DE-AC_um avem flancuri


Ei bine, s-a confirmat ceea ce părea a fi doar un zvon de vară, de plictiseală mass-media. Deac revine la CFR! Şi nu oricum, nu împrumutat, cum ar fi putut să fie anul trecut, ci chiar proprietate, e drept, coproprietate.

Despre Deac nu trebuie spuse prea multe, cred că orice ceferist îl cunoaşte (sau crede că îl cunoaşte prea bine). De aceea, voi face doar câteva scurte observaţii.

Se impunea acest transfer? Da, clubul trebuie să transfere şi români, suntem la limită, rău de tot, la această categorie. Decât Ştefan Grigorie sau Lobonţ, este mult mai bine să fie readus Deac. Are valoare? Suma de 700.000 de euro mi se pare un pic cam mare faţă de ceea ce aşteptam de la această campanie de transferuri a CFR-ului. Sper că nu s-au luat banii de la un eventual alt transfer important, să zicem, de la mijlocaşul acela ofensiv, clasic şi genial,  la care tot visăm după plecarea lui Trică. Dacă aceste fonduri existau, atunci e chiar foarte bine gândită achiziţia! Ne recuperăm investiţia cumva? Cam greu, ar trebui ca să-l vindem, când va fi, cu 1,2 milioane ca să ne acoperim suma de acum. Nemţii l-au dat cu cât au simţit ei că valorează, nu au vrut să iasă chiar într-o foarte mare pierdere, chiar dacă sunt sigur că simt că au luat o ţeapă atunci când ne-au plătit 3 milioane pe el.

Vă spun însă de ce era esenţial Deac acum şi nu altcineva, de ce cred că s-a insistat pentru acest transfer. V-aţi gândit ce facem dacă intrăm cumva în Champions League? Ce jucători punem pe listă? Există o categorie specială acolo, a tinerilor crescuţi de către club sau crescuţi în România. Ce va pune CFR-ul dacă ajunge acolo? E cazul să gândim şi în perspectivă. Acum 2 sezoane a fost la limită acea chestiune, erau Traore, Kone. Avem 8 poziţii de umplut pe acea listă şi Deac trebuie că a fost luat şi în acest calcul. Tot sub acest aspect trebuie privită şi readucerea şi posibila reţinere a lui Buş în lot, nu fiindcă ar fi ambiţii mai mici, ci exact pentru acea listă foarte solicitantă pentru un club cu croiala CFR-ului.

Apoi, în privinţa valorii lui Deac, lucrurile sunt destul de greu de evaluat. Când a plecat de la CFR a meritat suma de transfer încasată. Aceea era valoarea sa. La Schalke a dezamăgit crunt, nu a acumulat nimic în plus, decât o lecţie dureroasă şi foarte folositoare în carieră. A revenit la Rapid şi, în sezonul trecut, a fost clar unul dintre remarcaţii acelei echipe. La forma arătată la Rapid cred că prinde lotul de titulari şi acum la CFR. Meciul de referinţă, CFR-Rapid spune multe în această privinţă, dar sigur îl putem evalua şi din celelalte evoluţii: frumuseţea jocului rapidist i s-a datorat şi lui Ciprian. A marcat 9 goluri într-un sezon, după ce la CFR a dat doar 7 în 4 sezoane, deci valoarea sa în acest moment este incontestabilă.

Da, cred că a fost transferat un titular. Ne-am plâns în ultima parte a sezonului că, simultan cu revenirea la 4-4-2 şi trecerea lui Sougou către centru, nu mai aveam mijlocaşi laterali. S-a improvizat cu Hora, cu Rui Pedro, cu Vranjes, Nicoară sau Bastos (cel tot mai des scos din calcule). Niciunul nu se ridică la valoarea lui Deac pe acea zonă. La fel, poate că şi Diogo Valente va fi tot atât de bun, de eficient în bandă precum arată pe fragmentele de pe youtube, cu centrări excelente şi joc combinativ. Ei bine, cred că prin aducerea lui Deac s-a rezolvat (şi încă foarte bine) problema flancurilor ofensive. Românul are şi avantajul că poate juca şi pe dreapta cât şi pe stânga, această polivalenţă putându-ne fi de mare ajutor pe parcursul meciurilor. Dacă ar rămâne şi Sougou cei doi ar face un cuplu extraordinar pe zona aceea a terenului, ar fi o rană deschisă în trupul oricărui adversar.

