Există viață și după Bergodi, și după Mandorlini, și după Costa, și după Andone…


Avertisment – urmează un text deosebit de lung (”școala” Albusibiu🙂 ), nerecomandat celor care stau subțire la capitolul răbdare.


În data de 4 decembrie 2011, încercam timid, pe blogul personal, să fac o analiză a modului cum aborda CFR Jorge Costa partidele din tur, sperând să descifrez ce era în mintea și în imaginația antrenorului portughez, neînțeles de mulți dintre suporteri, ba chiar contestat de cei care așteptau cu totul altceva. Pe atunci, deși CFR se afla la câteva puncte în urma lui Dinamo, nu la egalitate de puncte, ca acum, nu ne aflam în plină criză-criză, ci doar într-o criză de spectacol, de hegemonie și de încredere în antrenor (nu și în lot) – vezi rezultatele sondajului de opinie. Predomina părerea că Jorge Costa ține echipa pe loc, e elementul care o frânează. Era acuzat că nu-și cunoaște și nu-și studiază ca lumea adversarii, neputând domina nici măcar echipele mici. Se spunea prin cluburi că antrenamentele pe care le face sunt doar ușoare încălziri de dezalcoolizare, care să nu supere starea de spirit a vestiarului. Pentru unii dintre jucători, Jorge Costa părea antrenorul perfect, iar pentru președintele Iuliu Mureșan chiar era.

Deoarece e greu să cuantifici amănuntele, evenimentele din afara gazonului, m-am limitat să analizez doar ceea ce se vedea pe teren. Am scris atunci acest articol, pe care mulți dintre voi probabil l-ați citit (țin minte că au fost multe comentarii interesante):

*****

Hai să-i facem sau să-i desființăm echipa lui Jorge Costa!

Aveți în stânga lotul actual al CFR-ului, iar în dreapta principalul sistem de joc utilizat de Jorge Costa (4-3-3), în interpretarea mea (adică așa cum mi se pare mie că e dispunerea aproximativă în teren). Dacă am ”titularizat” anumiți jucători pe posturi, am făcut-o doar pentru o discuție mai ușoară, nu obligatoriu pentru că așa văd eu formula ideală! Am încercuit cu roșu postul Peralta, pentru că mi se pare foarte important, dacă nu chiar crucial, în sistemul de joc adoptat de antrenorul portughez, iar cu galben postul Ronny, singurul care mi se pare că este supus improvizațiilor.

