Meciul în care ne-am împiedicat de noi inșine


Nu știu cât de mult se poate vorbi de soluțiile tactice ale acestui meci, probabil Alex o va face. Trăiesc senzația că vorbirea trebuie să atingă capacitatea echipei de-a trăi în obiectiv și vedem că trăirea-i grea și presărată cu sincope.

1-1 într-un meci pe care l-am controlat cap coadă. 1-1 într-un meci în care Beto n-a scos nici ce era de scos, pentru că, la faza golului, a uitat esențialul, să împingă în picioare. 1-1 după un meci controlat de la cap la coadă. 1-1 după ce Bastos oferă încă o probă de indolență chiar la faza golului.

1-1 după cel mai frumos joc făcut de CFR în retur. La ce ne-a folosit? Frumusețea poate că doar ne sporește regretele. Am avut superioritate numerică, am avut ocazii peste ocazii. Le-am tratat superficial fără pragmatism.

1-1 Ce ne-a lipsit? Concentrarea și seriozitatea și, mai mult, maturitatea. Numai o echipă imatură riscă finalurile. Ce am dorit în minutul 91? Golul pentru norma de 2 pe meci, sau să ne consolidăm poziția de echipă cu cele mai multe goluri marcate?

1-1 și reușim performanța de a ne îndepărta singuri un titlu imediat ce alții ni l-au adus mai aproape. Cum? Știm oare să explicăm? Poate presiunea ar trebui să fie pozitivă, cum zice Costa, dar poate nu e. Poate e prea mare și descătușările conțin prea multă relaxare, o relaxare pe care azi n-a avut cine să o gestioneze.

1-1 ca să vedem că și Mureșan poate greși decisiv atunci când Bastos cu execuții fanteziste pune pe  picior greșit o întreagă echipă

1-1 și, constatăm că la valoarea pe care o au jucătorii noștri, pentru titlu avem nevoie de mult noroc și de mult Costa pe bancă, pentru că dacă stă-n tribună, chiar dacă e spectator de lux, ne costă, ne costă din plin. Fără cravașa antrenorului pe margine vișinii s-au relaxat cu nonșalanță imediat după gol, ratările sunt dovada, s-au relaxat atât de tare încât atunci când Sportul a găsit putere să treacă de mijlocul terenului ne-a și înțepat. A fost un final demn de o echipă  care intră din întâmplare în lupta pentru titlu și nu de echipa cea mai experimentată a campionatului, din acest punct de vedere. Venim astfel la vorba lui Alex(albusibiu): avem nevoie de un director tehnic care să-l sprijine pe Costa. Poate ar fi o variantă care ar zgândări orgoliul lui A1, poate 2 săbii n-ar încăpea în aceeași teacă dar, măcar un secund experimentat care să poată lua hățurile în astfel de situații tot ar fi bun. Personal l-am propus în diverse postări pe Trombetta.

1-1 și aflăm că eliminările costă, dacă eliminatul e Costa, costă mai mult, decât dacă e Mureșan cel cu ochii pe roșu. 1-1 și mă întreb dacă Mourinho ar fi pățit așa o pățanie, nu cred. 1-1 și înghesuiala pentru locul 1 se accentuează indiferent de rezultatele ce urmează. Am ratat, ca o echipă mică, o treaptă importantă. Nimic nu e pierdut încă. Avem însă nevoie de Costa pe bancă, nu în tribună și mai avem nevoie de terapii și strategii antisincopă.

0 comments

  1. ganea in ce minut a intrat? a jucat ceva? oricum nush cum am putut pierde acest meci si nush dc mai executa muresan loviturile libere ca oricum numa in zid trage astea sunt numai faze risipite si nush dc d.zerbi sta pe tusa…

    Apreciază

  2. Ganea a intrat in min 60 daca bine retin. Cum am pierdut? Cu multa imaturitate, cu delasare, cu lipsa de concentrare instalata imediat dupa gol. Poate De Ze putea fi incercat azi, poate ar fi fost mai util prin stiinta tactica si maturitate decat Bastos

    Apreciază

  3. Unde era Muresan, inchizatorul la sutul lui Lungu ?
    Poate acum intelege Beto de l-au refuzat echipele mari, centrimetrii lipsa la plonjonul de la gol.

