De-a Costa oarba

N-a trecut nici măcar o săptămână de când s-a decretat că trebuie să suferim pentru a fi campioni. Probabil, fiindcă supliciul de la Vaslui nu ne-a dărâmat spiritul de voie bună, a venit mama tuturor rănilor, o înfrângere dură, într-un derby (ştiţi, acele meciuri la care toată lumea se uită şi despre care toţi vorbesc) şi încă şi la scor de „anti-prezentare”. Ţinând cont şi de perioada calendaristic-religioasă, pot spune că a fost patima supremă. Ori, poate, e de-abia începutul? Cât de mult să se strângă acordeonul de la vârful clasamentului ca să începem şi noi să jucăm fotbal?

Ce reprezintă acest 0-5? Umilinţă? Aripi pentru ceilalţi? Ratarea unei şanse uriaşe de a rezolva campionatul încă de acum? Câte puţin din fiecare, dar, toate la un loc, nu fac nici jumătate din valoarea acestui scor. Ştiţi ce înseamnă ce mai mult? Adevărul! La aproape fiecare meci din acest an s-au găsit lucruri de cârcotit dar şi scuze pe măsură. Cu Mureşul că am fost dominaţi (e drept, cu om în minus), cu Pandurii şi Oţelul, ne-am căznit din greu, în deplasări am dat cu piciorul (piciorul acela care nu mai e prieten deloc cu mingea) unor întorsături ale lucrurilor, extrem de favorabile. Peste toate am trecut, arătând cu degetul spre clasament, invocând pragmatismul. Ar fi fost reală această manieră de a pune problema dacă, măcar o parte din acest spirit practic s-ar fi bazat şi pe ceva concret, nu doar pe puterea de a cădea mereu în picioare. Iată, până şi acum, cu surprizele din această etapă, se poate spune că nu ne-am rupt gâtul în cădere, că ne scuturăm de praf şi mergem mai departe. Aşa de simplu?! Staţi puţin: ce a pricinuit această prăbuşire de ieri? Cel mai concret lucru, cel care stă însă în spatele tuturor vorbelor împăciuitoare: habar nu are CFR-ul să mai joace fotbal! Spus pe şleau, ieri s-a spart buba.

Mă număr printre cei care l-am criticat deseori pe antrenorul Costa, fără însă a spune vreodată ceva despre demisie. Întotdeauna am considerat că poate să ducă măcar acest an din contract până la capăt, că îi datorăm multe sub aspectul imaginii, al construirii lotului şi că, oricât de rău ar fi ca tactician, cumva o poate scoate la capăt, că nu va ajunge să-şi bată joc de meseria lui. Textele de până acum cred că pot dovedi asta. Ei bine, meciul de ieri mi-a depăşit calculele, fiindcă, să vă spun cinstit, niciodată nu am crezut că poate fi ATÂT DE RĂU ca tactician. Aproape că nu a fost eroare să nu fie comisă ieri, pornind de la alcătuirea 11-ului de start, trecând prin gândirea schimbărilor şi prin lipsa oricărei reacţii în timpul meciului. Ieri, o comparaţie a gesturilor de pe bancă, dintre Costa şi Răzvan Lucescu ar fi putut da, la prima vedere impresia cuiva din afară că, de fapt, era 5-0 pentru noi şi nu pentru Rapid. Cel mai grav este însă că, în ultimele 30 de minute, atunci când CFR-ul a trebuit să adopte o altă partitură decât cea repetată şi răsrepetată, s-a văzut cât se poate de clar că suntem afoni. Capetele s-au plecat, minţile dormeau, ochii s-au injectat cu furie, jucătorii noştri au început să se certe între ei pe gazon, toate ăstea arătând cu maximă exactitate dimensiunea degringoladei. Echipa era oarbă, incapabilă să mai reacţioneze, trebuia aruncat prosopul. Ultima dată când am văzut CFR-ul aproape la acelaşi minim istoric a fost la acel Sportul Studenţesc – CFR 3-0 din sezonul trecut. Atunci lucrurile nu s-au mai îndreptat, decât prin plecare antrenorului. De ce ar crede cineva că acum poate fi altfel? După ce aţi văzut ieri, credeţi că are Costa puterea de a redresa lucrurile? Nici vorbă. Atunci când intri în vrie, cu motorul calat, nu mai rămâne ca soluţie decât catapultarea.

