64+3=67


METEO – 15 mai 2012 – Mioveni (AG)

Ziua – Posibil ploaie

Maxima zilei: 17℃

Viteza vântului: 15-20 km/h

Șanse de precipitații: 70%

Cantitate precipitații: 2.5 l/m²

Noaptea – Posibil ploaie

Minima nopții: 11℃

Viteza vântului: 10-20 km/h

Șanse de precipitații: 90%

Cantitate precipitații: 8.4 l/m²

CS Mioveni – CFR 1907 Cluj (și poate campionatul) se joacă la mijlocul dintre zi și noapte (seara, de la ora 21.30), așa că putem lua în considerare cifre situate între valorile menționate mai sus. Dar și ochiometric, fără a mai calcula nemțește, se poate observa că există mari șanse ca triunghiul verde să fie mai ud decât o masă verde situată indoor. Ud și neprimitor cu echipa mai tehnică (bănuiesc că CFR este aceasta, deși lipsește Peralta). Pe teren ud valorile se nivelează în jos. E posibil ca, în locul a 90 minute de zburdare maiestoasă a locului 2 (1, după regulamente corecte) sub privirea abulică a retrogradatei de pe locul 18, să vedem un meci de locurile 9-10.

După mine, nu conținutul valizei (valizelor) dă plus-valoare unei echipe bătute de 8 ori la rând, ci starea gazonului și slăbiciunile adversarului. Dacă cei de la meteo se vor ține de cuvânt și… vor ploua, întrecerea se transformă din concurs de lumânări în competiție de șuturi pe jos, de la orice distanță. Deși mai lent pe teren ud și predispus la cartonașe, Gabi Mureșan trebuie țâpat în teren la Mioveni și lăsat să tragă PE poartă! Lângă el, Sare, mijlocașul care a jucat surprinzător de bine după ce a fost lăsat la fezendat la echipa nr.2. Nici Sare nu este străin de tehnica șutului și, chiar dacă nu le nimerește celestic precum Sf. Maftei, măcar dă mingea pe jos și pe poartă. Cu Voința n-am avut tragere de inimă pentru a trage la poartă; a trebuit să tragă Sf. Maftei concluzia, de la mare distanță și cu disperare, ca să înțeleagă și Andone. Dacă plouă tare, zic să băgăm toți oamenii prieteni cu șutul din lot și să-i dăm lui Sougou ghete cu cele mai sexoase crampoane de pe Pământ. O singură recomandare-i mai fac – gratis – antrenorului: Ganea pe extrema stângă, dacă e 100% refăcut. În condițiile în care ne trebuie 3 puncte din 3 și vom avea și improvizații în apărare, atacul total e cel mai indicat mijloc de comunicare cu fotbalul. Dacă vom începe însă cu un joc de 80 minute de tatonare… nu știu… nu eu am venit în locul lui Jorge Costa.

Un eventual eșec/semieșec la Mioveni cade 99% în cârca lui Andone! CFR are absenți importanți, jucătorii sunt sub o presiune fantastică, nu se știe cum ne tratează arbitrii, mințile mai rătăcesc și spre alte partide, ce PAR mai importante, valizele sporesc ostilitatea față de CFR ș.a.m.d. Azi e momentul lui Andone. El trebuie să fie cel care șterge cu buretele toate apăsările, toate aspectele negative, și cel care scrie cu creta pe tablă formula câștigătoare. Să fie clar: Andone a pierdut partida cu Voința, cea câștigată de Maftei! Este obligat s-o câștige pe cea de la Mioveni; n-are scuze. La semnarea contractului, Andone (sau oricare alt antrenor) se obliga să înceapă meciul de la Mioveni cu cele 3 puncte în buzunar. Dacă nu bate la Mioveni, Andone n-are față de CFR, chiar dacă ulterior câștigă titlul! Simplu.

Nu ține scuza că Mioveniul a jucat la Dinamo cu echipa a 2-a. Aia a fost de fapt echipa a 3-a. Noi jucăm contra echipei a 2-a, că argeșenii n-au echipa 1! S-or fi nivelat valorile în campionatul nostru, dar nici chiar în așa măsură. Suntem acuzați că nu merităm titlul pentru că jucăm slab, urât și am pierdut cu 0-5 și 2-4 niște meciuri. Ultimul criteriu e hilar. Să acuzăm și noi Vasluiul că nu merită trofeul după 0-3 la Voința? Nu, n-avem șanse să câștigăm campionatul prin KO, ci doar la puncte. Poate chiar la egalitate de puncte, dar cu 2 pumni în plus trași în bărbia moldoveanului.