    Apreciază

    • Asta am constatat si eu intre vinovat Muresan si Beto. Golul le este clar imputabil. Rezultatul in schimb este imputabil intregii echipe pentru atitudine si chiar si conducerii administrative pentru politica bazata exclusiv pe mercenari. Nimeni nu ma poate convinge ca lui Bastos ii pasa de CFR, de banii CFR-ului da. Nu e numai el in situatia asta.

      Apreciază

    • Beto a scos un gol gata facut!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
      Muresan se intoarce cu spatele la sut-golul egalizator!!!!!!
      Picolo, dupa gol facea figuratie, Panin a jucat slab, NDiogo nu mai zic,..
      Kape si Sougu – atat. si pe undeva Muri. In rest – nimic.

      Apreciază

      • Beto a scos, dar asta-i menirea portarului sa scoata, sa scoata ceea ce-i de aparat, sutul lui Lungu era de aparat. Sunt vinovati cei pe care-i amintesti, sunt de acord, dar greseala mare s-a facut la schimbari, au fost prea ofensive, la 0-0 poate ca se gasea justificare si pentru trei oameni ofensivi, era, insa, important sa fie si unul de tip Peralta sau Vranjes care stiu juca si defensiv, care pot lega compartimentele. Cu schimbarile facute nu l-as invinovati prea tare pe Muresan, el a ramas singurul om de legatura intre atac si aparare, a ramas cu dubla sarcina si sa inchida si sa lege compartimentele, cand dai prea mult unui om nu te poti declara surprins daca greseste.

        Apreciază

  4. Sunt trist dupa acest rezultat! Inca o data dam dovada de imaturitate si de lipsa de concentrare.Nu aratam ca o echipa care se bate cu sanse reale la titlu.Nu aveam voie sa pierdem aceste doua puncte,sub nici o forma.Mi-e teama sa ma gandesc la meciurile care urmeaza.Cand va spuneam de 10 puncte in urmatoarele 4 meciuri,aveam in vedere 3 cu Sportul.Asa, va fi teribil de greu! Nu mai am nervi sa traiesc la intensitate fiecare final de meci.Pacat…

    Apreciază

    • Saul ai dreptate totala si eu am trait finalul de meci intr-o tensiune teribila. De cate ori mi se-ntampla asta o incasam. Explicatie exista, si-au simtit adversarii moi si s-au relaxat, iar Sportul ca un animal ranit a reactionat cu o zvacnire tot superficialitatea noastra facilitata. Un jucator matur alegea o varianta sigura nu o angajare riscanta.

      Apreciază

  5. Nu-i nici prima, nici ultima gherla. Au mai fost, si in acest campionat, si-n alealalte de dinainte. Si-or mai fi, si in acest retur, si in urmatoarele campionate. M-am linistit un pic, n-a fost sa fie si gata. Batem in urmatoarele trei meciuri si suntem in depasire de grafic. Si acuma suntem. Dupa tur, Paszkany si Costa ne spuneau ca daca repetam in retur isprava din tur, ca numar de puncte, suntem campioni. In tur dupa 5 meciuri am facut 9 puncte, in retur 11. Degeaba, iar m-apuca nervii in urma acestui meci. Nici nu stiu pe cine sa dau vina.

    Apreciază

    • Cine-i de vina? Cert arbitrii nu! Ne-au dat noua acel 5% al gazdelor, poate chiar 6,5%, chiar daca mie imi era teama de Coltescu, care nu ne-a fost niciodata favorabil mai degraba potrivnic. Astazi am pierdut 2 puncte cre era obligatoriu sa le avem in ranita, asa ma tem ca meciul cu Steaua tinde sa devina decisiv, cum decisiv a devenit si cel cu Vasluiul. Ni se insira-n fata trei decisive din care, pentru linistea noastra(adica sansa la titlu) ar trebui sa adunam 9 puncte. Ne intalnim cu Otelul cu Rapid si cu Vasluiul daca adunam 7 puncte ramanem in cursa, daca nu locul 4 care duce-n EL, nu-i usor de prins. Paszkany vorbea zilele trecute de 6 jucatori noi, sunt convins, calitatea acestora e dependenta de incasarile europene. Cine-i de vina? Eu cred ca cel ce nu pune pic de spirit CFR-ist in lot. Astazi s-a dovedit ca un Lungu care fuge pana crapa inima in el e net mai valoros decat un Bastos mai dotat si mai platit. De vina e si cel care a schimbat prea ofensiv, rupand echipa in doua(ho, ca deja ma bag in treburile lui Albusibiu).

