Cine sunteţi voi?! [CFR Cluj – Concordia Chiajna 2-4]

Cine sunteţi voi? Cum vă numiţi? Pe cine reprezentaţi?
Care vă este viaţa? Câţi bani câştigaţi? Ce ştiţi voi face?
Care vă sunt modelele? Care vă sunt liderii? Ce vă învaţă ei?
Pe cine respectaţi? Sunteţi un grup unit sau doar indivizi disparați și disperați? Aveţi o strategie, o gândire?
Ce doriţi voi? De fapt, aveţi dorinţe? Sunteţi capabili să realizaţi ceea ce năzuiţi?…

Iată câteva întrebări pe care orice suporter ofuscat le-ar pune în faţa jucătorilor ceferişti după incalificabila prestaţie de ieri. Dezamăgire, ruşine, umilinţă, disperare, un curcubeu de stări, în aceeaşi tonalitate sumbră, decolorată. Mă gândesc însă că, dacă această „calamitate” se petrecea imediat după iarnă, în primele etape ale lui 2012, toată lumea ar fi interpretat altfel: „Da, am vândut jucători, nu s-au adus înlocuitori de două ori mai buni – sau măcar pe măsură. Asta este, asta se vrea.” Jocul şansei a făcut ca pentru câteva etape să fim sus, mult prea sus, să ne imaginăm că putem câştiga şi fără merite. Ni s-a pus la un vârf de deget marea victorie, dar noi nici nu mai suntem capabili de a sta în picioare. K.O.-ul este evident, este, în primul rând, tehnic.  Ei şi? Atunci ce vrem de la jucători? Îi putem asedia cu întrebări şi critici, le putem bate obrazul – mai util ar fi să le batem portmoneul – că tot nu vom obţine nimic. Îi putem biciui astfel, cu cruzime, exact aşa cum îşi „dresează” ţiganii caii. Tot nu vom scoate mai mult de la ei, mai ales de la cei foarte costelivi. Cei mai mulţi trebuie eliberaţi, lăsaţi pe tarla, poate mai are cineva nevoie de ei. Nu mai pot trage la aceeaşi căruţă cu noi şi, pentru asta, nu sunt doar ei vinovaţi. Este o lipsă de valoare dar şi de identitate teribilă în ceea ce ar trebui să se numească „CFR”. Numai că nu e doar lipsă… este criză.

Vorbim despre ceea ce ar trebui să fie un grup, despre ceea ce ar trebui să fie o atitudine, o muncă de echipă. Care echipă? Nu se vede niciun gest prin care să înţelegem asta. Singurele momente în care devenim o „ceată” sunt acelea în care se face cerc împrejurul arbitrilor, pentru proteste. Pot să acuz pe X dintre jucătorii CFR-ului că nu ştie juca împreună cu Y. Sau pot să acuz pe cei care, în două stagii de pregătire şi în nenumărate alte momente private şi „publice”, ar fi trebuit să vadă această desfacere a legăturilor moleculare, această dezintegrare a echipei?

În toamnă, am avut primele motive mari de îngrijorare, ascunse însă în spatele unor rezultate norocoase. S-a aruncat în faţă eticheta pragmatismului, s-a spus că lotul se va omogeniza în iarnă. Cum? Cu vorbe?! Atunci, dacă este să ne referim la vorbe, putem face trimitere la liniştea sărbătorilor, la un moment în care, șeful din fața tuturor căpeteniilor, Iuliu Mureşan, îşi declara mulţumirea sufletească de a putea să îşi facă Crăciunul acasă, alături de cei dragi şi de a nu mai fi nevoit să umble după jucători prin Portugalia. Foarte inteligente gânduri, privite din perspectiva actuală! Omogenizarea avea să se pogoare din Ceruri, de la un antrenor cu har divin, pe care, mai mult ca sigur, nu-l aveam. Să nu mişti nimic, dar totuşi să aştepţi rezultate diferite – iată definiţia naivităţii noastre. Se vedea atât de clar, din exterior, care erau găurile echipei: atacantul (sau mijlocaşul) din stânga şi extremele din apărare, acolo unde din cei 4 oameni avuţi, doar Camora făcea faţă. Apoi, după ce s-au făcut şi transferurile, după ce s-a vândut filonul de aur, în hăul creat nu s-a pus mai nimic în loc. Am luat doar ceea ce a picat, doar proscrişii altor echipe, s-a venit cu vorbe fantasmagorice precum „Vranjes este în locul lui Renan” sau „Avem cel mai bun lot  de când scrie pe noi CFR” şi corolara lor: „Luăm campionatul. Sigur!”. A fost ca şi cum am pune un covor de frunze peste groapa săpată în interiorul echipei. Urmarea: capcana perfectă. Cine sunt autorii acestor vorbe/acte? Jucătorii? Măcar Costa, antrenorul, fostul antrenor demis?

