Senzațional, irațional! Din ciclul dezvăluirilor care nu interesează pe nimeni, dar pe care e musai să le citești / Un dinamovist din tată în fiu se destăinuie: Am fost CFR-ist!

Pașii mă poartă plictisiți de mine și de trotuarul prăfuit, mereu prăfuit, printr-un oraș nesfârșit. Mâna proptită în buzunar joacă printre degete o hârtie de 10 mii. Ce naiba fac eu cu restul ăsta de la berea de aseară? Mai trec pe la Universitate? Nu, am fost și ieri și, oricum, mai sunt două ore, m-am trezit prea târziu. Mă așez pe o bancă fără să îmi scot mâinile din buzunar. Încă mai învârt inconștient hârtia aceea. De câte ori sunt prin zona asta a Bucureștiului, mă urmărește. De după un bloc, de după un copac sau autobuz trecător, apariția ei mă ia mereu pe nepregătite. Mare au mai făcut-o! Un munte de piatră alb, parașutat în mijlocul metropolei, sculptat în fel și chip, și numit Casa; a Poporului, a Parlamentului, ce mai contează?

O să înțepenesc pe banca asta, în cameră nu mă așteaptă nimic… Stai puțin, azi e zi de Cupă. Cum de nu m-am gândit până acum? Merg în Cotroceni! Mereu mi-a plăcut atmosfera linistita de acolo și, în plus, e la doi pași (mai aproape de adevăr, trei). Mă ridic entuziast și pașii zboară grăbiți, nu mai văd praful, iar monstrul de piatră e  undeva la periferia privirii mele. Mintea mea a ajuns de mult la meci, s-a așezat în tribună și privește gazonul. Am o necunoscută… una din liga a doua… CFR-nu mai știu cum, au ajuns în sferturi, destul de bine…

Aproape am ajuns. Cântăresc de la distanță intrarea pe stadion. Nici o poartă lăsată liberă. Shit! E cu intrare! Numai de n-ar fi mai mult de 10 mii. Sunt la casa de bilete. Mă uit pe hârtia din geam și răsuflu ușurat, cel mai ieftin bilet 10 mii. E în zona galeriei oaspete. Cu atât mai bine, cunosc zona. Când am venit cu „câinii” mei tot acolo am stat.

„Los Platanos” – trupa aceasta simpatică ce umple liniștea din sectorul cvazigol al galeriei gazde, cu pălăriile lor cu boruri largi și ritmuri de „La Cucharacha”, e prezentă. Îmi spun că măcar fondul sonor va fi de calitate.

Sunt pe cel mai înalt nivel al tribunei și pentru prima dată privirea mi se intersectează cu câteva fulare vișinii, trecând liniștite și făcând joncțiunea cu grupul compact de surate. Realizez, spre surprinderea mea, că sunt mulți suporteri oaspeți, foarte mulți. Față de mănunchiurile restrânse ale echipelor de provincie care vizitează capitala, acesta e chiar mare. Poate doar Craiova să mai aducă atâția. Pentru că echipele încă sunt în tunelul de ieșire spre teren, mai privesc câteva clipe curios această adunare ciudată de fani. Nu țopăie, nu strigă, nu fluieră, nu cântă, nici măcar nu stau în picioare. Între timp, de pe tabela de marcaj, am aflat că sunt din Cluj. Trag cu urechea, să aud dacă vorbesc în maghiară. Dar pentru că nu m-am amestecat printre ei și sunt mai departe, nu-mi dau seama. Sincer, mi se par atât de tăcuți, că nici între ei nu pare că vorbesc. Oamenii ăștia au ceva diferit, nu se comportă ca una din galeriile pe care le-am mai văzut. În final, îmi pică fisa. Sunt suporteri devotați, care au venit să se bucure de meci, ca la un spectacol. Singurele încurajări din repertoriu sunt aplauzele și agitarea fularelor. Sigur azi nu va trozni nici un scaun de plastic sub ghetele speciei aceea de gibon săltăreț care populează galeriile (pielea asta am îmbrăcat-o și eu). Cu atât mai bine, mai puțină gălăgie, mai mult fotbal.

A început. Îi recunosc pe Iodi, Duro, Coman și, bineînțeles la costum, Zenga. Vizitatorii sunt mai pirpirii și echipamentul lor aduce cu cel al Stelei de acum câțiva ani, din cauza șorturilor albastre.

Minutul 1: 1-0, Iodi. Am o mică încântare. Nu degeaba a trecut pe la Dinamo. Național e superioară fizic și mental. Pirpirii lui CFR încearcă să pună mingea jos, nu bubuie la întâmplare și țin liniile apropiate. Un autogol stupid în minutul 15 și plumbul li se instalează în ghete. Nu apucă să-l scuture bine și se face 3-0, cinci minute mai târziu. Strâmb din nas. În general țin cu echipele mici, iar trupa asta masivă a Naționalului nu prea e pe gustul meu. Două ocazii, trei goluri – scor oarecum nedrept. Nu trebuie să fii mare cunoscător să vezi că băieților ăstora, așa pirpirii și timorați cum sunt, nu le e dușmană mingea. Meciul se scurge usor spre pauză. Atunci am timp să mai arunc o privire spre grupul fularelor vișinii. Tipii ăștia nici semințe nu prea au la ei.

Începe repriza a doua. Hai băieții!! Le băgați un gol la gloabele astea și-i dați peste cap. Acasă mai înfigeți două boabe și vă aștept în finală pe Lia Manoliu. Hai, hai!.. Uff, băi frate… Cu ce vă hrănește de aveți șuturile atât de anemice? Păcat de traseele astea până la finalizare. Pffff, uite-l și pe ăsta!… Băi nea’ arbitru, dacă nici ăsta n-a fost fault… Mă ridic și încep să bat din vârful piciorului. Se joacă la o singură poartă. CFR-ul atacă. Hai tată, capul sus! Îmi vine să strig la ei. Până și liniștiții de lângă mine au început să se agite. Se ridică sporadic, cu priviri atât de intense, ai zice că vor să împingă balonul cu ele spre poarta adversă. Poate e doar trăirea noastră, a celor care susținem CFR-ul. Naționalul nu dă niciodată senzația de panică, respinge nonșalant, cu precizie de motor nemțesc, toate valurile adverse. Apoi, ca și cum își programase pe ceas, în minutul 80, punctează pe contraatac. Mă trântesc îmbufnat pe scaun până la final. Păcat, chiar n-au jucat rău. Mă îndrept îngândurat spre cămin. Aș vrea să povestesc cuiva, să-i spun ce bine a jucat CFR-ul și că scorul e mincinos. Din păcate, n-am cui.

P.S. Am încercat în rândurile de mai sus să redau, cu senzațiile și impresiile de atunci, primul meu contact cu echipa C.F.R. Cluj – o experiență scurtă, din rândul celor pe care le trecem în categoria „efemere” și la care nu bănuiam că ma voi întoarce peste atâția ani. În urma unor lungi căutari am găsit și două poze de la cea partidă. Pentru că nu știu dacă le pot prelua în postarea mea, vă atașez link-ul: http://foto.agerpres.ro/index.php?i=131643 . Pentru cei care au curiozitatea să-și amintească componența echipelor mai adaug și acest link: http://www.romaniansoccer.ro/romanian_cup/reports/2002_03_national_cfrcluj.shtml