Suntem pe primul loc. Dacă ne place să ne minţim cu asta, atunci probabil nu am văzut complet, nicio frântură din meciul de ieri. Niciun şut pe poartă, nicio fază dusă cum trebuie, nicio posesie în jumătatea adversă mai lungă de 20 de secunde. Ce-i ăsta?! Episod prost sau grave găuri în tot ceea ce înseamnă echipa? Să fie jucătorii de vină pentru asta sau să fie cineva cu temele nefăcute? Ieri a fost ultimul control, din punctul meu de vedere, acum spun clar şi răspicat: Costa trebuie să plece! Am spus corect „trebuie să plece”. El singur şi nu dat afară. Orice antrenor cu demnitate, după un astfel de episod complex (fiindcă scorul contează prea puţin) ar trebui să îşi înainteze demisia. Că i-o acceptă clubul sau nu, asta e altceva, deşi cred că e greu să te poţi ruga de cineva să rămână după un asemenea episod. Adăugăm în ecuaţia aceasta şi faptul că avem de-a face cu o personalitate a fotbalului, privindu-i măcar cariera de jucător, lucru ce impune o anumită limită a umilinţei. Ştiţi, aş fi tare curios de un interviu la poligraf Costa, aş vrea să aflu ce părere are el despre sine, despre ceea ce se întâmplă acum. Aş fi curios dacă mai crede că are soluţii, dacă se gândeşte serios la revizuirea radicală a sistemelor de joc, dacă a înţeles măcar acum gravitatea problemei, dacă s-a alarmat, în sfârşit şi dacă devine cumva peste noapte antrenor…

De ce iau vina de data asta de pe jucători? Fiindcă, la faţa locului, dincolo de transmisiunea niciodată prea completă, de microfoanele de fond semideschise ale televiziunii, s-a văzut şi altceva. S-a văzut, înainte de toate, un moment în care Paszkany, înainte de meci, a traversat terenul, de la tribuna a II-a, de la vestiare, până la lojă. A fost în vestiar, e clar că i-a motivat cât s-a priceput el de bine (de regulă aceste momente sunt decisive – vezi cazul meciului cu Pandurii), că a încercat să-i aşeze pe o traiectorie victorioasă, să profite de norocul nebănuit de a se fi întâmplat două surprize inimaginabile în favoarea noastră, la Sibiu şi în Ştefan cel Mare. Probabil a încercat să le insufle dorinţa de victorie, deşi chiar şi un egal nu ar fi fost un capăt de ţară. S-a văzut, mai apoi disperarea jucătorilor, dată doar de lipsa de soluţii, nu de voinţa de a face lucrurile bine, de a depune efort fizic. Dar, atunci când în faţă vedeau mereu păduri de adversari, oare unde puteau găsi soluţii, unde puteau alerga? Echipa nu are o problemă că nu vrea ci că nu ştie! Am văzut jucătorii certându-se pe teren, Mureşan cu Hora, Piccolo şi Beto cu cei din faţă, am văzut în atitudinea lor conştientizarea furtunii şi iminenţa naufragiului. Să cred oare linia de comunicare oficială? „Costa le-a spus ceva, ei au făcut altceva!”. Bine-bine, dar chiar toţi? Din 11, măcar unul ar fi găsit soluţia, ar fi avut puterea de a licări pe teren.

