Potopul. [CS Mioveni – CFR Cluj 0-5]

… Şi Dumnezeului Fotbalului, văzând la câte ticăloşenii şi răutare se dedau prostcreaţii lui din România, i-a părut rău şi a decis să distrugă tot ceea ce crease până atunci. Căci era prea mult urât în lumea fotbalului! O plămădise frumoasă, plină de bucurie, de seninătate, de spectacol, dar oamenii o transformaseră într-o cloacă de păcate, de fariseism, invidie, lene, uneltiri şi unelte, zei falşi şi preacurvie media. Iar cea mai bună metodă de a curăţa întreaga lume era de a spăla pe dată totul, de a trimite apă mare să înece supărările şi bucuriile abjecte, toate vorbele de pizmă şi ocară.

Dar Dumnezeul Fotbalului prinsese drag de CFR, cel care părea singurul mai drept şi harnic, mai cinstit şi mai încrezător în menirea sa. Cel care nu ducea ofrande adversarilor, ci încerca, atât cât putea, să fie demn şi onest cu toate cele ce erau plăcute ochiului şi urechii. Iar atunci a pogorât har norocos asupra CFR-ului, l-a avertizat: „Fă-ţi o echipă mare, de 24 de jucători valizi, care să te ajute să treci peste grelele clipe ce am să le dau. Nu dispera şi nu-ţi pierde credinţa şi priveşte doar înainte, doar la ceea ce ai de făcut. Strânge puncte albe pentru zilele negre, ia cu tine atât cât poţi, câte o specie din tot ce înseamnă fotbal: din pase, centrări, şuturi şi încearcă să supravieţuieşti grelelor zile ce au să vină”.

Iar CFR s-a apucat să lucreze smerit, în vreme ce toţi ceilalţi chefuiau, se destrăbălau vizual în lumea sortită pieirii. Cu trudă multă şi muncă grea şi urâtă reuşea să reziste, iar când nevoia era mai mare venea şi ajutorul divin. Un tunet în noapte în ţara bucureştenilor, sau un fulger mafteian, în ultima clipă, când toate corăbiile îi păreau scufundate. În vremea asta, ceilalţi urzeau împotriva CFR-ului, pregăteau planuri mârşave cu care să-l atragă şi pe el pe calea pieirii lor. Trimiseră năpârci otrăvite cu clopoţei în formă de U să-l slăbească, să-l ispitească în păcat şi să-l nimicească, dar cu tot veninul lor revărsat în cascadă nu reuşiră să-l murdărească şi să-l pună la pământ.

Iar când în cele din urmă a început ploaia cea mare, tot ei s-au bucurat, crezând că soarta le surâde în sfârşit lor, că CFR-ul se va scufunda primul, că se va îneca de la mal. Se bucurară teribil când apele au început să crească şi să acopere terenul, ba chiar trimiseră un spirit al răului lor să se întrupeze în judecătorul acelor momente, să ceară CFR-ului minuni precum mersul pe apă. Dar cel drept nu şi-a pierdut cumpătul, a crezut chiar şi în acele momente. Şi, ca prin miracol, a rezistat neîntrerupt deasupra apei, în timp ce ţara întreagă se scufunda în deznădejdea şi disperarea celui care nu va mai răzbi. Se înecau turme întregi, se înăbuşeau culturi şi mai ales subculturi, cerneala de presă se prefăcea în ceea ce era de fapt – apă chioară, toţi cei care, atâta vreme clevetiseră se duceau acum la fund. Iar CFR-ul rezista! Aşa cum parcă niciodată n-o mai făcuse! 90 de minute, de clipe cu ploaie teribilă, neîncetată, a suportat jgheaburile cerului, a avut încredere în calea sa cea bună şi a putut privi senin la final în marea ce se revărsa pe teren. Potopului de apă, el i-a răspuns cu un Potop de goluri. Mării urii el i-a replicat ca o Mare Echipă. Iar când, în sfârşit, urgia s-a sfârşit, porumbelul vasluian n-a mai avut altceva de făcut decât să închidă ciocul şi să-i aducă în el ramura de măslin.

