Gara Vaslui, mai pe înserat


”Viitoarea campioană” – așa e alintată deja de gruiani, cei care au observat – dar nu-și explică de ce – că blaturile lui Paszkany sunt un fel de plante bienale, cu ciclu biologic de 24 luni, încheiat printr-o explozie de bucurie doar în anii cu soție (evit să le spun ”anii cu soț” – n-am certitudinea c-ar fi gay). ”Campioana nedorită” – așa e definită în privirea neutru-întunecată cu ușoară tentă a boi-înecați pe care o afișează pe ecranul televiziunii lor specialiștii autohtoni în fotbal dotați cu o oarecare doză de eleganță prudentă. Am să-i ignor pe cei care urăsc cu sufletul curat CFR-ul, pentru că ei au motive bine întemeiate de ură: ardeleni, unguri, unguri din Ardeal, Muri securist, unguri neafară din țară, civilizați, handicapați care nu mănâncă semințe, echipă fără români când nu joacă Mureșan Gabriel, Panin, Stăncioiu, Hora, Nicoară, Ganea Liviu, Cadú etc. [Un astfel de elegant prudent, Andrei, era tare mâhnit ieri de faptul că o campioană nedorită n-o să facă mare brânză – am zis brânză? – în cupele europene. Degeaba unul de lângă el, Alin, spunea că în vară nu-s interzise transferurile de jucători și întărirea lotului, Andrei tot mâhnit era. Probabil el se gândea la cu totul alt lot, al unei campioane dorite, dar neîmplinite. Tot acest Andrei – care numără etapă de etapă câte cornere se execută cu piciorul stâng, câte cu dreptul și câte cu ambele picioare – căzuse în admirație retroactivă pentru eficacitatea deosebită a unei echipe din returul sezonului 2007/2008, care câștiga meci după meci fructificând cea mai mică sau singura ocazie de gol. Vă aduceți aminte de șirul ăla nesfârșit de victorii astrale? 7-8-9? Câte sărăcie au fost? Bineînțeles, toate obținute cu goluri date cu ziduri perfecte, fără gaură sau chiar fără vreun zid]

Una dintre campioanele de mai sus, ambele sau niciuna, joacă pe înserat la Vaslui sub titulatura de CFR 1907 Cluj. Joacă la Vaslui, în fața unor gazde primitoare, care vor lăsa intrarea moldovenilor liberă și vor alinia un… prim 11. Gazda aroganțează și ne spune cu ironia unei cizme de gumă de nemestecat că va prezenta un prim 11 alcătuit din ultimii 11, că vrea să îngroape campionatul și să lase dezgropată numai securea războiului. Îl credem, bineînțeles, că-i va înmâna personal bilețelul cu 11 nume anonime antrenorului Augusto Inácio, cum l-am crezut și când s-a bătut cu propriul porumb în piept că a arbitrat imaculat în raiul fotbalului comunist românesc. Dar e numai treaba dânsului ce declară, că nu suntem doctorii dumnealui de familie.

Jorge Costa, șezând, și Iuliu Mureșan, în picioare, ne-au asigurat la camere că merg la Vaslui să ia cele 3 puncte, știind în intrinsec că atât ei, cât și suporterii, s-ar mulțumi și numai cu un punct – două. Mai ales cu două, dar două e greu, dacă nu chiar imposibil de obținut. Televizorul suportă multe, e așa de bine făcut în zilele noastre încât nu se strică nici dacă-ți bagi piciorul în el. La televizor trebuie să vorbești frumos, să sune bine, optimist, să fie mulțumit tot suporterul până la check-in. Mergem la Vaslui să câștigăm, așteptăm Rapidul acasă să-l batem. Absolut logic. De aici și pachetul de recompensare financiară a jucătorilor pentru minim 4 puncte obținute în cele două partide…

