Sportul ţărănesc – Sportul bătrânesc

Cine o fi colorat clasamentul de la CFR în verde?! Sigur e un sabotor la mijloc. L-a vopsit verde şi l-a parfumat cu mireasmă de iarbă. Acolo e sursa tuturor belelelor noastre! Cum de am ajuns la concluzia asta?

Mă tot uit la ultimele meciuri şi am impresia că jucăm mereu cu un ochi pe clasament. Doar aşa pot explica halul în care nu ne iese nimic. Nu se vede deosebirea: gazonul e verde, clasamentul e verde, gazonul e greu, denivelat, plin de adversari, clasamentul e static, te lasă să reflectezi îndelung asupra sa, faci calcule matematice de clasa a II-a. Da, doar aşa se poate explica totul.

Şi tot calculând şanse, planificând potenţiale împiedicări, sunt absolut sigur că pierdem din vedere prezentul. Bifăm în plan, pe termen lung, nu ştiu câte victorii şi apoi începem să ajustăm: aici nu am învins, aici am avut ghinion, aici …

Oare nu ar fi mai bine ca ăsta să fie doar un subiect de retrospectivă? Ajungem în etapa XXXIV-a şi avem timp, o vară întreagă, să tranzacţionăm jucători şi să calculăm, amenzi pentru fiecare dintre ei.

Ceea ce îmi aduce aminte: dacă în vară, măsura amendării drastice a jucătorilor pentru dezastrul din sezon precedent nu mi s-a părut justă (pe baza faptul că, totuşi, contractul semnat şi parafat între două părţi este contract!), văzând ultimele meciuri încep să-mi revizuiesc opinia. Cred că, la actualul lot, cu domnia nu se va ajunge nicăieri. Văd atâta indolenţă, atâta autosuficienţă, atâta joc în vârful picioarelor încât cred că trebuie dată jos din pod milităria. O „hizoterapie”, că tot e personajul din partea locurilor mele.

Acum vreo 2 etape credeam că e doar o întâmplare faptul că adversarii ajung mereu primii la minge. Să zicem: medieşenii alergau mai mult, se apărau cu disperare… A venit meciul cu Pandurii. Posesie ei, mingile tot la ei săreau. Am zis că e din cauză că nu e Gabi Mureşan, nu avea cine să câştige dueluri. Dar azi, cu toată posesia noastră, cu tot Gabi Mureşan, fiecare minge ce era între doi jucători era câştigată de către un adversar. De ce? Pentru că încercau să-şi depăşească limitele. Un pic suspect chiar. Dacă ar fi fost asta acum vreo 6 sezoane ziceam că sigur e la mijloc o valiză. Iar când am văzut bucuria de la egalare şi de la final, aş fi zis că studenţii au tras lozul. Aşa, nu pot decât insinua şi, dincolo de asta, pot constata că cei de la Sportul au putut atâta în primul rând fiindcă le-am permis noi! Oare de ce nu se prea accidentează jucătorii noştri?  Am crezut că-s făcuţi din alt material, ori că măcar lucrul ăsta s-a făcut bine în Antalya: pregătire fizică de fier, singura care te face să rămâi mereu în picioare. Acum însă înţeleg: nu se accidentează fiindcă, de regulă, ei nu ajung la duel fizic cu adversarul. Nu prind mingea? Joc de glezne şi retragere pe poziţie de recuperare. Die another day…

Am pus uneori nereuşitele şi pe seama neşansei. Cei care m-aţi mai citit ştiţi că destul de des fac apel şi la acest element, fiindcă, dincolo de tot, este o realitate: e nevoie mereu şi de noroc. Ştiţi ce e interesant? Că, aproape statistic, există şi o echitate în tot norocul ăsta, o medie, cât se poate de constantă. A fost azi noroc? Mâine vine decontul! Am avut noroc în tur, să zicem, la Steaua? La Mediaş s-a ratat în minutul 93, din 6 metri. Am avut noroc, per ansamblu, cu Pandurii? Azi am luat gol în minutul 90. Am avut noroc că Sportul a încurcat pe Dinamo? Ne-a venit şi nouă rândul. Bine, bine, am luat un punct, ei nimic. Probleme sunt cei care vin din urmă, nu câinii roşii în gât, de atâta gâfâială. Vedeţi? Norocul! E ca un împrumut pe care trebuie să-l dai restitui. Până la urmă, tot numai ceea ce ai tu cu adevărat contează, asta întotdeauna.

