Abonament Rai-Iad, dus-întors [CFR Cluj – Voința Sibiu 2-1]

CFR Cluj: Beto – Lionn (’66 Panin), Maftei, Piccolo, Camora – Hora, Peralta (cpt.), Sare, Vranjes (’73 Rui Pedro) – Sougou, Kapetanos (’60 Ronny). Rezerve care n-au evoluat: Stăncioiu, Mureşan, Godemeche, Bastos.

Băieții, priviți cu urale de suporteri, au călcat foarte montați pe gazon. Frumos mesajul prezentat, dar după decizia din urmă cu câteva ore, mă tem că nu ajunge o singură zi pentru a face o curățenie temeinică, durabilă, în această țară.

Trebuie să încep cu o mică observație. Dacă recitiți avancronica lui Albusibiu, o să aveți surpriza să constatați cât de corect a estimat ce se poate întâmpla în această partidă! Ba, la cum debutase meciul, cu un CFR destul de fioros în zona centrală a terenului și pornit să înfulece aproape retrogradata, mă bătea gândul că cineva și-a luat conștiincios notițe de la sibian. Pe centru, acolo eram îndemnați să atacăm. Pe centru.

Ne-a vorbit Albusibiu și de portarii de categorie valorică mijlocie-mică ai Voinței și ne îndemna să încercăm șuturile de la distanță.  Și Sougou a băgat la cap, iar în minutul 9 a lobat mingea peste Miron și a făcut 1-0. Se părea că nimeni și nimic nu mai poate strica serbarea câmpenească, mai ales că senegalezul a evitat să se bucure în fața galeriei sibiene.

Purtați pe valurile lui ”CFR – Ale! CFR Ale!” (apropo: ”Ale” ăsta vine de la allez, că la anglofili vine de la bere?), am jucat frumușel, ca o echipă mare, stăpână a inelelor pe dreptunghiul verde. Doar că nu ne-a ținut prea mult. Deși a trecut minutul 27 și nu s-a pus de-o rejucare, iar Voința nu părea prea motivată nici sportiv, nici semisportiv (păi ce, le dai o coșarcă cu telemea tocmai sibienilor?), iar meciul nu dădea deloc semne de răsturnare, se instaura o ușoară nemulțumire că echipa nu forțează desprinderea mai clară. Nu-i de mirare, doar Bastos și ai lui au făcut din noi, ceferiștii, o nație de suflători în iaurt. Și dacă tot am rostit numele lui Bastos, chiar dacă acesta a fost menajat – probabil și pentru a menaja pe unii dintre suporteri – eu tot l-am văzut într-o oarecare măsură pe teren, în prima repriză. Pe stânga, Vranjes a fost ”Bas”, iar pe dreapta, Hora a fost ”tos”. Ambii, greu de tot de scos din hibernare. Cum s-au aruncat la gunoi notițele lui Albusibiu, cum s-a înmuiat jocul nostru. Pe extreme, ”Bas” și ”tos” au fost morți. Vranjes n-a reușit decât să calce o mână și un călcâi în 45 minute, iar Hora nici măcar atât. Din păcate, nici Kapetanos n-a găsit mingile ca altădată și s-a învârtit în gol și în contratimp. Apoi l-am văzut pe Peralta surprinzător de retras, de câteva ori chiar mai jos decât Sare, și parcă nici pe centru n-am mai avut forța de la început.

 Din minutul 31, de la cartonașul arătat lui Camora, am apucat să-i vedem tot mai des fața ”icterică” arbitrului Cătălin Buși. Avea să ne arate cartonașe galbene după cartonașe galbene. O grămadă.

Primul fior rece prin ceafa fierbinte vine în minutul 40, la prima ocazie de gol a oaspeților. O strângere de sfincter nu atât la reluarea cu capul a sibianului, cât la momentele de după respingerea lui Beto. Din fericire, nu verzii sunt cei mai bine plasați și scăpăm. Ocazia venea după un sfert de oră în care am fragmentat exasperant de mult jocul, tăvălind prea mult sibienii prin iarbă.

Pauză. [PUBLICITATE – Deși pare  incredibil, emisiunea ”Fanatik Show” din pauza partidei CFR-Voința Sibiu, 11 mai 2012, a fost CEL MAI BUN SHOW SPORTIV DIN ROMÂNIA!!! Jos pălăria!]