      Apreciază

  6. am o nelamurire si poate reusiti voi sa ma luminati.Echipa asta nu poate sau nu vrea sa fuga si sa depuna efort.Daca nu pot fugi, atunci toata pregatirea de iarna din Antalia a fost pe degeaba.Au stat o luna si au jucat 9-10 meciuri pt omogenizare.Cit de omogenizati au venit se vede in fiecare meci.Daca nu vor sa fuga si vor sa pastreze avantajul cu efort minim ca nu cumva sa se oboseasca,atunci cred ca ar trebui umblat cu sanctiuni financiare.Oricum nu avem fata de campioana ,un loc de Uefa prindem, asa ca ar trebui motivati cumva,iar eu cred ca ceea mai buna motivare este umblatul la bani,adica penalizarea lor pt indolenta.

    Apreciază

    • Dupa meciul cu Mediasul am trait cu senzatia ca pregatirea fizica e submediocra. La medias i-am vazut pe multi fara aer destul, respirau de parca primeau aerul cu pipeta. Eu cred ca s-a ratat pregatirea de iarna, povesti cu intrarea in forma mai tarziu, mai nu stiu cum, mai nu stiu cand am mai auzit si nu mai le iau in serios. Costa nu avea de unde sa stie cum se face pregatirea pentru campionate cu doua cicluri. Cred ca de aici vin problemele. Filosofia lui, cu antrenamente scurte si, neaparat, cu minge, s-ar putea sa nu poata fi aplicata ad literam cand sunt necesare 2 cicluri de acumulare. Cert minusuri la capacitatea de efort se vad, ai dreptate sa-ti pui intrebari

      Apreciază

  7. acuma eu am o dilema: tragem la cupele europene si sintem multumiti de rezultat si joc sau tragem la titlu si atunci sintem nemultumiti iar jucatorii nesimtiti, au salarii mari dar nu joaca nimic?

    Apreciază

    • Declarat obiectivul e titlul. Il putem atinge? Cum? Cu cine? Rui Pedro e jucatorul care poate sa te incante la debut, mai apoi te surprinde cum intra in plafonare. Daca pe postul acela joci cum joaca el, estetic bine, dar fara eficienta, fara o pasa decisiva, fara verticalizari, fara sa ameninte poarta, atunci e mai bine sa te declari fara obiectiv. Grav din partea lui Costa mi se pare a fi lipsa de apetenta pentru alte solutii. Cert mi-e usor sa vorbesc din fata tastaturii, la antrenamente e el si nu eu. Informatii despre potentialul fiecarui jucator in parte are doar A1 impreuna cu staful sau si nu noi.

      Apreciază

  8. „Fotbalul nu poate fi pacalit!Si vine un moment cand vine scadenta! Si vine cand nu te astepti!
    Nu mi-a placut nici o secunda din ce a jucat CFR-ul in acest retur! CFR e o echipa de 4,5 per ansamblu.”
    Multumesc Arpi ,ai sintetizat perfect ceea ce am repetat toata iarna(poate m-ai citit,glumesc desigur),inclusiv in avancronica meciului de azi,cand am spus ” meciul de azi va avea un rezultat greu de anticipat”.Ma asteptam ca sportul sa se taie(azi au jucat doar cu inima, mijloacele fotbalistice au fost modeste,primitive);era prea mult sa faca 4 jocuri bune la rand cu o echipa de copii,asa ca soarta partidei depindea de evolutia noastra.Echipa a jucat primele
    75 de min . ca si in ultimele 7 etape( adica dupa meciul cu u.cluj)+ jocurile de pregatire,adica haotic,intamplator,in rolul neputintei lui bastos intrand chinezul de liga 2-a ronny,iar in rol de playmaker,marea noastra speranta ( pentru unii)pedro,cu care eu cel putin m-am lamurit rapid( vezi comentariul dupa medias).Prin min. 70 cand intrasem in criza de timp am vazut pt. Cateva secunde banca noastra de rezerve,in care l-am zarit stingher,cu o privire trista pe de zerbi,acest jucator de clasa la care marele strateg costa nu-i vede valoarea…( e batran si nu mai vrea ,spunea la un moment dat ” un cunoscator”).Strategul nostru a scos fluturasul favorit( pedro) dar nu i-a dat o minima sansa italianului pe postul in care ar trebui sa fie titular de drept…si fotbalul l-a pedepsit!
    Dupa golul( ca de obicei) chinuit si norocos al lui kapetanos,beneficiind si de sansa omului in plus,toti marii strategi si sustinatori ai fotbalului mincinos pe care-l joaca(din pacate!!!)echipa noastra erau gata sa ne explice din nou minunea:Nu conteaza cum joci important e sa ai noroc cu carul(ca pana astazi).N-au auzit insa de legea compensatiei( care ne-a pedepsit cu dinamo,dupa ce am invins mincinos,brasovul si ceahlaul) poate nici de vorba inteleapta ” ocaziile ratate se razbuna” asa ca dupa 10 min. In care am fost pe cai mari si am ratat in serie,profitand de situatia disperata a adversarului am fost taxati in prelungiri in mod ironic,cu concursul celui care este inger dar uneori si demon ,beto.Astazi fotbalul ne-a dat o lectie: nu- l poti pacali tot timpul si sa ai pretentia ca esti cel mai bun.
    P.S. Programul infernal din urmatoarele 3 etape si declaratia de azi a lui Arpi ,anunta singura veste prin care mai putem spera la podium: zilele lui costa sunt numarate