Din fericire şi decenţă, acum, nimeni de la noi nu invocă ghinionul (deşi, punctual, poate fi adus în discuţie). Ar fi chiar ridicol, deşi, dacă scăpam încă 3 minute fără să luăm gol, tot aşa, nimeni n-ar fi spus nimic despre o eventuală şansă a noastră, de a fi câştigat pe nedrept. Discuţia ar fi degenerat pe o imensă poliloghie despre arbitraj, ar fi strigat cu toţii ca cei din tribuna din Regie „Hoţii”, cu trimitere nu atât la arbitri, cât la CFR, eludând orice normă de raţiune, uitând că, de pildă, Sportul trebuia să primească chiar 2 cartonaşe roşii în doar 5 minute. Să mă opresc puţin însă la atmosfera din tribune, fiindcă ea constituie prima parte a titlului meu: „Sportul ţărănesc”. M-am mai uitat când şi când la meciurile Sportului. Pe stadionul pe care nu vin mai mult de 1000 de oameni nici duminica, iată că, într-o zi de miercuri la o oră la care toată lumea era la serviciu (sau la facultate, că tot vorbim despre studenţi), s-a strâns o audienţă cum doar derby-urile Sportul – Steaua, Sportul- Dinamo sau Sportul – Rapid mai consemnează. Au apărut brusc suporterii Sportului în tribune? Nici vorbă!

Au apărut anti-suporterii CFR-ului, cei care imediat au îmbrăţişat teza că dacă un adversar al CFR-ului a primit roşu atunci e musai să fie ceva necurat la mijloc. Noi trebuie să avem alte reguli, nu? S-a tot strigat „Petrică, Petrică” pe la GSPtv încât lumea a ajuns să creadă. Da, aceia sunt masa la care mă refer cu apelativul „sportul ţărănesc”, cei care nu discern între gazeta de perete şi propriile lor gânduri. Dacă zice unul la tv că negrul e alb, atunci aşa devine. Se pare că manevra media reuşeşte, de vreme ce CFR-ul a ajuns să fie înjurat pe toate stadioanele unde există această coloratură umană: între două seminţe merge şi un „Hoţii!”. Mai contează că, din ce s-a văzut la TV; arbitrajul a fost cât se poate de competent? Da, la intrarea asupra lui Piccolo se putea da liniştit roşu dar, probabil că atunci, aplicând regulamentul cu stricteţe, sigur scandalul era pe culmile demenţei.

Partea a doua a titlului se referă la CFR. „Sportul bătrânesc” este ceea ce practică ai noştri. Un stil în care, în întreaga primă repriză, am notat, cu indulgenţă, 3 ocazii. Un stil de a plimba mingea, fără orizont precis, la viteza din anii ’80. Se ajunge la centrare si acolo fie se dă plouată, fie către Rui Pedro sau vreun altul, niciodată către Kapetanos. Dacă nici cu Sportul nu şi-au asumat riscul de a forţa intrările pe centru (asta mai ales fiindcă studenţii ne-au tratat cu foarte mult respect, chiar frică), atunci când să mai repunem în joc acest stil? Ăsta a mers cu Mureşul, apoi a fost abandonat total. Un stil plictisitor, obositor, urât în deplinătatea cuvântului, unul cu care s-ar putea câştiga campionate dar, decât aşa,… mai bine nu!

Mai grav este că nu am văzut nicio tresărire, nici în faţa unor adversari de B. Da, indiferent ce formă traversează (staţi să vedeţi ce-i bate Voinţa Sibiu duminică), jucătorii Sportului rămân de B. Au venit din B, nu s-au întărit mai deloc, au picat în B, au fost readuşi de jocul licenţelor (probabil ca o reparare pentru injustiţia de acum 5 ani), au luat jucătorii liberi pe piaţă (via Brăneşti, Urziceni – deci tot retrogradaţi) şi, iată, cu un lot ce ar fi trebuit să traverseze matineul B-ului, ajunge să facă remiză şi, mai rău, să joace de la egal la egal cu CFR-ul. Imaginaţi-vă partidele de Cupă, când dădeam peste o astfel de echipă. Aţi fi acceptat un egal? Astăzi, iată, l-am avut.

Degeaba cei de la Sportul au încercat să se autodepăşească. Poate parţial au reuşit. Isăilă a scos tot ce-a putut din lot. Dar naivitatea lor s-a văzut. Eliminarea a fost una pe care şi-au produs-o singuri. Trebuia să fie o scăpare în mecanismul lor de joc şi a apărut acel roşu. 40 de minute cu om în plus şi 10 adversari care deşi vroiau să se creadă spartani aveau picioare de pui, asta trebuia să ne fie suficient. Au trebuit să vină oamenii de pe bancă, să înceapă schimbările disperate, de lipsa de rezultat, ca să se schimbe ceva. A venit un gol, cam pe final de meci, apoi am avut şansa de a alege: pasăm şi tinem de minge (ceea ce îşi dorea Piccolo), ori mergem şi dăm goluri câte putem (ceea ce căuta Bastos). Un sfert de oră trebuia să rezistăm aşa!

