Partea a doua. Reglementare sportivă şi psihologie


Reglementare sportivă

Deşi sunt lucruri interesante de spus, n-o să zăbovesc prea mult asupra acestui curs. În general se vorbeşte despre capcanele pe care patronii de club le pot întinde antrenorilor prin neincheierea unor contracte clare, despre împărţirea studiilor de antrenor între mediul academic şi cel federativ şi alte câteva detalii legate de responsabilităţile şi drepturile antrenorilor.
Un singur exemplu. Să nu uităm că vorbim de antrenori pentru copii. Mingea sare gardul şi ajunge în stradă. Ce face antrenorul? Trimite copilul de unul singur să aducă mingea? Se duce chiar el?… Nu e simplu. E nevoie de foarte multă atenţie, mai ales când vorbim de securitate.
Şi ca acest exemplu mai sunt şi altele. Pentru a şti cum să se comporte, e bine ca antrenorii să aibă o idee cât de mică a regulamentelor care le legiferează activitatea. În Catalunya, aceste informaţii pot fi cerute de la Federaţie.

Psihologie

Notă: deşi aşteptam cu nerăbdare cursurile de tactică, tehnică, pregătire fizică, la final pot să spun că cel de psihologie a fost cea mai interesantă descoperire.

Evoluţia unei persoane este influenţată de dezvoltarea sa fizică şi mentală.
Posibile transformări în viaţa oricărui individ:
-schimbări emoţionale;
-schimbări fizice;
-schimbări de conduită;
-schimbări de personalitate (încredere, responsabilitate etc.);
-schimbări intelectuale.
Copiii sunt în momentul în care toate aceste schimbări sunt la cel mai profund şi rapid nivel.
Evoluţia unei persoane este întotdeauna acompaniată de obiective (nu există reacţii umane întâmplătoare în dezvoltarea sa).

Faze ale evoluţiei şi obiectivele lor– lucruri ajutătoare pentru munca cu copii şi adolescenţii
– 0-3ani> catigarea autonomiei pentru supravieţuire> învăţa să meargă, să vorbească, să mănânce, să ceară;
– 3-7ani>trec de la mers spre o coordonare mai bună a mişcărilor ceea ce le permite să alerge şi să sară.
>sunt egoişti, egocentrici, vor foarte multă atenţie, dar în acelaşi timp învăţa să împartă;
>nu se poate schimba antrenamentul prea des ( preferă rutina, stabilitatea);
>antrenamentele trebuie făcute în grup pentru a dezvolta spiritul de echipă;
>nu au capacitatea să-şi ia responsabilităţi , de aceea antrenorul trebuie să ia toate deciziile (să fie autoritar);
De câte ori nu vi s-a întâmplat să vă răstiţi la un copil şi ca răspuns să primiţi doar o faţa speriată, nişte ochi mari şi linişte? >nu au empatie (nu înţeleg trăirile celorlalţi, nu le poţi spune: dacă ţi-aş face şi eu la fel, cum ar fi? răspunsul lor interior şi sincer ar fi: nu ştiu.
-7-11,12ani>obiectivele evoluţiei fizice: perfecţionarea coordonării şi creşterea forţei,
obiectivele evoluţiei intelectuale: acumulare de informaţii;
>e o perioadă când posedă o memorie foarte bună şi se dezvoltă foarte rapid din punct de vedere intelectual (se pot observa progrese rapide);
> au primele acţiuni sociale: îşi selectează prietenii (sunt foarte categorici în alegerea colegilor de joacă, care e bun şi care nu).
11,12-14,15ani>obiectiv: devenire adult;
> perioadă de pubertate- schimbări fizice, mai ales între sexe;
> căpăta interes sexual care poate genera o instabilitate psihologică;
>antrenorii bărbaţi nu mai pot intra neanunţaţi în vestiar când conduc o echipă de fete şi invers;
>în această etapă redevin puţin egocentrici (dau greutate tuturor experienţelor, se simt jigniţi foarte uşor şi pot suferi foarte mult pentru lucruri pe care în general le considerăm fleacuri);
>au nevoie de încredere când au reacţii ciudate;
>un moment bun intelectual, învăţa mult, trebuie profitat de perioada aceasta;
>evitarea comparaţiilor, pentru că nu-i provoacă competivitatea (încep momentele critice când se pot lasă de fotbal);
14,15-….>adolescenţă- prea mare să fie copil, prea mic să fie adult;
>începe cu sfârşitul pubertăţii;
>se schimbă personalitatea până la maturitate;
>vârstă la care se probează foarte mult (simt nevoia să experimenteze);
>chestionează foarte mult autoritatea, o pun la îndoială, pentru că ei înşişi tind către autonomie şi rolul de lider;
>trebuie responzabilizaţi prin exemple (apropiate, pe care să le perceapă de aproape, ex: jucător de la echipa de seniori care a trecut prin acelaşi centru de juniori sau îndepărtate: jucători celebri recunoscuţi şi pentru conduita lor, nu numai talent).