Supravieţuise grelei încercări, iar acum toată lumea era doar a lui şi a celor ce-l urmau cu sfinţenie pretutindeni. Căci nu era chip mai frumos decât eroismul celor ce răbdaseră atâta amar şi atâta vreme. Când apele s-au retras şi s-a luminat cadrul televiziunii doar CFR-ul stătea în picioare. Îi pusese potopul pe topul clasamentului. Singur şi învingător, căci injusteţea oamenilor nu poate izbândi niciodată!

Apă şi cizmele federale

Da, am supravieţuit potopului! Şi nu doar că am scăpat teferi, dar am făcut-o în cel mai semeţ fel posibil! Am sfidat una dintre ultimele nedreptăţi ce ni se puteau face şi am făcut asta în stil de mare echipă, chiar dacă eram atacaţi din toate părţile!

Ce s-a întâmplat la Mioveni este cea mai mare inechitate ce ni se putea face! Niciodată, nicicum, un arbitru corect nu ar fi permis disputarea unui meci de fotbal într-o astfel de orezărie! Robert Dumitru s-a încăpăţânat să judece după litera regulamentului, cică doar mai puţin de un sfert din teren era sub apă – probabil este specialist hidrolog, altfel nu ştiu cum calculase. Sunt sigur că dacă Regulamentul „ar fi văzut” un asemenea teren şi-ar fi schimbat viziunea. Nici în divizia judeţeană nu s-ar fi jucat în astfel de condiţii! Ceea ce s-a petrecut aseară este o mare sfidare la adresa CFR-ului, una deloc inocentă. Era felul prin care adversarii noştri îşi frecau mâinile de bucurie: „Ce le-am potrivit-o ăstora de la CFR! Şi-aşa Mioveniul nu mai ştie decât să se apere, acum avem şanţuri cu apă în faţa redutei, e un teren pe care chiar nu se poate marca decât la polo. Va fi un 0-0 perfect pentru noi!” Nu există altă justificare pentru faptul că s-a dat drumul unei partide într-o asemenea fermă piscicolă. Imaginile acestui meci ar trebui să facă înconjurul lumii, ne-ar plasa în lumea a IV-a a fotbalului sau ar atrage investitori chinezi, dornici să cultive câte ceva în zona Mioveniului. Duşmănia oficialilor a fost evidentă, a fost o decizie cu direcţie a cărei victimă se vroia în mod clar CFR-ul. Decât să se joace ca ieri, se putea amâna meciul 24 de ori, cu orice consecinţe pentru noi. Mai bine 3 meciuri în 100 de ore, dar cu şanse, decât un eventual naufragiu la Mioveni!

A fost altfel, am înfruntat decizia şi, astfel, un imens merit ne revine nouă pentru victorie, mai ales în aceste condiţii. Ai noştri au demonstrat o putere herculiană de a răsturna încă o muncă a acestei hidre ce ne vrea cu orice preţ învinşi. Hotărârea şi intransigenţa lui Robert Dumitru de a arunca echipele pe un astfel de teren este criminală. Se putea solda cu foarte multe accidentări (nu că n-ar fi fost câteva), se putea lăsa cu mulţi nervi (o intrare mai avântată sau neputinţa de a juca fotbal fiind cauze), se putea lăsa cu un scandal monstru. În piscina de la Mioveni, CFR-ul a transformat eventualele valize în balize, a înfruntat naturile şi geamandurile şi a făcut debarcader de lider.