Într-adevăr, schimbările au avut efect, dar apoi, din turnura partidei, nu trebuia gândit cumva? Adică e înlocuit al doilea mijlocaş, pe teren există Hora, Ganea, Bastos, Sougou si, în afară de români, ceilalţi doi rămân în faţă indiferent de ceea ce se întâmpla?! Faza golului primit are mulţi vinovaţi, am să încerc să-i iau pe rând.  Începem cu antrenorul care nu a ştiut să dea o direcţie clară: ori ne apărăm, ori ţinem de minge la ei în teren (dar asta însemna şi – toată lumea la recuperare!). Apoi, priviţi imaginea alăturată: îl vedeţi pe Bastos? Îl vedeţi pe Lungu, marcatorul golului? Unul lângă altul, în momentul repunerii din tuşă. Studentul pleacă, Bastos schiţează un gest apoi se opreşte. Cu lehamite. Că doar el intrase doar de 20 de minute în teren. Chiar dacă pierduse startul, dacă ar fi continuat să alerge l-ar fi împiedicat suficient pe adversar, cel care a tras la poartă aproape de pe loc. Din punctul meu de vedere, Bastos este principalul vinovat de primirea golului. Uitaţi-vă la Mureşan, prins de fază altundeva (şi singur, ca închizător), uitaţi-vă la Diogo – rămas pe linia de fundaşi. Vina lor este foarte mică. Au încercat să se poziţioneze cumva, să blocheze şutul. Nu au reuşit, iar aici ajungem la ultima vină, cea a lui Beto. Şutul a fost pe jos, n-a fost cine ştie ce bombă. I-ar fi fost la îndemână să ajungă mingea, ca dovadă că a şi atins-o. Beto cred ca a fost surprins pe călcâie şi n-a apucat să facă un mic salt la dreapta, pregătitor. Mingea aia o scotea oricând la antrenamente!

Vedeţi cum o singură fază dă peste cap meritele dintr-un meci? Beto fusese excelent. Ne-a scos dintr-o incurcătură teribilă în minutul 60, când, cu om în plus deja, am fost făcuţi harcea-parcea de un atac 3 contra 6 al studenţilor. O ieşire proastă la offside a lui Piccolo (dormea pe teren) şi Dobre s-a trezit cu Beto. Acolo Beto l-a dominat psihic, a preluat el iniţiativa fentelor şi l-a făcut pe atacant să-i tremure picioarele. Dacă atunci luam gol se putea termina şi mai rău – era, oricum, mult mai umilitor. Priviţi un pic mai jos şi acea fază de 3 contra 6, ca să întelegeţi de ce spun că „mereu adversarii sunt primii la minge, mereu par mai iuţi, mai hotărâţi decât noi”.

Bastos, pe de altă parte, chiar a fost sesizabil în atac. Dacă Ganea a fost apă de ploaie, Bastos şi Hora s-au remarcat imediat în joc. Brazilianul, mai ales, a avut şi execuţii interesante din corner, acea bară direct de la colţ, câteva centrări bune. Toate însă anulate, de indolenţa de la faza primirii golului. Păcat, mare păcat… A fost şi bun şi rău în acelaşi meci. Azi e miercuri. Ca pedeapsă, dacă i-aş fi antrenor, l-aş obliga până luni să revadă faza primirii golului şi poziţionarea sa în teren de 1.000 de ori. N-are nevoie de antrenament, doar de dădăceală de asta.

S-a ratat mult pe final. A fost o revărsare de cel putin 6 ocazii mari, cele mai importante fiind bara deja amintită şi capul lui Kapetanos. Un pic mai multă atenţie acolo şi vorbeam acum de 2-1, de 4 puncte avantaj. Ba, dacă le-am mai fi luat şi cele de la Mediaş, erau 6! Vedeţi cum se fac calculele şi te apucă parerea de rău. 2 sau 6 puncte avantaj e totuna: la cum jucăm acum nu avem nicio şansă să ne menţinem pe primul loc până la final. Mai sunt 12 meciuri. Vă imaginaţi încă 12 reprezentaţii ca cea de azi? Şi, ţineţi cont: jumătate dintre acele meciuri vor fi cu echipe din top 7, deci locuri unde probabil că egalurile n-ar fi blamabile.