Cine sunt cei care lipsesc la Mioveni?  Cadu, Camora, Peralta şi Ronny. Contează? Sunt printre ei jucători de neînlocuit? Întrebați-l pe Iuliu Mureșan, nu pe mine. Eu am văzut Antalya la televizor. Probabil Andone va începe cu linia de fundași Panin, Maftei, Piccolo, Nicoară. Eu aș folosi o linie din 4 fundași veritabili, fără improvizația Nicoară, cel care nu prea dă randament în meciurile cu miză, deși nu-i lipsește talentul, mai ales pe o poziție pe care nu e pe deplin stăpân. Așadar, recomandarea mea – tot gratis (că doar nu-i postul meu în joc) – Lionn, Maftei, Piccolo, Panin. Mai slab decât contra Voinței Lionn nu poate juca, iar Panin mi s-a părut întotdeauna mai bun pe stânga, deși trebuie să-și folosească piciorul… contra-naturii.

La mijloc e aproape rezolvat. Am să folosesc sistemul 4-2-3-1. V-am zis deja de cei 2. Cei 3 vor fi (de la dreapta spre stânga): Sougou, Bastos și Liviu Ganea. Vârf – Kapetanos. Îl las pe Ando să facă o bancă de rezerve echilibrată, să aleagă minutele schimbărilor și să ia toată răspunderea în cârcă.

Cine este CS Mioveni? Habar n-am! Am văzut Mioveniul doar pierzând în Gruia cu 0-3 și mi se pare suficient. Ce s-ar fi putut schimba în bine pentru ei și rău pentru noi de atunci? Aaa… văd că nu-l mai au pe Nicolae Dică, ”deviatorul” din Gruia, prietenul de lovituri libere al lui Hora. În rest, pentru cei cu curiozități în program, o să vă ofer lotul adversarilor, așa cum e trecut pe Wikipedia:

 

Puteți să le faceți voi echipa, sistemul de joc, dacă vreți. Sper doar să titularizați un portar care le comite la respins mingi ude… De motivat o să-i motiveze alții, pentru culori. Până la ora relatării mele, nu se știe exact în ce echipament vor evolua gazdele: roșu-albastru sau galben-verde? Bazându-mă pe flerul meu artistic și lecturile din tinerețe, estimez un echipament curcubitaceu, cu ușoare nuanțe antibaciulungurean, accentuate.

La noapte, pe ploaie, putem redeveni campioni intermediari, așa cum e bine și frumos pe hârtie. Campioni adevărați putem deveni numai în Cluj-Napoca, pe oricare dintre stadioanele clujenilor.

PS – Pentru băieții vișinii din teren, doar atât: vă rugăm să nu ne faceți să arătăm precum fanii lui Man City la scorul de 1-2 contra lui QPR! Lăsați buturuga mică la locul ei, înfiptă temeinic în țărână și n-o zgândăriți! Carul Mare trebuie să rămână și el la locul lui, pe cerul neînstelat, n-are ce căuta pe Pământ. Că doar nu e tras de boi.

0 comments

  1. Andone va juca 4-4-2, cu grecul si cu Sougou atacanti-siamezi: mingi lungi pe ei, devieri norocoase da’ studiate. Asta daca nu cumva vom lua gol mai repede decit adversarul. Baiul? Jocul cu mingi lungi pe ploaie este similar cu moartea caprioarei/caprioarelor din tribuna.

    Apreciază

  2. Ma tem de acest meci mai mult decat de cel cu Steaua. Sa speram ca batem, terenul prost ne poate incurca mult, apoi mingea e rotunda, niciodata nu poti fi sigur de victorie.

    Apreciază

  3. Haideti baieti, jocul asta si sunt campioni. Deja nu imi mai gasesc locul prin birou, numai la mingea uda ma gandesc si la o torpila a lui Muresan. Pe u ii batem sigur numai sa trecem de astia.

    Apreciază

  4. Dragi colegi de suferinta! Nu cred ca e cazul sa lesinam, nu mai cititi presa damboviteana ca deveniti paranoici. Cum dracu sa ne incurce Mioveniul ? Nu exista termeni de comparatie intre noi, poate sa vina porumboul sau oierul si cu un tren de dolari, tot o sa-i batem. Probleme vor fi cu cartonasele, mai ales daca terenul va fi ud ! Sa vedem cu cine ramanem la meciul vietii cu retardatii de la u !

