panis et fotbalus


Văzând ritmul drăcesc în care se desfășoară meciurile în acest final de campionat, mi-am pus mai multe întrebări. Ce mănâncă jucătorii noștri? Îs porțiile destul de mari? Primesc supliment la cantină dacă nu s-au săturat? Doamne feri să termine benzina/motorina în timpul meciului din cauza foamei! Scriu marii gazetari sportivi una-n-truna de blat, de arbitri, de înjurături între patroni, de Bianca, despre ce mai beau jucătorii în cluburi, dar de potol… foarte rar. Ce-am reținut e că Fabbiani își rezolva alimentația științifică cu ajutorul sarmalelor dintr-o oală dosită de bucătar nu știu în ce ascunziș. Apoi, s-a mai scris că Ilie Dumitrescu, cât timp a antrenat, a fost adeptul unei alimentații diversificate și foarte bogate în vitamine: luni, marți, miercuri, joi, vineri, sâmbătă, duminică, de cinci ori pe zi, aripioare crocante de pui.

Un rol important ca un fotbalist să joace cele 90 de minute plus prelungirile la capacitate maximă îl are alimentația adecvată. Lunga pregătire ratată din iarnă poate fi ușor compromisă printr-o alimentație greșită și un consum insuficient de lichide. Cerințele fizice ale unui jucător sunt mari, mai ales acum, când se joacă din 3,5 în 3,5 zile. Într-un meci, un jucător parcurge în medie 8–12 km (Mureșan – poate 15 km, Bastos – sigur 150 m) din care aproximativ 24% e plimbare, 36% alergare ușoară, 20% mișcare pentru recuperarea balonului de la adversar, 11% sprint, 7% alergare cu spatele, 2% condusul mingii. Pentru a putea face față acestui efort, mușchii au nevoie de energie. Energia va fi consumată în prezența oxigenului în fazele efortului de intensitate scăzută. Cînd efortul este unul intens, partea anaerobă va fi puternic solicitată. Pentru a face plinul de energie înaintea antrenamentelor sau meciurilor este nevoie de un aport alimentar. Cele mai importante surse pentru rezervele de energie din organism le reprezintă glucidele. În zi cu antrenamente de intensitate medie, jucătorii au nevoie de un aport de 5-7 grame glucide la fiecare kilogram din greutatea corporală, iar în zi de meci sau antrenament de mare intensitate – 10 gr/kg. Cu șase ore înainte de meci este recomandată înmagazinarea a 1-4 gr/kg hidratați de carbon, iar pentru regenerarea organismului după efort iarăși trebuie consumate glucide, în intervalul de o oră de la terminarea activității, indiferent dacă scorul a fost 0-5, 2-4 sau 1-0. Pentru constituirea rezervelor de glicogen (forma de stocaj al glucidelor) este nevoie de o alimentație bogată în glucide cu absorție lentă: paste, orez, griș, biscuiți etc. Înainte de meci se va servi o mică gustare, adaptată la ora zilei. Trebuie evitate mesele care se digeră greu. Merge pâinea integrală, cu iaurt, șuncă, orez. În timpul meciului, jucătorul trebuie să se hidrateze. Mai nou, în magazinele de specialitate sunt disponibile băuturi vitaminizate pentru sportivii de performanță, ce conțin glucide și sodiu. Este recomandat a se consuma în pauza meciului un baton de proteine, ciocolată caldă sau iaurt, pentru a favoriza regenerarea musculară.

Marile cluburi din Europa au câte un nutriționist angajat, a cărui misiune este să alcătuiască un meniu corespunzător necesităților fiecărui jucător din lot în parte. Astfel, meniul ideal al unui fotbalist include cereale, lapte, pâine integrală, miere și iaurt degresat la micul dejun; verdețuri crude de sezon, paste sau orez, carne slabă și fructe la prânz; cina fiind rezervată peștelui și salatelor din verdețuri fierte ușor.

Nu am studii de specialitate în alimentația sportivilor, dar tocmai de aceea nu văd de ce nu aș putea revoluționa acest segment foarte important în pregătirea fotbaliștilor! Așa că m-am pus pe treabă și am alcătuit un meniu pentru cele trei zile dintre meciuri. Este imposibil să nu devenim campioni dacă-l implementăm în programul de alimentație al jucătorilor și-i luăm pe toți adversarii prin surprindere culinară:

Ziua 1 (a doua zi după un meci):

Mic dejun:

parizer popular din carne de porc 500 gr. – 1 buc., pâine albă, muștar

1 buc. bere la halbă

Gustare 1:

pate de ficat de porc 100 gr., pâine, ridichi

1 buc. bere la halbă

Prânz:

ciorbă de fasole boabe cu afumătură

ceafă la grătar, cartofi pai, salată asortată

2 buc. crèmes

1 buc. bere la pet de 2,5 l

Gustare 2:

pizza ardelenească (ingrediente: sos pizza, mozzarella, bacon, cârnați, ceapă, fasole) gramaj 510 g/780 g

