un mic exercițiu de logică și de bun-simț, rogu-vă!


uneori ne este mintea întunecată de ură, supărare sau tristețe.
alteori suntem sub imperiul opiniei publice, a ceea ce auzim mai des și mai tare.
alteori căutăm să ajungem la un compromis.

și în toate aceste cazuri nu mai distingem albul de negru,
ambele de gri,
și tustrei de restul culorilor.

ne pierdem capacitatea de a înțelege lucruri simple.
ne pierdem și cea mai simplă și mai fundamentală logică.
ne pierdem și bunul-simț elementar.

este incredibil cum se poate vorbi despre comportamentul lui Cadú,
cel de a-și exprima iubirea față de club, prin ducerea pumnului la inimă, în fața galeriei lui U.
că angajații și jucătorii lui U judecă părtinitor, este de înțeles (și de așteptat).
că Iuliu Mureșan consideră că portughezul a greșit, e și asta oarecum de înțeles – e dorința de „a lăsa și noi de la noi” (adică să ajungem la un compromis, să nu doar cerem).
că presa judecă greșit, aici e mai grav; dar știm bine cum e presa mioritică.
dar noi, suporterii, judecând la rece?

mai jos este unul dintre multele cazuri de evaluare negativă a comportamentului lui Cadú, pe acest blog:
Suporter 1: ceea ce a făcut Cadú nu este provocare (ori incitare sau alte asemenea lucruri).
Suporter 2: Amu’ sa fim seriosi , daca unu’ se bucura in fata altuia care se supara , ce mama dracu’ e ?

haideți să facem un mic exercițiu de logică.

să presupunem că Suporter 2 are dreptate, adică:
este provocare atunci când „unu’ se bucura in fata altuia care se supara”.

și să ne gândim la un meci între echipele A și B.
un jucător al lui A, pe nume X, înscrie.
și se bucură la mijlocul terenului, cu fața la galeria proprie.
făcând gestul lui Cadú, cu pumnul la inimă.
este provocare?
presupun că sunteți de acord că nu.

ok, dar meciul cu pricina este difuzat la TV.
pe ecran este X, în prim-plan, bucurându-se, filmat din față.
iar la ecran se uită suporterii echipei B, supărați (triști) că B a primit gol.
ei bine, chiar acest eveniment are loc în acel moment:
unu’ se bucura in fata altuia care se supara.

în virtutea acestui lucru și a presupunerii inițiale, rezultă aceasta:
faptul că telespectatorului supărat i se arată cadre cu jucătorul care se bucură este o provocare a acelui telespectator.

ok, dar dacă este o provocare, cine provoacă?
am stabilit că jucătorul, nu.
rămâne televiziunea.
ajungem la această concluzie:
televiziunea provoacă, fiindcă difuzează imagini cu jucătorul care se bucură, în timp ce emisiunea este urmărită de persoane supărate.

în mintea mea, difuzarea acelor imagini nu este deloc o provocare.
mă rog, poate gândesc eu greșit.
totuși, cum se face că nimănui nu i-a dat prin cap să interzică, ori măcar să combată, difuzarea de imagini cu jucători care se bucură?
e interzisă difuzarea de imagini cu suporteri care pătrund pe teren.
sunt interzise multe alte lucruri.
dar nu și acesta.
dacă este provocare, de ce nu consideră nimeni că este provocare?
cum de CNA nu interzice și sancționează transmiterea de imagini cu fotbaliști care se bucură c-au înscris?

sau haideți, totuși, să înțelegem că nu este provocare atunci când te bucuri în fața celui trist, câtă vreme el a ținut să participe la un eveniment definit prin faptul că, foarte probabil, unul se bucură și celălalt se întristează.

haideți, totuși, să încercăm să deosebim lucrurile.
să înțelegem ce este și ce nu este provocator.
să înțelegem că dacă nu ne convine ce face X, asta nu înseamnă deloc că X ne provoacă.
la urma urmei, nu ne place nici că echipa noastră a primit gol – să fie sancționat cel care înscrie împotriva echipei noastre, pentru că ne-ar fi provocat?
ohooo, câte echipe ar trebui atunci sancționate, pentru că au marcat, iar ca reacție suporterii echipei adverse au incendiat stadionul, au distrus scaune, au aruncat cu obiecte în teren ș.a.m.d.!