Scorul final este glorios pentru noi şi ucigător pentru contestatari. CFR-ul a arătat că poate face spectacol, că are forţă cel puţin cât Vasluiul. Şi în ce condiţii! Totuşi, eu zic să lăsăm scorul în cârca celor ce ne antipatizează. Este uleiul de ricin perfect pentru organismele lor! Din punctul meu de vedere, scorul nu ar trebui să ne preocupe pe noi. Am avut mult noroc că s-a dat, exact când a trebuit primul gol, că s-a oprit mingea în baltă şi a alunecat portarul advers la ţanc la golul doi, că am avut un vapor de mare tonaj precum Kapetanos pe teren şi că până la pauză totul era rezolvat. Să ne amintim doar că în prima repriză s-a tras de 3 ori pe poartă şi au rezultat 3 goluri! Am scăpat ca prin minune de ceea ce ni s-a pregătit. Evident, nimeni nu ne-a aranjat ploaia, doar a profitat la maximum de ea! Cred că niciunul dintre noi, văzând spaţiul de joc nu-şi imagina că putem da mai mult de un gol în astfel de condiţii. De fapt, cine marca primul gol la Mioveni avea toate şansele din lume să câştige partida. Am avut deci imens noroc că am înscris la prima ocazie (şi încă după ce fază-şnur!) şi că până să se dezmeticească adversarii era deja 2-0! De-acolo totul a devenit uşor, oponenţii au prins apă la genunchi şi la creieri (după ce intrări a avut, mai ales Săndulescu). Dar dacă nu marcam până la pauză? Vai nouă! Pentru mine nu scorul acestui meci contează, ci acele momente de aur, acele minute 28 şi 29, atunci au venit loviturile de graţie. Ceea ce a urmat a fost doar o „broscuţă pe apă” trimisă meşteşugit de Andone: 1-2-3 sărituri şi poate că se putea chiar şi mai mult.

Echipa amfibie

Există însă un câştig public din scor. Meritul de imagine pentru acest 5-0 este imens, într-adevăr. Spectatorul neutru (dacă ar mai exista aşa ceva) a văzut o luptă teribilă în apă, o împingere a  adversarului în poartă, o echipă cu mare forţă şi determinare. Sigur acel privitor nu ia în calcul statura Mioveniului, de formaţie bătută de toată lumea. Au învins-o toţi, de ce nu am fi făcut-o şi noi? Indiferent cât de motivaţi şi de ce sume ar fi avut promise, câtă vreme trebuiau în câteva zile să înveţe să joace ca o echipă, nu aveau nicio altă şansă decât cea pe care CFR-ul le-ar fi făcut-o cadou. Ploaia însă chiar a părut că face imposibilul posibil, a făcut din fotbal o bălăceală incontrolabilă, a fost ca un coşmar pentru noi, pentru lotul pe care-l aveam acum la dispoziţie.

Pe un astfel de teren se folosesc jucătorii puternici. Pe cine aveam noi puternic în atac? Doar pe Kapetanos. El şi atât! Restul doar jucători de fugă, din start dezavantajaţi de condiţiile de la Mioveni. Nu mi-aş fi imaginat că poate Sougou să alerge astfel prin bălţi, că poate zvânta de unul singur o parte de teren. Nu ştiu sigur dacă CFR-ul a vrut să arate acum ca o echipă sau, pur şi simplu, le-a ieşit aşa bine. Cu inima sau cu gândul, jucătorii au fost exact ca o echipă… chiar ca una de înot sincron. Au depăşit şi obstacolul primei reprize, în care argeşenii îşi aleseseră terenul cu mai multă apă, au dublat, au alergat, nu s-au dat în lături de la contacte. În plus, beneficiind şi de precaritatea tactică a adversarului, au făcut ceea ce trebuia: au centrat! N-a mai fost loc de pase pe jos, nici vorbă de pase la Beto (mingea se putea oricând opri în vreo baltă), la depăşiri în viteză era mai greu de driblat balta decât adversarul… Joc de forţă, toate mingile spre Kapetanos sau încercări de a scoate faze fixe, acolo unde puteau urca şi oamenii masivi din spate.

Aşa cum în alte rânduri critic, tot aşa acum trebuie să laud. În primul rând să-l apreciez pe Andone. Priveam lista de titulari şi cea de rezerve; chiar nu mai avea jucători puternici la dispoziţie! A făcut alegerile corecte. Prima, interesantă, titularizarea în bandă, pe dreapta, a lui Nuno Diogo. Mare, puternic, special introdus pentru a fi util la cornere. Pe asta s-a mizat: aruncăm mingea în careu, scoatem cumva faze de poartă, cornere. Doar aşa se putea marca, teoretic. Diogo a făcut astea ba a dat şi un mare bonus: faza şnur de la primul gol a plecat din piciorul său, el a fost cel cu deschiderea pentru Rui Pedro. Bănuiesc că această titularizare a fost făcută chiar la faţa locului, atunci când s-a inspectat terenul!