În privinţa problemelor de caracter ale lui Deac şi a episodului cu alegerea Rapidului în detrimentul CFR-ului anul trecut, cred că este bine să judecăm lucrurile mai puţin emoţional. Menirea jucătorului profesionist este de a strânge cât mai mulţi bani în carieră, sufletul trebuie pus în portmoneu. Ne putem pune oricare dintre noi în locul unui jucător atunci când alege dintre oferte inegale. Dacă Rapidul i-a oferit mai mulţi bani la salariu, îi accept opţiunea de anul trecut. Nu uitaţi că anul trecut antrenor era Costa, cel care avea o altă viziune asupra jocului, probabil că Deac ar fi ajuns să se bată pentru titularizare cu Sougou, deci efortul financiar din partea CFR-ului nu se justifica. Îl înţeleg aşadar pe Deac pentru alegerea de anul trecut, îl înţeleg şi pentru imaturitatea declaraţiei „De mic am vrut să ajung la Rapid” – a văzut că aşa fac alţi fotbalişti, aşa a procedat şi el. Are acum tot timpul să „îşi ceară scuze” pe teren, acolo unde o centrare de gol valorează mai mult decât 10 declaraţii. Apoi, să nu uităm faptul că în sezonul câştigător 2009-2010 a fost unul dintre cei care au pus umărul cel mai mult la succes. E destul să amintesc golul decisiv de la CFR-Intenaţional Curtea de Argeş ca să pot reafirma că îşi făcuse datoria.

Cred că Deac aduce un plus valoric incontestabil CFR-ului, cred că a fost bine ochită oportunitatea readucerii sale. Nu vorbim despre o „ciorbă reîncălzită”, nu e, vorba românului, „tot un deac” (e/r) ci despre un jucător care a progresat de la momentul plecării sale (foarte mult anul trecut). Este esenţial că am adus un titular cert, că am acoperit totodată poziţii complicate. Dacă (doar dacă) şi următoarele transferuri  (cel puţin 3-4) vor fi din această categorie, de această valoare, cred că ne putem face speranţe pentru un sezon bun, pe toate planurile.

DE-ACum ochii pe Portugalia fiindcă probabil DE-AColo ne vor veni veştile importante.

Autor: Albusibiu

0 comments

  1. Corect comentariul. Asteptam solutii pe celelalte posturi: fundas dreapta, mijlocas(i) centrali – unul box-to-box, altul ofensiv (playmaker) si eventual un atacant de super-clasa! In plus, o rezerva pentru Camora (daca nu cumva se va incerca solutiile Edimar sau I. Rada). Chiar si un fundas central zic ca nu ar strica (ori unul de valoarea lui Cadu, ori unul promitator de bun).

    Apreciază

  2. Speram ca nu a fost adus in locul lui Sougou (ca jucator ofensiv, nu ca joc). Nu exclud nici posibilitatea ca Shalke sa fi avut de platit o ultima rata catre CFR si prin tranzactie s-a rezolvat problema. Nemtii nu cred ca-si pun problema de tzeapa, Deac era tanar, suma nu era imensa, stiau ca exista riscuri, e o pierdere mica (lui Marica ii dau 2 mil pe an pt a fi rezerva). Oricum, pt CFR e un mare plus Deac.
    Daca ramane Sougou nu vad de ce ar fi nevoie neaparat de un atacant, daca nu se numeste Weldon.
    Celelalte 2 posturi: fundas dreapta si mijlocas coordonator sunt esentiale, o stie toata lumea. Marea problema este la acel mijlocas, jucatorii de acest profil sunt putini si foarte scumpi; la CFR se vorbeste de mult timp despre acel post, poate au fost identificate cateva posibilitati, mai ales ca s-a renuntat usor la Peralta.