Motivaţie
Ce este motivaţia?
Motivaţia nu este acelaşi lucru cu cheful.
Ţine de un interes concret. Nevoia pentru motivaţie este dată de depăşirea unei dificultăţi, obstacol. Este justificarea intensităţii cu care un individ încearcă să atingă un obiectiv,  în ciuda piedicilor existente.
Tipuri de motivaţie:
-internă (intimă, personală) – învăţare, evoluţie, păstrarea legăturii cu ceilalţi (evitarea izolării), împărtăşirea către ceilalţi, câştigarea respectului, inducerea celorlalţi în eroare pentru a-i face să eşueze etc.;
-externă – pentru obţinerea unui premiu, pentru un avantaj material.
Cum motivăm?
Pentru a motiva trebuie să ştim clar care e obiectivul (individual sau colectiv).
Ex: E inutil să lauzi verbal o persoană că lucrează bine, fără să-i măreşti salariul, dacă pentru acea persoană banii sunt importanţi şi invers (mărim salariul fără să lăudăm, când persoana respectivă tocmai de încurajări are nevoie).
Pentru motivare, obiectivele trebuie să fie rezonabile, pentru a nu creea iluzii. Din punctul acesta de vedere antrenorii tinerilor au o mare responsabilitate pentru a nu creea posibilitatea unor mari deziluzii ulterioare (ex:eşecul în a trece la nivel de fotbalist profesionist).
Trebuie evitat ciclul: motivaţie-obsesie-frustrare.

0 comments

  1. Bogdan, jos pălăria pentru acest articol (și nu numai)!
    și pentru ce-ai postat, și pentru faptul c-ai postat așa ceva.

    însă o anumită afirmație trebuie nuanțată.
    nu-i deloc inutil să lauzi (și atât) o persoană care lucrează bine, chiar dacă ea vrea doar bani.

    sunt aici două chestiuni importante:

    1. multă lume greșește prin limitarea atenției la recompense, fără să înțeleagă importanța altor reinforcers [scuze, dar nu există în română un cuvânt cu același înțeles].
    într-adevăr, pentru acea persoană (care dorește doar bani) lauda nu este o recompensă.
    dar este încurajare.
    adică un positive reinforcer foarte important, capabil să mărească probabilitatea comportamentului dorit de cel care-l aplică (antrenor, în cazul acesta).

    2. legătura dintre laudă și motivare nu se rezumă la plăcerea pe care ți-o dă lauda (încurajarea).
    este ceva și mai important: feedbackul.
    lauda este o formă prin care dai feedback, iar feedbackul are o contribuție foarte mare la motivație (valabil și pentru aprecierile negative, nu doar pentru laude).
    dacă cineva nu știe cât de bine performează, motivația îi scade.

    legat de punctul 2: există în practica motivării angajaților o abordare foarte interesantă, a dimensiunilor postului (job dimensions).
    e vorba de 5 caracteristici ale unei activități prin care activitatea însăși motivează persoana (și nu salariul sau alți factori):
    1. autonomia (măsura în care persoana stabilește singură ce și cum face).
    2. diversitatea aptitudinilor folosite (eterogenitatea muncii – dacă trebuie să faci tot același lucru, folosind un număr redus de aptitudini, te plictisești și îți scade motivația).
    3. identitatea sarcinii (măsura în care poți arăta: „asta am făcut eu”).
    4. importanța sarcinii (pentru rezultatele finale sau pentru organizație ca atare).
    5. feedbackul.

    dintre acestea, cele mai importante sunt autonomia și feedbackul.