Ca un simplu amator, am să încerc să vă descriu impresiile mele, iar apoi vă las să vizualizați singuri acest sistem sau variante pe care le considerați mai bune.
Despre linia defensivă nu prea avem ce discuta. Camora umple (haleluia!) golul lăsat de Alvaro Pereira, Piccolo începe să redevină fundașul central sigur de altădată (să sperăm că se trece peste discuția despre salariul prea ridicat), iar pe dreapta se anunță o concurență Panin – Lionn care trebuie să ne bucure.
Mijlocul. Gabi Mureșan pare să fi trecut și el peste anumite frecușuri. Cel puțin sper asta, pentru că-l consider de neînlocuit pe acel post. Costa pare foarte prudent și nu dă așa ușor siguranța apărării pe riscul unui atac rusesc, cu toate rezervele din dotare. Așadar, observ la Gabi Mureșan o poziție ceva mai retrasă și o participare mai redusă (decât pe vremea altor antrenori) la faza de atac. După principiul: Muri e mai lent, replierea lui e mai înceată, Costa nu riscă. Menținerea lui Mureșan mai în spate înseamnă 13 goluri primite de CFR în 16 partide, deci o medie de mai puțin de 1 gol pe meci. Poate renunța Costa la poziția Mureșan? Nu în totalitate. Asumându-și anumite riscuri, o poate transforma (în anumite momente ale jocului) într-o altă poziție Renan, urcând mijlocașul ceva mai sus în teren. Există și alți jucători în lot care pot acoperi poziția Mureșan în caz de nevoie? Aș paria pe Renan sau aș spera la Bakary Sare. Kivuvu, doar ca soluție de mare avarie sau când trebuie păstrat cu dinții un 2-0, 3-0 contra granzilor.
Poziția Renan pare deja alocată. După mine, această poziție devine (și trebuie să devină) cheie în situația în care poziția Peralta nu funcționează! Mi se pare mult mai util ca Renan să sprijine și impulsioneze faza de construcție, decât să-l păzească pe Mureșan. Vorbind acum strict despre persoană, vă aduc aminte că Renan Garcia e reprofilat de pe postul de fundaș stânga, deci nu putem aștepta de la el să se transforme peste noapte într-un mijlocaș de creație! Mai mult decât pase și driblinguri, aștept de la Renan șuturi de la distanță, pentru că a demonstrat că posedă tehnica și tăria necesare.
Poziția Peralta e poziția coordonatorului, a mijlocașului de geniu. Acesta este ”creierul” echipei, nu Renan Garcia, cum eronat titrează ziariștii! Priviți lotul CFR-ului! Cine poate fi alternativa lui Peralta, cel care și-a făcut treaba în debutul campionatului, dar apoi a cedat din ce în ce mai mult teren? [Notă – pe atunci nu observasem că Peralta n-a reușit să dea nici măcar o pasă de gol! – vezi aici tabelul cu statistica]. Cine poate da pasele măiastre ale lui Peralta, poate trage MULT mai bine la poartă și mai are suflu și pentru faza defensivă? Ooops! Da, răspunsul corect este Eugen Trică!… Bastos? A demonstrat că nu înțelege care este rolul său în natură. De Zerbi? Se pare că nu prea mai are… rol în natură! Și nici nu l-ar fi ținut fizicul să fie soluția de 90 minute și 34 etape. În plus, aproape zero la faza defensivă. Hora? Mult prea împrăștiat și prea puțin jucător de echipă. Celestino? Poate, dacă ascunde potențialul lui Tomas Costa. Rui Pedro? El e tânăr, nu știm cât poate și vine cu un CV de atacant mai degrabă. Dacă n-am uitat pe nimeni, atunci cred că din primăvară trebuie să avem un Peralta nou, că pe Trică nici dracu’ nu-l clonează atât de repede! De ce văd atât de importantă poziția Peralta? Pentru că acoperă cel puțin 33% din căile de atac, dacă oferim cu generozitate câte 33% rutelor Panin-Sougou și Camora/Renan-Ronny, urmate de finalizare sau pasă spre Weldon.
Atacul a demonstrat că e cel mai bun din campionat, în ciuda postului de extremă stânga, pe care se folosesc improvizațiile Ronny sau Bastos. Din punct de vedere al voinței, Ronny i-a luat fața celuilalt brazilian ”chinez”. Modul cum se luptă pe teren, cum încearcă să se autodepășească place publicului. A ținut și în cazul lui Tony, de ce să nu țină și la Ronny? Ce alte soluții ar fi? Nicoară? Deși ar fi poziția lui preferată, e prea precipitat, crispat. Nu pare să facă față mental luptei pentru titularizare. Soluția Negruț? Poate la Hagi ar ține… Deși trebuie ceva curaj să-l promovezi la prima echipă, aș paria pentru reușita experimentului. Cred că Negruț are ceva Torje în el și ar trebui să le fie rușine celor care au întinerit echipa așa cum au făcut-o anul trecut, fără… tineri!
Titularii de pe pozițiile Sougou și Weldon par intangibili. Sougou, cu toți kilometrii săi de ofsaiduri, a demonstrat calitate și la centrări și la finalizare. Găsirea unuia în oglindă, pentru poziția Ronny ar fi ceva îmbucurător. Weldon, deși nu este atacant de careu (sau poate chiar din această cauză), are deja 7 goluri marcate în (prea) puținele etape jucate. Când nu e prea frig și e în formă, e cel care aduce focul panicii la adversar, indiferent de calibrul apărării adverse. Neprețuit!
Am terminat? Să zicem că da, deși sunt sigur că am pierdut o grămadă de idei pe drum. Probabil nesemnificative. Acum ar fi rândul vostru să vă dați cu părerea, chiar și numai în gând. Și vă recomand mai ales să vă imaginați un sistem de joc mai potrivit lotului CFR-ului decât 4-3-3 Costa [Notă – pentru cei care doresc să citească comentariile de atunci – aici]. Eu unul nu mă hazardez la o variantă – să zicem – cu doi atacanți (4-4-2, 4-4-1-1?), pentru simplul fapt că nu avem decât… doi (Weldon, Kapetanos). Ar mai fi poate Sougou, dar mi se pare păcat să nu-i valorifici viteza pe extremă. Iar dacă-l treci mijlocaș dreapta clasic, oare nu e prea departe de poartă? Nu știu… Știți voi? :) [Notă – pe moment uitasem de varianta Ronny ca vârf împins.]