Nu!  Sunt absolut convins că echipa a fost croită absolut eronat. A fost ca şi cum nu i-am fi văzut niciodată pe rapidişti, nu am fi văzut nicio partidă de-a lor de până acum, dar, reciproc, ei ne-ar fi ştiut toate secretele. Dacă vreţi, pot spune că pe tabelă scorul a fost de 0-5, dar, la partea tactică, între Costa şi Lucescu scorul a fost cam de 0-9! Acolo, pe bancă s-a câştigat partida şi asta e într-adevăr un motiv de imensă umilinţă. Altfel, că a fost 0-5 sau că se termina 0-1, cam tot aia era. Golaverajul contează mai puţin decât meciurile directe aşa că, la final de campionat, nu cred că vom avea vreo situaţie de egalitate perfectă cu vreun adversar. Totul e în puncte. Cum s-a ajuns la 0-5? Foarte simplu: dispunerea tactică iniţială a fost greşită, destul de repede am fost în dezavantaj pe tabelă, nu s-a întrevăzut nicio posibilitate de redresare din mers, adversarii controlau fără probleme jocul şi, mai ales, mijlocul terenului, aşa că ceva trebuia schimbat. A fost schimbat Panin cu Vranjes şi totul s-a rupt. Era un risc, era de aşteptat ca apărarea să nu reziste, odată ce fusese subţiată, dar mă aşteptam ca, la această mutare să existe şi o posibilă şansă, mijlocul să preia greutatea meciului, să reuşească să ţină de minge, să împingă adversarul înspre poarta adversă, să creeze densitate. Aşa cum aţi „văzut” voi asta, aşa am văzut şi eu. Ei bine, din acel minut 65 a început dezastrul, atunci a fost momentul cu cea mai mare relevanţă pentru starea CFR-ul. Nu contează că am luat 2,3 sau 4 goluri. Se puteau lua chiar şi mai multe! Important era să vedem că există trasee de joc, relaţii de joc, că jucătorii vin mai aproape unul de altul şi combină pentru „dă şi du-te”, pentru o infiltrare, că se poate şi altceva în afara blocării a 4-5 ceferişti în zona careului advers, aşteptând ca cei de la mijloc să le arunce o minge înaltă. Şi asta cu cine? Cu Rui Pedro, De Zerbi şi Sougou în teren? Nu am văzut absolut nicio idee, nu am văzut nicio comunicare. Poate asta să fie vina jucătorilor sau, exclusivă a lipsei exerciţiului de antrenamente? Costa a riscat, a dat un 0-1 sigur pe un posibil 0-5, asta nu ar fi o problemă, ceea ce a riscat însă foarte mult este deconspirarea tristei realităţi: nu se poate vorbi despre o echipă a CFR-ului. Doar o adunătură de fotbalişti care joacă din amintirile experienţei lor. Cu cât avansăm mai mult în aşa-zisa „omogenitate”, cu atât stilul de joc este mai trist, cu atât amintirile se şterg. Merg până acolo încât aş spune că până şi primele etape ale sezonului, acel început promiţător au fost cauzate tot de acest aspect: jucătorii evoluau din ceea ce ştiau de la precendentul antrenor (care de pe unde venise, cu cine lucrase), se formaseră nişte grupuleţe de joc care îşi făcuseră nişte micro-relaţii: vezi Weldon-Sougou-Ronny, Renan-Mureşan etc. Ceea ce am văzut ieri însă, se poate intitula doar „orbire”. De asta spun „Costa oarba”, cu trimitere la „Baba oarba”. Stil bătrânesc, neputincios şi doar cu bâjbâială. Vă imaginaţi că asta se poate rezolva de la o etapă la alta ori că se poate mai rău de atât?

Aşadar, spun răspicat: e nevoie de o schimbare rapidă de antrenor. Nu are cum să fie mai rău decât e acum, nu este loc de aşa ceva. Nu riscăm deci nimic, decât nefăcând înlocuirea la timpul potrivit. Degeaba vom muta când deja ne vor prinde din urmă ceilalţi, când vor veni în spatele nostru, în siaj, „la aspiraţie”. Acum e timp, până în mai, avem doar un meci pe săptămână şi ăla cu echipe din zona de jos a clasamentului. Ar fi timp de un management de criză, ar fi timp poate chiar şi de uşoare corecturi la sistemul de joc. În mai deja, vor începe 2 meciuri pe săptămână, multe dintre ele fiind derby-uri. Orice amânare este, aşadar, doar în detrimentul nostru.