și cum este când stai, în tribună, lângă un suporter al echipei adverse?
să nu te bucuri la gol, pentru că el e trist?
sau ar trebui să pleci în galerie, unde să țopăi, urmând să revii la locul tău?

oare a fost provocare faptul că naționala Spaniei s-a bucurat pentru titlul mondial acolo, pe stadion, în inima Africii de Sud?
trebuia cumva să se bucure abia când au ajuns în Madrid, pentru că sud-africanii erau supărați că n-au câștigat ei competiția?

dacă nu ne place o culoare, să-i condamnăm pe cei care o poartă trecând prin fața noastră?
dacă nu ne place ca un bărbat să aibă părul lung, să-l condamnăm dacă vine prea aproape de noi, eventual chiar întinzându-ne mâna?
dacă nu ne place un cântec sau un gen muzical, să-i condamnăm pe cei care se rup în figuri chiar lângă noi, pe ringul de dans?

dacă nu prea avem la inimă o țară, de exemplu China, să-l condamnăm pe chinezul care ne spune că-și iubește țara?

lucrurile sunt, de fapt, foarte simple.
ia uitați cum este definită în drept provocarea:
« a aduce pe cineva (prin acte de violență, lezarea demnității sau alte fapte ilicite) într-o stare de surescitare favorabilă comiterii unei infracțiuni »
sublinierea îmi aparține.
este provocare ceea ce conține violență, lezarea demnității sau alte fapte ilicite.

care dintre aceste lucruri caracterizează gestul de a-ți afirma iubirea față de club?!
sau care alt lucru imoral?

provoci atunci când spui „urăsc U”, dar nu și când spui „iubesc CFR”, indiferent cui îi spui.
provoci atunci când strigi „afară cu ungurii din țară”, nu și când spui „sunt bucuros că sunt român”.
provoci atunci când îți arăți disprețul față de cei fără studii, nu și când îți arăți admirația pentru cei cu studii.

și să nu-mi pomeniți de locul în care îți exprimi bucuria.
fiindcă n-are nicio relevanță, câtă vreme este situat în perimetrul acelui eveniment în care este normal să te bucuri.
suporterii echipei adverse au consimțit să participe la un eveniment la care supărarea lor și bucuria ta sunt lucruri absolut firești, fac parte din specificul evenimentului.

și mai este ceva important.
regulamentul jocului de fotbal îndeamnă jucătorii ca, la marcarea unui gol, să nu-și exprime bucuria printr-o scenetă.
le interzice să-și scoată un articol de îmbrăcăminte, ori să-și acopere fața.
îi sancționează dacă se bucură prea mult timp.
nu-i încurajează să iasă din teren (dar nici nu le interzice acest lucru).
le interzice să facă gesturi obscene.
însă nu spune absolut nimic despre a te bucura în fața galeriei adverse.
asta pentru că, în opinia celor cu responsabilități în fotbal, dornici să împiedice gesturile provocatoare, nu este o provocare să te bucuri în fața galeriei adverse.

și, mai presus de toate, ar trebui să înțelegem ideea de sport.
vorbim de sport, nu de război, nu de un proces penal, nu de alte asemenea, cu o parte bună și alta rea, cu dreptate și nedreptate.
e o competiție sportivă, în care nu este o dezonoare să fii suporter al unei părți sau al celeilalte.
o competiție sportivă, în care „ceilalți” nu sunt dușmani, ci doar iubesc o altă echipă.
o competiție în care trebuie să-i salutăm pe „ceilalți”.
nu este nimic imoral în a face parte din echipa adversă (sau a ține cu ea).
și atunci nu este nimic imoral în a-ți exprima iubirea față de acea echipă, indiferent unde.
este un spectacol, în care protagoniști sunt jucătorii – dacă fotbalistul echipei adverse se bucură în fața mea, eu îl aplaud!
pentru aia am mers acolo, pe stadion: să văd cum două echipe se întrec, iar una dintre ele (ori ambele, pe rând) se bucură.

iar dacă fotbalistul echipei mele face un gest provocator, adică imoral, agresiv, ofensator etc., atunci nu îl aplaud deloc, cât ar fi el de fotbalist al echipei mele.
o singură dată am huiduit un jucător: pe Nuno Claro, când l-a lovit, intenționat și inutil, pe Păun (CFR-Astra, acum 2 ani, ultimul meci cu Conceiçaõ).
l-aș fi huiduit și marți pe dobitocul de Bornescu, dacă eram acolo [scuze pentru limbajul violent, am fost incitat de Bornescu].
sau pe împuțitul de Grozav [scuze pentru limbajul violent, am fost incitat de Grozav].
sau pe nesimțitul de Niculescu [scuze pentru limbajul violent, am fost incitat de Niculescu].
sau pe infractorii care l-au lovit pe Cadú [scuze pentru limbajul violent, am fost incitat de cei care l-au lovit pe Cadú].
sau pe descreierații care au ars fulare cu însemnele CFR [scuze pentru limbajul violent, am fost incitat de acei suporteri ai lui U].
acestea sunt gesturi reprobabile: să lovești un jucător, ori să spui că urinezi pe simbolurile altei echipe, ori să spui că adversarul este un nimeni.
sau să mimezi că împuști spectatorii (gestul acela cu mitraliera este unul dintre cele mai agresive care se pot face).
acestea sunt gesturi provocatoare (atunci când nu sunt, și mai grav, acte de violență calificată).
ce a făcut Cadú nu are absolut nimic provocator.
cinste celui care-și afirmă iubirea pentru club, indiferent despre ce club este vorba!

autor: de-a dura lex

0 comments

  1. Da, ii logic exercitiul de logica🙂, si si-i de bun simt, dar cum facem sa ajunga la cei de la comisie,sa-l citeasca si ei. Bag gatu’ ca-l scot tap ispasitor pe Cadu, cel putin la prima strigare.

