Piaza rea și limitarea tactică. [CFR Cluj – Gaz Metan Mediaș 1-1]

Istoria potrivnică a partidelor directe din ultima vreme, la care s-a adăugat evoluția neconvingătoare din amicalele serioase și din Supercupa cu Dinamo, ne-a făcut pe toți să așteptăm meciul cu teamă, dar nu neapărat fără speranță. După meciuri ratate tactic e firesc să așteptăm remediul, cu atât mai mult cu cât și medieșenii își susțin jocul cam la fel ca cehii noștri, cu angajament, defensivă organizată, atac sau contraatac rapid. Și, remediul, e clar, nu vine, nu se vede. Nu vine pentru că așezarea e la fel de lipsită de logică precum în meciul cu Dinamo. Rezultatul? Joc fără orizont.

Andone își arată din nou limita. Urmare firească: scor la pauză 0-1. O etapă care ne semnalează o pretendentă la titlu, Petrolul, o etapă care ne arată și două echipe cu care, dacă continuăm astfel, ne vom lupta pentru o poziție în prima jumătate a clasamentului, Gaz Metan, eliberată anul acesta de grijile competiției  europene și Pandurii. Am văzut iarăși dezorganizare defensivă, am văzut faze ale Gazului care puteau fi goluri. Am văzut faze la care vișiniii au păcătuit la ultima pasă, o pasă trimisă repetat înspre nimeni, dar tocmai la aceste faze am observat și deficiențele de poziționare ale jucătorilor pe faza ofensivă. Am văzut cum trei-patru, uneori cinci jucători atacă poarta adversă în linie, reducând opțiunile jucătorului din margine aflat în posesia mingii. Mai mult, la 16 m, nici un jucător care să atace poarta, nici un jucător care să aibă variante deschise, ca urmare am văzut în câteva rânduri mingi care se plimbau halucinant prin careul medieșenilor. Am văzut cum așezarea deficitară a echipei în teren închide posibilitățile de pasă ale fiecărui jucător, cum se limitează variantele de continuare și cum jocul cade în previzibil, medieșenii reușind prin poziționare să câștige multe mingi. Am văzut și surpriza plăcută a serii, Rafael Bastos, muncitor, dedicat echipei, trecându-și în cont atât deposedări cât și acțiuni ofensive de calitate.

Repriza secundă nu aduce schimbări majore din punct de vedere tactic, dar apare o schimbare esențială de atitudine în jocul CFR-ului, ca urmare Gazul e masat în propria jumătate, iar în jocul CFR-ului se observă lipsa de soluții, lipsa de imaginație ofensivă. Totuși ocaziile apar. Bastos şutează excelent, respinge Buchta, iar Kapetanos trimite doar în plasa laterală. Două minute mai târziu, Buchta respinge lovitura de cap a lui Kapetanos, după o lovitură liberă. Presiunea crescută aduce, cum era firesc, golul egalizator: Deac centrează, Kapetanos egalează. Forța și energia echipei scad. Intră Valente, în joc nu se simte, intră și Ronny și tot nu se simte. O singură schimbare s-a simțit, intrarea lui Vass, care a distribuit câteva mingi către aripi, parcă prea târziu și mai ales parcă fără folos în fața unei echipe superioare aerian în propriul careu. De remarcat că în repriza secundă mijlocul a urcat mai mult, la fel și fundașii și, pozitiv, echipa a devenit mai scurtă, ceea ce a adus după sine o evidentă superioritate. Evidențieri merită din nou Kapetanos, Sougou și parțial Deac.

S-a simțit, în pofida superiorității din repriza secundă, incapacitatea echipei de a găsi soluții tactice, de a trece peste stereotipii. Îngrijorarea nu se risipește, îndoielile nu dispar, dimpotrivă sunt semne că meciul cu Dinamo nu a fost un accident. Cum speranța moare ultima, să sperăm că pe Bastos îl ține ambiția, că Vass mai crește, că Andone va găsi soluția să-l pună în valoare pe Valente. Angajat de Vass, acesta din urmă a reușit să semene cât de cât panică în careul advers. Să sperăm că revenirea lui Cadu va aduce și ea un plus de siguranță, să sperăm că vor apărea și jucătorii lipsă, că transferurile se vor face totuși. Să sperăm că fizic echipa va intra în ritm, că încărcarea jucătorilor din perioada de pregătire se va transforma în calitate. Atât, la cald, ca primă impresie.