3D


Derby, Dinamo şi… dezgust.

Întâmplător, săptămâna trecută pe vremea asta eram în Bucureşti. Cum camparea mea era în zona Obor, la o staţie de metrou de stadionul lui Dinamo, era imposibil să ratez ocazia de a merge la derby.

Trebuie să-ţi vezi, să-ţi cunoşti adversarii, trebuie să vezi şi alte locuri, atunci când ţi se oferă ocazia şi, în plus, pe stadionul din Ştefan cel Mare nu mai fusesem din… 1988.

Ajung cu ceva întârziere, meciul deja începuse. Găsesc uşor stadionul, printre clădirile din jur. Aceeaşi construcţie pe care o ştiam eu, doar mai multe magazine cu articole promoţionale în faţă. Ce bine ar fi să avem şi noi aşa ceva la CFR, cu sau fără Joma! Mă duc la casa de bilete, unde vreo câţiva băieţi, „intelectuali respectabili” tocmai negociau nişte bilete în peluză. „E clar, nu-i de mine în peluză. Oare mai sunt bilete? Câte vrei!” Mă uit pe preţuri, nu-s spectator de tribuna I aşa că mă orientez spre un bilet de tribuna a II-a: 10 Ron. Dinamo se vinde mult mai ieftin decât CFR-ul. Bat civilizat în geamul casieriei, deschide vânzătorul şi îmi aruncă o privire de parcă aş fi venit să iau gunoiul. Cu un sictir desprins din alte epoci, îmi dă până la urmă biletul plătit, de parcă Dinamo lucra pentru el şi nu invers.

Încep apoi aventura „Caută intrarea”. De felul meu nu mă pierd pe munte, reuşesc întotdeauna să mă ţin de marcajele de creastă sau din pădure, dar acolo, la stadion, nu aveam nicio şansă, fără niciun semn. Dau două rateuri şi decid să apelez la metoda civică: întrebatul oamenilor. Apelez la un jandarm, ăla nici el n-avea idee. În fine, după vreo 3 minute găsesc un altul, om al locului. Mă direcţionează pe intrarea  de pe bulevardul Văcărescu. Şi pune-te pe mers, aproape un tur de stadion, la distanţă. Găsesc intrarea deloc triumfală de către est, intru pe o străduţă cu piatră cubică ce cobora către ceea ce ar trebui să fie tribunele, de fapt o construcţie pitică, mai mică decât arena ancestrală a Sibiului. Nimic schimbat faţă de acum un sfert de secol.

Cobor, mă duc la controlul de la intrare, evident, nimeresc prima dată la poarta nepotrivită. Mă „regrupez” şi găsesc în sfârşit scările corecte. Asta nu înainte de a mă lua peste picior un tip de la control: „O! Ai două celulare! Ăsta-i boier!”. Ce să le faci: se plictisesc. Intru şi îmi caut loc. De sus, din spatele rândurilor, tribuna pare plină, fiecare scaun e ocupat. E de-ajuns să prind un loc mai înălţat ca să-mi dau seama că e o iluzie. De fapt toată lumea stă grupată mai sus, să poată vedea măcar ceva din meci. E de înţeles. De la rândul de jos până la gazon sunt vreo 30 de metri. Poţi vedea mai întâi una bucată saltea de sărituri în înălţime, o pistă de alergare, reclamele şi de-abia apoi zona de iarbă. De jos n-ai nicio şansă de a vedea ceva, aşa că toată lumea stă cât mai sus (dacă se poate vorbi de „sus”) la înălţimea arenei. În realitate sunt doar maximum vreo 5000 de spectatori.

Găsesc un singur loc liber, mă strecor până la el şi încerc să îmi iau reperele. Sunt în penultimul rând de sus şi de-abia sunt un pic deasupra jucătorilor, atât de jos e perspectiva. Mă uit deasupra, o anomalie inginerească, un cadru pe care, la televizor, credeam că e vreun acoperiş, ceva. În realitate sunt doar agăţate niste camere de supraveghere şi atât, în rest, cerul…

Scorul 0-0, meciul pare bătrânesc. Pe viu se vede altfel decât la televizor. Acum pot face o comparaţie cât de cât clară între rivali şi CFR. Parcă şi la cele mai slabe meciuri ai noştri au altă viteză de joc. Am timp să mă uit prin tribune. În depărtare, în peluză, o foarte numeroasă şi gălăgioasă galerie, împărţită în vreo două tabere. Ce strigă nu se prea aude şi, să fiu sincer, nici nu-s prea curios, câtă vreme aud elementele definitorii. Pentru tribuna I biletul e prea scump, sunt mai multe locuri libere decât spectatori, iar în  rest, „civilii” ţin post… cu seminţe. Mâna în buzunar, mâna la gură, cojile jos – cam 2 din 3 spectatori fac ritualul ăsta. Covorul de seminţe se formează imediat.