Cum s-a reuşit zăpăcirea acestei partide? Parţial am prefigurat asta şi în avancronica meciului. Am spus atunci că una dintre greşeli ar fi folosirea unui sistem Kapetanos-Ronny, în faţă, 2 jucători de forţă, mult prea asemănători pentru a putea fi complementari. Lăsăm deoparte faptul că grecul a fost accidentat, că a fost forţat probabil inutil. Ronny s-ar fi descurcat onorabil pe poziţia centrală, ca la Vaslui, de altfel. A doua greşeală, nebănuită nici de mine, a fost folosirea lui Panin pe stânga, o soluţie de apelat doar în cazuri disperate. Mă întreb…, poate l-o fi pierdut cineva pe Nicoară pe drum, căci, altfel, lăsarea lui în afara lotului, numai justificabilă nu poate fi. Că Panin a şi prins una dintre zilele mizerabile, nici nu mai contează prea mult. Cine şi de ce să-l fi pus contra rapidului Deac, ba, încă şi mai rău, în ideea în care Rui Duarte urca mereu în bandă fără ca Ronny să-l urmeze (aceeaşi meteahnă a tacticii, ca şi la Bastos, recunoaşteţi?), supus unei inferiorităţi majore. Panin nu a reuşit într-un întreg meci să blocheze decât o centrare (şi pe aceea cu mâna, în careu).

În felul acesta ne-am tăiat singuri aripa stânga. Nu a trebuit Lucescu să ne pregătească ceva special, ne-am pus piedică pe cont propriu. Dar sursa principală a dezastrului a venit de la mijloc. Dacă nu s-a uitat Costa la meciul Rapid-Dinamo atunci măcar să-i fi spus cineva că Rapidul a dominat atunci mijlocul terenului. Că joacă într-un sistem în care tot timpul cel puţin 4 jucători apar în zona mediană, uneori, la nevoie numărul urcând chiar la 6, un 4-6-0 care ermetizează acele spaţii. Pe de altă parte, CFR-ul este renumit că doar Mureşan şi Peralta apar acolo. Care e consecinţa firească? Pasa lungă sau pasa în spate, fiindcă, pe jos, nu se poate trece. Lucescu a avut grijă ca sistemul de la meciul precedent să nu îi lipsească în Gruia, iar Costa a avut şi el deosebită atenţie să gafeze impardonabil, să nu facă absolut nimic. A încercat să lupte cu mâna goală contra unei armuri şi nu-mi vine mie a crede că nu era chiar nicio soluţie. Cei din zona de atac erau degeaba pe teren, nu au venit nici măcar o dată să ofere şansa unei pase mai scurte de 5 metri. Nici măcar o accelerare, o singură tentativă (fiindcă a fost ghicită de adversar) de pasă printre din partea lui Ronny. CFR-ul a practicat orice alt sport, doar fotbal nu.

Dincolo de ceea ce se vede pe televizor, este îngrozitor să ai în faţă o imagine panoramică; îl vezi pe Mureşan sau Peralta la minge, cu privirea sus, scrutând depărtările, fiindcă aproape de el nu are niciun tricou vişiniu. Iar ca să fie şi mai stânjenitoare ipostaza, în faţă se stă cu adversarul în cârcă. Nimeni nu aleargă, nimeni nu ştie unde să alerge, aşa că toţi aşteaptă lansarea în adâncime. Să vezi că, în orice moment, maxim 4 oameni fug, restul făcând joc de glezne este scandalos! Era vreo alternativă să cerem mai mult de un egal de la o astfel de stare de lucruri mizerabilă? Sunt aproape convins că echipa a fost pusă ca la Vaslui, ca pentru un egal, doar-doar muşcăm pe contraatac. Pe unde?! Pe Sougou, bag seama… Pentru cei care vă amintiţi, Sougou n-a avut decât o singură apariţie de fugă pe lateral. În rest, în absolut fiecare fază Bozovic era între el şi linia de fund, aflat acolo, mai mult ca sigur, cu grijă şi cu temă precisă de la antrenor. Lucescu şi-a făcut temele foarte bine. Ai lui au jucat ca un grup, au accelerat atunci când a trebuit, au dat impresia că ameţesc echipa greoaie a noastră. Zadarnic a intervenit Mureşan în zeci de situaţii, a blocat nenumărate mingi – tot n-ar fi fost destule, niciodată. Ce s-ar fi putut face? Folosirea a doi oameni cu îndatoriri clare de închizător, punerea în banda stângă a unui mijlocaş (nu a unui atacant) şi apariţia în centru a unuia care ştie şi să dea pasă. Soluţia mea? Hora în stânga, Rui Pedro în centru şi Vranjes (ori, de ce nu, Bakary Sare?!) lângă Mureşan. Poate aşa, Peralta şi Hora nu ne-ar mai fi făcut zile fripte în centru, poate Kapetanos (de fapt, Ronny) ar fi văzut vreun ceferist pe o rază de 20 de metri pe lângă el. Chiar nu mai contează scorul, cât e dureros faptul că, deşi a fost o săptămână la dispoziţie, nu cunoşteam nimic din lecţie.