    Apreciază

  2. Sa speram ca nu ajungem la TAS si castigam cu 3-0 acest meci.
    Clujul de cativa ani buni a devenit „ceva” din care abia am asteptat sa plec!
    Apoi Tudor nu e de-al nostru general vorbind.
    Trebuie sa ne focuzam pe urmatorul meci.

    Apreciază

  3. Traim intr’o societate care’si cladeste legile pe principiul puterii. Oligofrenii, care sunt in proportie de 99 la suta, traiesc , accepta si actioneaza dupa acest principiu, cei mai multi nefiind nici macar constienti de asta, insa agreseaza prin diferite forme minoritatea. Din pacate stadionul e perceput ca un loc unde poti face orice, o dezlantuire a mizeriei naturii umane. Si tot din pacate fotbalul nu mai e demult o intrecere a unor virtuti sportive, ci mai degraba locul unde logica bolnava, subiectivismul exacerbat si comportamentul gregar devine normalitate. Personal, nu’i mai vad nici farmecul, nici rostul. Prefer sa privesc de pe margine dezintegrarea valorilor, dezumanizarea si animalizarea. Eventual, cu un mic bici in mana, sa mai pocnesc cate un imbecil, pt ca se stie: durerea e potrivita pt prost. Duralex’ule, inca esti prea soft, cu toate ca articolul are ceva mai multa atitudine.

    Apreciază

  4. Nu vi se pare ciudat ca toata lumea spune ca CFR si U trebuie sa piarda cu 3-0 si se spune ca Tudor a eliminat 5 jucatori de la fiecare echipa? Pai sa o luam de la inceput: Ce fac fanii lu U inainte de partida? În drum spre arenă, şepcile roşii au ars fulare şi steaguri cu însemnele CFR-ului şi au scandat împotriva rivalilor (foto). Ce steag au fanii lui U ? L-am vazut si pe stadion intr-o filmare, deci au intrat cu el. Cu banere anti FRF nu poti intra …. (foto). Acesta e un steag interzis in Germania, deoarece il au cei care sunt neonazisti, de extrema dreapta: steag. De ce are Grozavu un asa tricou? Pai va dati seama ce se vb in vestiar si care e atmosfera acolo, daca un copil poarta asa ceva. Bornescu te bate daca i se pune pata: aici sau aici (aici se vede cel mai bine ce a vazut Bornescu). Noroc ca a scapat Sougu, ca altfel il batea si pe el, ca cine stie, poate credea ca-l vrea sa-l bata pe el. Paranoia e mare. Interviul lui Bornescu un barbat adevarat care bate pe oricine, spune tot: aici. Aveti grija cum va purtati si Cadu poate nu mai poate umbla prin Cluj. Deci daca nu intervenea el, toti fanii lui U intrau pe teren si cine stie ce se intampla..poate avea loc un linsaj public in anul 2012 El e justitiarul care a oprit o adevarata tragedie, noroc ca a vazut el semnele obscene. Felix. Numai Felix pe lumea asta, mai e unul la A1. De ce s-a continuat bataia si de ce Cristescu si Bodyguardul n-au lasat cameramanu de la Digi sa intre la vestiar si sa vada bataia? (aici). Apoi au aparut info cu meleul creat si eliminarea jucatorilor. Declaratia unui nimeni, aici. Un Xenofob care vb la TV…
    Ce-l doare pe el cat castiga un fotbalist strain ? E invidios ca el n-a facut atatia bani ? E un nimeni…peste 10 ani o sa fie un nimeni…. N-ai voie sa faci nimic dupa cei de la U, mai ales in Romania, sa se duca in Portugalia cine vrea sa se bucure si sa nu-i fie frica ca intra suporterii unei echipe adverse…aici in Romania, cine stie ..poate esti linsat..trebuie sa te supui regulilor lor de batausi de cartier. gsp arunca pe piata prima parere convenabila care se raspandeste ca viteza luminii printre idioti. Raportul arbitrului va duce către o înfrîngere 0-3 la „masa verde” în cazul ambelor echipe, situaţie în care Steaua, Dinamo, Rapid şi FC Vaslui reintră cu şanse mari în lupta la titlu. Nu vi se pare ciudat ca Gigi, Borcea si Porumboiu tac malc ? Eu nu am auzit nimic pana acuma…. Asteptam sa vedem ce se intampla… Acest campionat e foarte important pt primele 5 echipe. de ce ? Pai multe sunt aproape de faliment si nu mai au bani. Vezi echipe ca: Dinamo si Rapid..sunt zero financiarm o sa ajunga echipe de pluton anul viitor. Steaua e zero acuma ata ca lot si ca bani merge pe smecherie , dar va trai din invarteli. Vaslui are bani, dar depinde cati mai are … Toti suporteri vor scapa de ei numai daca pleaca acesti zero investitori..care nu investesc nimic.. Stadioanele sunt facute din smecherii sau din banii cetatenilor. Iar batausii se duc pe niste stadioane moderne, pacat de bani…trebuie cursruri de Maniere . Respect CFR pt STADIONUL facut din banii proprii !!!!

