Cum am crescut cu CFR în suflet


Următorul text a fost primit de la un frânar vechi, căruia îi mulțumim!

***

Sunt o persoană privilegiată: m-am născut în Cluj în anul 1963 şi am avut ocazia să îmi petrec copilăria în perioada anilor ’70, când Ceauşescu încă nu impusese atâtea restricţii şi nu se punea problema crizei economice sau a şomajului. Nu exista internet, Gigi era un biet vânzător de iaurt, iar Mircea Sandu şi Mitică jucători în Divizia A.

Părinţii mei, născuţi la ţară, la 50 km distanţă, veniseră la Cluj în anii ’60 pentru a urma cursurile liceului şi apoi pentru a-şi găsi o meserie, aşa cum era în acele vremuri. Eu am avut plăcerea să îmi petrec primii 4 ani din viaţă pe Calea Moţilor, la o aruncătură de băţ de Parcul Mare. Locul preferat de joacă era parcul de lângă Stadionul Municipal, aşa că până la a ajunge la un meci de fotbal nu a durat prea mult.

Tatăl meu era jucător amator de fotbal, aşa că am început şi eu să îl însoţesc la meciuri pe Municipal, indiferent că juca CFR sau U. Primele amintiri coerente le am din anul 1969. Era cu un an înainte de a merge la şcoală, iar eu am învăţat să scriu copiind numele jucătorilor de pe programul de meci. Programul de meci era o hârtie format A5, aproape transparentă, tipărită alb-negru la U sau alb-violet la CFR, pe care erau prezentate echipele şi era adresat un apel la sportivitate. Nu erau meciuri televizate (eventual un meci pe etapă), decât celebrele transmisii de la radio. Îmi amintesc astfel câteva nume de fotbalişti de la U, ale căror nume le copiam: Anca, Pexa, Solomon. De la CFR aveam probleme cu Gadja şi Nagel, că era mai greu de scris litera „g”!

Căutând prin arhivele de pe net, am găsit echipa CFR-ului care promova în anul 1969 din Divizia B, sub comanda doctorului Rădulescu:  Naghel (Hășmășan) – Țegean, Dragomir, Soos, Roman – Alexandru Vasile, Uifăleanu (Stîncel) – Bretan, Petru Emil, Mazurakis și Petrescu.

Pentru cei care nu au trăit vremurile acelea, dar au citit despre ele, sună ciudat înşiruirea următoarelor nume în echipa CFR: Ţegean, Dragomir, Uifăleanu, Petru Emil (parcă şi Bretan şi Soos?). Stai puţin, vor spune, păi ăştia nu au scris istorie la U? Ba da, dar şi la CFR!

Apoi avea să apară Mihai Adam, golgeter al Diviziei A şi cu CFR şi cu U. Pe excelentul atacant îl mai văd deseori prin centrul oraşului. Desigur, statistic (şi fotbalistic) vorbind, Mihai Adam a fost unul dintre cei mai mari fotbalişti ceferişti ai acelei perioade, dar jucătorul care a rămas în sufletul nostru, al suporterilor ceferişti de atunci, a fost Augustin (Gusti) Ţegean. A jucat pe la Dermata (Clujana), pe la CFR, pe la U şi a reuşit să fie simbolul nostru în anii ‘70-‘80. Nu îmi pot imagina – la fel ca şi alţi vechi ceferişti – cum se poate să nu fie cooptat Gusti  în conducerea actuală a clubului! Păstrând proporţiile, Gusti Țegean a fost pentru CFR ce a fost Cruyff pentru Barcelona, Iordănescu pentru Steaua sau Dinu pentru Dinamo!

Am trăit o perioadă frumoasă, în care CFR tocmai promovase din B, iar U era o echipă bună de divizia A. Atmosfera de la stadion era relaxantă, nu conta că juca CFR sau U, mare parte dintre suporteri erau aceiaşi. Meciurile lui U erau puţin mai animate, în sensul că cei din galeria lor (înaintaşii ultraşilor de azi), erau mai activi. Se grupau în tribuna a II-a, înspre parc, de unde îşi încurajau echipa și cântau. Chiar şi atunci aveau o atitudine mai tranșantă față de suporterul de rând. Deoarece zona galeriei nu avea o delimitare strictă, fiind situată în centrul tribunei, necunoscătorii care se aşezau în apropierea ei erau obligaţi să cânte şi să strige cu galeria, sau forțați să plece în altă parte a tribunei. Garduri despărţitoare erau doar între tribune şi peluză, iar la meciurile importante trebuia să ajungi la stadion cu 2-3 ore înainte de meci, să găseşti loc. Dar nu era considerat timp pierdut, deoarece înaintea meciului avea loc partida echipelor de tineret-speranţe. Nu îmi amintesc de nici un incident între suporterii lui CFR şi U în perioada 1969-76, cât timp echipele clujene au evoluat împreună în ”A”, dar nici în anii ’80, când s-au regăsit împreună în ”B”. În plus, mulţi jucători au făcut fără probleme naveta de la o echipă la cealaltă, cei mai renumiți fiind cei amintiți mai sus: Mihai Adam şi Augustin Ţegean.

