M-am născut CFR-ist


M-am născut CFR-ist.

Nu aveam cum să fiu altceva. Tatăl meu a fost mecanic de locomotivă. Am locuit 16 ani într-unul din blocurile tip locuințe de serviciu din Gruia, la etajul 4. De la fereastra camerei mele se vedeau tabela de marcaj, terenul de zgură, cabana de lemn și cam 20% din terenul de iarbă. Turnul Parașutiștilor, intersecția de la ”7 cruci”, pădurea Hoia, Cetățuia, duzii de lângă stadionul CMC, școala generală (acum liceul Emanuel). În mijlocul lor – stadionul. Aveam 8 ani când am fost împreună cu părinții la inaugurare. CFR-CUBA 3-1. Atunci mi-am promis că voi juca și eu pe acel teren. A doua zi – primul antrenament la echipa de pitici. Primul antrenor. Cel mai bun. Naghi Stefan – Pista Bácsi. Și prima minge încasată în nas. Eram cel mai mic. Se spunea că a doua zi n-am să mai vin. Am venit. Încă 10 ani. Nu puteam lipsi. Aveam o cameră de vreo 6 mp. Și eram un copil studios. Când stăteam la birou și învățam, dacă priveam pe fereastră, îl vedeam. Și mă chema. Poate că am lipsit la vreo 5 antrenamente. Copiii mai fac febră și mamele nu înțeleg că nu poți lipsi de la întâlnirea cu prietenii tăi. Orosz, Urian, Ciglenean, Hosu, Radu Sângerean, Olariu, Dimeny, Hexan, Vartic, Lengyel, frații Bobiș. Și câți alții. Încăpeam cu greu în vestiarul din vechea cabană de lemn. Garderobierul Albu (tatăl actualului garderobier al echipei mari) și Szőnyi Baczi (garderobierul de la echipa mare) nu ne prea struneau. Eram ca un stup de albine. Dar nu se mai auzea nici un bâzâit când venea Pista Bácsi și ne povestea despre istoria fotbalului. Marii jucători: Pelé, Garrincha, Puskás, Gerd Müller, Paul Breitner (idolul meu). Evoluția sistemelor de joc. Fotbalul romantic. Helenio Herrera și catenaccio. Brazilia și Maracana. Pisti Kovács, prietenul lui Pista Bácsi, antrenând Ajax-ul, definind fotbalul total. Prima machetă a unui teren de fotbal, cu jucători din lemn. Dimensiunile porții, ale mingii, ale terenului. Primele reguli. Nu ne îmbulzim cu toții după minge. Încercăm să fim inteligenți. Ne demarcăm, pasăm, ne ajutăm coechipierul, îl încurajăm. Ne adaptăm echipamentul la condițiile de joc, nu ca Ungaria la CM din Elveția 1954, când, în finală, conducea Germania cu 2-0 în minutul 15 și a pierdut cu 3-2, deoarece a început să plouă și ungurii nu aveau ghetele potrivite! Primele înfrângeri. Primele lacrimi. Primele victorii. Întâlnirea cu adversari valoroși. Musznay, Giurgiu, Trâmbițaș, Neluțu Sabău. Primele frustrări. Parcă ei au echipament mai nou. Au ghete cu crampoane. Dar culorile noastre sunt mai frumoase. Și-i băgăm pe terenul de zgură. Ghetele cu crampoane li se vor toci degeaba. Nu chiar degeaba. Unii dintre ei vor ajunge la Națională. Le mulțumim și-i respectăm. Am învățat demult că fotbalul trebuie să fie fair-play. Când intră adversarul pe teren, îl aplaudăm. La sfârșitul jocului, la fel. în timpul jocului dăm totul pentru victorie. Atunci cu plămânii, mușchii, poate și cu puțin talent. Acum cu plămânii și cu vocea. Nu înjurăm, nu huiduim. Dacă ajungem acasă răgușiți și cu palmele înroșite, atunci nu am mers degeaba. Oricum, abonamentul e luat pe viață.

Vă mulțumesc. Cu respect, un CFR-ist. Gabi Gădălean.