A doua alegere excelentă a fost Rui Pedro pe centru. Nu pe stânga, acolo unde, aşa cum s-a văzut în atâtea alte cazuri (ultimul, cu Voinţa) portughezul devine ineficient. Pe centru Rui Pedro a fost suficient de bătăios (cum ar fi fost Bastos?), nu a prins faze de poartă, însă a făcut un lucru grozav: a centrat şi a pasat dumnezeieşte! Assist-uri la 3 goluri, asta da, este o mare reuşită pentru un jucător ce cred că îşi făcea bagajele de plecare în vară. Acum ar trebui ca valoarea sa să fie reconsiderată de către club. Sunt acele 2 cornere bătute perfect, nici prea sus nici prea jos, exact acolo unde trebuie pentru a fi transformate în gol, dar asta nu e tot. Pe lângă acelea a mai avut cel puţin încă o centrare excelentă la ratarea lui Godemeche şi, momentul său de aur – primul gol. Plecare după lansarea lui Diogo, o excelentă fază în condiţiile terenului ud şi o centrare cuminte, calmă, ca de fotbal de sală, pe fruntea lui Kapetanos. Acela a fost momentul esenţial al jocului şi pentru asta fie Katepanos, fie Pedro, fie Diogo (la pachet cu Andone, cel care l-a titularizat) merită coroniţa de cel mai bun jucător al partidei. Ar fi însă nedrept să-i desconsiderăm pe ceilalţi. În afară de mici scăpări ale lui Panin şi de ceva lipsă generală de concentrare pe final (scuzabilă, dat fiind scorul) pentru restul, aşa cum stă bine în marile meciuri, toate echipa merită remarcată. Beto a ales perfect şi crampoanele (n-a alunecat nici măcar o dată), dar şi dispoziţia de joc (el parcă nici n-a observat că plouă, atât de sigur a evoluat), Piccolo şi Maftei au arătat că ei ar trebui să fie titularii (chiar dacă la meciul următor revine Cadu), în plus, Maftei a marcat încă un gol, lucru de foarte mare mirare pentru apetitul său ofensiv. Diogo a profitat de faptul că nu avea adversar pe zona lui şi a putut să fie util în faţă, o mişcare foarte inteligentă, CFR-ul dominând aria de bălţi de la mijlocul terenului. Godemeche şi Mureşan au fost ca nişte purificatoare de apă, au decantat orice încercare a adversarilor. Nu mai era acum loc de altă tactică, de pase, ci numai şi numai de forţă şi atenţie. Ai noştri au arătat şi una şi alta, dovadă că s-au acomodat repede chiar şi la mingile care se opreau în bălţi, nu le-au atacat decisiv, prosteşte. În fine, în faţă, Nicoară şi-a arătat opţiunea clară de jucător ofensiv (nicidecum de apărare). Păcat de accidentarea sa de la penalty, la scorul acela, faultul şi pierderea lui a fost un preţ prea mare. În fine, Kapetanos i-a făcut chiar şi pe steliştii din studio să îngâne amar faptul că este un mare jucător. A fost grozav, de neoprit, a fost exact genul de evoluţie după care să vă întreb retoric: „Vă mai amintiţi cumva de Weldon?!” Două goluri şi încă în ce momente! Grecul a fost unica noastră speranţă în acest meci. Dacă el nu producea faze sau goluri, altcineva n-ar fi reuşit. Cât despre Sougou, mi-a plăcut siguranţa cu care a alergat pe teren. Pentru el orice alunecare în plină viteză poate fi extrem de periculoasă, iar pe un asemenea gazon alunecările sau dezechilibrările erau la ordinea zilei. Bine că a scăpat cu bine, ba a mai şi contribuit cu câteva centrări de pe zona mai ridicată a terenului şi, cel mai important, rolul său de șalupă de curse la golul 2, acolo unde s-a dus ca o torpilă, drept la ţintă, între fundaş şi portar, furându-le mingea pentru un gol dus pe linia porţii, ca o transformare.