******

Ce s-a schimbat din decembrie 2011? Multe. Mult prea multe. Neinspirat de multe! E greu să clasific schimbările în ordinea importanței, dar pe primul loc cred că multă lume ar fi de acord dacă aș plasa despărțirea de Renan și Weldon (tratată instinctiv la pachet, deși practic n-ar fi cazul). Plecările lui Emmanuel Kone sau ale portarului Daniel Fernandes s-au petrecut în anonimat. Împrumuturile lui Kivuvu și Rada au fost doar salarii economisite, nu și mari pierderi. Venirile lui Godemeche, Vranjes și Ganea nu au fost considerate întăriri considerabile. Celestino s-a rupt, dar oricum părea dezamăgitor de rudimentar. Lui Bastos i s-a spus că JC se bazează în continuare pe el. Jucătorii CFR-ului adunau cartonașe de toate culorile. Cam atât. Și multe altele…

Lotul era socotit puternic, așa că Renan trebuia să poată fi înlocuit. Dar înlocuirea sa a presupus schimbarea formulei de echipă, renunțarea la 4-3-3. Jorge Costa o lua aproape de la zero din punct de vedere tactic, dar avea toată Antalya la dispoziție să sudeze echipa [Notă – în prezent se vorbește despre ratarea pregătirii de iarnă]. În condițiile în care, în tur, portughezul nu avusese la dispoziție jucători ieșit din comun de ”multilaterali”, de jolly-jockeri, care să dea același randament pe posturi diferite, acesta s-a limitat să alcătuiască o formulă de echipă care ne-a adus aminte de epoca Trombetta, cu foarte puține modificări structurale și cu același număr restrâns de jucători de bază. O titularizare maniacă a lui Bastos pe cel mai improvizat post (aripă stângă), urmată de schimbarea brazilianului cu Ronny, altă improvizație pe post. Peralta chinuit meciuri întregi, până la epuizare. Costa a făcut ce echipă a putut, cât mai puțin vulnerabilă, cu o mare doză de fotbal la ciupeală, n-a prea stat să-și adapteze așezarea în teren în funcție de viitorul adversar. Iar punctele veneau. În chinuri, dar veneau. Costa, despre care se spunea că este născut în zodia Norocului, fusese salvat, începând cu etapa a 5-a, de intrările perfecte ale lui Beto și Weldon.

În retur, Costa a fost nevoit să renunțe total la postul lui Renan și să-l retragă pe Peralta lângă Gabi Mureșan, după ce s-a văzut că nou-venitul Godemeche nu e soluția Renan 2. Peralta retras e deja o improvizație în plus! Coordonator de joc a fost promovat Rui Pedro, jucător talentat, plăcut la vedere, care mângâie frumos și inutil mingea. O altă mare improvizație! Fundătură. A urmat un meci cu Hora pe același post. Zero barat! Fotbalul din De Zerbi deja se usca pe banca de rezerve. Pentru De Zerbi era demult prea târziu. Vranjes? O altă petardă. Lent și invizibil în joc. Ganea, cel care se simte ca peștele în apă exact pe aripa stângă, acolo unde putea rezolva improvizația Bastos/Ronny, era într-o formă cel puțin dubioasă. O vreme, Kapetanos l-a făcut uitat pe ”dezertorul” Weldon. Apoi Kapetanos, marele pariu al lui Iuliu Mureșan, s-a rupt. A fost trecut Ronny vârf (altă improvizație? – deși Ronny e mai bun acolo decât aripă stânga!).

Dar CFR continua să adune puncte. În genunchi, sub o ploaie de ură și înjurături, dar le aduna. Într-o vreme în care competitoarele clacau în serie, CFR făcea egal sau câștiga. Prea ușor, ziceau unii, analizând meciurile cu Oțelul sau Pandurii. Însă orice schimbare în sistemul CFR-ului era un alt cui înfipt în coșciugul lui Costa. Schimbări disperate, joc disperat. Suspendații nu-și găseau înlocuitori pe măsură. Deziluziile Panin și Lionn erau înlocuite pe dreapta de un Maftei preocupat numai de faza defensivă. Sougou era tot mai singur, tot mai rar surprins în ofsaid. CFR-ul nu mai reușea să țină de minge. Nu mai existau un-doiuri, ce să mai vorbim de triunghiuri de pase. Gabi Mureșan încerca să nu dea la picioare. Factorii decizionali regretau că nu l-au exmatriculat mai repede pe JC. Aveau s-o facă în urma a câteva ore de dezbateri, după ce portughezul a făcut o schimbare de sistem contra Rapidului ce a dat peste cap întreaga istorie a CFR-ului la capitolul înfrângeri pe teren propriu.