    P

    Apreciază

    • Nici mie nu mi-a placut ce joaca echipa, nici in tur nici in retur. Cand se doresc trofee admit in schimb ca poti juca oricum dpdv estetic daca poti obtine rezultate. Astazi in schimb a lipsit Costa de pe banca n-a fost nimeni acolo sa mentina uratenia si ne-a venit parul in moalele capului, tocmai cand ai nostri se straduiau sa arate ca stiu arta jocului frumos. Ai dreptate cu De Zerbi, mai slab si mai inutil decat Rony sau Bastos nu putea fi, putea aduce in schimb un pic de limpezime tactica. S-ar putea sa ai dreptate si cu Rui Pedro, sa nu mai aiba de unde creste sa i se fi osificat cartilagiile talentului la acest nivel, caz in care ramane sa ne debarasam de un ilustru inutil si tare ma tem ca asa este, FC Porto nu prea ne-a lasat sa intelegem ca-si rateaza talentele.

      Apreciază

  9. Acum 2 ani CFR-ul râmînea aproape tot timpul în 10 oameni si reusea sa cîstige, azi n-am fost în stare sa batem pe Sportul cu un om în plus. Singura consolare, desi cam jalnica, este ca n-o sa poata iarâ sa ne acuze toti c-a fost blat. Sa sperâm ca si în etapa trecuta ca Dinamo sa faca iarasi un pas gresit.

    Apreciază

  10. Tocmai am citit declaratia lui Paszkany,care spunea ca nu poti pacali fotbalul si ca nu i-a placut nici o secunda cum ajucat echpa in acest retur.Asta observ si o tot spun si eu,doar ca parerea mea nu conteaza.Oare ce mai asteapta ca sa ia masuri,sa se schimbe ceva la echipa? Nu ma refer la schimbare de antrenor ci la schimbare in jocul si mai ales ATITUDINEA echipei! Cand un jucator al nostru castiga cat toata echipa Sportului,trebuie sa ai si pretentii de la el.Va doresc o seara linistita (in masura in care se mai poate),sa ne calmam pt ca maine avem cu totii treaba si nu vine nici Bastos,nici Beto sa ne-o rezolve!

    Apreciază

    • Paszkany spune, ar fi interesant sa-si si asume partea din rezultate care-i apartine, lui si conducerii adminitrative. Ar fi bine sa-si asume demotivarea lui De Zerbi prin acuzele repetate prin harjonirea lui continua in scopul reducerii salariului. Un contract se respecta. Iar daca platesti un jucator e bine sa creezi conditii optime pentru a te folosi de el. Mai bine plattesti cu folos decat sa platesti degeaba. Oricum strategia e una paguboasa. Nu e demotivat doar jucatorul in cauza ci si ceilalti din lot. Ajung sa se astepte fiecare la un tratament similar si le dispare daruirea, le dispare atasamentul fata de club. Sa spui doar te platesc joaca nu poate fi considerata actiune mobilizatoare sau motivanta. La acest capitol cel al motivarii cred ca se fac greseli, primele si salariile nu sunt suficiente. Organizatiile serioase din toata lumea vor ca angajatii sa fie mandri de numele sub care activeaza. Oare la noi se urmareste asta? Doar Toni imi dadea senzatia ca incearca sa impuna astfel de valori. Nu stiu cat credea in ele, dar le sustinea. Ar fi fost bine ca onor conducrea noastra sa-si fi luat notitele si sa fi invatat ceva. Ar fi bine ca bosii sa inteleaga ca e nevoie de pricepere pentru a creea o simbioza reala intre club si jucatorii care-l reprezinta, ceva autentic nu falseturi de genul „caine pana la moarte” sau „stelist de mic” ori „inainte de-a ma naste am visat sa joc in ros-albastru”