    Apreciază

  3. Noh, pana acum s-au transferat 3 titulari. Trec incet incet in tabara optimistilor (la asta ajuta, desigur, si titlul castigat acum cateva saptamani :D)

    Apreciază

    • Important este ce se va intampla cu Lionn, Edimar si Nuno Diogo. Trebuie urgent imprumutati/vanduti, facut loc in echipa. Ne mai trebuie fundas dreapta de calitatea lui Camora si neaparat mijlocasul ala central. Ma tot gandesc daca nu cumva va fi incercat acolo Valente, un fel de Culio, din ce vad eu…

      Apreciază

  4. Corect, Deac este mult peste Nicoara, Bastos, Vranjes si Hora, deci transferul reprezinta un plus pentru echipa. Insa daca e inlocuitor pentru Sougou, atunci putem vorbi de un mare minus.

    Apreciază

    • Salageanu nu este nicidecum fundas dreapta,este fundasul-mijlocas stanga(de profilul caruia scria Albu acum cateva zile ca am avea nevoie) care ne-ar putea ajuta,spun eu:destul de harnic,foarte tehnic(la Somesul SM,in C,era coordonator),ofensiv,de picior stang(Ando se plangea chiar ieri ca ducem lipsa de fundasi),bun executant al fazelor fixe si mai ales f.bun la centrari,asa cum ii sade bine unui fotbalist de banda cum e el.Cred ca Adrian Salageanu este intre fundasii stanga ai Ligii I cam ceea ce era in sezonul trecut Felgueiras intre portari.Eu zilele trecute ii faceam”lobby”pe aici satmareanului meu si am impresia ca Ando,Muri si ceilalti au luat aminte deja la sugestiile noastre de pe Tribuna…:).Nea Ando,dl.Muri,poate ne auziti inca o data si-l tot aduceti din Moldova,pe langa Adi Salageanu,si pe salajeanul Antal,ca tot se aude ca va ajunge liber de contract in curand! HAI CFR!

      Apreciază

  5. Trebuie sa remarcam ca in aceasta campanie se si cumpara, nu se merge doar pe gratuitati. O varianta interesanta din liga 1, una ieftina si de viitor, dar care ar merita exploatata este aducerea lui Cojoc de la Galati, ramane liber iar salariul nu ar insemna cine stie ce, intr-un an poate deveni solutie ca fundas dreapta. Pana atunci se poate solutiona si cu un imprumut, poate chiar Sapunaru. Porto mai are imprumutati inca trei fundasi dreapta David Bruno, Miguel Lopes, Jorge Fucile. In rest sper ca achizitiile vor fi tot de nivelul celor de pana acum. Trbuie sa recunoastem ca rareori am avut campanii atat de consistent tintite, adica titulari.

    Apreciază

    • Pai, cu ce au fost mai prejos campaniile din 2010 sau 2011? Bjelanovici, Piccolo, De Zerbi, T. Costa, Kivuvu respectiv Weldon, Renan, Camora, Ronny, Beto, Sougou etc. Toti adusi sa fie titulari🙂

      Apreciază

    • In privinta lui Samuel Cojoc,eu imi aduc aminte de o declaratie de-a lui Grigoras din urma cu 2-3 ani,declaratie in care antrenorul de azi al pandurilor vorbea despre potentialul extraordinar al acestui tanar fotbalist,ramas insa,din cauza unei accidentari,in umbra lui Cornel Rapa.Spunea atunci Grigoras(cel care i-a promovat pe amandoi la Otelul)ca S.Cojoc este,ca potential,peste Rapa,iar Rapa a iesit in sezonul acesta nr.1 pe postul sau in Liga I.Asa ca,daca mai e si liber de contract,Cojoc poate ca n-ar fi o solutie tocmai rea pt noi,ca de altfel inca alti cativa fotbalisti galateni care sunt pe cale sa ajunga liberi de contract(Didi,Antal,Salageanu,Neagu,Giurgiu),cu care s-a castigat un campionat si care poate ca ne-ar puteafi utili si noua,macar unii dintre ei.