A fost adus Andone, potențialul salvator. O deviere de la conceptul CFR al nereșapării și o reparație morală, totodată. Iar Ando a scos un punct miraculos la Ploiești și a cedat ”ca în curtea școlii” în Gruia, cu Chiajna. De la 4-0 la Chiajna, la 2-4 în Gruia, au trecut destule luni. Multe s-au schimbat, doar viața lui Bastos a rămas aceeași. Când militam pentru menținerea lui Costa până la victoria/înfrângerea finală o făceam – în afara respectului pe care i-l purtam – cu gândul că un eșec cu portughezul la manete e mai ușor de suportat decât un eșec cu un alt antrenor. Dacă nu cumva JC reușea o miraculoasă redresare, portughezul era țapul ispășitor ideal la sfârșitul etapei a 34-a. Șocul Andone are șanse minime să mai dea rezultat, oricât de mult ne-am dori succesul. Acum au intrat jucătorii în colimator, cărora Iuliu Mureșan le-a fost mamă, Jorge Costa tată și… paratrăznet. Ca și noi, Andone mai poate doar spera într-o minune, pentru că nu el e cel care contează acum. Dacă acest lot are într-adevăr ceva valoare, iar jucătorii sunt onești față de fotbal, CFR-ul mai poate câștiga acest campionat. Și ar fi poate pentru prima dată în acest sezon când ar merita titlul.

PS: La CFR e acum mare criză. Să pierzi un titlu (chiar nemeritat)  printre degete, nu e o experiență grozavă. Se duce o căruță de bani (nu-i un simplu amănunt, e un aspect foarte important, cu atingerea viitorului), se stinge mitul ”campioni din 2 în 2 ani”, se pierde mult din încrederea (șubredă deja) în capacitățile conducerii. La CFR este un moment greu. Conducerea dă semne că ar avea nevoie și de sprijinul suporterilor. Fiecare e chemat să ajute cu ce poate. Nu știu dacă-i doar panică sau o adâncă disperare. Ce putem face noi, suporterii? OK, încurajăm echipa, îndulcim critica, ne înghițim fluierăturile… și cam atât. Până la urmă, Andone are jucătorii, iar jucătorii sunt cei care au mingea. Mingea e în terenul lor. Știu sau nu știu cu ea? Mai sunt câteva etape și vom afla. Să-i facem echipa lui Andone, cum vă invitam să i-o facem lui Costa, nu mai are rost. Când Cadu are 9 cartonașe, Bastos 8, Gabi Mureșan și Camora iau roșu din două în două meciuri, nu mai poți să te bazezi chiar pe cine dorești. Dacă unii dintre voi știu formula ideală, cea cu care Ando poate salva sezonul, cinste lor, cinste optimiștilor! Eu m-aș adresa mai degrabă celor pesimiști (realiști?), nervoși, deprimați etc. I-aș îndemna s-o ia mai domol, să nu facă din înmormântare o… înmormântare. În fotbal există viață și după moarte. Vine sezonul 2012-2013, când o putem lua de la zero cu speranțele, entuziasmul, așteptările. Cu atât pot să fiu și eu de ajutor conducerii, zicându-vă: ceferiști, capul sus!

0 comments

  1. 07, Rui Costa a jucat la noi?!🙂 In alta ordine de idei, eu ma intreb de ce la CFR nu s-a mai jucat (cu adevarat) fotbal de cateva sezoane? S-au perindat sumedenie de jucatori si antrenori, dar jocul nostru n-a mai impresionat pe nimeni de pe vremea lui Trombetta. In fiecare an suntem huliti si injurati ca nu meritam titlul, ca jocul nostru e de Liga 2 etc. Care o fi explicatia? Stie cineva?

    Apreciază

    • Mulțumesc de corectură, agerule!🙂
      Încerc un răspuns la întrebările tale. Cred că a primat întotdeauna rezultatul, performanța, în dauna jocului spectaculos. Mandorlini, de exemplu, juca mai mult șah decât fotbal. A câștigat un campionat, deci scopul a scuzat mijloacele. Cu excepția sezonului trecut, când se putea juca curat și puteau fi încercați tineri, pentru că nu mai existau obiective, CFR-ul joacă mereu cu ochii pe obiectiv, nu-și mai permite romantism.