    fără să mă pricep la sport și la copii, există câteva lucruri pe care le pot spune:
    în sporturile de echipă, identitatea sarcinii are un nivel foarte prost – nu este clară și vizibilă contribuția fiecărui copil la, să spunem, rezultatul unui meci.
    iar dacă vorbim de apărătorii de la fotbal, atunci și importanța sarcinii este foarte mică (cea percepută de copii, nu cea din conștiința noastră) – de glorie se umplu atacanții, cei care înscriu, nu apărătorii.
    la fel: spre deosebire de atacanți, apărătorii sunt văduviți și de o varietate prea mare a aptitudinilor (nu folosesc creativitatea, inteligența și alte lucruri în aceeași măsură în care le folosesc atacanții).
    și, de parcă n-ar fi de ajuns, și la capitolul autonomie apărătorii stau foarte prost: ei trebuie să respecte cu strictețe indicațiile antrenorului, în timp ce atancții trebuie să ia decizii proprii.
    în aceste condiții, rămâne un singur factor, feedbackul, în care să se sprijine toată motivația intrinsecă a copilului (repet, motivația dată de activitatea în sine, nu de salariu sau alte asemenea lucruri).

    deci laudele sunt foarte importante pentru copiii care fac sport,
    ale naibii de importante pentru copiii care fac sport de echipă,
    și extrem de importante pentru copiii cu sarcini defensive într-un sport de echipă.

    și nu doar copiii.
    și adulții au nevoie de laude, atât ca încurajare, cât și ca feedback.
    în timpul meciului, ei le obțin ca aplauze.
    din păcate, copiii nu joacă în fața a mii de spectatori atenți la ei, așa că e treaba antrenorului să-i laude.

    Apreciază

    • de-a dura lex, Multumesc pentru completari. Sunt lucruri la care merita meditat. Legat de utilitatea laudelor, exemplul era in ambele sensuri. Laudele sunt intr-adevar importante, chiar daca persoana care le primeste are mai mult aspiratii materiale. Ai nuantat rolul lor de feeedback foarte bine. Trebuie sa fim atenti la un aspect (fie ca manager, fie ca antrenor) – adaptarea functie de cei carora le adresam. Uite, eu stiu cazul unei persoane care isi face foarte bine treaba la servici si a primit mereu aprecieri pozitive, evaluari trimestriale excelente, vorbe frumoase in fiecare zi si chiar are mereu poza cea mai de frunte la panoul cu angajatul lunii. La inceput a fost incantata de aprecieri, i-au dat un impuls sa se implice si sa se straduiasca si mai mult. Insa timpul a trecut, salariul a ramas acelasi, de prime nici gand, iar nodul in gat cel mai mare a fost cand s-au facut niste promovari prin firma. A ajuns sa considere poza aceea de la panou un fel de bataie de joc. E un caz mai extrem, dar se mai intampla. Deci trebuie sa existe un echilibru. Legat de identitatea sarcinii, cred ca in mod evident golul se distinge ca fiind contributia cea mai vizibila. De aici rezulta o dificultate pentru antrenor in a convinge copii sa evolueze pe posturi diferite, pentru ca toti vor sa dea gol, cam asta-i tot ce inteleg ei la inceput. Apoi ai intuit foarte bine cat de importante sunt laudele pentru copii (desigur nu exagerate si niciodata! nemeritate). Daca antrenorul de copii are un avantaj fata de restul antrenorilor, atunci acesta este: copilul nu are motivatii externe, materiale, acestea apar odata cu inaintarea in varsta. Un copil poate fi foarte bine motivat doar vorbindu-i, fara sa-i bagi un cec gras in buzunar. Inca odata, excelente completari. De retinut.

      Apreciază

  2. Oare unde se greseste in Romania la pregatirea psihologica a copiilor si tinerilor sportivi de nu ajung ca la maturitate sa aiba acel spirit, acea mentalitate de invingator pe care-i au americanii sau germanii, de ex.? De multe ori se poate observa, inaintea unor competitii majore, cum sportivi romani, la concursuri pregatitoare, au rezultate foarte bune ce i-ar indreptati la podium, dar cand ti-e lumea mai draga clacheaza, in timp ce cei americani sau germani reusesc mobilizarea la momentul oportun, avand realizarea vietii la o astfel de competitie majora. PS. Acum am inteles, de obicei Bastos e foarte motivat in joc, dar niciodata n-are chef🙂

    Apreciază

  3. M-am gandit si eu la tema aceasta . Cred ca pe undeva, noi romanii purtam in noi o samanta de subapreciere interioara. Asistam foarte des si participam la discutii in care vorbim negativ despre noi ca natie. Poate pe undeva lucrul acesta ne afecteaza fara sa ne dam seama. Incepem daca nu sa credem, macar sa ne indoim in adancurile fiintei noastre ca am fi valorosi. Si samanta asta isi rodeste fructul chiar in momentele acestea de care pomenesti, competitii majore. Cred ca nu stim sa le dam suficienta incredere tinerilor, pentru ca nici noi, cei din jurul lor, nu credem pana la capat in ei. Sarim imediat sa-i laudam exagerat pentru o semifinala (semiperformanta), admitand astfel in mod subtil ca nici la aceea nu speram. Indiferent de cauze, bine ca mai exista si exceptii. Ele trebuie sa ne inspire si incurajeze.