      Apreciază

  6. Eu sincer am citit de trei ori chestia cu recuperarea investitiei pe Deac si tot n-am priceput-o . Pai ce sa recuperezi din ceva din care ai cistigat 2,3 mil euro ? Eventual sa-ti multiplici profitul, da, si in perspectiva se si prea poate, daca Deac va evolua cel putin ca la Rapid, nu vad de ce n-ar da pe el o echipa ruseasca, spre ex., vreo 3 mil , si atunci profitul ar fi 2,2+1,8 (60% din 3) = 4 mil !

    Apreciază

  7. Merci, Florinaccio, Pinto este si el un jucator talentat.Daca-l luam si pe Vitor Gomez nu mai am
    emotii in privinta jocului.Ramane arbitrajul care o sa ne macine, fiti siguri de asta.Alex, am crezut ca ti-ai luat concediu, cand…hop articolul.Buna analiza.Mi-e teama -cum emite si Caneto o ipoteza-
    ca daca Deac a fost adus pentru a-i tine locul lui Sougu in perspectiva vanzarii acestuia din urma
    ar fi o pierdere mare.Acest cuplu pe dreapta, Camora si Valente pe stanga, Vitor Gomez ,centru
    ar da mobilitate mare echipei pe faza de constructie si atac.In plus, sunt jucatori care trec usor
    de adversarul direct ceea ce conteaza enorm.

    Apreciază

    • Atat Pinto cat si Gomez sunt vizati de echipe spaniole Zaragoza si mai nu stiu care. T. Pinto (concurenta cu Camora poate chiar mai bun) n-ar fi mare bai daca nu l-am lua dar Gomez e peste tot ce avem, ar fi o mutare senzationala, culmea, la el sunt mai multe sanse. Sa speram ca se razgandesc spaniolii si ni-l lasa noua, as vrea sa-l vad inrolat pentru ca poate juca si la inchidere si box to box si playmaker, e un fel de 3 in 1 cu multa multa energie.

      Apreciază

      • N-a putut sa retrogradeze si Concordia Zaragoza asta,ca s-avem si noi ceferistii o vara mai senina? La ce le-a trebuit si aragonezilor astora un retur de exceptie,ca sa ne faca noua franarilor acum zile fripte? …’tui manolojimenezu’ muma-siiiiiiiii🙂 ,nu ajungea un Reghekampf in Europa pe sezonu’ asta?!

        Apreciază

          • Daca nu ajunge motivul asta,eu zic sa cautam vreun bornesc(sau Cadu?) prin tinuturile Aragonului,poate-poate iese ceva.Dupa ce anul trecut ni l-au furat pe Miguel Lopes(sau ma insel),acu’ sa ni-i mai ia si pe astia…Oricum,de-acum stiu un lucru:in Primera la campionat voi tine tot cu Barca,iar la retrogradare cu toti adversarii Zaragozei ! HAJ CFR!(asa”merge”bilingv?).

            Apreciază

  8. Albusibiu, acum am citit pe kvsc.blog.nepsport.hu ca varianta pentru CL cu Deac ca tanar crescut de CFR cade. Zice ca trebuia sa aiba pana la varsta de 21 de ani minim 3 ani la CFR, dar el a fost transferat in 2006 cand avea 20 de ani.

