eliminarii lui Muresan ca pretext central in filozofia tactica expusa de Ando la tv.Am prins o contra la ficat prin Ronny si apoi ne-am facut mici-mici-mici intr-un colt, rugandu-ne sa sune gongul de final…ceea ce de data asta s-a intamplat si multumim Divinitatii pentru acest cadou nesperat, singurul „responsabil” pentru cele 3 puncte castigate.Sigur, vor zice unii ca valoarea jucatorilor nostri si excelenta lor colaborare din defensiva stau la baza acestei victorii, dar ii contrazic…cand te aperi in 16metri cu toata echipa depinzi mult de sansa, orice minge poate ricosa nefericit in plasa, putea sa fie si Barcelona in locul nostru, erau expusi la fel de mult cu un astfel de stil defensiv, unde mingile zboara ca gloantele inspre poarta, la foc automat.Atentie si cu Baselul, draga CFR! Vorba cu ulciorul ce nu merge si a doua oara la apa n-o fost lansata degeaba in popor.Sa nu jucam la fel si acolo, sa nu riscam prosteste, atentie CFR, Basel e o echipa de care putem trece jucand concentrat, atent si eficient.Sa ne aparam macar la 22-24 de metri de poarta, daca tot vrem sa jucam la asteptare si pe contraatac.Nu mai jos!

    Apreciază

  11. „Autobază decentă”. Felicitări autorului, care a descris foarte sugestiv modul în care s-a apărat CFR-ul la Galați, în 10 oameni și având 2-1 pe tabelă. Autobaza e musai să stea cu curul în poarta lui Felgueiras, nu la 20 metri, altfel NU ESTE AUTOBAZĂ! Autorul evită să tragă concluzii sau să critice alegerea de către antrenor a sistemului autobază și bine face! El se limitează să descrie autobaza drept ”decentă”, termen care nu este nici pe departe egal cu ”sublimă”. De ce a fost autobaza decentă? Pentru că, ajutată și de noroc (când bagi autobaza, e logic să te bazezi și pe noroc!), autobaza a rezistat până la final, fără să se facă de râs. E interesant că nici măcar cei mai mari dușmani ai CFR-ului n-au acuzat echipa clujeană că s-a băgat cu fundul în poartă. Tactica aleasă poate n-a fost genială, dar cu siguranță a fost decentă! În definitiv, CFR-ul n-a stat doar cu fundul în poartă, precum un constipat pe budă, ci a dezvoltat niște faze elegante dincolo de centrul terenului, în care Bastos a fost vioara No 1. Felicitări, 07, pentru articolul scris la cald, dar decent! Te mai așteptăm să ne farmeci scriind despre CFR și pentru ceferiști. PS – La mulți ani, celor care poartă numele de Maria! În primul rănd, ceferistelor!

    Apreciază

    • Aoleo, 07, ai omorat logica cu sataru’ ! Ai facut-o ferfenita, ai strivit-o ca pe o furnica ratacita! haha, dar nu-i nimic, nu ma supar, si eu sunt subiectiv de multe ori, mai ales cand vine vorba de CFR. Deci, facand o analiza pe textul tau…autobaza are loc atunci cand jucatorii unei echipe se baga „cu curu in poarta”.Deci, pe cale de consecinta, tu zici ca „am stat decent cu curu’ in poarta”.Cum iti suna? Aiurea, este?! Apoi, cateva randuri mai la vale pe textul tau vine bomba nr.2…”În definitiv, CFR-ul n-a stat doar cu fundul în poartă, … , ci a dezvoltat niște faze elegante dincolo de centrul terenului…” Sa zic eu sau iti dau singur seama?! Te las pe tine sa zici atunci. Si care erau fazele alea elegante dincolo de centrul terenului de dupa golul lui Ronny? Centrarile lui Felgueiras si ale celorlalti pe Sogou la Doamne-ajuta ori driblingurile frumoase ale lui Bastos terminate cu iesiri in aut pentru Galati? Hai sa fim seriosi. Repet: is fericit c-am castigat, a fost un meci incredibil fiindca intr-adevar am sfidat bunul simt cu acele 3 puncte castigate.In mod normal, trebuia sa facem maxim 1 , Cineva acolo sus clar ca ne iubeste.

      Apreciază

      • Amice 🙂 Hai ca iti dau o tema de gandire ca tot a fost liber azi . Ia gandeste-te tu la Inter-Barcelona sau la Barcelona-Chelsea si spune-mi ce a fost acolo? Cine a jucat fotbal si cine a stat cu fundul in poarta ? …iar la sfarsit , cine a luat trofeul? spectacolul sau pragmatismul? Inca ceva(completare) daca Muri nu era eliminat uite eu as fi in stare sa pariez cu tine ca jocul ar fi avut cu totul alt curs …alta dinamica alta desfasurare si pana la urma ceea ce conteaza e doar rezultatul. Corect?

