Cum am crescut cu CFR în suflet

Următorul text a fost primit de la un frânar vechi, căruia îi mulțumim!

***

Sunt o persoană privilegiată: m-am născut în Cluj în anul 1963 şi am avut ocazia să îmi petrec copilăria în perioada anilor ’70, când Ceauşescu încă nu impusese atâtea restricţii şi nu se punea problema crizei economice sau a şomajului. Nu exista internet, Gigi era un biet vânzător de iaurt, iar Mircea Sandu şi Mitică jucători în Divizia A.

Părinţii mei, născuţi la ţară, la 50 km distanţă, veniseră la Cluj în anii ’60 pentru a urma cursurile liceului şi apoi pentru a-şi găsi o meserie, aşa cum era în acele vremuri. Eu am avut plăcerea să îmi petrec primii 4 ani din viaţă pe Calea Moţilor, la o aruncătură de băţ de Parcul Mare. Locul preferat de joacă era parcul de lângă Stadionul Municipal, aşa că până la a ajunge la un meci de fotbal nu a durat prea mult.

Tatăl meu era jucător amator de fotbal, aşa că am început şi eu să îl însoţesc la meciuri pe Municipal, indiferent că juca CFR sau U. Primele amintiri coerente le am din anul 1969. Era cu un an înainte de a merge la şcoală, iar eu am învăţat să scriu copiind numele jucătorilor de pe programul de meci. Programul de meci era o hârtie format A5, aproape transparentă, tipărită alb-negru la U sau alb-violet la CFR, pe care erau prezentate echipele şi era adresat un apel la sportivitate. Nu erau meciuri televizate (eventual un meci pe etapă), decât celebrele transmisii de la radio. Îmi amintesc astfel câteva nume de fotbalişti de la U, ale căror nume le copiam: Anca, Pexa, Solomon. De la CFR aveam probleme cu Gadja şi Nagel, că era mai greu de scris litera „g”!

Căutând prin arhivele de pe net, am găsit echipa CFR-ului care promova în anul 1969 din Divizia B, sub comanda doctorului Rădulescu:  Naghel (Hășmășan) – Țegean, Dragomir, Soos, Roman – Alexandru Vasile, Uifăleanu (Stîncel) – Bretan, Petru Emil, Mazurakis și Petrescu.

Pentru cei care nu au trăit vremurile acelea, dar au citit despre ele, sună ciudat înşiruirea următoarelor nume în echipa CFR: Ţegean, Dragomir, Uifăleanu, Petru Emil (parcă şi Bretan şi Soos?). Stai puţin, vor spune, păi ăştia nu au scris istorie la U? Ba da, dar şi la CFR!

Apoi avea să apară Mihai Adam, golgeter al Diviziei A şi cu CFR şi cu U. Pe excelentul atacant îl mai văd deseori prin centrul oraşului. Desigur, statistic (şi fotbalistic) vorbind, Mihai Adam a fost unul dintre cei mai mari fotbalişti ceferişti ai acelei perioade, dar jucătorul care a rămas în sufletul nostru, al suporterilor ceferişti de atunci, a fost Augustin (Gusti) Ţegean. A jucat pe la Dermata (Clujana), pe la CFR, pe la U şi a reuşit să fie simbolul nostru în anii ‘70-‘80. Nu îmi pot imagina – la fel ca şi alţi vechi ceferişti – cum se poate să nu fie cooptat Gusti  în conducerea actuală a clubului! Păstrând proporţiile, Gusti Țegean a fost pentru CFR ce a fost Cruyff pentru Barcelona, Iordănescu pentru Steaua sau Dinu pentru Dinamo!

Am trăit o perioadă frumoasă, în care CFR tocmai promovase din B, iar U era o echipă bună de divizia A. Atmosfera de la stadion era relaxantă, nu conta că juca CFR sau U, mare parte dintre suporteri erau aceiaşi. Meciurile lui U erau puţin mai animate, în sensul că cei din galeria lor (înaintaşii ultraşilor de azi), erau mai activi. Se grupau în tribuna a II-a, înspre parc, de unde îşi încurajau echipa și cântau. Chiar şi atunci aveau o atitudine mai tranșantă față de suporterul de rând. Deoarece zona galeriei nu avea o delimitare strictă, fiind situată în centrul tribunei, necunoscătorii care se aşezau în apropierea ei erau obligaţi să cânte şi să strige cu galeria, sau forțați să plece în altă parte a tribunei. Garduri despărţitoare erau doar între tribune şi peluză, iar la meciurile importante trebuia să ajungi la stadion cu 2-3 ore înainte de meci, să găseşti loc. Dar nu era considerat timp pierdut, deoarece înaintea meciului avea loc partida echipelor de tineret-speranţe. Nu îmi amintesc de nici un incident între suporterii lui CFR şi U în perioada 1969-76, cât timp echipele clujene au evoluat împreună în ”A”, dar nici în anii ’80, când s-au regăsit împreună în ”B”. În plus, mulţi jucători au făcut fără probleme naveta de la o echipă la cealaltă, cei mai renumiți fiind cei amintiți mai sus: Mihai Adam şi Augustin Ţegean.

Stadionul Municipal avea o capacitate de 26.000 locuri şi se umplea doar la meciurile cu Craiova, Poli Timişoara, FC Argeş, Steaua şi Dinamo. Normal că şi atunci stadionul se umplea datorită faptului că veneau la meciuri oameni din toată Transilvania, ceea ce se întâmplă şi azi. Poate că U avea mai mulţi spectatori, dar asta se datora politicii de partid, care susținea financiar şi propagandistic echipa Universitatea şi o considera pe CFR ruda mai săracă, sosită recent la masa fotbalului adevărat (căci nu se putea vorbi atunci de masa bogaţilor din fotbal, ca în prezent).  