În plus, doar săptămâna asta, când după toate atacurile infantile ale presei vădit răuvoitoare începuse să se întrezărească o brumă de simpatie a publicului neutru către CFR, cine a venit şi a dinamitat totul cu o referire gratuită, complet inutilă nouă despre cum „decizia aducerii arbitrilor străini vizează CFR-ul”? Cine a simţit şi de această dată nevoia să vorbească, să dea cu bâta în baltă? Nu e prima dată, capitalul de antipatie al personajului Iuliu Mureşan este enorm şi face răsfrângere directă asupra clubului. Dar, fie, nu simpatia ne-ar face să jucăm fotbal, însă acest aspect al vorbelor are relevanţă la ceva. Fiindcă, mă gândesc cu groază: dacă aşa de rău comunică în afară, spre exterior, oare cum comunică în interior, în cadrul grupului?! Ei, asta nu are relevanţă?! Cred că tocmai asta e buba (sau „bouba” cu sare pusă pe ea). Vorbim despre jucători care aveau odată, cândva, ce să arate în teren şi care acum par a avea cel mult o „tactică” de anarhişti. Cine trebuie să fie liderul acestui grup, al acestei echipe, atunci când Paszkany spune că el nu se poate implica şi când antrenorii sunt vânturaţi ca filele calendarului? De la cine să avem pretenţia să fie elementul de echilibru, de continuitate? Jucători au tot venit şi au plecat, antrenorii au intrat într-o centrifugă a schimbărilor, rezultatele nu au fost niciodată mult diferite. Nu aveţi impresia că, de fiecare dată când se extirpă un element, tumoarea ne „zâmbeşte” din alt loc? Cine-i omul care face mai mult decât ar trebui, în cele mai multe privinţe, în modul cel mai manelistic, după ureche? Cum să laşi un om care, evident nu ştie să comunice, să continue să vorbească public? Cum să pui un om care până în 2002 nu ştia ce-i fotbalul să se ocupe de transferuri de jucători (că, vezi Doamne, are un ajutor de nădejde, în persoana directorului executiv Zamfir)? Cum să pui un om sub a cărui aşa-zisă autoritate s-a ajuns în nenumărate rânduri ca jucătorii să schimbe antrenorii (lucru recunoscut, aşa-i Cadu?) să se ocupe de reinstaurarea unui climat de muncă, de linişte? Nimeni nu e bun sau priceput la toate, iar cel ce încearcă să spună asta sau, şi mai grav, să facă asta, devine pericol pentru orice element profesionist.

Mi-e milă de acei oameni care i-au aşteptat aseară, la stadion, pe jucători şi cărora preşedintele le-a promis că vor avea parte de „răfuiala” dorită a doua zi. Au găsit vinovaţi din nou jucătorii, am auzit spunându-se vorbe „mari” precum, nu au determinare. Cine? Jucătorii? Cei care, de dorință de victorie, de nervi şi disperare îşi pierd capul aproape meci de meci, fac acte de o golănie fără margini? Priviţi doar acest clip pentru a înţelege… Aceştia sunt vinovaţii de lipsă de determinare? Sau victimele lipsei de calm, de autoritate, de conducere şi de implimentare a unui plan tactic clar, bine definit.