Câțiva dintre jucătorii din fotografie: Dan Bobiș (primul din stânga, sus) – atacant oportunist de picior stâng; Cenghery (al doilea din dreapta, sus) – un fel de ”Bănel” al nostru, extremă dreapta, normal!; Bencze (în mijloc, jos) – portarul cu doza obișnuită de ”extravaganță” cerută de post; Costin (primul din dreapta, jos) – un libero foarte bun; Gădălean (al doilea din stânga, jos) – cu 2 ani mai mic decât ceilalți; de aici aspectul de pui de Gostat tăvălit prin praf de zgură…

Autor: Gabi Gădălean

0 comments

  1. Prieteni, tocmai ați citit un text excepțional. Simplu, pur, elegant, demn. O poveste fără sfârșit despre Gruia și CFR, spusă pe nerăsuflate, cu modestie, dar și cu mândrie. Unul dintre cele mai bune texte pe care le-am citit în ultima vreme. O grămadă dintre scriiturile mele se pot ascunde în Recycle Bin… Mulțumesc, Gabi!

    Apreciază

    • Secondez opinia ta, Dinu. Intr-adevar, un articol grozav, un parfum de film clasic, laureat cu multe Oscaruri, pe care il vezi si, in acelasi timp, iti doresti sa nu se mai termine. Nu pot decat sa ma simt foarte onorat ca acest text a aparut pe acest site.

      Apreciază

      • Un articol excelent, scris parcă din inimă, pentru inimă de ceferist, articol ce m-a făcut şi pe mine să mă gândesc cu nostalgie la acele vremuri, dar şi cu oarecare mândrie, pentru că în acel grup de prieteni-amici din lotul de juniori II, printre „… şi alţii” am avut şansa să mă număr şi eu. Chiar dacă pentru o perioadă destul de scurtă („un an şi-o vară”), nu pot uita totuşi mirosul echipamentului spălat din cabana de lemn, „botezul” primit la duş, turele pe scările stadionului – la sfârşitul unui antrenament extenuant !, rivalitatea serioasă dar în limitele bunului simţ faţă de omologii de la „cea mai iubită…”, etc. (Există lucruri pe care banii nu le pot cumpăra ; pentru celelalte, o inimă de ceferist).

        Apreciază

  2. Cat de frumos…si totusi prea scurt😀. Astfel de articole ma fac sa fiu tot mai mandra ca sunt cfr-ista.
    Pot sa spun , si eu , ca am crescut intr-o casa in care tatal meu era u-ist. Mergea la meciuri, nu rata nicio transmisiune la radio despre ei. A incercat sa ma duca si pe mine cu el pe stadion, ptr ca desi eram fata, eram singurul copil si voia sa-mi insufle macar o parte din sentimentele pe care el le nutrea ptr echipa aia, dar ,totusi, nu a putut. Intamplarea a facut ca rudele steliste, pe care le am, sa-si doreasca sa mergem la primul meci al cfr-ului cu steaua, de acasa, evident, dupa ce promovase , iar , in divizia A. Pot sa spun ca atunci s-a produs scanteia, a fost dragoste la prima vedere.Nu eram experta in fotbal, de fapt nu stiam mai nimic despre sportul asta,dar imi placea echipa asta, nou promovata…care lupta cu ardoare, care voia sa faca iar o surpriza si sa bata o echipa „mare”. Pana la urma dragostea se intampla, cateodata nu sti motivul, dar se intampla…pur si simplu… si de atunci sunt o cfr-ista infocata.

    Apreciază

    • Așa e: ce-i frumos se termină prea repede… Să sperăm însă că va exista și o continuare.
      Și comentariu tău e valoros, pentru că ridică o minge la fileu. Am o întrebare, dacă se poate: sunt momente când ți-e dor de ”dragostea la prima vedere” (CFR-ul nou-promovat, epoca romantică) sau te-ai adaptat la evoluția în timp a echipei și a clubului și nu găsești motive de regrete? Mulțumesc!

      Apreciază

  3. Acesta este genul de articol la care, atungi cand il citesti incep sa iti zboare gandurile si imaginatia, in sinea ta iti spui cu voce puternica „si eu sunt asa!” dar o voce mai putin puternica recunoaste „de fapt nu sunt chiar asa dar mi-as dori din tot sufletul sa fiu!” As vrea sa comentez mai mult dar pe langa acest articol orice as comenta mi se pare de prisos, asa ca ma rezum la 3 cuvinte:

    Impresionant
    Felicitari
    Respect

    Apreciază

  4. Fascinant! Desi scurt, textul acesta a surprins exact esenta faptelor, a trairilor acelui pusti pe care, cred, il invidiem multi pentru sansa de a interactiona cu CFR-ul din primii ani de viata. Noi ceilalti, majoritatea, am descoperit echipa din Gruia tarziu, unii cu putin inainte de promovarea in A, altii dupa, dar putini ne putem lauda ca am cresut cu CFR in suflet. Multumim Gabi ca ne-ai impartasit din experienta ta, asteptam cu nerabdare si alte texte!