Trebuie schimbat ceva şi trebuie schimbat urgent. Trebuie lucrat totul, în măsura în care e timp. Ne batem joc de fazele fixe. Azi am avut, cred, către 10-15 cornere. Doar Bastos a bătut bine şi doar în condiţiile de om în plus. Celestino a fost catastrofal, la fel şi Mureşan la acest capitol. Ori în primul om, ori în zid, am ajuns să nu-mi mai doresc faze fixe pentru noi. Mai bine pasa pe Sougou, singurul lucru fixist pe care-l ştim. Ar centra Moudou…dar pentru cine?

Pasele pe zona centrală sunt rarităţi. Azi a fost încă una dintre acele zile în care colaborarea între jucători a fost la zero absolut. Nici Rui Pedro nu e străin de această vină, deşi el nu e singurul. Grav e că nu sunt alternative care să nu implice un mare grad de risc. Măcar el este cât de cât tehnic, ar putea ca la un moment dat pe parcursul acestui sezon tot să-şi dea drumul, în plus, el este cel mai distractiv prin felul în care scoate faulturi, cred că tricoul lui este cel mai murdar de verdeaţă.

Şi, repet, toate aceste neajunsuri în faţa unor jucători de B. Camora se zbate singur pe stânga fiindcă nici nu bănuieşte care va fi colegul de colaborare în următorul meci. Panin, încet dar sigur pierde lupta. E firav, nu se vede în joc mai deloc (nici nu vine la el), e mai mult un spectator din teren.

Acolo în centru Mureşan o ştie pe a lui: focul la Kapetanos. Tot e mai bine. Celestino nu o ştie pe a nimănui! Sunt curios ce-o fi cu Vranjes, cu Sare, ba am văzut că şi De Zerbi a reintrat pe foaia de joc… Sau Peralta, de ce nu? Dintre toţi aştia 6, nu putem alege doi de Doamne Ajută. Şi atunci, întreb: de ce s-au adunat atâtea rezerve (deghizate, prin rotaţie, în titulari.)

N-am înţeles nici de ce Cadu a avut liber, pe bancă. Ne gândim oare cum era Cadu lângă Piccolo, în multe situaţii? Sau cum era Cadu la faza golului încasat?

Chiar dacă, luaţi individual toţi fotbalişti noştri par competenţi, este absolut interesant cum luaţi împreună sunt un caşcaval…elveţian.Se mai poate face din caşcaval, ceas? Da, cu un „alchimist” ca al Vasluiului. În Costa mi-am pierdut speranţa şi, din ce văd, nu-s singurul. Se aud deja primele mârâieli din lojă.

Astea pot semnala primele schimbări de discurs. Echipa a fost huiduită din tribune, meciul trecut, acum e huiduită din lojă. Nu mai merge: azi e soare (luăm campionatul), mâine plouă (am jucat slăbuţ). Dacă s-a decretat că jucăm foarte slab atunci aceasta etichetă nu se schimbă decât prin câteva meciuri bune de-acum încolo. De fiecare dată când veţi mai auzi după o victorie calcule sau laude, comparaţii, să vă amintiţi de meciul de azi.

S-ar putea ca miza să nu fie neapărat un trofeu de pus în vitrină şi sters de praf. E o afacere, s-ar putea ca asta să primeze. Iar financiar suntem pe plus, printre acei puţini fericiţi care fac bani, la vedere, din fotbal, în România. Deosebirea între indiferenţa de a fi campioni şi o înverşunare bruscă pe această cale o poate face NUMAI patronajul, nu cei din conducere (cu ei ne-am obişnuit, ştim ce pot).. Iar asta vine numai din orgoliu, nu din calcule financiare. De asta avem nevoie. De orgoliu!

Altfel, să ni se spună cu voce mai scăzută, cinstită, să ştim că să aşteptăm. Poate, ca în orice sport bătrânesc, aşteptăm pensia din vară. Fiindcă azi, meciul a fost doar o partidă de table, mai bine desfăşurată în Herăstrău, fără tovărăşia acelor prea mulţi şi inoportuni gură-cască (ca să spună inepţii), dintr-un mediu pe care-l ştiam, altfel, civilizat. E o remiză, nu-i un capăt de lume (mai ales că Pământu-i rotund de ceva vreme încoace), dar e încă o confirmare că accidentele sunt atunci când jucăm bine, nu când suntem orbi, fără baston, pe teren. Atunci, dacă acest campionat este unul pentru persoane cu deficienţe şi dizabilităţi avem o şansă…

Dar, sincer, ce vă doriţi mai mult? Un campionat sau CFR-ul din urmă cu câţiva ani?

Autor: Albusibiu