După ruşinea cu Concordia Chiajna și după doar 2 puncte din ultimele 12 puse în joc în ultimele 4 etape, vă spun că şi dacă mai păstrăm şanse matematice, şi dacă ne revenim cumva (sau decad ceilalţi şi mai rău – e posibil?!) şi dacă luăm campionatul, pentru mine este ca şi cum l-am fi pierdut. Îmi aduc aminte de meciul din tur, de acel 4-0 pentru noi şi de o joacă „de-a şoarecele şi pisica”. Ce s-a schimbat de atunci până acum? Un pic, (mult, de fapt) încrederea lor, a ilfovenilor şi foarte mult stabilitatea noastră. Atunci aveam Weldon şi Renan. Acum… doar răni.

Probabil vă aşteptaţi la multe de la acest text, dar, de ce acest comentariu ar trebui să fie mai bun decât jocul echipei? După meciul cu Rapid mi-am propus să las foaia goală. Acum, am avut acelaşi instinct. Totuşi, simt nevoia de a spune câte ceva, sunt multe lucruri prost înţelese.

Se vorbeşte acum despre faptul că demiterea lui Costa ar fi fost o greşeală, că Andone ar juca şi mai rău. A avut 2 săptămâni la dispoziţie. Nu reuşeşte nimic?! Jocul de pase al unei echipe se face în ani, nu în zile, Barcelona e cel mai înalt exemplu și deziderat în această privinţă. Nu se putea ca Andone să realizeze asta în doar câteva antrenamente.

Am văzut până acum 2 meciuri cu el pe bancă. În ambele, prime reprize catastrofale, urmate de decizii disperate, dar corecte, la pauză. Care-i problema de fapt? Andone nu a avut doar curajul de a distruge tot ceea ce a găsit. Mereu se intră cu acel 4-2-3-1 clădit de către Costa. E drept, întreg lotul CFR-ului este acum construit doar pentru acest 4-2-3-1 sau 4-3-3, nimic pentru altceva. Dar, de fiecare dată când la pauză acest modul este distrus, brusc, echipa tresare. Trebuie ceva mai clar de atât? Cu orice risc Andone trebuia să distrugă obişnuinţa în mediocritate. Oricum nu merg pasele nici în 4-3-3, aşa cum nu ar merge nici în alt format. Atunci, mai bine să fie pus Sougou lângă atacantul de careu, măcar să aglomerăm, să EXISTĂM şi noi în careu şi, mai departe, Dumnezeu cu mila. Altceva nu se mai poate face acum. Nu e timp de mai mult. În privinţa a ceea ce joacă echipa dau dreptate ideii generale: nu Andone e de vină. Cel mult putem spune, Andone nu poate face minunile cerute. Alţi antrenori, la alte cluburi reuşesc, la noi nu se poate. Echipa a fost deja „răstignită” în acest sistem de joc falimentar, pe care nu-l putem schimba decât probabil în vară, cu multe transferuri la mijloc. Costa trebuia aşadar demis în acel moment, după ruşinea cu Rapidul, măcar ca o „răsplată” pentru ceea ce trăim azi. Iar după această ruşine fără de margini și din acest meci, poate va avea acum şi Andone curajul, nemaiavând ce pierde, să ia taurul de coarne.

Fiindcă vorbim, de fapt, de un taur. Tot meciul mi s-a părut că asist la o coridă, că ai noştri văd doar roşu în faţa ochilor. Habar nu aveau să fie organizaţi, să fie o echipă. Fix ca taurii! Fiecare, pe cont propriu erau luaţi în primire de matadorii chiajneni (cum sună!!!); dacă ar fi fost un grup, ar fi început cursa, între CFR şi Concordia ar fi început o urmărire precum goana taurilor pe străzile Pamplonei.

S-au dus demult reflexele de echipă la CFR. Se joacă precum la miuţă, cu capul în pământ, cu privirea fixă pe minge şi fără să se simtă cu vreun coechipier.