E suficient de linişte, meciul nu oferă absolut nimic, lâncezeşte, aşa că, sfidând însemnătatea meciului, îmi fac de lucru cu celularul. Spectatori de toate felurile. Câţiva veniţi cu prietena la meci, observ si vreo 2 bunici cu nepoţii dar, din păcate, majoritatea o constituie cei cu cefele groase. Ceafă şi voce groasă, asta e reţeta celor mai vocali şi vizibi suporteri. 1-2 încurajări pentru Dinamo, câteva înjurături pentru Mitică şi cam ăsta este repertoriul lor.

Nu apuc să văd mare lucru din meci şi deja se face pauză. Lumea merge să-şi realimenteze stocul de seminţe, iar pe tabelă încep să ruleze goluri ale dinamoviştilor. Capturate felurit, în zece formate şi calităţi, care de pe unde… Ce mă distrează este că mai mult de jumătate dintre ele sunt din meciurile amicale, din Antalya, din iarnă. Mă dezmorţesc şi eu, mă ridic şi mă uit în dreapta mea. E acolo o zonă specială, nişte mese firave, cenuşii, cam ca băncile de la şcoală. Observ şi acolo câteva cefe groase, nişte burţi care s-ar ocupa cu orice, dar nu cu sportul şi, uitându-mă mai atent, văd elementele definitorii: pix şi foaie + fular cu Dinamo. Ăia sunt de fapt ziariştii, cum îl şi aud pe unul lângă mine descriind la telefon: „Da, bă, îţi fac cu mâna. Mă vezi? Sunt lângă masa presei!”. Da, incredibil! Aşa arată ziariştii şi corespondenţii presei scrise, cei din umbră, cei care a doua zi scriu despre meci! Toate ca toate, dar însemnele cu Dinamo pe ei sunt parcă prea mult. Cu aşa ceva ar putea avea pretenţia să scrie doar pe bloguri, nicidecum în presa liberă, independentă şi cu pretenţie de echidistanţă.

Începe repriza a doua, cam în acelaşi fel ca prima. Spectatorii aş putea spune că fie sunt răbdători din fire, fie nu speră la mai mult. Dar, din senin, pică golul vasluian şi, dintr-o dată începe furtuna. Primul vizat – Alexe, înjurat la pachet cu fraţii Becali, că ei l-au adus, ei îl ţin în lot. Următorul – legenda Dănciulescu. Din „pensionarule” nu-l scot ăştia din tribune. Portarul vasluian trage un pic de timp, apoi la înjurăturile tribunei aplaudă ironic. Gata – au o ţintă şi din tabăra adversă cei din tribune. O iau temeinic pe tot arborele genealogic al tipului şi cu crescendo la degajări. Arbitrul nu le dă un fault şi începe corul de „Tudooooreeeee!”. Deh, ca între bucureşteni, nu? Tribuna începe să trăiască meciul, se ridică în picioare la fiecare apropiere de careul vasluian şi se așează la loc, bodogănind şi înjurând la repetatele erori. Se apropie finalul, neputinţa favoriţilor îi înfurie tot mai mult, galeria mai încurajează echipa, sporadic, dar ăştia de prin tribună nu mai caută soluţii ci doar vinovaţi. Mai sunt vreo 5 minute. Dă unul se plece şi un „lider de sector” din zona mea îl ia la rost : „Frate, unde pleci? Stai, mă, să-i înjurăm la final!” Asta e tot ce le-a mai rămas din meci. E dreptul lor, de plătitori de bilet.

Vasluienii nu-s de speriat, dinamoviştii sunt însă de râs. Ăsta e derby? Asta a ajuns fotbalul nostru? Singurul lucru pe care-l mai observ este statura celor în galben. Pe partea de forţă stau foarte bine, se vede că sunt mai bine înfipţi în teren. Cei în roşu însă, nu arată nicicum, arată ca o pictură de Picasso: ştii că-i echipă, dar nu ştii ce să înţelegi din ea.