După mine, dacă tactica gândită de Andone după pauză a fost pusă în aplicare în spiritul și litera ei, a fost una riscantă (să-i zic greșită? – după cum au curs ulterior evenimentele…). S-a continuat cu Vranjes, deși omul se vedea clar că nu se poate conecta la partidă. Pe dreapta, Hora a mai mișcat ceva, dar mai mereu s-a lovit de adversari. Iar per-ansamblu s-au observat câțiva pași făcuți în spate. Acum chiar pe Voința se impunea s-o prindem pe contraatac? Și apoi, suntem chiar atât de siguri că absorbim presiunea lor în lipsa lui Cadu, cu o pereche de fundași centrali care n-a prea fost rodată în acțiune? Hmmm… Sau să nu fi fost Ando? Să fi fost doar o încercare de autoprotejare a forțelor pentru bătăliile următoare? Nu-mi săriți în cap că iar fac comparații între cei doi tehnicieni, dar am mai văzut secvențe de acest gen și în regia lui Jorge Costa. Erau zecile de minute pentru care JC era pus la zid.

Minutul 60 – se termină ora de limba greacă, încep minutele de protugheză de Rio. Kapetanos, cel supărat pe banca de rezerve de pe Arena Cluj precum Fabbiani pe cea de pe Moina (remember, Ando?), este schimbat cu Ronny. Kapetanos avea un galben și părea mai prudent să fie scos din colimatorul arbitrului. Ronny nu avea niciunul…

Pot să vă asigur că Albusibiu ne-a speriat și cu posibilitatea ca sibienii să ne surprindă dintr-o fază fixă. Nu-i el extra-grozav (de fapt, grozav e numai unul!) pentru chestia asta, dar și-a făcut datoria și ne-a atras atenția. Echipele mici iubesc fazele fixe. Oferă cel mai bun prilej de a aplica întocmai o schemă învățată de la un antrenor rezonabil. Iar Pelici se pare că este. Așadar, lovitură de teatru (și nu de comedie): 1-1 din minutul 63, gol marcat de Apostol. Se pare că e primul marcat în prima divizie!

A urmat jumătatea de oră de șoc și groază; același joc cu cuțitul la os de care s-au săturat toate oasele noastre. În plus, senzația aia morbidă că se poate și mai rău.

Pentru Cadu pare deja destul de rău. I se cam citește în privire. Și nu-l îngrijorează vecinul cu șapca roșie, ci debusolarea din teren.

”Mai răul” vine în minutul 77, la 5 minute după primul galben încasat de Ronny. Galbenul numărul doi, pentru simulare (îl las pe Albusibiu să judece acuratețea înregistrărilor video, dacă o mai avea săracul timp), urmat de eliminare. CFR pare blestemat. Și aproape condamnat.

A urmat partea de luptă oarbă din partea noastră. Pelici a reușit să-și țină oamenii surprinzător de sus. Au și avut o posesie enervantă, ajutată de omul în plus. Nu le-am putut face aproape nimic până în prelungiri. Comentatorul se abținea să nu ne cânte prohodul. Iar când nu se mai putea abține, trimitea titlul – în ordine ilogică – întâi spre Ghencea și doar apoi spre Vaslui. Iar noi eram gata să-l lăsăm să plece. Eram blestemați, v-am zis! Voodoo, farmece…

Dar a venit 90+4-ul…

Nu știu dacă Dumnezeu a fost/este ceferist, dar spre finalul prelungirilor am aflat că în 11 mai este Sf.Maftei! Ce bombă! Ce ironie! Un moldovean să-și scuture de pe bocanc toate frustrările adunate în Gruia și să salveze niște ardeleni de rânjetul miticilor! Pentru așa o clipă de glorie merită să mori strivit de gardul de protecție. O execuție care l-ar face invidios și pe Romeo Bunica!

Am meritat victoria? Cui naiba-i mai pasă? Iuliu Mureșan nu mai are putere să se bucure, dar noi n-avem grijile lui. Azi ne-am recuperat coșciugul în plină coborâre spre groapă, am trezit decedatul cu două palme și un gât de țuică și facem nuntă! Fără nevastă. Noi singuri. Singuri împotriva tuturor.

CFR – Ale! CFR – Ale!