        Apreciază

        • Nu tin minte nici pe Inter si nici pe Chelsea comasati ca oile in careul de 16 metri timp de 70 minute, atentie, de Otelul, cea care facea 0 puncte anul trecut in Ch.L. si nu de Barcelona, care e fara indoiala cea mai buna echipa de fotbal din toate timpurile(inca).Sa stai in fata Barcelonei pe linia portii cu toata echipa cand ai nevoie de rezultat pozitiv e o rusine ce se poate explica si argumenta, dar in fata Otelului, cand esti si campioana en-titre, e umilitor.Sigur, avem pretextul omului in minus, dar adevarul e cu totul altul si nu merita sa ne pacalim, chiar daca suntem cu totii bucurosi de rezultat(da, subscriu pragmatismului, dar trebuie sa platim pretul rusinii cand jucam strict pentru puncte).Sa fim barbati si sa recunoastem ca nu am jucat deloc fotbal dupa golul nesperat al lui Ronny.Ne bucuram de rezultat, dar hai sa fim onesti cu noi insine…vorbim totusi de fotbal, nu de exilarea sa in rigorile capitalismului salbatic lipsit de scrupule or de ruleta ruseasca…Cand vom juca impotriva Barcelonei atunci foarte bine…promit ca intru si eu pe teren sa acopar o zona din poarta pe langa ceilalti 11 ceferisti, aia e, stim ca valoarea lor e cu mult peste nivelul nostru si singura sansa de a obtine ceva e sa te aperi in draci, cu orice pret, mai ales daca joci o finala europeana…dar pana atunci sa vorbim limba fotbalului, cea care intereseaza orice microbist onest in relatia cu pasiunile sale.

          Apreciază

          • Un antrenor e tinut in viata de rezultate ,o echipa creste prin rezultate,trofeele de orice tip ar fi ele se obtin prin rezultate ,iar pe baza acestora un club,o echipa,un antrenor pana si publicul capata incredere…Tin sa iti aduc aminte si o fac cu mare drag de faptul ca acum trei saptamani si eu si tu eram de aceeiasi parte a baricadei in lupta unora cu Andone…Ce ceream noi atunci (noi amandoi si nu numai noi doi) era rabdare ,perseverenta si incredere …Ei vorbele noastre de atunci sunt si acum inca in vant fiindca un rezultat slab sau mai slabut vor scoate la iveala atat contestatarii cat si criticile de tip negativist iar echipa are nevoie de increderea noastra ,de incurajarile noastre iar criticile… da pot fi si ele dar cu o singura conditie,sa fie constructive ,nu povesti de super specialisti de tipul sau de genul aceluia care in viata lui nu a calcat pe un teren de fotbal dar isi da cu parerea…uite eu genul asta de critici nu il suport si stii de ce? Fiindca habar nu are…Dar in fine …

            Apreciază

          • Iar Chelsea si Inter s-au aparat in draci crede-ma ca si la linia Magniot sau cum naiba ii zice 🙂 si pana la urma au castigat si razboiul 🙂

            Apreciază

  12. T-Bone, intr-adevar am avut nevoie si de sansa in meciul de la Galati, ca sa putem scoate ceva din aceasta partida in conditiile eliminarii lui G.Muresan in min. 25. Totusi eu consider ca aceasta a fost tactica potrivita in acest meci. E drept am suferit destul pentru aceste trei puncte, dar asa se castiga un campionat cu multa sudoare, cu multe sacrificii, practicand uneori chiar si astfel de jocuri mai incalcite. Gandeste-te ca Otelul nu este de multa vreme o echipa de posesie, o echipa ce stie cu mingea, din contra e mai degraba una reactiva, una de contraatac. In conditiile astea, eu consider ca cedandu-le mingea noi nu am riscat foarte mult, pentru ca ei oricum nu prea stiau ce sa faca cu ea. Dimpotriva, daca in conditiile date ieseam la joc ne expuneam mult mai mult, pentru ca le lasam spatii mai mari in aparare pe care le puteau exploata mult mai usor. Concluzia mea e ca noi cu cat jucam mai deschis in aceasta partida, cu atat aveam nevoie de o doza mai mare de sansa ca sa scoatem acest rezultat. Iesind la joc, i-am fi ajutat defapt pe galateni sa practice chiar fotbalul pe care-l stiu ei cel mai bine, cel de contraatac.

    Apreciază

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.