    Apreciază

  5. Cu siguranta ca miovinii se vor baricada in aparare si vor incerca sa muste pe contraatac, mai ales daca nu vom reusi sa-i desfacem in prima repriza. De Zerbi cred ca ar fi nespus de util in aceste conditii, insa nu cred ca mai putem conta pe el, de vreme ce nici Ando nu mizeaza pe el mai mult decat J.Costa. plm.

    Apreciază

    • La Andone? haha.
      Normal ar trebui sa-i batem.
      Dar prin prisma CFRului de azi i-e putin mai greu sa definesc cuvantul „normal”.
      Hai CFR! Fiti campioni!

      Apreciază

  6. Ploua, stati linistiti. La Bucuresti ploua deja si e negru cerul ………………………………………………

    Ploaia e cea mai buna cand joci cu cineva care joaca inchis, cu aparare pe trei linii, pentru ca avantajeaza suturile de la distanta ………………………………………………

    Si pentru ca suturile de la distanta sunt cheia, trebuie jucat 4-5-1, nu cu doua varfuri de careu (pe care oricum nu le avem). In 4-5-1 dominam mijlocul, impingem jocul spre careul lor iar sansele sa primim lovituri libere in apropierea careului lor sunt mari ………………………………………………. Lovitura libera + ploaie = sanse cu 50% mai mari de gol decat lovitura libera + iarba uscata ………………………………………………. De Zerbi poate juca din primul minut, atat pentru tehnicitate cat si pentru precizia loviturilor ……………………………………………… Sougou poate sa fie odihnit pentru ca nu conteaza viteza pe flancuri ……………………………………………… La mijloc trebuie jucat Muresan la inchidere, Nicoara (Bastos), Vranjes, De Zerbi, Hora, in atac Kapetanos ………………………………………………. Si Vranjes si De Zerbi stiu sa traga de la distanta ……………………………………………… Sougou si Bakari Sare se pot odihni pentru meciul cu U. Daca-i tinem cont ca-i odihnim si pe cei 4 suspendati (Ronny, Cadu, Peralta si Camora), vom avea resurse bune pentru meciul cu U ……………………………………………… Panin e recomandat in locul lui Lionn pentru ca centreaza mai bine ……………………………………………… Hai CFR!

    Apreciază

    • Sa………………………………..mor……………………………………….daca…………………………….m-……………………am………………………putut…………………………..con……………cen…………………tra…………………………………………la …………………….ce ………………………. ai ……………scris…………………………………………………………………………..Emotiile de dinaintea meciului cred ca-s de vina………………………………………………..(sper ca echipa noastra nu va fi la fel de intinsa astazi…si mai sper ca nu te-ai suparat pe mine).HAI……………………………………………………………………………………………………………………………..C……………………………………………………………………………………F………………………………………………………………..R……………………………………!…………………………………………………!……………………………………………………..!

      Apreciază

  7. Cele mai accesibile 3 puncte din cele 9 puse la dispozitie.
    In locul jucatorilor as da totul in aceste 2 meciuri cu Mioveni si U, iar la meciul cu Steaua putem baga linistiti echipa a 2-a.

    Apreciază

  8. greu, ft greu. il avem pe beto in poarta insa si suturile lor de la distanta vor fi periculoase. cu dinamo, parca, au avut cateva ft periculoase(si jucau cu echipa a 3a). clar, ando trebuie sa castige meciul! meciul acesta e meciul campionatului pt noi! prin orice mijlocae, posibile sau imposibile, trebuie castigat! mi-e tare frica si de influenta fluierasilor…..o Doamne, trebuie sa iau calmante de pe acum….