Rapidul a jucat exact cât de bine i-am lăsat noi. Herea şi-a făcut mendrele unde a vrut şi când a dorit, Deac şi Rui Duarte au scos act de proprietate pe tot flancul stâng, Teixeira a fost mai mereu liber, să ridice privirea, să caute continuări, iar pe Grigore doar Mureşan l-a putut pune la respect. Asta în timp ce Alexa aproape că a şomat, cu Hora mereu ascuns şi inexistent în spatele lui. Definitoriu pentru decalajul tactic a fost începutul celei de-a doua reprize când, după o foarte mică perioadă de insistenţă ceferistă, rapidiştii au început iarăşi să urce. Să joci acasă, să fii condus şi să fii ţinut în propriul teren, din cauza pressing-ului advers. Vedeţi? Asta e umilinţa adevărată, nu scorul!

Bozovic, ar fi meritat un capitol aparte, dacă meciul ar fi fost unul cuminte. El a fost un caracter de fier, a dat măsura unui luptător dârz, cum doar sârbii pot fi, a trecut peste drama personală şi cred că a impresionat până şi pe ultimul spectator. Un gest şi un fel de a se manifesta în teren imposibil de înţeles raţional mie.

Să analizez jucătorii, din crâmpeiele văzute? Cel mai bun om de la noi a fost Mureşan. A făcut tot ce a putut, pe partea de recuperare. Pe atac însă a fost suprimat, nu putea mai mult, a fost doar principalul lansator de mingi lungi, dar asta doar din cauză că nu avea nicio variantă de pasă scurtă lângă el. Peralta şi Hora, la pachet, au fost lamentabili, iar când pe teren au apărut apoi şi Vranjes şi De Zerbi deziluzia a fost completă. Cine se mai gândea la De Zerbi ca la un salvator, ca la un mare jucător pus pe nedrept în umbră, cred că s-a lămurit. Un mare zero în privinţa lui şi un şi mai mare minus pentru Vranjes. Exact din clipa apariţiei lui pe teren au început să curgă golurile. Coincidenţă?

În apărare, Maftei a fost chiar bun …. în comparaţie cu Panin, dar tot copleşit de adversar şi de faptul că şi pe partea lui se petrecea fenomenul de pe stânga. Sougou rămânea în faţă, Bozovic venea lângă Surdu. Rezulta 2 contra 1. La primul gol s-a văzut cel mai clar cum se rupe astfel echilibrul. Centrare de pe stânga, respinge din careu Maftei, dar pe partea dreaptă rămâne spaţiu imens liber, ai noştri se duc cu disperare acolo, centrarea tot vine şi Panin, nu închide pe stânga. Două flancuri lipsă în aceeaşi fază = un gol. Dacă nu credeţi acest calcul vedeţi şi golul 2, 3 şi 5-ul. Nuno Diogo a fost doar apărător, fără pricepere  în a nu strica măcar o pasă, Piccolo a încercat să fie mai mult, chiar a reuşit, prin frumuseţea şcolii italiene, a fost un veritabil difensore, până când a dat cu bâta-n baltă în minutul 92. La ultima fază, la 0-5, o lovire a adversarului (fără minge), semnifică doar înciudare, neputinţă şi lipsa raţiunii. Ne va fi foarte greu fără el, a luat roşu direct, deci 2 etape, cel puţin, va trebui să avem parte de „supliciul Nuno Diogo”, cel care, la fiecare fază parcă ar călca pe gheaţă.

În fine, Beto, a fost cel care a oferit imaginea serii,  cel care a dat strigătul şi expresia neputinţei la golul de 5-0, a fost cel care a părut că spune publicului „eu intru în pământ de ruşine, nu trebuie s-o faceţi voi”. El şi Gabi Mureşan au încercat să fie lideri ad-hoc, dar răul fusese făcut, imediat după meciul cu Vasluiul şi până la ultima şedinţă de antrenament.