1 buc. bere la halbă

Cină:

păpăraie cu carne  din borcan

8 buc. bere la sticlă  0,5 l

Ziua 2:

Mic dejun:

pită cu unsoare de porc, 3 legături ceapă verde

1 buc. bere la halbă

Gustare 1:

2 buc. hamburgeri din carne de porc

1 buc. bere la halbă

Prânz:

gulaș la ceaun

5 buc. plăcinte cu urdă

2 buc. bere la pet de 2,5 l

Gustare 2:

ochiuri cu cârnat de porc

1 buc. bere la halbă

Cină:

palioci – mămăligă, brânză, ceapă, costiță

8 buc. bere la sticlă 0,5 l

Ziua 3 (ziua meciului):

Mic dejun:

slănină afumată, pâine, ceapă, roșii, castraveți

1 buc. bere la halbă

Gustare 1:

gyros

1 buc. bere la halbă

Prânz:

ciorbă de burtă

iahnie de fasole cu ciolan afumat, salată de varză

tort de ciocolată

2 buc. bere la halbă

Gustare cu o oră înainte de meci:

200 ml băutură alcoolică ușoară cu aromă de vodcă

sarmale în foi de varză

1 buc. bere la pet de 2,5 l

Cină (după meci):

2 lăzi (navete) de bere

Singura problemă… cum conving adversarele noastre de beneficiile programului meu revoluționar de alimentație, astfel încât să mă angajeze măcar pentru 3 zile, înainte de meciul cu CFR?!

BONUS: Rețetă gulaș (pentru un fotbalist):

Ingrediente: ½ kg carne de vită, recomandat rasol (se poate și porc sau pui, eventual câte ceva din toate trei, dar originalul e din vită, după cum reiese și din denumirea în maghiară: gulya – cireadă,  gulyás – văcar), 2 linguri untură de gâscă/porc/ulei, 1 ceapă, 1 căpățână de usturoi, 2-3 lingurițe de boia de ardei, o linguriță de chimion, sare, piper, un sfert de ardei, o jumătate de roșie, 2 rădăcini de pătrunjel, 1 morcov (important, proporția pătrunjel-morcov trebuie să fie 2:1), un sfert de gulie, o bucățică de țelină, o legătură de frunze de pătrunjel, 250 gr. de cartofi, găluște dintr-un ou.

Mod de preparare: Se călește în untura de gâscă ceapa mărunțită, se pune usturoiul, se ia de pe foc, apoi se adaugă roșia, ardeiul și sarea. Se amestecă și se adaugă 2 lingurițe de boia de ardei, se amestecă din nou, apoi se adaugă chimionul și carnea tăiată cubulețe (tăiată ”zaruri” pentru echipa Națională). Se pune din nou pe foc și se adaugă aproximativ 0,5 l apă. Din când în când se amestecă totul cu o lingură de lemn. Se fierbe până când scade apa și atunci se adaugă 2 l de apă, pătrunjelul, morcovul, gulia, țelina, frunzele de pătrunjel. Se lasă pe foc până când carnea este aproape fiartă, atunci se adaugă cartofii tăiați cubulețe (vezi mai sus pentru Națională). Când cartofii sunt pe jumate gata, se adaugă găluștele. La sfârșit se adaugă piperul, se gustă, și dacă mai trebuie se pune sare și boia.

Poftă bună!

0 comentarii

  1. Fasole, fasole, ceapa verde, gulas, varza murata. Tu esti normal la cap? Vrei ca frinarii sa fie suspendati din motive de port ilegal de arma chimica? Iar renumele sa se schimbe din frinar in pirtzar?
    PS: buna ideea cu gulasul, il voi pregati de Ziua Tatalui (Vatertag).

    Apreciază

    • Pofta buna, atentie la ceapa, daca se arde trebuie schimbata untura si luat totul de la zero. Asa scrie in reteta originala 🙂

      Apreciază

  2. Asta-i meniu? Maestre, unde-i paharelu’ de palincă, ala de 200, care sa faca pofta de mancare, ca daca nu-i pofta nu stiu glucidele unde sa se duca si iar ramane Vranjes, ca la Bucuresti, cu sutul pe jumatate. Si vinu, cum sa nu le dai vin, ca vinu dupa bere e o plăcere, nu le dai vin, te trezesti, ca la Bucuresti, ca Ronny nu da pasa cand are mingea. 🙂 Maestre da-le si vin si palinca, lichidele sunt esentiale pentru bunul mers al organismului…

    Apreciază

    • Calin, meniul este strict pentru adversarii nostri. Nu le recomand palinca pentru ca se dezechilibreaza unu’ pe teren si imburda tot zidul, apoi iar urla tolontan ca nu negociaza nimic, a fost blat 🙂

      Apreciază

  3. Spledida recomandarea ! De retinut. Dar,Caneto draga , mintea ,creierul : cu ce le hranim ???? Fiindaca stim : corpul nu se misca daca nu primeste comenzile aferente . Asa ca, fa-ne, te rog , si un „program nutritionist” si pentru creier. Glumesc !!!!!