    Apreciază

  9. fotbalfan, hai sa ne consolam ca rezultatul adunarii (nu batem mioveniul) + (la cat de prost am jucat) + (la cat noroc am avut pana acum) este = (nu meritam campionatul). daca nu batem mioveniul, indiferent ca miovenii sunt stimulati financiar sau drogati, pur si simplu nu meritam sa fim campioni. o singura teama am: arbitrajul

    Apreciază

    • pt mine nu mai conteaza cum jucam. m-am obisnuit de multa vreme cu ideea ca nu jucam aproape nimic. acum este important sa luam punctele. meritat, nemeritat, dupa mine, nu mai conteaza! repet: am vazut meciul mioveniului cu rapid carora le-au pus mari probleme. adaugam si arbitrajul in ecuatie, cum zicem toti, si avem dureri mari de cap. sa vedem si inspiratia lui andone si daruirea jucatorilor. sper ca toata lumea constientizeaza importanta acestui meci! daruire, din partea jucatorilor, cu inteligenta, fara cartonase rosii. de galbene si suspendati pt meciul cu u….asta e…
      P.S: pe u nteren imbibat cu apa nu cred ca dezerbi ar fi solutia! sunt curios si cat rezista terenul. sa vedem…..eu v-am spus ca imi iau calmantele de pe acum!

      Apreciază

      • Se pare ca de data asta n-ai avut nici tu nevoie de prea multe calmante…Pare-mi-se ca baietii nostri,simtind ca in ultima vreme ne-au intins nervii la maxim,au vrut sa ne menajeze astazi.Sau sa ne ”odihneasca”numai pt bataliile teribile care na mai asteapta la sfarsitul saptamanii?In orice caz,eu nu ti-as sugera deloc sa lepezi deja medicamentele alea,ca n-o sa prinda deloc rau in week-endu’ care vine…

        Apreciază

    • Sunt inundații cu apă de ploaie. S-a revărsat Canalul Dâmbovița la Mioveni. Drumurile de acces sunt inaccesibile. Valizele au fost livrate cu 2 helicoptere, în cercul de la centrul terenului. Dacă nu vor influența rezultatul în sensul dorit, se va spune că erau helicopterele lui Paszkany. PS – Sper ca acest meci să nu devină un pamflet și să nu fie tratat în glumă.

      Apreciază

  10. Inca nu ploua la Mioveni. Bate usor vantul. Sper sa fim o echipa pe teren, una ce poate face pasul cel mare si sa se impuna cat mai sigur. Toti cu gandul la acest meci, cu gandul la lupta pentru victorie! Hai CFR!

    Apreciază

      • pt fotbalfan-esti haios culmantele alea
        asculta un ACDC – „CFR shook mioveni all night long”, „CFR got Big Balls”, ia o tuica sau cauta un CFRist cu care sa mai vorbesti in timpul meciului si o sa treaca mai usor – vad ca bicleta stationara nu ti-ai luat.

        Apreciază

  11. La ce presiune avem noi suporterii nu-mi imaginez jucatorii si Ando cum se simt. Sper sa reuseasca sa gestioneze cum trebuie acest meci care în mod normal ar trebui cîstigat lejer.
    Valizele si arbitrajul contra CFR vor avea importanta lor, dar nu mai conteaza oricum.
    Hai CFR

    Apreciază

  12. Am citit un articol scris acum juma’ de ora in care se spune ca terenul de la Mioveni balteste de apa. Va fi foarte greu,dar daca vrem campionatul n-avem voie sa ne impiedicam de Mioveni.Vom castiga,simt asta,mi-o doresc din tot sufletul,sper ca si jucatorii sa simta la fel.Chiar daca raul,ramul par sa fie impotriva noastra,noi avem alt ajutor,care ni s-a demonstrat din plin la meciurile cu Dinamo si Sibiu.Hai CFR-VICTORIE!!!
    P.S.Florinaccio,ti-am lasat un comment la articolul „Cei ce se piaptana cu gloante”,daca-l citesti scrie-mi,te rog.

    Apreciază

  13. Sa nu-i uitam, totusi, pe suporterii cfr, cei mai adevarati si mai buni dintre noi, care vor suporta umilinta pe stadionul din Mioveni, „Orasul Tineretii” cum scria odata pe un afis. Un autobuz cu circa 60 de suporteri a ajuns deja in zona si se afla la 7 km de localitate. Ploua si exista informatii ca terenul e orezarie si ca s-ar putea sa fie impracticabil. Voi primi noi date peste o jumatate de ora, de la fata locului. Hai CFR!

    Apreciază

  14. nu inteleg dc primesc licenta echipele care nu au conditii de joc incredibil cum exista terenuri de genu asta de la mioveni RUSINE FRF SI LPF

    Apreciază

  15. In sfarsit am auzit si o parere cinstita la Digisport special de la ora 20:07 Dinu Vama a venit la emisiune si a luat aparare echipei noastre si ia lasat fara cuvinte pe Narcis Raducan si Daniel Stanciu.

