Cum am crescut cu CFR în suflet (partea a treia)

Prin 1980 debuta la CFR, pe postul de atacant, Cristian Cristolţan, coleg de clasă cu noi, în clasa a 10-a. Vă daţi seama ce mândru era la liceu după un meci jucat în echipa mare, susţinut de colegii lui de clasă!

Din 1981 echipa începe naveta B-C. La regionala CFR nu erau fonduri destule, astfel că echipa supravieţuieşte cu greu. Îmi aduc aminte de o deplasare în Divizia C, la Înfrăţirea Oradea, la care am fost o mână de oameni. Plecasem cu trenul, iar la întoarcere trebuia să ajungem rapid la gară să prindem trenul de înapoiere, aşa că am apelat la jucători să ne ducă cu autocarul până la gară. Am fost primiţi vreo 5-6 oameni şi am prins trenul. Îmi amintesc că echipa avea un autocar vişiniu, marca Skoda Karosa. A fost un motiv de mândrie pentru noi să ne lăudăm ulterior că am mers cu autocarul echipei!

O altă deplasare deosebită am avut-o la Cavnic; cred că eram în B. Meciul nu avea nici o miză, dar noi am insistat să mergem să îl vedem. Eram cu un prieten şi cu tatăl lui, care ne dusese cu maşina: 3 clujeni pe un stadion situat în vârful muntelui. La meci erau prezenţi vreo două sute de spectatori. Am avut parte de un arbitraj ostil, am pierdut, şi în timpul meciului fugeam prin tribună după arbitrul de tuşă să îl huiduim pentru deciziile împortiva CFR- ului. Eram tineri şi nu ne păsa de faptul că puţinii localnici se uitau cam ostil la noi!

Din anii navetei între cele două divizii îmi amintesc că într-o perioadă Bistriţa trimitea la noi o mulţime de jucători care nu prindeau prima echipă la ei. Aici aveau ocazia să joace şi să se rodeze. Apoi, de celebrele deplasări cu trenul la Bistriţa. Se forma un tren special pentru suporteri, alcătuit din 5-6 vagoane (pentru cei 5 suporteri şi 20 taximetrişti?!). Trenurile erau puse la dispoziţie gratuit de Regionala CFR. Cu Bistriţa se pare că am avut o relaţie de prietenie şi în afara terenului, în sensul că erau anumite meciuri când trebuia să tragem în favoarea lor, iar în altele să pierdem. Îmi amintesc de o deplasare în grup la Bistriţa, spre final de campionat. Bistriţa nu avea probleme, iar noi aveam nevoie de victorie pentru a scăpa de zona retrogradării. Nu era un meci decisiv pentru noi, dar prin câştigarea acestuia ne asiguram prezenţa în B cu câteva etape înainte de finalul sezonului. Am mers la meci bănuind dinainte că vom câştiga (gura lumii…) şi am câştigat cu 3-1. Întâmplare? Îmi amintesc că în atac juca Năsălean, un ratangiu celebru, despre care se spunea că bea vodca cu halba.

În acea perioadă am avut ocazia să îl cunosc pe celebrul Martin: administrator, şef de stadion, şef de protocol, om bun la toate la echipă. Era un ştie-tot al echipei, un fel de MM Stoica actual. De asemenea, îmi amintesc cu plăcere de Albu, magazionierul, cel care cosea bocancii, mingile şi echipamentul, pregătea sauna pentru jucători. El este prezent şi în lotul actual al echipei, un tip extraordinar de serios şi devotat echipei; îl puteţi vedea de multe ori pe banca de rezerve sau prin apropiere.

Un eveniment fotbalistic deosebit s-a petrecut în 1981, când selecţionata CFR-U a jucat un meci amical pe Municipal, în prezenţa a peste 25.000 spectatori. Selecţionata Olimpică a României se pregătea pentru noi preliminarii olimpice şi îşi căuta adversar. A dat peste selecţionata clujeană. I-am învins cu un neverosimil 7-1! Din păcate nu îmi mai amintesc prea multe detalii; aş fi recunoscător dacă memoria altuia a reținut mai multe!

