Egalul mahmurilor. [CFR Cluj – Steaua București 1-1]

Un meci cu tribunele pline. Un meci care, fără eroismul de pe Cluj Arena, ar fi putut fi unul trăit la intensitate maximă, trăit cu sufletul la gură, așa cum se trăiește un meci decisiv. A fost în schimb unul în care pentru Steaua mai erau de 2 bani speranță, iar pentru ai noștri toreadori o obligație, obligația care i-a scos pentru 90 de minute din euforie și mahmureală. Cu sudoare, cu mai mult sau mai puțin talent, plini de onestitate, generoși în dăruire, cu mare disponibilitate la efort, ei, eroii noștri, au făcut ca acest meci să fie unul la care toată suflarea ceferistă să trăiască bucuria celui de al treilea titlu. Ne-au dăruit fericire în loc de încrâncenare și pentru asta merită să le mulțumim, să le iertăm orice stângacie din acest meci. Acesta e și motivul pentru care n-am să vorbesc despre nici o greșeală, despre nici o reușită.

Poate acesta ar fi cel mai bun meci contra Stelei, de la primul titlu încoace. Un meci în care Steaua nu a avut ocazii, un meci în care roș-albaștrii nu au avut nici o ocazie de gol, dar au înscris dintr-un penalty la fel de clar precum cel acordat la duelul Szukala-Kapetanos. Ai noștri n-au avut claritate în fața porții, n-au avut concentrare câtă și-ar fi dorit, dar cine o poate avea în astfel de condiții? Vișiniii noștri au controlat meciul de la început la sfârșit, au subordonat Steaua, chiar dacă nu autoritar. În paranteză fie spus, am fost stupefiat să aflu că Stoichiță mai și credea că ar fi meritat victoria. Ce să meriți, domnule, când ai dat un gol dintr-un penalty întâmplător, iar în rest nu l-ai pus pe Stăncioiu să facă vreun plonjon? Nu, domnule Stoichiță, nu meritați nici golul pe care l-ați înscris cu mult, mult noroc, pe mingea  aceea era înscrisă reușita lui Stăncioiu. A fost o minge pe care doar un noroc chior a ajutat-o să intre în poartă.

Un meci surpriză făcut de echipa încropită trimisă de Ando în teren. S-a jucat dezinvolt, s-a făcut cu exactitate faza defensivă și culmea, s-a făcut și presing avansat pentru recuperare rapidă. Cine ar fi crezut că se putea face așa ceva după programul inuman, după meciul cumplit de la Mioveni, după acel titanic consum de energie, după meciul de pe Cluj Arena, după o altă risipă uluitoare de energie care a făcut posibilă revenirea de la 0-2 și mai apoi după noaptea de petrecere? S-a putut și poate că energia a venit din spiritul și mentalitatea de campioni cu care a impregnat vestiarul Ioan Andone. Așa se face că la finele meciului la ocazii putem scrie CFR – Steaua 5-0. După un astfel de joc a venit finalul. Un gol de povestit urmașilor, urmașilor, urmașilor noștri. Il fantazista cu o execuție unicat care uluiește, care poate concura la titlul de golul campionatului. Aproape sigur ne va fi dor de Roberto.

Bucuria tribunelor vine la timpul potrivit, urmează festivitatea de premiere. O festivitate care demonstrează că performanța se obține doar prin seriozitate, management și muncă. Lătratul la TV nu poate aduce mai nimic, poate doar mici rezultate efemere.

Poate de unii dintre jucători ne vom despărți, oricare ar fi aceea le mulțumim, le dorim succese la noile echipe și le vom păstra numele de campioni în sufletele noastre. Le mulțumim celor ce vor rămâne și le spunem că suntem bucuroși să-i știm pentru încă un an în marea familie CFR-istă.

Acum ne bucurăm, ne întărim cu energia pe care ne-o dă izbânda, mai apoi vom relua lupta cu detractorii, vom reveni la frământările care ne ocupă zilele, la gândurile despre cel mai bun transfer, la cea mai bună tactică, la grijile unui nou campionat, la lupta europeană și mai ales la lupta pentru un nou titlu. Cred că e timpul să ne spunem nouă înșine: AVEM DESTIN DE CAMPIONI.