Normal că amintirile mele sunt estompate de timp şi sunt subiective, dar voi încerca să redau nişte evenimente care au avut loc, expuse prin prisma unui om care a participat la ele.

Era perioada de glorie a lui Dobrin, la FC Argeş, iar echipa noastră naţională venea după o participare la un Campionat Mondial, cel din 1970.

La începutul anilor ‘70 jucam fotbal pe stradă, în cartierul Gheorgheni, în faţa blocului. Nu era mai deloc trafic. Maşină avea doar tovarăşul Andronescu, o Skoda 1000 MB, că doar era director la o firmă de stat care construia blocuri. Mai era în zonă un Moskvici, maşină rusească, cu numărul 1-CJ-1969, a directorului de la Metalul Roşu şi cam atât (reţin numărul maşinii deoarece era și anul evenimentelor, 1969).

La şcoala generală, la un moment dat aveam ca profesor de sport pe un anume Vasiliu, care era şi jucător la U, iar în timpul orelor jucam fotbal, împărţiţi în 2 echipe: CFR şi U. Întotdeauna găseam destui jucători pentru ambele echipe, semn că simpatiile erau împărţite.

Nu voi intra în detalii tehnice, dar îmi amintesc de echipa ceferistă din 1973, care a ocupat locul 5 în divizia A: Gadja – Lupu, Dragomir, Penzeș, Roman – Marius Bretan, Cojocaru (Vișan) – Sorin Bretan, Țegean (Pripici), Adam, Petrescu (Bucur).

În anul 1974, CFR s-a mutat pe noul stadion din Gruia, locul bucuriilor noastre. Am continuat să merg la fiecare meci al CFR-ului şi de asemenea şi la cele ale studenţilor, până în anii ’90, când am constatat că din spiritul studenţesc mult proclamat mai rămăseseră doar vorbe, echipa devenind în cele din urmă un fel de Dinamo II.

Am preferat să merg la meciurile din ”B” ale CFR-ului, deoarece acolo simţeam că jucătorii sunt mai apropiaţi, clujeni de-ai noştri. A contat mult şi faptul că la CFR arena de fotbal era mai „prietenoasă”, adică nu avea pistă de atletism şi nu avea acel absurd şanţ cu apă de pe Municipal care te separa complet de jucători. Aici, după un succes, la sfârşitul meciului, puteai strânge mâna favoriţilor. Locul preferat era la tribună, în partea dinspre peluză, unde mergeam însoţit de tatăl meu precum şi de fratele meu mai mic şi unde ne întâlneam cu mulţi cunoscuţi din tribună, de la meciuri, parte dintre ei angajaţi la CFR.

Au urmat 2-3 ani în care Adam devenea golgeterul României, dar echipa se zbătea prin coada clasamentului. Urma inevitabila retrogradare, în 1976, alături de alte 2 echipe de tradiţie din Ardeal, Olimpia Satu-Mare şi U Cluj. Cu toate acestea, lumea continua să vină la stadion, datorită atmosferei liniştite şi primitoare. Aveam mulţi prieteni, ceferişti sau uişti, cu care ne vedeam la stadion în Gruia sau pe Municipal şi cu care ne şicanam în urma rezultatelor, dar să ajungi de aici la conflicte era cale lungă. La urma urmei, eram clujeni, prieteni şi ne susţineam fiecare echipa favorită. Îi cunoşteam şi pe suporterii uişti, dar nu aveam nimic de împărţit cu ei. De altfel, vai de cel care provoca incidente pe vremea comuniştilor! Era bătut, dus la Miliţie şi după o altă bătaie cruntă şi 2-3 zile de arest era întrebat cu ce se ocupă etc., aşa că îi pierea tot cheful să fie ultras!

Dar să revenim la fotbal! Eram în 1976 şi CFR, după 7 ani buni în Divizia A, avea să ”guste” din noroiul gazoanelor de divizia B. Din acest ultim campionat în prima divizie îmi amintesc că ne-a bătut Steaua la Cluj cu 1-0 (gol marcat de Vigu), dar rezultatul nu mai conta, noi eram oricum retrogradaţi.

Referitor la rezultate şi comentariile despre meciuri, existau un ziar de sport care se numea Sportul şi o revistă săptămânală în sepia, nu în culori, care avea şi pagini de fotbal şi care se numea Revista Sport. Ziarul local, unicul, se numea Făclia şi avea şi el lunea comentarii despre etapă. Ca să procuri ziarul în acea vreme, elev fiind, aveam două variante: să merg la chioşcul de ziare la orele amiezii şi să o rog pe vânzătoare să îmi mai păstreze şi mie un ziar, sau să îl fur din poşta vecinilor care reuşiseră să îşi facă abonament (scopul scuză mijloacele; rog să fiu iertat pentru microbul fotbalului). Din păcate, datorită timpului scurs, nu am mai reuşit să păstrez nici un ziar din acea vreme.

Fără să îmi dau seama, în anii următori aveam să fiu legat, datorită cursului vieţii, de CFR. Dar despre asta, despre “dinozaurul” Martin, despre cum se promova (sau se rata o promovare) la comanda Partidului Comunist şi alte aventuri din jungla Diviziei B, dacă mai aveţi răbdare să citiţi, într-o poveste următoare.

Un frânar vechi