O după-masă în Regie

Cronică-reportaj, de la fața locului, realizată de la Ssk ISt:

Am așteptat 6 luni să văd din nou live echipa mea. Dacă la Cluj n-am putut ajunge la vreun meci în ultima vreme, din fericire am reușit asta în Regie. Vremea extraordinară, parcursul bun al CFR-ului (nu și jocul, dar e pe primul loc, suntem neînvinși în retur și, în plus, asta se vrea o „analiză” optimistă), Sportul la fel, într-o formă bună, dorința mare de a vedea CFRul, toate acestea anunțau că va fi o după-masă, dacă nu neapărat de neuitat, atunci, în orice caz, plăcută.

Stadionul fiind amplasat lângă căminele studențești, străzile din jurul „arenei” erau pline de tineri, unii se pregăteau la ore, alții la meci, iar restul doar… stăteau. Viața de student …”De la 1 Martie nu mai aveți voie să intrați cu semințe!”, primesc informația la poarta de la stewarzi. Nici nu aveam semințe; era un pachet de batiste în buzunarul meu. Eee, dar ce știu ei?, noi la Cluj ne-am civilizat demult și suntem obișnuiți cu asta. Favoriții noștri erau deja la încălzire când am intrat eu. Pfuu, ce bine m-am simțit când i-am văzut pe Beto, pe Kape, pe Piccolo, pe Bastos, pe toți! Făceam pozele una după alta. Încă nu era multă lume, puteam aștepta liniștit. Între timp a ajuns și galeria noastră, alcătuită din nu foarte mulți, dar e de apreciat că suporterii au venit, că au bătut atâta drum.

Să sărim câteva trepte în timp, pentru că nimic important nu s-a întâmplat până la începerea partidei. Poate doar faptul că am avut ocazia să mă conving, din nou, că fetele din București sunt frumoase (nu că ardelencele nu ar fi frumoase și ele), dar nu sunt foarte pasionate de fotbal, cel puțin nu de Sportul Studențesc. Cred că unele au venit să se bronzeze, altele au fost aduse de prietenii lor, să își etaleze „gagica”.

A început și meciul, eram puțin supărat că nu joacă Bastos, favoritul meu, dar am sperat că va intra și el după pauză. Sincer, la început, am crezut că gazdele nu au galerie. Până să înceapă meciul, nici un sunet nu au scos. Își încurajau frumos favoriții după lovitura de începere, dar apoi, din prima au început cu „CFR, m… CFR!”. Când s-au plictisit, a urmat celebrul „afară cu ungurii din țară”. Mă gândeam că sunt deja imun la jignirile de genul ăsta. Dar nu și când e vorba de echipa mea! E greu să rezisti ascultând cum echipa ta de suflet e jignită și făcută în tot felul. În plus, am stat lângă niște „suporteri” ai Sportului care nu prea știau ce-i ăla fotbal. Atâtea prostii, comentarii aiurea (bineînțeles, despre ai noștri sau despre maniera de arbitraj pro-CFR). Extrem de greu să nu te revolți… ”Cunoscători”, nevoie-mare. Zicea unul dintre ei că „Vai, fii atent, ce periculos e Peralta ăsta, ce bine joacă!” De fapt era Rui Pedro… Abia am putut să-mi stăpânesc sentimentele când au ratat băieții o pasă sau când Colțescu a dat lovitură liberă aiurea pentru Sportul. Iar, invers, când ei erau nervoși, eu am zâmbit pe sub mustață. Eu, singurul ceferist din tribună…

Ne-am amuzat cu toții când crainicul stadionului a anunțat în pauză că este interzisă intrarea în stadion cu arme! Și prostia poate fi o armă… Eliminarea lui Lung în repriza a 2-a a stârnit furia fără margini a suporterilor, dar a adus bucurie pentru mine. Mă gândeam că meciul e ca și rezolvat. Golul lui Kapetanos a adus faza care cred ca îmi va rămâne în minte pentru totdeauna. În fața mea era o familie, soț și soție plus 2 băieți cam de 5-6 ani. Suporterii îl acuzau pe tușier că a greșit și de la greșeala asta a pornit atacul CFR-ului și golul. Eram uimit de intensitatea modului în care a fost înjurat tușierul de către oamenii „civilizați” din Capitală. Strigătul puternic parcă era o furtună, iar părinții din fața mea. – ce gest expresiv! – ca să nu audă, mama și-a luat în brațe unul dintre copii și i-a pus mâinile pe urechi, încercând astfel o imposibilă cenzură. În timpul ăsta, bărbatul, disperat și el, a încercat să-l convingă pe celălalt băiat că oamenii sunt supărați pe nenea arbitru, dar nu vorbesc serios, sunt doar nervoși. Mda… cât de mare e diferența dintre Cluj (Ardeal) și București. Să tot mergi cu familia la meciuri, nu?

Apropo de gol. Deviere Bastos și gol Kapetanos. Favoriții mei. Am sărit în sus, împreună cu ceilalți, numai că eu de bucurie. În sfârșit, golul victoriei! Până când alții erau ocupați cu arbitrii, eu făceam poze și îmi venea să dansez. La ocazia lui Camora aproape că m-am ridicat de pe scaun, din inerție, din reflex, dar mi-am adus aminte instinctiv că sunt înconjurat de niște suporteri ai Sportului foarte nervoși. Golul egalizator a adus bucuria pentru ei, supărarea pentru mine. Dar nu și dezamăgirea, pentru că am obținut un punct și nu am pierdut 3, cum a făcut Dinamo cu Sportul. Normal că suporterii gazdelor nu au putut să se abțină să nu ne mai înjure. Dar nu asta a fost ce mi-a stricat puțin starea de spirit, ci faptul că jucătorii nu au salutat galeria. Am înțeles că erau supărați din cauza rezultatului, dar măcar atât meritau și ei (noi), suporterii. Poate data viitoare vor fi mai atenți și la acest aspect.

În fine… rămân la ideea că a fost doar un meci și am câștigat un punct. Trebuie să acceptam că avem un campionat slab, cu echipe slabe. Sunt multe motive să fim dezamăgiți, supărați, dar trebuie să susținem echipa, acum, la următorul meci, la anul… la Cluj, în Regie, oriunde și întotdeauna. Iar luni să strigăm împreună (mai bine zis să strigați și în numele meu), să se audă și la București: „CFR! Victorie!”

Autor: Albusibiu