      Apreciază

      • 07, eu cred ca Rapid si Vaslui au un joc destul de placut ochiului si, cu toate acestea, sunt aproape de „obiectiv”. M-am gandit si eu la multe explicatii, dar mi-e greu sa gasesc vreuna plauzibila; cred ca ar trebui analizati factorii comuni de-a lungul ultimelor 3 sezoane: conducerea, cativa jucatori, poate chiar un „spirit” existent in cadrul clubului, ceva in genul celui de la Steaua, unde jucatorii isi dau viata pe teren, indiferent de priceperea antrenorului (poate exagerez putin). Oricum, cred ca e de studiat aceasta problema, poate fi cheia revenirii la un joc spectaculos si totodata eficient.

        Apreciază

  2. stiu ca majoritatea suporterilor erau impotriva lui Jorge Costa,dar totusi cred ca trebuia (sus)tinut cel putin pana la sfarsitul campionatului, celor care l-au contestat doar atat le spun ca cu aceeasi jucatori eram lideri cu 5 puncte,cam totul scartaia, este adevarat, dar nu a venit miracolul asteptat cu demiterea lui, si este foarte usor de zis, ca Ando asa a gasit echipa demoralizata, si mostenirea este grea..si el a recunoscut ca nu a putut aduce nimica nou

    Apreciază

  3. Ca intotdeauna, citesc cu placere articolelel tale. Degeaba ne dorim noi , fanii, sa luam titlul, daca conducerea si jucatorii nu-si doresc asta. E mai bine asa decat sa iei titlul si sa te bata cineva necunoscut cu 20-0 si faci istorie si acolo. Clubul are bani dar nu are mentalitate de invingator pe teren ceea ce face destul de dificil sa ajungi un adevarat campion.

    Apreciază

  4. Bine 07, in sfirsit ca aud si optimism pt viitor . Inseamna ca stii ceva ce pregatesc bosii astfel incit sa redevenim o echipa de admirat si nu de hulit . Va pleca Sougou, poate si Camora si Kape, se va renunta la ” tineret ” ( Maftei, Cadu, Piccolo, Peralta , Muri ) si la non-valori, adica la ceilalti ( mai putin Beto ) . Si in locul tuturor, se vor aduce FOTBALISTI unul si unul si un antrenor valoros, gen Boloni sau Dan Petrescu. Asa si numai asa vom putea reveni si in clasament si in inimile miilor de suporteri si simpatizanti ! In schimb daca se dau afara doar 5-6, inlocuiti cu altii adusi liber de contract, cu antrenor de tot kkt, vom avea surpriza de a avea in campionatul viitor spectatori cit are Sportul si rezultate care acum pt multi ar fi imposibil de imaginat …

    Apreciază

    • Bănuiesc că te-ai grăbit și ai uitat să scrii la final ”acest comentariu este un pamflet”. Oricum, sper că ai observat că ți-am preluat noțiunea de ”realist”, care o completează pe cea de simplu pesimist. Pentru siguranță, deoarece habar n-am ce pregătesc boșii, eu n-am promis pentru sezonul viitor decât ”speranțe, entuziasm, așteptări”. Ți se pare că am exagerat? E prea mult?

      Apreciază

  5. Corecta analiza, obiectiva si fara sentimentalisme. Dar daca o luam de la zero cu capul sus, cu aceleasi personaje in aceeasi piesa , la final nu contabilizam (cuvint drag multora) un mare zero ?

