Critica rațiunii impure

A fost o vreme când:

suporterii ceferiști nu-și criticau decât la epidermă, nu și la jugulară, conducerea;

suporterii ceferiști nu-și beleau antrenorii, doar le trăgeau palme peste buci;

suporterii ceferiști nu dădeau cu înjurături după jucătorii de câmp, Nuno Claro și Stăncioiu și nu le tăiau gâtul ungurilor care executau un corner;

suporterii ceferiști nu erau ocupați să copieze niște cretinoizi (ajunși din greșeală în municipiu) și să devină mai obsedați în a da muie lui * decât în a-și susține echipa preferată (iubită?);

suporterii ceferiști erau mândri că pot să-și aducă familia la stadion;

conducerea făcea promisiuni cu acoperire, iar cuvântul dat nu era o beșină de săpun;

bucureștiul manevra valize, ceea ce însemna că suntem băgați în seamă (deranjez, deci exist!);

totul părea perfect, pe drumul pavat cu trofee spre mai mult ca perfect…

De o vreme au apărut fisuri în construcție. Când și-a băgat Paszkany banii (după unii coada), fundația era fermă, temeinică, turnată de înaintașii Doctorului Constantin Rădulescu, consolidată ulterior de dânsul și întărită cu traverse și șină de cale ferată. Doar fundația, pentru că la suprafață clădirea era delapidată, bătea spre nivelul zero absolut. Arhitectul-șef a pus – surprinzător – un doftor străin de fotbal să joace rolul de șef de șantier. Iar doftorul (un felcer cu diplomă), plin de modestie ardelenească, a pus umărul și a construit. Și a rămas să fie șef de șantier nu numai pentru noi, dar și pentru copiii copiilor noștri. Între timp – fie vorba între noi – președintele jucător al clubului din Gruia a prins drag de CFR mai ceva decât arhitectul-șef. CFR nu-i copilul lui Paszkany, nici al lui Mureșan, e copil înfiat. De aia n-o să poarte niciodată numele lui Arpi (FC), deși uneori pare că și-l caută. CFR era un copil subnutrit pe care se așezau muștele ălea mari, albastru-verzui și, chiar dacă era alb, părea desprins din documentarele despre copiii africani care mor câte 20 la 3 minute. Am mai avut noi discuția asta și, în lipsă de o variantă mai credibilă, am hotărât că 75% sasul-25% maghiarul Paszkany Arpad (secondat de Iuliu Mureșan), A SALVAT CFR-ul din Cluj-Napoca, cum te uiți de pe Mașiniștilor la deal.

Asta a fost demult. Unii dintre noi poate mai ținem minte cum am zâmbit zeflemitor când am auzit SF-uri de genul ”Cupa și campionatul în 5 ani, victorie pe Olimpico în 6, Traore la Anzhi și Pereira la Chelsea în 10”. Ce bine ne-am râs! Alții erau încă prea tineri, se hrăneau cu griș cu lapte, nu cu fotbal. Ei doar au citit povești despre veacul în care Paszkany era un fel de Mad Max. A urmat ce știți cu toții: succese peste succese, trofee după trofee, satisfacții după satisfacții, ură după invidie. Ultima categorie în alte tabere. Din surpriza plăcută oferită de Provincie am ajuns cea mai blatistă echipă din istorie, cu tot cu trecut, prezent și viitor. O zice până și un înger pe Pământ precum Adrian. Paszkany a trecut de la stadiul de investitor la cel de ungur. Mureșan a trecut de la stadiul de ardelean harnic la cel de ardelean. A dat și criza peste noi, că eram de neevitat, ce dracu’! Și au apărut fisurile. Deși nu mă pricep la construcții, am să vă spun un secret: întotdeauna fisurile apar din interior, propagându-se din punctele slabe. Factorii externi nu au efect dacă se izbesc de o fortăreață perfectă.

CFR dă semne de erodare (mai degrabă morală), la toate etajele, trecând dinspre conducere – prin echipă – spre suporteri. Așa arată un club care se consumă din cauza propriului succes. Nu m-am drogat niciodată, dar știu care-s efectele. De la un timp, vrei (și ceri) să ți se mărească doza și faci urât dacă n-o primești. Nu-i destul să se dea câte un Andone la fiecare, să ajungă la toți. Eu vreau un Andone jumate și, dacă nu-l primesc, fac spume! Sunt eu vinovat (iau totul pe mine, la persoana întâia singular, ca să nu ziceți că am ceva cu persoana a doua plural) că cer mereu mai mult și mai mult? Din reflexul indus de o brumă de bun-simț aș spune că da, sunt un porc nerecunoscător, nu înțeleg că e criză și la tăți ni-i greu. Da’ apoi mă gândesc cu ciudă că nu eu mi-am promis un Shaktior, fără să specific în câte cincinale! Trebuie să împart vina cu terți. Și chiar, cum se face un Shaktior? 9 ani de stagnare și cârpeli, iar apoi 11 brazilieni direct de la sursă (nu din China) în anul 10? Eu sunt vinovat că mi se promite? Nu. Eu sunt vinovat dacă iau promisiunea de bună.