Nu există alt vinovat decât Costa. E şi înfrângerea, este şi oportunitatea ratată, este, mai presus de toate, imaginea sumbră a realităţii. Trebuie un şoc, trebuie o schimbare urgentă, fiindcă, chiar dacă rememorez acum rapid toate momentele anterioare ale demiterii unor antrenori, nu-mi aduc aminte să fi fost atât de goi pe dinăuntru, nici cu Uhrin la Craiova, nici cu Conceicao, nici cu Mandorlini în Regie. Suntem pe primul loc, dar asta doar prin desfăşurarea nebună a returului. Dacă primele clasate ar fi continuat ritmul din tur, acum eram deja pe 4-5, cu tendinţă clară de cădere. Iar dacă tot avem avantajul ăsta de puncte picat ca o pleaşcă pe noi, atunci să ne batem joc de oportunitate e adevărată prostie. Nu există altă variantă decât câştigarea campionatului, antrenorul de acum poate fi demis pentru că jucăm ca o retrogradabilă.

Poate, mai apoi, la finalul sezonului, cu conştiinţa luării unei decizii corecte, toate lucrurile de-acum se vor domoli. Va fi chiar simpatic să ştim că am câştigat campionatul după ce am pierdut cu 0-5 acasă, după toate peripeţiile astea nebune de până acum. Mai sunt 9 etape, 5 meciuri în deplasare, 5 meciuri cu nou-promovate şi doar 3 derby-uri. Batem tot ce este de bătut şi devenim campioni, dar asta se poate face doar cu antrenorul adecvat, doar cu şocul care s-ar putea produce la echipă.

Cât despre meciul de ieri, rămâne această baladă deloc veselă, doar tristă, pe care sigur ar fi scris-o Topârceanu, de-ar fi fost ceferist.

Peste brazii din tribună,
A căzut amurgul rece,
Înserarea mută trece,
Scuturată de nocturnă.
Furişată pe tabelă,
Dinspre-apus, abia s-arată,
O partidă-ntunecată,
Cu istorie tembelă.
Din batăi – cele mai grele –
Cum au fost şi tot mai vin,
Cu pelin şi cu Panin,
Şi cu verzile mari stele.Iar deodată, ce cainţă!
Se desprinde larg un scor,
Gigantic, răsunător,
Şi cu iz de umilinţă.Umple stările vecine,
Vaslui, Steaua – doar jivine,
Ce ne-ar lua la 3 păzeşte,
Creşte-ntruna, nu se-opreşte
Vine! Vine! Vai de mine!
Fulger vişin…trăsnet lung,
Dus pe aripi de furtună,
Zguduind gazonul tună,
Golurile nu-i ajung.
Parcă zboară, parcă-noată,
Scuipă foc, înghite jar,
Şi-i cabrat, ca armăsar,
Taie apărarea toată.A trecut….spre-a sa campie,
Pufăind azi cu putere,
A lovit în plin…. durere,
Şi-i aproape de a piere,
Visul de hegemonie,
…Pare-acum o utopie.Iar la urmă-i, până-n zori,
Tot apar de prin din tufişuri,
De prin tainice-ascunzişuri,
La talk-show-uri trag de sfori,
Cei ce sunt cronicători;
Sau, de fapt – croncănitori.Şi vestesc cu-alarmare,
Cu o tonă de uimire,
Şi multă nedumerire:
Cum? Ce-a fost? Minune mare?!
Jurnalişti cam ciufuliţi,
Spun retoric, fericiţi,
Cine-i?… Ce-i?… Ce-a fost pe-aici?…
Ciripesc cu glasuri mici,
Tolontani, Vochini, mitici.Doar un ţânc de pe la noi,
Nu poate tacea chitic.
Le răspunde-aşa vâlvoi,
Tot făcând pe supăratul:
Ce să fie? Nu-i nimic!
…….
A trecut Acceleratul……..Şi părea azi Sceleratul,
Ne-am lovit de el, ca-n zid,
CFR-i debusolatul:
Astăzi era chiar Rapid?!?

Update:  Clubul se pare că a luat decizia corectă, a înlocuirii lui Costa. Mi-aş fi dorit poate o altă soluţie, ceva mai mult, dar suntem în mijloc de sezon, nu sunt antrenori pe toate gardurile. Chiar nu contează cine urmează (atâta vreme cât nu e Minteuan… sau Hizo). Succes, Andone!

Autor: Albusibiu