Era pe la 2-1 pentru Chiajna. Culmea, tot ei veneau în pressing pe noi (asta, apropo de cât de slabi ne-au simţit)! O minge sare norocos pentru noi, Bastos porneşte pe contraatac, Sougou e în faţa lui, Ronny vine din spate. În faţa lor, pe la mijloc, doar doi fundaşi adverşi. Contraatac 3 contra 2, pe toată lungimea şi lăţimea terenului. Urmarea? Bastos pasează pripit la Sougou care intrase deja în offside. Ce vreţi mai grăitor de atât? Acolo, o echipă cu cap (nu doar picioare) egala. Mai era o oră de joc, era loc să câştigăm. Chiar şi cu greşeli precum cea a lui Beto de la golul 2, o formație ca CFR-ul trebuia să întoarcă rezultatul. Cât despre Beto, a avut înainte de acea fază alte două situaţii la care ne-a ţinut în joc (mai ales la şutul scos al lui Iordache), fiindcă în prima repriză CFR-ul a fost dominat categoric. Nu tactic, fiindcă nu-s credul să mi se pară Reghecampf un geniu (malefic pentru noi).

Vorbim despre un antrenor din seria „Românii au talent… lent”, nimic mai mult. De fapt, adversarii ne-au dominat numeric. S-a jucat 11 la 7, fiindcă Vranjes, Bastos, Peralta şi Nicoară au fost oameni în minus pentru noi. Aşadar, de ce să fie mirare că la pauză aveam deja 4 goluri încasate?!

Într-adevăr, Bastos şi Vranjes au realizat primul nostru gol, dar atât. În rest, au fost absenţi sublim. „Greşeala” lui Andone este că nu prea are altceva la dispoziţie. Peralta e scos din formă, Bastos este într-o formă execrabilă, Pedro era probabil doar omul lui Costa, deși, în lipsă de altceva, aș vrea să i se mai dea șanse… Pe cine punem la mijloc? Aţi văzut tactica din a doua repriză? Nu avem mijloc, atunci hai să aruncăm toate mingile pe vârfuri, să jucăm direct pe ele. Cred că asta e singurul lucru care ne-a mai rămas de făcut. O betonare cu 2 închizători în faţa apărării (gen Mureşan – Sare) şi cei din faţă mereu pe fugă. Ar fi 4 oameni acolo, ar trebui să fugă cu disperare tot meciul. Când nu mai pot ei, avem 3 schimbări pregătite şi ţinem ritmul până la final. Fotbal ca în preistorie, dar cum jocul nostru de pase este deja adânc îngropat, subiect de arheologie, cred că altceva nu se poate face. L-am lăsat pe dinafară pe De Zerbi, fiindcă vreau să-l tratez separat, un pic mai departe.

Deocamdată vorbim despre prima repriză, acolo unde, în doar primele 5 minute, au greşit, pe rând, Nicoară, Piccolo şi Cadu – noroc că nu a ieşit gol din niciuna dintre acele faze. Nicoară a continuat însă cu străşnicie seria erorilor, dublat, foarte bine, de pe cealaltă parte, de Maftei. În plus, în centru, în faţa apărării, nu era decât Mureşan, iar Cadu era „Ca După” … hârtie (să nu zic o rimă în ton cu clubul „Obo’session”). Nicio mirare deci pentru ce s-a petrecut până la pauză. Primul şi cel de-al patrulea gol îl au pe Nicoară ca principal vinovat, al doilea este al lui Beto (asta fiindcă i-a trebuit lui, neapărat, să scoată o minge aproape imposibilă, a lui Ilie Iordache, în faza precedentă – mai bine lua gol atunci), iar al treilea, o fază în care 3 ilfoveni au desfăcut o apărare de 6 ceferişti, cu tot cu off-side-ul aferent şi tot pe partea lui Nicoară. Cred că este suficient de clar pentru toată lumea că, avându-l pe Lionn firav ca o căprioară, cu Panin doar plombă, Camora mereu la un pas de suspendare şi Nicoară cu astfel de prestaţii, suntem complet descoperiţi pe flancuri. Asta e urmarea directă a faptului că în campania de transferuri din iarnă, deşi erau evidente aceste găuri, s-a stat cu BURTA la soare. Ca dezastrul să fie complet, Andone a apelat şi la găselniţa Vranjes – stânga, Bastos – centru. Cum să joace Vranjes acolo, el cu viteza minimală? Vranjes poate cel mult să atace poarta, de unul singur, pe cont propriu. Neintegrat în echipă, doar atât ar fi disponibil. În toamnă-iarnă, tot spuneam despre Iulian Popa, de la Sibiu, probabil cel mai la îndemână transfer pentru un club de nivelul CFR-ului. Pentru ăsta pot eu garanta, ca urmăritor al Voinței, că ar face şi ar desface pe stânga suficient. Dar nu, la CFR s-a mers mereu pe soluţii de conjunctură, pe Ronny, Bastos, Pedro, acum Vranjes pe stânga, niciunul fără să fie pentru acel post. Singurul transfer care merită băgat în seamă pare să fie Ganea. Fiindcă a doua repriză a lui a fost.