    Apreciază

  5. Cred ca placerea noastra de a citi asemenea mici capodopere rezida in capacitatea lor de a ne intoarce-n trecut, la momentul primului fior de iubire alb-visinie si la intarirea sentimentului de apartenenta la comunitatea CFR-ista – pana la urma obiectul iubirii noastre si motivele mai mult irationale ale atasamentului sunt bunuri comune, pe care le impartasim cu bucurie, asa cum a facut-o si prietenul nostru virtual, Gabi Gădălean, caruia-i multumim.

    Apreciază

  6. ” Dar culorile noastre sunt mai FRUMOASE. Și-i băgăm pe terenul de zgură. Ghetele cu crampoane li se vor toci degeaba. Nu chiar degeaba. Unii dintre ei vor ajunge la Națională.LE MULTUMIM SI II RESPECTAM. Am învățat demult că FOTBALUL TREBUIE SA FIE FAIR-PLAY. Când intră adversarul pe teren,IL APLAUDAM. La sfârșitul jocului, la fel. în timpul jocului dăm totul pentru victorie. Atunci cu plămânii, mușchii, poate și cu puțin talent. Acum cu plămânii și cu vocea.NU INJURAM NU HUIDUIM. Dacă ajungem acasă răgușiți și cu palmele înroșite, atunci nu am mers degeaba. Oricum, abonamentul e luat pe viață.”

    Genial ! In putine dar alese cuvinte s-a spus totul despre un spirit, despre o dragoste fara nici un fel de conditionari…MULTUMESC GABI GADALEAN…

    Apreciază

  7. Felicitari! Impresionant! Foarte frumos scris!
    Salutari fostilor mei vecini, din cartierul copilariei mele, de la un Uist pana la moarte! Haide U! Respect CFR!

    Apreciază

  8. Va multumesc tuturor. Mi se confirma faptul ca daruind vei primi inzecit. Eu am primit de la voi mult mai mult decat am reusit sa ofer. Hai CFR! Hai Clujul ! Hai Romania !

    Apreciază

    • Salut. Locurile de pe abonamentele noastre sunt in sectorul 32, langa galerie. De ce langa si nu in ? Pentru ca am observat ca odata ce incepem noi sa cantam odata cu galeria se molipsesc si cei din jurul nostru. Poate vom reusi astfel sa o extindem la intreaga peluza sau poate , la intreg stadionul.

      Apreciază

  9. Superb.Un articol ce a reuşit sa-mi scoată lacrimi.Ce bine ar fi ca şi in zilele noastre să invătăm să fim cu toţii fair play.Felicitări Gabi.Hai CFR.

    Apreciază

  10. M-am umplut de emotie si de entuziasm. Felicitari si un mare respect pt autorul articolului !
    Asteptam cat mai multe astfel de articole, mai ales dintr-un trecut indepartat pe care cei mai tineri, sau cei mai noi CFRisti nu-l cunosc.
    Va multumesc

    Apreciază

  11. simt tot ceea ce este scris in articol, esre foarte emotionant, mai ales ca am trait acele vremuri, iar coman a fost idolul meu cat ca, copil fiind atunci, jucam la copii concitadinei dar retin terenul de zgura si genunchii juliti in acele meciuri. Respect celui care a avut condeiul sa scrie asemenea articol si sa le fie tarana usoara atat lui coman cat si fratelui tau, amintirea lor dainuie in mintea noastra de copii ai acelor vremi.Un sincer bravo

    Apreciază

  12. Frumos ! Scurt si cuprinzator precum celebrul deja teren de zgura .
    Cine a avut onoarea sa joace pe acel teren , stie ca nu conteaza prea mult genunchii durjuliti , coatele julite si sudoarea amestecata cu colbul ridicat in aer de cei douaj’doi de vlajgani ce se visau frumos.

    Conteaza spiritul de sacrificiu, nonsalanta cu care treci peste orice durere fizica ,peste orice bicaseu care intra pe traiectoria mingii ( ori a tibiei) doar pt a ajunge asemeni eroilor contemporani noua. Si totusi , firesc , nu e suficient !
    Pt ca, ” Zgura se cerne , aurul ramane ” si sunt convins ca pe acel teren , odata cu colbul ridicat s-au gasit destule pepite de aur care au facut cinste ulterior fotbalului.
    Inca o data , felicitari !

    Apreciază

  13. bravo gabi!!!.daca echipa cu care tinem nu are nimic sa starneasca emotia in noi ,nu are nimic cu care sa ne identificam,atunci mai bine sa ne apucam de remi.eu zic HAI CFR si sa mai scrii ca o faci bine.Hai CFR.

    Apreciază

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s