Stadionul Municipal avea o capacitate de 26.000 locuri şi se umplea doar la meciurile cu Craiova, Poli Timişoara, FC Argeş, Steaua şi Dinamo. Normal că şi atunci stadionul se umplea datorită faptului că veneau la meciuri oameni din toată Transilvania, ceea ce se întâmplă şi azi. Poate că U avea mai mulţi spectatori, dar asta se datora politicii de partid, care susținea financiar şi propagandistic echipa Universitatea şi o considera pe CFR ruda mai săracă, sosită recent la masa fotbalului adevărat (căci nu se putea vorbi atunci de masa bogaţilor din fotbal, ca în prezent).  

Normal că amintirile mele sunt estompate de timp şi sunt subiective, dar voi încerca să redau nişte evenimente care au avut loc, expuse prin prisma unui om care a participat la ele.

Era perioada de glorie a lui Dobrin, la FC Argeş, iar echipa noastră naţională venea după o participare la un Campionat Mondial, cel din 1970.

La începutul anilor ‘70 jucam fotbal pe stradă, în cartierul Gheorgheni, în faţa blocului. Nu era mai deloc trafic. Maşină avea doar tovarăşul Andronescu, o Skoda 1000 MB, că doar era director la o firmă de stat care construia blocuri. Mai era în zonă un Moskvici, maşină rusească, cu numărul 1-CJ-1969, a directorului de la Metalul Roşu şi cam atât (reţin numărul maşinii deoarece era și anul evenimentelor, 1969).

La şcoala generală, la un moment dat aveam ca profesor de sport pe un anume Vasiliu, care era şi jucător la U, iar în timpul orelor jucam fotbal, împărţiţi în 2 echipe: CFR şi U. Întotdeauna găseam destui jucători pentru ambele echipe, semn că simpatiile erau împărţite.

Nu voi intra în detalii tehnice, dar îmi amintesc de echipa ceferistă din 1973, care a ocupat locul 5 în divizia A: Gadja – Lupu, Dragomir, Penzeș, Roman – Marius Bretan, Cojocaru (Vișan) – Sorin Bretan, Țegean (Pripici), Adam, Petrescu (Bucur).

În anul 1974, CFR s-a mutat pe noul stadion din Gruia, locul bucuriilor noastre. Am continuat să merg la fiecare meci al CFR-ului şi de asemenea şi la cele ale studenţilor, până în anii ’90, când am constatat că din spiritul studenţesc mult proclamat mai rămăseseră doar vorbe, echipa devenind în cele din urmă un fel de Dinamo II.

Am preferat să merg la meciurile din ”B” ale CFR-ului, deoarece acolo simţeam că jucătorii sunt mai apropiaţi, clujeni de-ai noştri. A contat mult şi faptul că la CFR arena de fotbal era mai „prietenoasă”, adică nu avea pistă de atletism şi nu avea acel absurd şanţ cu apă de pe Municipal care te separa complet de jucători. Aici, după un succes, la sfârşitul meciului, puteai strânge mâna favoriţilor. Locul preferat era la tribună, în partea dinspre peluză, unde mergeam însoţit de tatăl meu precum şi de fratele meu mai mic şi unde ne întâlneam cu mulţi cunoscuţi din tribună, de la meciuri, parte dintre ei angajaţi la CFR.

Au urmat 2-3 ani în care Adam devenea golgeterul României, dar echipa se zbătea prin coada clasamentului. Urma inevitabila retrogradare, în 1976, alături de alte 2 echipe de tradiţie din Ardeal, Olimpia Satu-Mare şi U Cluj. Cu toate acestea, lumea continua să vină la stadion, datorită atmosferei liniştite şi primitoare. Aveam mulţi prieteni, ceferişti sau uişti, cu care ne vedeam la stadion în Gruia sau pe Municipal şi cu care ne şicanam în urma rezultatelor, dar să ajungi de aici la conflicte era cale lungă. La urma urmei, eram clujeni, prieteni şi ne susţineam fiecare echipa favorită. Îi cunoşteam şi pe suporterii uişti, dar nu aveam nimic de împărţit cu ei. De altfel, vai de cel care provoca incidente pe vremea comuniştilor! Era bătut, dus la Miliţie şi după o altă bătaie cruntă şi 2-3 zile de arest era întrebat cu ce se ocupă etc., aşa că îi pierea tot cheful să fie ultras!