    Apreciază

  9. Bai, eu sunt dezmagita de el si de declaratiile lui. asta e clar. dar ma uit la nepotul meu, care il vede pe Deac ca si jucator crescut la CFR. M-a sunat foarte fericit cand a vazut ca revine Deac……REVINE JUCATORUL NOSTRU, CRESCUT LA NOI, CE TARE MA BUCUR ! No, ziceti voi ce sa-i fi spus? am lasat-o asa, cum sa-i iau bucuria

    Apreciază

    • Ajunge sa simtim noi amaraciunea, nu si copiii, pentru nimic in lume. Asa e viata… Tre sa invatam sa ne bucuram pentru ceea ce avem. Carpe diem🙂

      Apreciază

  10. Fratilor, pe GSP.ro dl.Ioanitoaia a scris un articol cu tinta ARPI si CFR, cititi si da-ti replica ce se
    cuvine.Am putea sa-l ignoram dar m-am saturat de atitudinea lor.Nu suntem atat de fraieri sa ne
    considere invataceii ardeleni care le gratuleaza ineptiile lor de esenta miticeasca.PUNCT.

    Apreciază

  11. V-ati lenevit fratilor😀 Ori poate ca doar eu sunt atat de avid sa citesc mereu articole noi (nu neaparat continand informatii proaspete). Scuze lads🙂

    Apreciază

    • O ANONIMA SEMNATA🙂 Subscriu,nea Silica.Sa-i ”iertam”insa;dupa returul de foc pe care l-au avut,chiar merita din plin si ei cateva etape a la Bastos.Pana-si vor recapata forma de dinainte, pe seceta asta,sa ne multumim si cu ”grindina” gsp-ista.Si totusi…ce bun ar fi un Sougou si in Tribuna…🙂

      Apreciază

  12. Comentariul meu pe blogul lui Ioanitoaia il trec aici fiindca ma indoiesc ca va trece de „moderare” si era adresat unui uist de buna credinta :

    Comentariul tau se vroia de bun simt obiectiv si totodata unul care ne trimite la originile romanesti pe care le avem, la spiritul care ar trebui sa ne mane in lupta…dar spre dezamagirea mea uiti prin omisiune sa amintesti de istoria recenta a universitatii cea mincinoasa cea plina de brutalitate si de ce nu? De cea foarte recenta care nu mai leaga asa zisul simbol de nimic din tot ceea ce fost odata. Si daca eu ca si clujean get-beget mai speram odata ca spiritul civic va birui ca bunul simt si civilizatia vor triumfa intru binele tuturor azi si nu doar de azi mi-am pierdut orice speranta . Voi asa zisii suporteri universitari in fata opiniei publice a celei normale precizez nu mai existati decat prin violenta ,prin primitivism si prin intoleranta . Iar daca la inceputul comentariului tau mai trageam speranta …sfarsitul a fost de toata jena… sa faci tu trimitere la o istorie indepartata sa faci tu trimitere la vicisitudinile istoriei si prin asta sa incerci sa tragi si foloase mie personal mi se pare de netolerat. Incerci si tu ca si D-nul Ioanitoaia sa manipulezi iar mie ca roman imi e rusine ! Voi nu apartineti acestui secol domnilor voi nu apartineti lui si nici nu vreti sa bagati de seama la spusele lui Hatieganu…NU ! Voi apartineti unei lumi uitate ,una plina de ura si de mizerie si de aceea sau,daca as fi in locul tau mi-as apleca capul si as pleca departe,departe acolo unde nimeni nu ma mai cunoaste.

    P.S. D-nule Ioanitoaia am o ultima intrebare : De ce presa „obiectiva” de la GSP nu a prezentat modul in care a intampinat publicul din Gruia decernarea inelelor de campion a celor de la Prosport? Cardasie ? solidaritate de breasla? Fiindca eu credeam ca e vorba de competitie in naivitatea mea dar nu, m-ati convins sunteti cu totii o apa si un pamant iar amestecate acestea se numesc simplu : MIZERIE !