    Apreciază

    • La Digi Sport se intampla ceva ciudat in ultima vreme. E invitat Vama care ne vorbeste de bine, a spus chiar ca „Muresan a avut dreptate saptamana asta”, Radu Naum ne scrie editoriale care ne ridica in slavi… wtf? nu inteleg efuziunea asta subita din partea unora. mai urmeaza buzarin sa ne pupe in dos. bine, el oricum ne pupa, ca doar l-am invitat cu totii, dar poate data viitoare va fi voluntar.

      Apreciază

      • Eu cred ca baietii de la Digi isi fac(sau daca nu,ar trebui sa-si faca) urmatoarea socoteala:,,pai bre,”bozgorii” aia de la Cluj sunt practic campioni.Noi trebuie sa facem rating in vara asta,si daca nu (re)venim la sentimente mai bune fata de campioni s-ar prea putea ca microbistii neutri,+oitele,cainii,cateii,lupii,corbii,porumboii si toti ceilalti telespectatori, satui sa tot asculte eternele noastre acuze de blaturi, sa caute degraba butonul rosu al telecomandei!De ce sa nu facem atunci cu totii ceea ce face probabil cel mai siret si mai guraliv moderator tv de emisiuni sportive din Romania, de la probabil cel mai bun talk-show de sport zilnic din Romania,cu…probabil cea mai buna audienta din Romania: sa fim si noi de partea tuturor,inclusiv de partea celor pe care-i detestam atata?”.Sa-si faca oare astfel de socoteli pt vara care urmeaza?Incepe sa li se trezeasca constiinta?Li s-o fi inmuiat inima dupa scandaloasa hotarare a Ligii cu privire la meciul cu U?Sau,pur si simplu,… sunt toate numai niste simple socoteli de-ale lor menite sa mimeze echidistanta?

        Apreciază

    • Va dati seama?…aceste super poze vedea toata Europa,toata lumea,daca castigam acum oficial campionatul.Cu imaginile acestea era prezentata in toata lumea…Campioana Romaniei.Hm…frumoase „Imagini Pentru Eternitate”…

      Apreciază

  16. La barul ceferistilor, vis a vis de intrarea oficiala la tribuna 1. Apoi, dupa meci, speram sa facem o baie in centrul orasului🙂

    Apreciază

  17. Cine e cel mai bun portar din Liga1 ? BETO ! Dar cel mai bun varf ? KAPETANOS ! Cel mai bun inchizator ? GABI MURESAN ! Cel mai meserias fundas lateral ? CAMORA ! Cea mai valoroasa extrema din liga lui mitica ? SOUGOU ! Cea mai de lux rezerva din campionat ? DE ZERBI ! Cei mai buni fundasi centrali (luati la pachet) ? MAFTEI – CADU – PICCOLO – ! Cei mai rapizi jucatori de atac (tot la pachet) ? SOUGOU + HORA – RONNY – ! Cel mai bun lot de jucatori ? CFR 1907 CLUJ ! Dar cei mai faini suporteri ? CFR 1907 CLUJ ! Cine a realizat scorul campionatului in acest sezon ? CFR 1907 CLUJ (6-1 cu Sportul) ! Cine merita sa fie campioana Romaniei ? CFR 1907 CLUJ. Cine e cel mai optimist (realist) suporter franar ? TGV (1907) CLUJ.🙂 Cel mai misto site de sport ? TRIBUNA CFR (1907 CLUJ) ! P.S. Cine a practicat cel mai chinuit fotbal in acest campionat ? V-ati prins ? … c.s. mioveni.🙂 C.F.R. ALE ! C.F.R. ALE ! C.F.R. ALE !

    Apreciază

    • Optimistule si CFRicitule suporter (cel mai optimist dintre realisti & cel mai realist dintre optimisti),FII REALIST,CERE IMPOSIBILUL:sa mai si castigam vro cupa europeana in viitorul apropiat,sau daca nu,macar sa moara in B si…steoaia vecinului Jiji !Si daca s-ar putea,si cateaua cea rosie odata cu ea!

      Apreciază

  18. he, he, nu mai funcționează valizele.
    rămân doar rugăciunile la muntele Athos.
    și sacrificiile de animale.
    Becali să sacrifice oaia cea mai grasă, iar Porumboiu să sacrifice boul cel mai mare.
    problema este că dacă Porumboiu sacrifică boul cel mai mare, nu mai are cine să sacrifice oaia cea mai grasă.

    Apreciază

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s