      Apreciază

  11. Corectati-ma daca gresesc:
    Ce echipa e aia care vrea sa ia campionatul si joaca cu o echipa din partea a doua a clasamentului (care daca pierde 2 meciuri e posibil sa ajunga in poz. rosie) si nu are cel putin 10 – ZECE- faze de gol pe repriza????
    Ba mai mult,
    joaca repriza a doua in superioritate numerica, reuseste pe la jumatatea repriz 2 sa dea un gol de tot kktul, si dupa aia joaca la trecerea timpului de parca ei sunt condusi cu 10-0 ?

    Raspuns:
    1. o echipa careia nu-i pasa daca castiga campionatul sau nu !!!!!!
    2. o echipa care nu are o mentalitate de invingator!!!
    3. o echipa fara caracter

    iar la partea cu mentalitatea il includ si pe domnul I Muresan.
    Ce suporteri suporta sa auda mereu „Hotii”, CeFuRa FARA RUSINE!!!
    Avem nevoie de greseli de arbitru ca sa dam gol ?

    L-ai vazut tu pe Ferguson strigand la jucatori? sau pe Mancini, Guardiola, …..?

    Uite ce-au facut Mediasul si Pandurii cu echipe MULT mai slabe decat CFR!!!!!!!!!!!

    Albu avea dreptate – sa fim multumiti daca mergem in Europa Ligue.

    Uite ce a declarat si Paszkany:
    „Nu mi-a plăcut nici o secundă din ce a jucat CFR-ul până acum în retur. Singura partidă bună a fost cea cu Mediaş, pe care nici nu am reuşit să o câştigăm. Dar ce pot să le fac? Eu sunt un om civilizat, nu pot să-i iau la palme.
    Avem jucători care câştigă cât toată echipa Sportului la un loc”

    Apreciază

    • N-ai pus intre optiuni varianrta mercenari, Ei bine cea ce descrii, sunt insusiri ale echipelor de mercenari. Greseala e a celui care critica care, chiar si anul trecut cand rataseram deja toate obiectivele n-a fost in stare sa ceara primenirea cu juniori, macar ne lamuream daca pot face pasul sau nu. Avem mercenari care fotbal stiu, dar n-au vointa, n-au determinare si ma indoiesc ca sunt pregatiti fizic.

      Apreciază

  12. Hmm !!! Era de asteptat sa ajungem la acest moment si este bine ca s-a intamplat acum! Se pot repara multe,inca,numai sa se vrea,iar, declaratia lui Paszkany, ma linisteste putin. De multe ori am afirmat ca; antrenorul este 25% din potentialul unei echipe. Un antrenor are grije de toate ; absorbe toate probleme, incearca sa le rezolve, stabileste strategiile, tacticile, aduce in jurul lui oamenii portiviti scopului,si,nu-i neaparat sa fi fost mare jucator. De aceea se numeste manager in alte campionate (da’, stiti foarte bine lucrul asta,nu !!??). Nu il condamn pe Costa (un tip care imi este simpatic,altfel !) ,dar el este responsabil tot timpul si de orice se intampla cu echipa ; bune sau rele. Ca nu poti castiga un campionat cu „fluturasi” ca si R. Pedro (vorba lui IQ), cu habauci ca si Bastos, cu stilul de „bubuit” cel abordam in joc. Dar …. eu, cred ca exista si o alta problema: un blocaj psihic provocat de actiunile repetate, de lunga durata a presi sportive romanest, ale unor personaje asa zise publice,precum WC-urile ecologice..Credeti ca nu se acumuleaza in timp o energie negativa??. Pana si noi,suporterii, suntem influentati de aceasta „presiune” . Si ,cat se bucura ” dusmanii”!!! Sigur,veti zice ca nu conteaza . Ba, conteaza si inca foarte mult !!! Unde este conducerea pentru a bloca aceste marsavii ,ce face pentru asta ? Noi trebuie sa fim mai uniti,sa criticam atunci cand trebuie si cand trebuie. Sa stiti ca nu vreua sa-i iau apararea lui Costa,ba ,dimpotriva,il condamn pentru lipsa de orizont, pentru incapatanrea de a-si folosi oamenii lui…….Vom trece peste situati asta, sunt convins !!! Hai CFR !!