    Apreciază

  6. O analiza buna,corecta,care a sesizat bine parcursul echipei si randamentul jucatorilor,dar care trebuie in opinia mea trebuie completata de o analiza mai profunda care sa explice cauzele celor intamplate in acest campionat.Daca tot se cere de catre conducere sustinerea suporterilor ,cred ca cel mai mai important lucru ( mult mai benefic decat incurajarile disperate)este ca macar parerile acestora sa fie lecturate cu mintea deschisa si cu umilinta necesara dupa esecurile din ultimele 2 sezoane pt. a se extrage cateva adevaruri fundamentale!Astazi despre selectia antrenorului si jucatorilor.Premise de baza:1Nu poti pacali fotbalul, incercand sa castigi chinuit,cu multa sansa si jocuri de culise; mai sigur,mai onest ,mai placut si cu rezultate pe termen lung,este sa joci cu adevarat fotbal2. Fotbalul modern se joaca cu jucatori mobili,rapizi ,puternici si cu o buna tehnica,ambitiosi si dornici de castig( financiar si sportiv) 3.Unitate de grup,spirit de echipa,disciplina maxima.4.Conditii moderne de pregatire,alimentatie si medicatie ca la marile cluburi,preparator fizic,medic,nutritionist- cu experienta in prima liga din campionatele puternice- isi vor merita cu varf si indesat banii!5.echipa secunda de liga 2-a cu jucatori sub 22 ani,antrenata de un antrenor stabilit de managerul primei echipe care va da un raport lunar asupra jucatorilor de perspectiva.
    Viziunea manageriala presupune alegerea in primul rand a unui antrenor manager priceput,pasionat,ambitios ,dedicat total proiectului tau,care a demonstrat ca are capacitatea de a construi echipe!Dupa ce mi-ar expune planul sau si o lista de 8-10 jucatori i-as face un contract de proba pe 6 luni in care sa- mi demonstreze ce stie( in primul rand in privinta selectiei jucatorilor si dpdv tactic; dupa fiecare meci as solicita o analiza tactica completa,echipa mea si cea adversa plus o analiza a fiecarui jucator in parte)l-as plati regeste ( adica cum am platit antrenorii din ultimii 2 ani +prima de obiectiv)insa numai la sfarsitul contractului ! cu conditia obtinerii obiectivelor de performanta stabilite, dupa care as semna un nou contract pe alte 6-12 luni,dupa care reevaluare si renegociere.In lipsa rezultatelor – zero euro si la revedere!Jucatori: as lua doar tineri sub 27 ani,numai cei care trec teste fizice drastice privind calitatile fizice: capacitate de efort ,viteza,forta,plus evaluare psihologica si un interviu fata in fata sa vad cu cine am de-a face,ce caracter si obiective are.Tot asa contracte de proba pe 6-12 luni( pe salarii mici/ medii-max.80000/ an)apoi reevaluare-renegociere,dar niciun contract mai lung de 3 ani!O sa spuneti bine ,bine dar cine vine in conditiile astea.Va raspund: un proiect serios si solid ,in care antrenorul manager are mana libera,va atrage ca un magnet antrenori adevarati(ex.grigoras,pustai,bergodi,trombetta) si nu gogosi umflate,traseisti( andone,cartu) sau oameni care n-au demonstrat inca nimic( costa).Despre jucatori nicio problema: pe praful asta si la ce nivel valoric a ajuns campionatul nostru vei avea de unde alege facand trialuri repetate in perioadele de pauza: fara mari” nume” ci tineri ambitiosi nu doar portughezi sau brazilieni( (adusi de ex. din ligi inferioare) ci si africani,asiatici,cehi,slovaci,din fosta iugoslavie,nordici etc.Cu aceasta strategie dupa un sezon de tranzitie( in care sunt convins ca vom obtine cel putin o clasare pe podium) vom pune bazele unei echipe care va face performanta si bani ! cel putin vreo 3 ani,dupa care se poate relua,imbunatatit! un nou ciclu

    Apreciază

    • Clar că e doar o bucățică de analiză. Uite, până și simplul tău comentariu ți-a luat destulă vreme până l-ai redactat! Ca să cuprinzi toate aspectele, ar trebui să cunoști toate elementele implicate (și o grămadă de secrete din bucătăria internă) și să întocmești un raport. Și e obligatoriu să te și pricepi la așa ceva, normal. Oare în fotbal nu există firme de audit, care să analizeze activitatea dintr-un sezon, să identifice erorile și să vină cu sugestii? Că nu mai pare suficient să ia finanțatorul vina pe proprii umeri, apoi să distribuie 25% pe ghetele fotbaliștilor și până la urmă să nu se învețe nimic din trecut. Referitor la punctele tale de vedere, pe mine cel mai mult mă interesează să văd dacă Paszkany rămâne la ideea de a aduce un antrenor (că ăla nu se numește manager) căruia să-i fie dictat lotul, în funcție de ce transferuri se realizează. Un astfel de antrenor trebuie să fie extrem de priceput să lucreze cu materialul clientului și să nu se plângă.

      Apreciază

  7. Eu zic ca s-a gresit in iarna ,cand la mijlocul campionatului s-au vandut Weldon si Renan. Trebuia asteptat pana la vara.Ne-am bazat pe Kapetanos desi stiam ca se accidenteaza usor.Iar Ganea si Vranjes nu sunt jucatori de CFR. Asta daca vrei sa iei campionatul. Plus trebuie investit in jucatori nu sa tot aduci jucatori liber de contract. In fine , capul sus si sa speram intr-o minune. Poate ne trebuie si un manager nou in locul lui Muresan. Sau langa el.Si la vara curatenie. Bastos primul out.