    Apreciază

  4. vai de mine! uite un motiv in plus sa ma casatoresc mai repede!!!
    si eu ca femeile: abia astept sa ma casatoresc cu una faina, ca mai apoi sa ma pot pune la respectat meniul recomandat de Caneto! fiindca zau, ca ce e acolo trecut la meniu, e tot ceea ce prefer eu mai cu seama !

    Apreciază

    • Lasa tu insuratoarea, poate nimeresti una de te tine numa’ pe orez si legume fierte 🙂 Fa-te fotbalist profesionist. Evita-l de antrenor pe I.Dumitrescu 🙂

      Apreciază

  5. Esti total,omule! M-ai bine dispus si m-ai facut sa uit pentru cateva momenta de tensiunea cu care astept meciul de maine.Mititeii cu mustar si niste halbe de bere,i-ai lasat dupa victoria de maine seara? Lasand gluma la o parte,eu sunt increzator in puterea de mobilizare a echipei noastre si intr-un final fericit.Cand in aceeasi etapa noi dam gol in min 90,iar Rapid se incurca in min 94,cred ca nimic nu e intamplator si sansa e in favoarea noastra.Hai CFR-VICTORIE!!!

    Apreciază

  6. Caneto, dupa lecturarea meniului tau sa stii ca era cat pe ce sa te ”sudui” una buna. Pai, eu sunt la dieta de cand a inceput returul, adica de doua luni jumate, nu stiu cum sa dau jos de pe mine vreo 10-15 kile, si nici aici la ”tribuna” nu scap de tentatii culinare ?! Nu bine trec sarbatorile, vin mititeii de 1 mai. Trece si 1 mai, dar vine ziua barbatului, iar cand cred si eu ca am scapat de toate tentatiile, vii tu si pui capac la toate, cu bobgulyas apetisant, cu friptura si bere la mai fiecare masa. Rusinica, MASTERCHEF CANETO ! 🙂

    Apreciază

  7. M-am intristat citind cateva comentarii ale pinguinilor si ma mir de unde atata ura,venin si prostie adunate impreuna.Pe vremuri aveau o galerie frumoasa,dar acum e o adunatura de frustrati,nespalati,inculti si needucati.Mi-e sila de atitudinea lor si de patima schimonosita care nu are nimic in comun cu competitia sportiva. Nu stiu cantitativ,daca ne putem compara cu ei,dar calitativ suntem net superiori si asta e tot ce conteaza,iat Tribuna e cel mai bun exemplu.Va imbratisez pe toti si ne vedem maine, pentru o noua seara frumoasa.Hai CFR,SUNTEM ALATURI DE VOI!!!

    Apreciază

  8. Salut. Mi-a placut mult faza cu sfertul de ardei din gulas (probabil reteta pentru 11 fotbalisti ar si fost cu 2 ardei si trei sferturi). Am o curiozitate legata de prima parte, care in treacat fie spus e foarte interesanta. La ce adunam miscarea dupa recuperarea balonului de la adversar: plimbare, alergare usoara, alergare cu spatele, sprint…? Depinde de adversar? Daca da, ar fi interesante exemple.Banuiesc ca statistica asta se aplica C.F.R.-ului, pentru ca Dinamo de exemplu, fuge sigur mai mult de 20 la suta din efort dupa recuperarea mingii de la adversar. In rest….Ma duc repede sa mananc ceva…

    Apreciază

    • Bogdan, banuiesc ca acea categorie cu miscarea pentru recuperarea balonului contine saritura la cap, pressingul, deposedarea, faultarea 🙂 tatonarea, talonarea adversarului,etc., si nu se include in celalate categorii. Daca statistica s-ar face urmarind doar echipele romanesti, probabil procentul alocat plimbarii ar creste semnificativ 🙂 Este vorba de o medie rezultata in urma introducerii programelor computerizate de urmarire individuala a jucatorilor pe parcursul jocului. Recomand http://www.castrolfootball.com/ si http://en.wikipedia.org/wiki/Castrol_Performance_Index

      Apreciază

  9. MA ! Statistica va manaca viata dar am si io o intrebare…de ce mama lu’ proces verbal nu va traiti si voi viata..da’ pe bune..chiar de ce? …Oricum sa traiti ca trebuiti si multam lu’ al de sus ca existati …

    Apreciază

  10. da unde-s „piscatorii” … ca ne-or trebui deseara ( sa nu-i dea lui Bastos ca la el oricum nu-si fac efectul…poti sa-i dai si portie dubla de chili…ca tat aia ii)

    Apreciază

    • daca n-am pus „piscatorii” inseamna ca nu trebe. nu poti pune la indoiala profesionismul meu. sunt un Gica Hagi al alimentatiei sportive 🙂

      Apreciază

  11. Caneto, dincolo de imaginatia bogata, berea din menu, cu glucidele este corecta reteta , la fel si
    consumul energetic, am aflat cine arbitreaza si mi-a pierit pofta de mancare,totul se face pentru
    steoaia.

    Apreciază

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.