    Apreciază

    • Chapeau! bogdan:)
      Sa stii ca aici nu se prea vorbeste negativ despre romani ca natie.
      Si eu m-am gandit de multe ori de unde aceasta subapreciere. Nu stiu voi, dar eu am avut 19 ani cand a venit revolutia. Pe comunisti nu-i interesa ca tu sa te simti bine ca persoana. Ti se repetau la infinit niste neadevaruri in care trebuia sa crezi.Cu cat gandeam mai putin cu atat mai bine. Profesorii nu erau pregatiti corespunzator. De multe ori erau niste „bullies”. Si daca aveai note foarte bune.
      Atata vreme cat esti in procesul de invatare( nu conteaza ce inveti) e vital sa ai „positive reinforcement” sau „positive feedback”. Daca nu il/o ai o sa iti lipseasca motivatia si nu o s-o faci cu placere.
      Acum ceva ani m-am dus la bazinul olimpic, in Cluj. Si pe niste culoare erau niste copii de vreo 6-7 ani, aveau antrenament de inot. Ingrozitor ce striga antrenorul la ei. Si ce cuvinte. Credeti ca vreunul din acei copii o sa devina inotator de performanta? Eu nu cred.
      Asa cum spuneai si tu in finalul articolului antrenorii tinerilor au o mare responsabilitatea pe umeri. Multi nu inteleg acest lucru. Norocosii care au noroc de profesori/antrenori buni au sanse mari sa ajunga departe.

      Apreciază

      • fox fire, Mi-ai ridicat mingea la fileu cu exemplul de la bazinul de inot. O sa dau si eu doua exemple pentru a evidentia un of al meu, legat de mentalitatea si stilul de lucru al multor antrenori de sport din Romania. Am avut ocazia anul trecut, in calitate de spectator, sa particip la un turneu pentru juniori la care luau parte echipele ,printre altele, Barcelonei, Atletico, Ajax, Manchester, ca sa le enumar pe cele mai importante (poate chiar am sa scriu despre impresiile mele de atunci). Am urmarit bineinteles cu mare curiozitate componenta si comportamentul antrenorilor lui Manchester, de exemplu. In primul rand erau patru: doi in picioare (probabil principalul si secundul) vorbeau in permanenta intrei ei, o domnisoara destul de discreta si un alt tip de culoare care printre altele arunca mereu spre cei veniti la margine, bidonase de Isostar. Despre ultimul dintre ei e legat primul meu exemplu. Tipul acesta, nu stiu exact ce rol avea, dar va asigur ca pustii lui United il iubeau foarte mult (erau grupele de 12 ani) . Le facea din ochi, batea palma cu ei, facea glume, mereu cu zambetul pe buze, mereu cu o incurajare, era o placere sa-l privesti cum interactioneaza cu copii. Era atat de spontan si jovial incat nu te-ai fi mirat daca la un moment dat ar fi scos niste bile din buzunar si ar fi inceput sa faca niste jonglerii sau alte giumbuslucuri. Bineinteles ca dupa meci a plecat spre vestiare cu un pusti pe umeri (era un munte de om si dupa cum a lovit de vreo doua ori mingea am mari motive sa cred ca fusese un fotbalist valoros la viata lui) cu doi de mana si altii in jur, toti topaind veseli si intrebandu-l daca au jucat bine. Ok. Si-al doilea exemplu e de undeva din Romania de la un meci de juniori la care n-am avut inima sa rezist prea mult, de frica sa nu reusesc, sa ma abtin de la a ramane un simplu spectator neutru. Un antrenor foarte agitat. Hai Ioane, degajeaza dracu mingea aia odata! Bai Sorine tu esti nesimtit?!! Bai baiatule, dau cu tine de pamant! Bai boule, ti-am spus sa nu te misti de langa ala! George sa vezi ce-ti rup eu capu ca si-asa n-ai nimic in el! Hai Pipo ca te bag, poate faci tu o branza mai mare ca Vasilescu e praf azi. Unde-ai dormit Vasilescu ieri noapte? Numa fetite aveti in cap! (nu cred sa fi avut baietii aceia mai mult de 14 ani). Bun. Un antrenor isteric, care-si varsa frustrarile pe niste copii. Nu exista nici o scuza, indiferent de situatia ta materiala sau problemele de alta natura sa injuri un copil, mai ales din postura de antrenor (injuraturile nu le-am mai mentionat ca nu-mi permit pe site-ul acesta, dar vi le inchipuiti voi cu usurinta). Dar stiti ce m-a uluit si marcat mai mult decat comportamentul antrenorului( la acela ma asteptam, e aproape o constanta in amintirile mele de junior) la meciul acela? Atitudinea muta si impasibila a parintilor care stateu in spatele bancii de rezerve. Ba inca lui Vasilescu, taica-su mai avea putin si-i dadea o palma de fata cu toata lumea.