    Apreciază

    • Într-o mare măsură, am răspuns deja mai sus, la comentariul lui IQ. Depinde numai de Paszkany cum o să-și calibreze/recalibreze ideile și strategia, mai ales dacă ratează milioanele de la UEFA. Personal, nu prea cred în ideea cu antrenorul care nu va avea un cuvânt de spus în alcătuirea lotului. Dimpotrivă, dacă 3-4 transferuri se fac la recomandarea antrenorului (iar cei 3-4 nu au un statut preferențial), cred că responsabilitatea acestuia crește. Asta dacă e un antrenor adevărat, care are față de CFR, normal. Dacă antrenorul e de umplutură, fără principii morale elementare, nici n-are rost să așteptăm ceva de la el. Un antrenor respectat nu trebuie să vină cu bani de acasă ca să depună garanție (nu știu ce și-a imaginat Paszkany declarând așa ceva). El girează cu prestigiul său și cu cariera din spate. Acum, dacă la CFR nu prea mai sunt bani decât pentru performanță dată din gură, nu și pentru transferuri și salarii, e mai simplu: trecem masiv pe tineret, dornic să joace pentru CFR până la moarte. Și aici am ajuns la marea durere! Eu nu consider acest sezon ratat, decât dpdv al fotbalului practicat, nu și al performanței din clasament. Eu zic că raportul performanță/calitate e peste așteptări, la cum evaluez EU lotul și potențialul de a forma un 11 puternic. Însă acum se vede cât de mare a fost eșecul din sezonul trecut, când nu s-a construit nimic-nimic, doar s-au așteptat transferurile! Trebuia să avem măcar 3 jucători de la echipa a doua cu meciuri în picioare în prima ligă. Cu orice riscuri. Altfel nu produci emulație, nu-i stimulezi și jucătorii tineri par blazați și lipsiți de valoare. Dacă o să depindem tot de transferuri la noroc, după ureche, și nu producem nimic, se poate să repetăm și la anul sezonul ăsta. Acum, dacă terminăm învingători cu Andone pe bancă, știu o grămadă de suporteri care nu s-ar supăra să repetăm performanța și la anul.

      Apreciază

  8. N-am inteles nici eu declaratia cu pregatirea fizica eronata facuta in iarna. Chiar intr-atat s-a gresit incat te sufoca adversarul din primele minute de joc? Si-atunci de unde au avut baietii suflu pentru repriza a doua de la Ploiesti, in 10 oameni? Apoi, este un preparator fizic la echipa, n-a tras nici un semnal de alarma in iarna? Dupa parerea mea, conditia fizica este ultima problema a jucatorilor, la capul lor trebuie umblat, cu indemn la luciditate si concentrare. Oricum, pentru astea 7 meciuri nu mai are nicio importanta estetica jocului, asa incalcit, urat, norocos, chiar si fara Costa, mai putem face puncte multe pana la sfarsit. Putem si sa pierdem meciuri, nicio problema, doar sa incercam sa evitam partide de-astea rusinoase cum au fost cele cu Rapid si Chiajna.

    Apreciază

  9. Fain articolul. Nu ma deranjeaza faptul ca suntem huliti de mitici. Ceea ce ma deranjeaza e ca ne urasc si din cauza jocului urat. Sper ca in viitor sa ne urasca pentru ca echipa joaca frumos si eficient.

    Apreciază

  10. Eu (de la 101 inCH. si pana-n prezent) nu stiu vreo echipa a CFR care sa aiba un joc de posesie……..poate echipa antrenata de Dorinel Munteanu sa fi incercat ceva la acest capitol.Dar imi aduc aminte de acel 0-5 in groapa cu dinamo cand in prima repriza au trecut de centrul terenului de cateva ori dar conduceau la pauza cu 1-0 si de aici sfarsitul.
    Posesia,una sterila nu-ti aduce nimic….daca nu este penetrata plasa portii.
    Vorbeai de echipa lui Mandorlini,dar aia era una cu valori in opinia mea……..era un Traore,Deac,Yousuf,Bud,De Zerbi in vana……acum cam sufla vantul in atac.De fapt nu avem atacanti!Pai au plecat 3 dintrun sut….Sforzini,Bielanovic si Traore si-a venit ……nu.
    Acum cred ca ce ne mai poate salva este starngerea randurilor in tribune si incurajarea echipei neconditionata.Un fapt pozitiv ca jucam in deplasare primul meci cu Ceahlaul si nu-i presiunea din tribune.Eu aici cred ca se joaca mult din acest campionat.Pai trebuie sa vezi ce declara astia din spatele nostru……pai toti trag la titlu!Deci noi in fata lor cu 3 puncte noi ce facem?Un pic de optimism si noroc.