După terminarea liceului, statul mi-a oferit un loc de muncă, astfel că am lucrat timp de 4 luni la Depoul CFR. În perioada 1983-84 am făcut armata la Bucureşti, aşa că îl rugam pe tatăl meu să îmi trimită prin poştă decupaje din Făclia. Astfel am primit cronica meciului de promovare în B, cu CIL Sighet, de pe teren propriu, când am fost conduşi cu 0-1, 1-2 şi până la urmă am câştigat cu 3-2. Am petrecut o perioadă într-o unitate militară din Ghencea, aşa că am avut ocazia să văd pe viu cum s-a născut marea echipă a Stelei. Stadionul era în incinta unităţii militare, iar soldații aveau acces gratuit la meciuri. Pentru necunoscători, doresc să menţionez că echipa care cîştiga în 1986 Cupa Campionilor Europeni a fost o creaţie artificială a lui Valentin Ceauşescu, jucătorii fiind convinşi insistent sau obligaţi să vină la Steaua, practic ei alcătuind la acea oră echipa naţională a României.

Cu toate că pe plan internaţional ţineam cu Steaua, nimic nu se compara cu un meci al CFR-ului în Gruia. Îmi mai amintesc de Iepure – un atacant rapid, Olteanu, Jucan – un fundaş dreapta deosebit, Olariu, Vădana, Corpodean, Miszti, Truşcă, Toth şi Aurel Mureşan. În acei ani s-a făcut şi parteneriatul cu Armata, echipa devenind Steaua CFR, fapt ce le-a permis ceferiștilor să aducă jucători care să îşi satisfacă stagiul militar la Someşeni şi să joace la CFR în acelaşi timp. Cu Rădulescu antrenor, echipa promovează din nou în B, dar fără să reușească mari performanţe.

După armată am revenit la Căile Ferate, dar la un alt loc de muncă. Aici am avut ocazia să efectuez muncă de teren şi să cunosc multă lume de pe teritoriul Regionalei Cluj, inclusiv pe fotbaliştii echipei, care veneau la serviciu doar în ziua plăţii salariului. Prin natura muncii am avut ocazia să am acces şi la stadion, astfel că m-am ataşat şi mai mult de CFR.  În perioada de dinainte de revoluţie, toţi ceferiştii cotizau la echipa de fotbal, o sumă infimă.

Aveam deja vechime la stadion, cunoşteam personajele celebre ale stadionului şi pentru o vreme am avut şi acces gratuit. Dintre aceste personajele pitorești vă reamintesc patru:

– “Profesorul”, care croşeta tot timpul între degete nişte sârme, la fiecare meci şi care stătea în partea din stânga sus a tribunei, vorbind întruna;

– tot pe acolo se plasa şi un tip mai solid (nu știu cum îl chema), care le cam trăgea la măsea şi striga tare de tot: ”Hai CeFeRe-uuu!”;

– ”Taxi”, un tip solid, maghiar, care stătea permanent în picioare, în primele rânduri ale tribunei, în stânga;

– ultimul personaj “celebru” pe care mi-l amintesc a fost cel care la un meci a rupt o bancă a CFR-ului şi a aruncat-o spre tuşier, terenul nostru fiind ulterior suspendat. Cred că e sigurul incident mai grav pe care mi-l amintesc, exceptând huiduielile la ieşirea arbitrilor din stadion, după meci.

Vă invit şi pe voi să completaţi galeria celebrităţilor din tribună!

Apoi, în anii ’90, au apărut o seamă de jucători crescuţi de CFR, jucători importanți, chiar dacă echipa plutea în derivă: Coroian, Minteuan, Ilie Lazăr, Piroşka şi Dulca, jucători care ulterior au jucat mulţi ani în Divizia A, la Gloria Bistriţa, U Cluj sau Rapid. 

Prin 1996 la CFR apăra Cârlan, adus se pare cu forţa de la Industria Sârmei, din aceeaşi generaţie cu mine, (acum e în staff-ul tehnic), iar în anul anul 2000 apăra Ciucur, fost coleg de liceu, cu un an mai mare decât mine.

Cam atât despre perioada anilor ’80-’90. Vă invit şi pe voi, prieteni ceferiști mai vechi sau mai tineri, să mă corectați, completați și să vă povestiţi amintirile.

Un frânar vechi