    Apreciază

    • Nu stiu daca e blocaj psihic, dar sunt convins ca atacul continuu la adresa nostra isi spune cuvantul. Chiar si astazi gasca GSP, imediat dupa meci ne povestea cum ca iar ne-a avantajat arbitrul din rasputeri. Riposta din partea conducerii? Mai putina decat din partea mea.
      Costa? Precum modelul Mourinho incearca sa aiba jucatorii lui in primul 11. Daca miza lui e Rui Pedro ori Bastos, eu cred ca e in profunda eroare. Despre Rui Pedro ce sa spun? Am fost dintre cei care l-am laudat in meciul cu Tg-M, atunci ineficienta lui am socotit a fi cauzata de faptul ca era la primul meci ca titular. Intre timp a ajuns la al patrulea meci ineficienta i-a ramas rectilinie. Aportul lui la faza ofensiva tinde spre zero.

      Apreciază

  13. Costa incepe sa devina penibil prin insistenta cu care ii foloseste pe nesimtitul ala de Bastos si pe febletea sa Rui Pedro lasand fostbalisti de valoare ca Peralta sau De Zerbi in tribune sau pe banca.Costa e cel mmai slab antrenor de cand am promovat, mult si sub Aurel Sunda, e de acelasi nivel cu Minteuan ,poate chiar si sub el.Macar Minteuan se implica mai mult.

    Apreciază

    • Poate wetapa viitoare ne vom bucura, valoric cred ca ne invartim in jurul locului 3-4, orice obtinem in plus e un castig. Steaua si Vaslui sunt in acest moment peste noi. Vasluiul e cert peste nivelul ligii lui Mitica, Steaua are moment bun, lotul valoric e cam ca si al nostru.

      Apreciază

  14. Nesimtirea de care vorbesti s-a instalat dupa primul titlu. Cui datoram instalarea ei nu stiu, dar rezultatele se vad. De atunci pana in zilele noastre avem parte de variatii usoare ale nivelului de nesimtire. De regula calitatea tehnica s-a manifestat cam la jumatate din potential tocmai din acest motiv. De atunci pana in zilele noastre toti jucatorii veniti la echipa se molipsesc rapid si iremediabil. S-ar putea sa trebuiasca starpite genele nesimtirii. Oare in sangele cui le identificam.

    Apreciază

    • Sunt de acord cu tine, eu cred ca Cadu si gasca lui fac smecherii in vestiar,dar acum ii ajuta si Costa.Vreau sa spun ca alti antrenori controlau mai bine vestiarul fiind corecti cu toti jucatorii, cea ce Costa nu este.

      Apreciază

        • N-as baga mana in foc pentru lipsa de implicare. E foarte posibil sa fie vorba de crispare din cauza dorintei prea mari de a nu incheia meciul cu un rezultat negativ. S-a vazut ce explozie de bucurie a fost la toti in urma golului marcat de Kapetanos, nici urma de apatie, nepasare la vreun jucator in acele momente.

          Apreciază

    • Cel mai frumos fotbal, cel mai eficient fotbal, CFR -ul l-a jucat intr-untur prelungit de campionat sub Ando. Apoi a inceput asaltul media la comanda valizarului, cred ca echipa a clacat datorita presiunii din exterior. De atunci presiunea se intensifica intr-una. Am ajuns intr-o perioada in care CFR a comandat un arbitraj fara greseala la Vaslui si e vinovat, Steaua pierde dupa ce Balas o tine in joc pana in min93 si … culma penibilului, a fost comanda din Gruia. Ce satisfactii au jucatorii nostrii, ce cred ei cand meci de meci sunt acuzati cu neobrazare?

      Apreciază

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s