În privat (așa-i spune sistemului de bârfă de pe Facebook, cel în care comunici cu alții fără să vadă tot poporul ce povestești), mi s-a atras de ”n” ori atenția să nu cred tot ce declară presei Paszkany și Mureșan, pentru că nu dau niciodată cărțile pe față! M-au sfătuit asta suporteri ceferiști cu acces în spatele cortinei, cu acces la bucătăria internă. Pe unii dintre ei nici măcar nu-i cunosc. Au doar niște nick-uri și-și protejează atent identitatea. Dacă mă intoxică, atunci – sorry! – vă intoxic și eu pe voi. Dacă e o tactică adoptată de conducere pentru a deruta o țară întreagă de neiubitori ai CFR-ului, eu văd deja ambele tăișuri. Și mă deranjează cel îndreptat spre propria tabără. Dacă vrei să-ți dezinformezi public adversarii, și-ți pui fața de poker, să nu te miri dacă stârnești nedumerire și în rândul ceferiștilor.

Suporterii comentează și se plâng. Unii sunt agasanți, iar alții exagerați. Unii foarte lucizi, alții debusolați. Suporterii apără conducerea până în pânzele albe, chiar și împotriva altor suporteri. Avem o plajă variată de suporteri. Fiecare cu dreptatea lui… În acest moment, de exemplu, e la modă să fie răstignit Andone. De data asta de către suporteri. Conducerea l-a iertat că a fost obligată să-l răstignească prima dată, dar nu m-ar mira dacă nu se uită deja prin Portugalia. O confirmare declarativă în funcție la CFR este la fel de valabilă precum promisiunile mele că o să slăbesc. S-au ars deja destui antrenori cu ciorbă turnată în păhărele de iaurt. Dacă vreți să aflați părerea mea despre Andone, nu mă sfiesc să v-o împărtășesc: neutră! Nici nu sufăr că e A1, nici nu mor de grija lui. Asta-i într-un fel mare păcat, că nu reușește să-mi stârnească niciun sentiment. Dar poate eu sunt de vină, nu mă străduiesc suficient… Andone e cuprins acum în programul ”a doua șansă”, total surprinzător pentru o conducere care nu reîncălzea ciorba. Aș vota cu două mâini pe sus acest program, dacă n-ar mirosi a program exclusivist. Când o să i se ofere și lui Andrea Mandorlini o a doua șansă, atunci o să cred cu adevărat în acest program. Să revin. Merg pe mâna conducerii în privința antrenorului, dar nu din cauza încrederii oarbe în capacitatea tehnicianului, ci ca urmare a scăderii lipsei de interes în parcursul CFR-ului. Nu mai pun botul la nicio promisiune, dar nici nu mai am forța să mă enervez când nu mi se mărește doza. N-am crezut că voi ajunge aici, dar vă zic sincer că proiectul CFR devine boring (în engleză sună mai sugestiv). Parcă merge din inerție, nu emană destulă energie pozitivă. Nu alimentează speranțele. Conducerea habar nu are să comunice cu suporterii (ori nu-i bagă în seamă, ori nu știe cum, ori se teme de ei) și este incapabilă să le transmită clar ce planuri de viitor are. Ce transpiră dinspre conducere spre unele dintre persoanele implicate în galerie sau asociații ale suporterilor e doar… transpirație. Se mai miră cineva dacă unii suporteri sunt debusolați? Încotro ne îndreptăm și cum ajungem acolo? Cine ar trebui să facă lumină și să răspundă la întrebări? Eu, care habar n-am? Secretul reușitei unui proiect stă și în comunicare. La CFR mi se pare că e beznă în acest domeniu. În tribune nu vor fi niciodată doar suporteri care vor lua de bun tot ce li se oferă, fără a cere explicații. Suporterii sunt chibiți și mai și comentează. Din fericire, la CFR comentariile sunt uneori acide, dar rareori agresive, de prost-gust. Și mulți dintre ei comentează tocmai când nu înțeleg anumite lucruri. Nimeni dintre noi nu e perfect. Nici cei din tabăra conducerii, nici suporterii. Conducerea apelează tot mai des la exprimări gen ”sperăm că…”, în loc de ”vrem să…!” Conducerea se plânge că nu vin suporterii la meci, dar nu e în stare transmită mesajul cel mai important: la ce să se aștepte suporterii care vin la stadion?

Comunicare, comunicare, comunicare!

Au trecut deja 10 ani…