Inevitabilul se întâmplă. Fluier final. Începe corul din tribune, cu o vehemenţă cum rar mi-a fost dat să aud. Cei mai mulţi din tribună nu pleacă ci se strâng ciorchine în zona tunelului de ieşire a echipelor. Începe ploaia de sudălmi, îşi fac încălzirea pe arbitri, cei care ies impasibili – arbitri cu experienţă… şi în aşa ceva. Apoi, rând pe rând, fiecare dinamovist este trecut în revistă. Până mai ieri lideri, eroi, azi… gunoi. Ciubotariu încearcă un dialog prin semne, îşi dă seama rapid că nu are cu cine şi aplaudă ironic. Ies şi vasluienii, bucuroşi nevoie-mare, în aplauzele tribunei, nu din respect pentru învingători, ci tot ca o „răsplată” pentru propria echipă.

Spectacolul se încheie, începe drumul invers spre ieşirea stadionului. Trag cu urechea şi aud grijile şi calculele pentru meciul din ziua următoare, CFR-Oţelul (zis <<Oţelaru’>>). Speranţa le este în gălăţeni, aud câteva vorbe şi despre Paszkany – evident, îl „iubesc” mult, aud despre faptul că „jegul le dă bani”, de fapt, cam ceea ce aş citi a doua zi, un pic fardat, în limbajul elevat al presei. Nici nu mă miră: ziariştii sunt dintre/printre suporteri. Aceeaşi ură, aceleaşi teme, de fapt nu ştiu cine pe cine formează. Trece cu maşina un anume Mihnea, lider de galerie, ţintă perfectă pentru a fi numit „trădător” al suporterilor, faţă de cei din conducere.

Ies din incinta stadionului şi-mi pierd urma pe străzile Bucureştiului, dezgustat, fără să mă uit înapoi. Nu înţelegeam de ce nu merge lumea la ei la meciuri. Acum ştiu…

Departe de mine gândul de a spune că toţi dinamoviştii sunt astfel. Generalizări nu se pot face, sunt mult mai mulţi suporteri ai lor extrem de civilizaţi, de responsabili, mai vezi câte o oază de civilizaţie chiar şi pe stadion. Totuşi, prea puţin pentru a sfinţi locul. Aerul bucureştean, refularea locuitorului „full time dă Capitală”, pare că pârjoleşte tot ce s-ar putea face acolo.

Atunci când lucrurile se văd de la faţa locului, 3D, dar cu adevărat 3D, senzaţia cu care rămâi este de silă. Sper să nu mai calc pe-acolo decât, eventual, obligat de împrejurări, în galeria oaspeţilor. Prin comparaţie, vă spun: în Gruia chiar este Occidentul.

Autor: Albusibiu

0 comments

  1. Problema-i ca ei îs multi, si noi sîntem numai noi, oricum cred ca s-au unit toti în singurul scop de a scoate CFR din fotbal. Îsi dau seama ca atîta timp cît CFR exista nu prea au sanse la titluri si îi roade prea tare sa vada an de an câ-s niste incapabili. Sper sa nu reuseasca

    Apreciază

  2. Asta e trista realitate! Din pacate,din mizeria aceea,numita capitala,se da ora exacta. Si cei care ne conduc,dar nu ne reprezinta,nu sunt departe de caracterul celor din tribuna.Astia sunt miticii.Cei mai multi dintre ei oameni fara caracter,fara scrupule,needucati,necivilizati,care nici macar nu fac acordul intre subiect si predicat! In raport cu ei,intr-adevar la noi e occidentul.Pacat ca la calitatea fotbalului practicat nu suntem tot occident.Sper sa plecam cu un punct de la Vaslui,la mai mult nu pot spera la cum ne miscam.Si mai sper sa nu ne facem de ras,ca sa nu le dam apa la moara miticilor,porumboilor si altor contestatari ai echipei noastre. Forza CFR !!!

    Apreciază

  3. O vizita in Bucuresti va provoca scarba oricarui ardelean,locul ca locul dar oamenii sunt dea dreptul mizerabili in atitudine.
    Ce sperante aveti pt diseara? Eu sper sa scoatem macar un egal.Oricum Costha nu are pe cine pacali prin declaratile lui,a facut deplasarea cu gandul la egal.Nu avem cu cine ataca,daca atunci cand lotul e valabil baza noastra e un om de reverva (Kape,si imi vine sa rad si sa plang ca un locco cand ma gandesc..) ) atunci cand ne mai lipseste si amaratu ala va dati seama cum aratam,de fapt vom vedea asta deseara.

    Apreciază

    • pai poate o sa jucam in alt sistem in care sa il putem folosi pe ganea sa fie mai eficient cred ca un 4-3-3 ar fi mai okey cu mingi pe jos .