Suntem campioni!

Ce poţi să mai zici după o astfel de evoluţie generală? Nu poţi decât să te înclini plin de admiraţie! Episodul slab cu Voinţa devine o amintire, deşi, acolo, golul lui Maftei a fost cel care a fost momentul vital al campionatului. Cum ziceam şi în alte rânduri: fiecare campionat câştigat de CFR a avut astfel de clipe decisive: primul – penalty-ul lui Cadu de pe „Moina”, al doilea – revenirea teribilă de la Turnu Severin cu Craiova, golul lui Maftei pentru …. al treilea. Deja vorbim de al treilea titlu, vedeţi? Da, fiindcă teoretic suntem campioni!!!

Ce spuneam la precedentul comentariu: victoria de la Mioveni ne asigură campionatul. Avem de câştigat maximum un meci din două partide. Ba, dacă avem puţin noroc azi şi mâine, s-ar putea chiar şi un egal să fie suficient sau, împingând lucrurile la extrem (în caz că Vasluiul ar pierde şi Steaua ar face egal), devenim deja campioni matematic! Asta ar fi la modul practic. Teoretic, spun, suntem deja campioni! Decizia TAS-ului, dacă va mai fi nevoie de ea, nu poate fi decât una singură: 3-0 pentru noi! Trebuie neapărat făcute demersurile, trebuie să avem această plasă de siguranţă.

Încă este bine să ne bucurăm doar tacit, să păstrăm concentrarea pentru câteva zile, căci s-ar putea să fie deliciul suprem să câştigăm oficial campionatul pe terenul celor de la U. Ar fi bucuria dublă, triplă… of, nici nu cred că putem găsi cuvinte în timp ce urcăm în al nouălea cer!

Vom câştiga tot în acest campionat, sunt sigur de asta, cel mai probabil pe teren, dar, dacă nu, în mod cert în urma judecăţii imparţiale din afară. Va fi revanşa supremă pentru toate nemerniciile ce ni s-au întâmplat în acest sezon. Momentul meciului cu U, acesta, al forţării echipei la Mioveni, campaniile de presă greţoase purtate pe parcursul întregului an, ba despre arbitraje, ba despre blaturi, ba… despre „aranjarea astrelor federale”. Nu a fost chestiune care să nu fie insinuată despre CFR, nimic din toate astea cu dovezi, doar cu vorbe strâmbe, aberant de răuvoitoare!

Ei bine, acum vine momentul vendetei. Pregătiţi-vă pentru o satisfacţie colosală, să râdem împreună în faţa tuturor contestatarilor. Vor pune la îndoială meritele noastre, vor cârcoti în continuare, vor încerca să-şi astupe propriile mizerii şi, mai apoi, vor încerca să ne descalifice moral în eventualitatea (destul de probabilă pentru orice echipă autohtonă) că nu vom trece de preliminariile Champions League. Nicio problemă: sper că veţi citi în spatele gesturilor lor necazul lor teribil. Merită să ne bucurăm plenar de asta. În precedentele campionate ne bucuram ascultând imnul Champions League, iar recompensa era una materială. Acum premiul va fi, în primul rând moral fiindcă vom câştiga acest trofeu fiind atacaţi din toate părţile. BRAVO, CFR!

PS: În încheiere, mi-am adus aminte că astfel de meciuri ca cel de la Mioveni au fost prezise de cinematografia italiană. Cred că aşa un fotbal doreşte LPF-ul, judecând după balta în care ne-a aruncat. Priviţi acest scurt clip (mai cu seamă de la minutul 3:30) încolo:

UPDATE: La sugestia cuiva mai inspirat decât mine, George Florin, titlul acestui articol ar putea fi: Arca lui (A)N(d)O(n)E.

Autor: Albusibiu