Chiar contează că nu va juca Papp (suspendat) sau Wesley și Sânmărtean nu vor putea fi recuperați ”până la ora începerii partidei” (nu se exclude astfel recuperarea lor până în minutul 46)? Contează că de la Vaslui au mai zburat ca din pușcă potârnichile Jovanović și Gerlem, pe urmele altor jucători care s-au îmbuibat de traiul vasluian? Contează că o altă potârniche s-a întors (N’Doye)? Contează că Vasluiul va avea un portar de care eu n-am auzit și nu știu ce au auzit alții? Contează că nu joacă Kapetanos și Weldon joacă în China? Contează dacă mai simte sau nu De Zerbi gazonul Vasluiul pentru ultima oară? Contează Ronny, dacă contează Costa pe Ronny? Contează care antrenor portughez e mai bun? Contează care e mai norocos? Contează că va fi Tudor arbitru? Contează dacă va fi Tudor arbitru? Probabil contează câte puțin din toate acestea.

Oricum, astfel de partide sunt ”deschise oricărui rezultat”, deși 13-7 sau 4-9 sunt destul de improbabile. Fotbalul e imprevizibil. Se poate scula brusc Bastos din lumea lui și să dea un hattrick, așa cum citeam pe undeva că-și dorește un fan fanatic neinternat al său (singurul, de altfel, că Paszkany nu se numără). Meci tipic de 1 X 2 3 (3 fiind caz de brichetă). Deși sufletul spune CFR! – Victorie! (și 7 puncte avans), iar rațiunea gândește înfrângere (că la Vaslui portughezii noștri au cam jucat rolul turcilor nimiciți în filmele trecute), probabil se va termina egal. Cred că va fi un meci frumos, ”care va face o bună propagandă fotbalului”, pentru că, deși noi jucăm destul de urât, iar Vasluiul nu joacă destul de frumos, meciurile dintre cele două echipe au fost aproape întotdeauna aprige și demne de urmărit. M-aș putea întoarce mult în timp, la partida care a dus la demiterea lui Uhrin pentru că n-a reușit să bată Vasluiul la patru goluri diferență (”Oxigen pentru Uhrin! CFR Cluj – FC Vaslui 3-0”, titrau ziarele imediat după meci). Lupta din tur este mai aproape și pare cel mai bun exemplu. E dificil totuși să mă decid la care partidă să raportez meciul de azi: la acel meci excelent din tur (rezultat favorabil nouă: 2-0) sau la acel 3-5 de la Vaslui, mult mai umilitor pentru CFR decât arată scorul? Am să fiu precaut, am să mă axez pe meciul-dezastru, pentru că s-a disputat la ei acasă (iar dacă nu-ți cunoști istoria riști să o repeți) și am să lansez 2 întrebări în aer: 1) E posibil să ne mai toarne o căruță de goluri (Adailton din nou în zi de grație sau altul, că Vasluiul nu stă doar în 1-2 jucători? Beto nu pare, totuși, dispus să-l imite pe acel Nuno Claro din octombrie 2010)? 2) E posibil să le turnăm iar o jumătate de căruță de goluri (că doar nu putem juca mai slab decât data trecută, când totuși a înscris până și Emil Dică)? Vă sâcâi cu rezumatul cumplit al acelui meci (aici), pe care nu l-a uitat nici măcar Darie, ca să nu vă ia euforia prea pe sus. Cu cât vom arăta mai diferit de echipa lui Cârțu de atunci, cu atât vom fi mai aproape de un rezultat favorabil, preferabil victorie. Nu numai noi mergem la Vaslui cu frică. Fac pariu că și bucureștenii simt teama când urcă spre Moldova verde cu galben. Pe de altă parte, nu cred că doar Șumudică are dreptul sau tupeul să spere la izbândă acolo, cu o echipă socotită carne de tun. CFR poate câștiga la Vaslui, chiar jucând modest, ca o campioană nedorită. Dar până la victorie, CFR trebuie să fie atentă să nu piardă.