Dacă ar fi să laud pe cineva după acest meci, doar atât aş putea: Ganea şi Gabi Mureşan. A lor a fost şi rezistenţa şi scurta renaştere din a doua repriză, dar şi prăbuşirea. Eliminarea lui Gabi Mureşan, total gratuită, pe o simulare cam ca a lui Beto de la Sibiu, dă din nou materie primă apărării noastre împotriva campaniei de presă „CFR, favorita arbitrilor”. Ce folos însă, câtă vreme scopul mass-media era să tragă CFR-ul în jos, cu orice mijloace, scop atins prin halul în care involuează echipa. Palidă consolare. Totuşi, cu un off-side care duce scorul la 1-3 şi cu un cartonaş roşu luat pe vedenii, exact când aveam om în plus şi când apărarea adversă începea să se clatine, poate am fi putut spera la o mică minune, să zicem o egalare. Aşa, finalul a rămas al durităţilor, deja arătate mai devreme.

Repriza a doua a însemnat mutările din disperare ale lui Andone. Idee corectă, punere în aplicare un pic eronată. Ganea, s-a văzut imediat. Minutul 48 şi dă deja pasa pentru golul 2. De Zerbi, însă, a tot fost aşteptat. Să arate ceva, orice! În afară de o simulare în baza căreia s-a scos o lovitură liberă periculoasă (risipită însă tot de el), italianul a fost „mână”, creier şi picioare moarte. Nu a putut deloc să ordoneze jocul de pase, nu a driblat, nu a dus mingea în careu şi, cel mai enervant, nu a ştiut să alerge. Comparaţi prezenţa în teren a lui Ganea şi De Zerbi şi veţi înţelege: toţi ceilalţi jucători au putut alerga, face pressing pe tot terenul, doar-doar se iveşte ceva, chiar au interceptat câteva mingi, doar italianul a rămas „legendă în fantezie”. Dincolo de bunele intenţii ale sale (pe care nu i le pun la îndoială), pentru mine, mitul De Zerbi nu mai există demult, iar ceea ce s-a văzut ieri este doar o confirmare. Cu Hora sau oricare alt jucător capabil să alerge non-stop ar fi fost altfel. Aşa, am rezistat bine vreo 20 de minute, cât a putut Ganea să fugă pretutindeni, iar când el n-a mai fost şi când şi Mureşan a fost eliminat, totul s-a prăbuşit, în criză, nervi, neputinţă şi golănia ultimelor gesturi ceferiste. Dacă la Mureşan vorbim despre un roşu gratuit, tot aşa putem vorbi despre încă cel puţin 2 eliminări nedate, cu Vranjes „mare campion” la lovituri aplicate atunci când arbitrul este cu spatele.

Era o etapă simplă, o etapă în care se spunea clar: reuşim să mai jucăm minim de fotbal sau toate sunt, de fapt, doar ifose de închipuiţi campioni. Acum avem răspunsul. Nu mai e cazul de calcule, ci doar pentru o mică răfuială internă. După această partidă în care toţi ne aşteptam să vină Concordia, iată că a venit Discordia. Şi, rămâne întrebarea:

Cine sunteţi voi, adevăraţilor vinovaţi?

Autor: Albusibiu