      Apreciază

  4. Ideea centrala a relatarii/articolului este nu „Dinamo Sucks” si „CFR Good” ci este uimirea mea totala fata de discrepanta dintre dinamovistii de pe stadion si cei pe care-i mai vad pe net sau in viata de zi cu zi; oameni cu bun simt, cu cap (nu doar picioare), care pot accepta o discutie, o alta opinie, care stiu sa se integreze in societate. Din pacate, stadionul lor pare rezervat unei alte categorii sociale si, nu stiu de ce, cred ca sunt cam singurii care au parte de acest fenomen nefast…

    Apreciază

  5. Citind acest articol, mi-a asua minte de meciul cu sportul, cand 20 min am incercat sa gasesc peluza oaspete si jandarmii cand au realizat ca de fapt sustin CFRul, m-au trimis de 3 ori la poarta gresita. Deci…iti inteleg frustrarea🙂 Cat despre stadion, sa zicem ca din pacate sunt aproximativ vecina cu el :)). Dinamovistii, care sunt oameni cu mintea la cap si civilizati nu mai merg pe acel stadion si excat din motivele pe care le-ai descris atat de bine.
    Oricum…din pacate pe acest stadion vom calca si noi in 5 mai, ca doar vine CFRul🙂

    Apreciază

  6. Cine crede ca noi jucam altceva decat celelalte echipe se inseala amarnic. In schimb noroc am avut, vezi meciurile din tur cu Brasov si Sibiu… Daca in tur am mai aratat ceva fotbal in primele etape, in meciurile cu Vaslui si Dinamo, in retur cu parere de rau suntem sub orice critica. Cand ma gandesc la acel meci fabulos cu Sportul imi vine sa plang. Astept sa prindem macar 2-3 meciuri bune in acest retur, ar fi astazi momentul cel mai indicat…

    Apreciază

    • Eu nu m-am referit la frumusetea si eficienta jocului (asta s-ar fi vazut poate mult mai bine in clasament), in schimb, m-am uitat foarte mult la asa-zisa viteza de joc de la derby. Daca ai vazut Vointa-CFR…a fost ceva in genul ala, poate chiar mai lent. Jucatori cu viteza lui Sougou nu are nimeni si nici cu stapanirea lui Beto. Mai adaug si pe Cadu, Muresan si pe bataiosul Camora si spun ca avem intr-adevar o trupa mult mai tare decat cele doua vazute in acel derby. Numai sa stim s-o folosim… Au si vasluienii cate ceva, dar au si mult mai multi jucatori care nu arata absolut nimic…

      Apreciază

  7. Avand rudenii in Bucuresti, pe vremea studentiei si chiar mai inainte am tot avut ocazia de a merge la meciuri in capitala. In Ghencea am vazut live: un ”derby de Romania”, Steaua-Dinamo, un meci Steaua-Gloria Bistrita, dar si barajul pt CM din 2002, Romania-Slovenia. In Giulesti am vazut un meci Rapid-Bacau, dar si Supercupa Romaniei, Urziceni-CFR; iar pe ”Lia Manoliu” am fost la ”Gala Hagi”, dar si la meciul din UEFA dintre Steaua si Betis Sevilla. Am ajuns si in Cotoceni la un meci al nationalei noastre de tineret, dar nu mai retin numele adversarei. In Stefan cel Mare n-am reusit sa ajung la nici un meci, totusi trecand prin zona am intrat sa vad stadionul Dinamo, care si mie mi-a creat aceeasi impresie deplorabila in privinta vizibilitatii. Dintre toate aceste stadioane, cel din ”Parcul cu platani” e cel mai cochet (pacat insa ca acolo nu mai sunt demult nici suporteri si nici echipa), iar cel din Giulesti e de departe cel mai mizerabil din toate punctele de vedere (amplasare chiar langa bulevard, mizerie peste tot – atat morala, cat si fizica, suporteri tembeli, care la meciul CFR-ului injurau aprope permanent echipa ”bozgorilor” din Cluj etc. E drept insa ca fac atmosfera la meciurile Rapidului). La iesirea de pe stadionul din Ghencea, dupa meciul de baraj cu Slovenia, -acolo unde erau adunati suporteri ai tuturor celor 3 (foste) mari echipe din Bucuresti-, mi-a fost dat sa aud niste injuraturi si blesteme adresate lui Hagi si familiei lui care m-au marcat pe vecie. Chiar si acum la mai bine de 10 ani de la disputarea acelei partide, realmente ma cutremur cand imi amintesc toate acele injurii adresate familiei celui mai mare fotbalist al nostru, Gica Hagi.

    Apreciază

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s