0 comments

  1. Meci f greu, care trebuie abordat inteligent. Trebuie sa ne aparam grupat, sa nu le oferim oportunitati multe caci au jucatori ofensivi de calitate ce pot specula erorile noastre. Trebuie sa facem un joc mai bun de posesie, pentru a absorbi mai usor presiunea la care vom fi supusi. Trebuie sa tintim bine pe contraatac. Trebuie sa ne ferim sa luam cartonase galbene, caci avem cativa jucatori esentiali care nu au voie lipseasca in viitorul meci la fel de greu cu Rapid acasa la Cluj. Se poate aseza inca o caramida pe calea ferata spre gara finala. E un test al valorii, al spiritului de echipa, de lupta si sacrificiu. Succes CFR!

    Apreciază

  2. Sansa noastra este sa prindem o zi in care Beto sa prinda ce-i de prins iar niciunul de la vasluieni sa nu prinda deseara “executia vietii”. Ca de la meciul ala din 2010 incoace, majoritatea golurilor luate de noi in deplasare a venit dupa niste executii “cum rar se vede pe un teren de fotbal”. Tre’ sa se termine odata seria. Ar cam fi timpul sa vedem asa ceva de la unul de-al nostru.

    Apreciază

  3. Pe lînga cele 3 puncte în caz de victorie cred ca mai este si o datorie de platit „cinstitului” Porumboiu. De aceea cred ca se va juca la victorie si sper ca o sa si reusim

    Apreciază

  4. Am avut o zi tare,tare nasoala🙂 Da’ indata ce am ajuns acasa am deschis nerabdator Tribuna (ca azi chiar nu am avut timp de ea)…Si-apoi am citit ce-ai scris…si daca prima data am zambit fermecator (!) vazandu-ti articolul… la final….mi-am dat seama ca ai reusit sa imi dai o cu totul alta stare …de bine.Merci mult 07 ! si HAI CFR !

    Apreciază

  5. Maftei,Camorra,Cadu,Muresan Picollo si chiar … Bastos …si’aici vorbesc nu de realizari tehnice ci de daruire,de conectare la ceea ce s-a intamplat in teren…Ok au fost mai buni (IN TEREN ATENTIE!) dar nu au fost decisivi ,nu ne-au pus in cur cu jocul lor…Iar noi …da am stat la cutie si am incercat sa punctam decisiv iar daca dadea gol Bastos sau la ocazia lui Hora se acorda 11 metrii obiectivul nost’ era pe deplin realizat si va rog sa va ganditi la Inter-Barcelona din finala Ch League,pana la urma scopul scuza mijloacele…

    Apreciază

  6. știați că… 1) în acest meci a jucat și Liviu Ganea? 2) CFR a avut cu 2 mijlocași mai mulți decât Vaslui? 3) CFR a avut un om în plus aproape tot meciul? 4) Vranješ a jucat pe tot parcursul meciului? 5) când ai un om în plus și trebuie să înscrii, nu treci de la 4-1-4-1 la un mult mai defensiv 4-2-3-1? 6) în prelungiri se fac schimbări doar pentru a trece timpul, nu și pentru a schimba rezultatul? (nici măcar De Zerbi nu poate face ceva în 2 minute.)

    Apreciază

  7. de-a dura lex:ai punctat foarte corect.Era un meci pe care antrenorul trebuia să-l câştige.A făcut schimbări sub orice critică;şi dacă dădea cu banul cred că-i ieşeau mai bine.Foarte slab Costa(ăstai un compliment ca nu am termeni de comparaţie),iar dacă ieşim campioni nu ieşim datorită nouă, ci datorită celorlalte echipe care şi ele sunt vai de mama lor.Cred că e cel mai slab campionat din ultimii ani,iar dacă suntem pe primul loc cred că ar trebui să mulţumim lui D-zeu sau hazardului,nici nu mai ştiu cui să-i mulţumim.

    Apreciază

  8. sa speram ca CFR o sa castige campionatul iar Arpi o sa se tina de cuvant in ceea ce priveste antrenorul (castigatorul dupa ce primeste felicitarile …pa)

    Apreciază

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s