    Apreciază

  11. Va salut pe toti,fani ai CFRului,pentru prima oara aici… „acasa” la voi.Am citit aproape toate analizele,editorialele,realizate de albusibiu,CJ-07 etc.Le-am citit si pe cfrmania,mai demult,cind mai intram(destul de des)pe acolo,dupa cite un raliu fabulos de trimitere in pzda mamelor cu inamicii ungurilor de pe alte siteuri,create special pentru telul suprem(adica,aceea de a aduce ofrande preamaritului razboinic al luminii,care cu sabia lui de bambus sfintit, in forma de crucea sfinta,va extirpa definitiv ciuma mileniului).Am intrat pentru ca stiam ca ma calmez citiind scrierile lor foarte lungi(mai ales albu),dar al naibi de bune,si comentariile la fel de bune de dupa ele.Hm…alta viata.Nu am lasat niciodata nici macar un comentariu,nici macar pentru a le multumi pentru efort.Nu am lasat pentru ca nu prea gasesc cuvinte,expresii,nu stiu sa ma exprim la nivelul celor care o fac aici.De vina e nationalitatea mea, aceea urita pe care o am.Aia cea mai urita.Dar acuma m-am enervat.Pai nea silica si altii.De ce va deranjeaza? Cum mama ei de viata sa te-enervezi ca ne urasc miticii? Pina ne urasc inseamna ca existam,si sintem un ghimpe in coasta lor.Nu-i bun,nu-i rau.Cred ca le provoca o durere mai mare decit o torpila in oua,ca aceea reusita de Muri cu blatistii din Galati.Pe mine nu ma mai intereseaza daca nu mai punem mina pe campionat anul acesta,nu ma deranjeaza ca ne-a bocanit Prodanca.Nu mi-e rusine.Nu sint fan Cfr de 20 de ani,dar m-a prins.M-a prins a dracu`echipa asta.E prima care a reusit….Aaa…mai tineam odata cu Barca…intr-un Mai…in 86

    Apreciază

    • diablo, eu-s mai greu de cap. cand zici de nationalitatea urata pe care o ai te referi la tigan albanez ? ca si dac-ai fi din asta si tii cu cfr, te luam cum esti, parte di nfamilie si te acceptam asa🙂
      P.S: lasa prostiile la o parte, ai scris ft bine si se vede ca ai scris din inima. numa’ bine!

      Apreciază

    • Bine ai venit pe site, Diablo. Daca citesti cu atentie (nu c-ar merita :-)) postul meu, am zis ca ma deranjeaza faptul ca miticii isi bat joc de noi pe buna dreptate. As fi fericit sa ne suduie pentru ca echipa joaca bine.

      Apreciază

      • Sa asa este.Imi cer scuze.Sa nu crezi ca am avut vreo intentie de a te jigni.Citeodata mi-o ia gura inainte.In ceea ce priveste miticii…Lasa-i in soarta lor.Oricum,de pe acuma mi-e mila de ei,cind ma gindesc la ce weekend ii asteapta.Saracii de ei…hehehe…Si pentru asta,trebuie doar sa aratam miine,ca nu tot ce zboara se maninca.Nu e mare lucru.Sa-i vedem.Pe ai nostrii imbratisinduse de minimum doua ori,sa nu par ipocrit,sa-l vedem pe Coman cum il mai behaie odata pe dodel,cum Moti il mai inseala pe Balgradean cu un autogol de generic…si uite,locomotiva noastra iarasi e pe sine.M-am saturat deja de”campionatul se relanseaza”.Avem multe sanse,trebuie musai sa profitam.Daca nu acum,cind?Daca nu reusim,e bai,dar eu am sa ma mint,si am sa ma consolez cu ideea ca,nici de data asta,cea mai iubita echipa de pe planeta,nu a reusit sa scoata milioanele de oameni pe strada mai ceva ca la revolutie.De ce sa nu moara si…oaia vecinului?Sint rau,dar am si parti bune,citeodata.HAI CFR!!!3 puncte rog frumos de la pinalti.

        Apreciază

  12. No, Brasov-Dinamo 1 – 0, Distefano a deschis scorul, mai da Puskas doua, unul Gento, si-i gata criza si la Dinamo🙂. Urmeaza ca noi sa le-o adancim🙂

    Apreciază

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s