    Apreciază

    • Dantesc,eu am incercat sa-i scriu lui Stucan,pe tonul cel mai civilizat posibil,ca incepe sa semene tot mai mult cu Dan Diaconescu,cu o diferenta majora,desigur:politicianul o tot cauta si azi pe Elodia,iar el vede numai blaturi peste tot.L-am mai sfatuit sa-si faca si el un partid,pt.ca daca tot au prostii care iubesc politica pe cine sa urmeze,n-ar strica sa aiba si cei dintre microbisti unul.Iar el,intre noi fie vorba,spre deosebire de hiena stirba de la otv,ar avea si dintii de stiuca foarte ascutiti,mai cu seama cand in raza lui de actiune s-ar ivi cate-un pestisor hortyst.

      Apreciază

    • Super transferul.Mai ales fiindca e roman si pana acum aveam doar unu de valoare.Acum avem 3 Muresan Deac si Sepsi.
      Bun venit ungure! LOL

      Apreciază

    • FRATE,NU TE CUNOSC DIN PACATE,DAR PENTRU VESTEA ASTA CHIAR MERITI TOATE LAUDELE ! Iti imaginezi ce lovitura in plin a luat porumBou’ de la cezarul din Gruia, Iulius ”Froch” Muresan?!,,AVE IULIUS CAESAR,MORITURI TE SALUTANT!”

      Apreciază

  13. hmmm….nu stiu ce sa zic. sa-l vedem jucand si pe urma ne dam cu parerea. asta e, e al nostru acum ,trebuie incurajat ! fundas dreapta, mijlocas/i si atacant! si sa speram ca nu pleaca nimeni. sa vedem ce va mai fi….

    Apreciază

  14. Daca e adevarata informatia conform careia Salajan era si el pe lista, ma simt obligat sa ma intreb daca nu cumva, din punct de vedere strict fotbalistic, Sepsi nu reprezinta o mica pierdere. I-am tras o mica „aroganta” Ranitorului de Vaslui ( nu i-as spune asa dar vad ca nu se ostoieste nicicum de la rascoli balegar). Revenind la jucatori la Salajan gaseam sut mai bun, executii la lovituri liber si un plus de viteza. Meteahna principala a lui Sepsi mi se pare lipa de viteza, alminteri un luptator destul de sigur, poate chiar putin mai sigur decat Camora daca nu i se cere aport ofensiv. Daca-i cerem implicare serioasa pe faza ofensiva atunci apar probleme serioase la repliere. Oricum un jucator de top in campionatul nostru si e bine ca e inca un roman, se poate compune o banca de rezerve mai adaptata nevoilor jocului si mai putin tributara celor cinci romani, asta in conditiile in care si in dreptul lui Cadu va fi, probabil, scris cuvantul roman la startul campionatului.

    Apreciază

  15. Sepsi a avut momente (sezonul trecut la Timisoara) cand a aratat foarte bine. La TgMures insa a fost surprinzator reprofilat ca stoper si a scazut ca nivel de joc. Eu zic ca are si viteza si sut si alte calitati tehnico-tactice. Daca va avea si ambitia de a se relansa in cariera, atunci poate fi un transfer super-reusit!

    Apreciază

  16. Cand aud de Sepsi, imediat imi vine in minte gafa monumentala de la golul lui Bjelanovici din toamma lui 2010. Daca se intampla rar asa ceva atunci nu-i nicio problema. De-amu ne-am betonat partea stanga, sper sa inceapa transferurile si pentru partea dreapta, plus mijlocasul ala tip Trica.

    Apreciază

  17. Un transfer slabut cu Sepsi ala, chiar nu mai aveam nevoie de rezerve daca au venit Rada si Edimar. Rada sper sa fie imprumutat sau cedat pe 2 lei undeva, e din cale afara de prost, iar petarda aia de Vranjes sa plece inapoi la Pandurii !

    Apreciază

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s