    Apreciază

  5. Eu cred ca ar conta, sigur, nu mult, dar ar conta cat de cat daca asociatia suporterilor (A.I.S.C.P.) ar da un comunicat exprimand o pozitie vizavi de caz. E o chestie pe care si media ar prelua, deci ar fi sanse sa ajunga si la comisie. Oricum, macar atat trebuie facut in acest caz.

    Apreciază

  6. ce penibil a fost bornescu azi la conferinta lor de presa nici macar un pic de obraz nu are si cu ce accent golanesc vorbeste … ma rog isi merita echipa

    Apreciază

  7. Se va da rejucare 100%.
    Sper ca CFR sa nu accepte,si sa e duca la TAS.Daca se rejoaca,sigur nu vom castiga se va termina egal sau infrangere pt noi.

    Apreciază

  8. Un alt exercitiu de logica:
    A) daca suporterii lui „U” vorbesc in numele valorilor romanesti pe care le apara, atunci sa procedeze ca Bilbao, sa-si faca o baza de selectie mai larga a tinerilor din Ardeal (de preferinta români, dar nu numai) si sa construiasca sau sa reinnoade o istorie de altfel onorabila. Bornescu sau Mendy au foarte putin acces la acest „spirit superior” pe care-l intrupeaza mitul „U”.
    B) Daca managerii lui „U” prefera sa se modernizeze, cu patron oarecare si cu jucatori adusi din patru zari, atunci sa se bucure de plusul de valoare pe care-l pot aduce acestia si sa nu mai revendice o puritate etnica pe care nu o mai poate avea nici „U”. Cum pot sa vorbesti de „bozgori” cand ai africani in echipa? Cum poti sa injuri un portughez pentru ca e portughez cand tu ai in echipa un nigerian?

    Exista o incoerenta teribila in tot ce este azi „U”. Rasismul e discriminativ si are „avantajul” ca nu are nevoie de foarte multa logica si deloc de discernamant. Iar aceasta incoerenta nu are nici o problema, dimpotriva, e chiar sursa manifestarilor violente anti-CFR. E posibil sa-i vedem pe Mendy sau Tony strigand „afara cu ungurii din tara”, iar ridicolul situatiei nu va face decat sa-i incite si mai mult pe suporterii cu spume la gura.

    Asa cum i-am vazut marti pe Cluj Arena, cu spume la gura si cu multa ura in ochi. A fost prima si ultima oara cand merg pe acel stadion, altfel o bijuterie arhitecturala. E locul din care poate oricand sa porneasca niste conflicte interetnice mult mai periculoase decat acelea dintre un oltean si un portughez. Funar n-a murit, nu uitati!

    Apreciază

    • si cand vezi ca striga „afara cu ungurii din tara” si defat la ei 40% sunt unguri ce sa te astepti atunci la ce echipa si suporteri are acel club

      Apreciază

  9. dea-dura multam de articol, argumentat bine scris si foarte punctual dar sa vedem maine ce va fi…eu nu trag mari sperante,cel mult rejucare de la 0-0 dar e interesant de vazut care va fi reactia clubului accepta sau nu ? Eu sincer as merge pana in panzele albe …sa ii i-a naiba de mafioti

    Apreciază

  10. Sper sa ma insel dar cred ca ni se pregateste ceva urat.
    Toata presa centrala cand vorbeste despre intrunirea comisiei da ca variante ori rejucarea ori ambele pierd cu 3-0. Efectiv sunt mai penibili decat se poate imagina.
    Singura sansa ramane TAS-ul, acolo se va judeca pe acte si probe, nu pe influente steliste si vasluiene.
    Oricum luam campionatul si fara cele 3 puncte, hai CFR.

    Apreciază

    • Tot Matei dar unul Urdea sau Udrea🙂 a avut o observatie interesanta la tv pe sport.ro si anume ca Liga are destule probleme cu DNA-ul, le cam tremura gacii iar CFR-ul este un club mult prea puternic ca sa se lase calcat in picioare.

      Apreciază

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s