        Apreciază

        • excelente exemple (și cu înotul, și cu fotbalul).
          vina nu este a anternorilor, ci a societății în ansamblu, pentru că consideră astfel de comportamente ca fiind normale (de aceea nici părinții nu se revoltă, nici copiii nu protestează, nici pe spectatori nu-i deranjează).
          istericalele antrenorilor sunt doar cireașa putredă de pe tort, fiindcă nu toți copiii fac sport – aceleași istericale și atitudini asemenea îi modelează pe copii în grădiniță și în școala primară, obținând adulți care așa consideră că este normal, și care-și educă copiii/elevii în același mod.

          Apreciază

        • Inteleg bine ce spui bogdan, am uitat sa spun ca si la acel antrenament de inot de care aminteam eu parintii erau prezenti…
          @De-a dura, asa e, societatea e de vina, de aceea am si adus aminte vremurile trecute. „Old habits die hard”, ce e de facut?(intrebare retorica)
          @GRadu sunt sigura ca si in Romania multi parinti ar face ca tine ( ar schimba clubul). Problema e ca de multe ori nu au alternative.

          Apreciază

  4. Gasesc interesante materialele tale. Le-am citit acum citiva ani, le recitesc cu placere si astazi. Din mai multe motive, dar cel mai important este ca am si eu un prunc ce joaca fotbal cu placere undeva pe linga Mainz. Am povestit cu multi antrenori, si nemti si turci, si toti spun ca fara placerea de a juca, copiii nu se pot dezvolta sa ajunga la nivelul cerut de Bundesliga. Este presiune, inca de la 9 ani, dar in 4 ani nu am auzit niciodata ca un antrenor sa-si jigneasca jucatorii-copii. Daca ar vorbi cineva vreodata asa cu copilul meu cum s-a exemplificat mai sus, in secunda urmatoare as parasi clubul. Fotbalul nu-i totul in lumea aceasta, desi multi il vad ca pe singura sansa de a reusi in viata
    @ddlex, motivarea, feedbackul, recompensa sint importante fiecare in parte, insa cel mai important este sa stii sa le administrezi in doze optime la fiecare. Iar acest lucru este incredibil de greu daca trebuie sa lucrezi cu 10-15 puberi. Iar aici ajung din nou la antrenorii de la noi care nu au suficienta rabdare, minte, educatie si joaca totul pe cartea fortei. Pe alte plaiuri decit cele mioritice acesti oameni sint rapid eliminati din sistem. La noi observ ca ei reprezinta sistemul.

    Apreciază

    • Apropo de Bundesliga si de faptul ca antrenorii de acolo ti-au zis ca fara bucuria de a juca, un copil nu poate ajunge la nivelul cel mai inalt. Mi-a ramas in minte raspunsul lui Felix Magath, intrebat fiind de Marcel Raducanu, de ce nu prea prinde echipa Deac, la Shalke04. Si raspunsul sau cu aproximatie a fost cam acesta: Pentru ca nu zambeste la antrenamente! Iata ce mult se leaga lucrurile, iata ce lucruri simple in aparenta, ne pot afecta performantele. Mi se pare ca ceea ce-ai scris tu si raspunsul lui Magath ne indica destul de clar una din slabiciunile noastre. Odata identificata nu ramane decat sa existe bunavointa, sa fie corectata si rezultatele preagatirii tinerilor nostri se vor inbunatati.

      Apreciază

      • dar, bogdane, zimbitul la antrenamente este legat de integrarea in grup, iar grupul este cel mai important in fotbal. Magath nu se poate baza 100% pe cineva care, dintr-un motiv sau altul, nu se intelege cu coechipierii. Aici am identificat inca un obstacol al jucatorilor romani: bariera lingvistica.

        Apreciază

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s