Dar să revenim la fotbal! Eram în 1976 şi CFR, după 7 ani buni în Divizia A, avea să ”guste” din noroiul gazoanelor de divizia B. Din acest ultim campionat în prima divizie îmi amintesc că ne-a bătut Steaua la Cluj cu 1-0 (gol marcat de Vigu), dar rezultatul nu mai conta, noi eram oricum retrogradaţi.

Referitor la rezultate şi comentariile despre meciuri, existau un ziar de sport care se numea Sportul şi o revistă săptămânală în sepia, nu în culori, care avea şi pagini de fotbal şi care se numea Revista Sport. Ziarul local, unicul, se numea Făclia şi avea şi el lunea comentarii despre etapă. Ca să procuri ziarul în acea vreme, elev fiind, aveam două variante: să merg la chioşcul de ziare la orele amiezii şi să o rog pe vânzătoare să îmi mai păstreze şi mie un ziar, sau să îl fur din poşta vecinilor care reuşiseră să îşi facă abonament (scopul scuză mijloacele; rog să fiu iertat pentru microbul fotbalului). Din păcate, datorită timpului scurs, nu am mai reuşit să păstrez nici un ziar din acea vreme.

Fără să îmi dau seama, în anii următori aveam să fiu legat, datorită cursului vieţii, de CFR. Dar despre asta, despre “dinozaurul” Martin, despre cum se promova (sau se rata o promovare) la comanda Partidului Comunist şi alte aventuri din jungla Diviziei B, dacă mai aveţi răbdare să citiţi, într-o poveste următoare.

Un frânar vechi

0 comments

    • normal, cine nu isi aminteste de Albu (Taliba)? a fost un bun atacant, golgeterul nostru pentru o perioada. I se mai spunea si pasarea de plumb deoarece parea ca se misca incet dar avea un dribling fin cu care scapa rapid de adversar.

      Apreciază

  1. Da, intr-adevar, stadionul din Gruia a fost(si este :D) un loc mult mai prietenos, intim decat cel din parc. Tot adevarat este ca, pe vremea aceea, o parte covarsitoare a spectatorilor din tribunele celor doua stadioane era formata din aceiasi oameni. Mi-aduc aminte de o faza de prin ’79-80, sigur era toamna tarziu deoarece meciurile din divizia A se jucau de la ora 13. CFR-ul juca in divizia B, de la ora 11, nu mai tin minte cu cine, tribuna si peluza aproape pline, meci bun, palpitant. In momentul in care arbitrul a fluierat sfarsitul jocului, a inceput “cursa de urmarire”. Puhoi de lume, copii,oameni maturi, fugeau ca apucatii, de-a dura de pe Cetatuie in jos, care pe unde apuca, nu incapeam unii de altii pe pod sa trecem Somesul, multi cu Socolul la ureche, Victor Tudor Popa(sau T.Mateescu) tocmai spunea in direct ca-i lipsa de interes fata de meci la Cluj, doar cateva sute de spectatori pe Municipal, ca mai apoi la urmatoarea interventie sa fie nevoit sa corecteze la cateva mii🙂 Daca Dantesc tot a adus vorba de Taliba, sa amintesc si eu de un jucator talentat, Soporan. Mucalitii de la peluza spuneau ca ar fi ajuns un mare jucator daca ar fi pierdut mai putin timp la coafor, plus ca la meciuri principala lui grija era sa nu-si deranjeze frizura🙂

    Apreciază

  2. Mi-ai facut o mare bucurie cu amintirile tale ,vechiule franar si cu permisiunea celor care au avut ideea acestui binevenit site am sa incerc si eu sa povestesc vechi si dragi amintiri si emotii din Gruia.Voi incepe cu primul meci (CFR-Minerul Lupeni 6-0)si primul gol live,marcat de jucatorul simbol al CFR-ului din acele vremuri pe care l-ai amintit si tu: Gusti Tegean.Era campionatul 1977-1978,divizia B,seria3-a,prima mea campanie langa CFR ,intr-un campionat de neuitat ,cand am luptat sa revenim in elita cu baia mare condusa de mateianu,cu bistrita lui jean padureanu si u.cluj.Parca mai aud si acum incurajarile acelor ani din Gruia :Hai ,hai CFR!,Lupta,Lupta CFR!Dar povestea acelui campionat ,a sezonului urmator si apoi campionatul 1980-1981,cand lider devenise Albu Octavian(Taliba),intr-o serie remember CFR,poate in tandem cu tine ,vechiule franar!

    Apreciază

  3. frumos domnule franar.tatal meu care s-a nascut in ’61 mia povestit 90% din ce ai scris tu,ii un sentiment de neimaginat sa mai aud aceeasi poveste de la alcineva decat de tatal si bunicul meu.

    Apreciază

  4. Eu am nu doar rabdarea, ci chiar ”nerabdarea” de a citi urmatoarea ta poveste vechiule franar, deoarece aceasta chiar a fost pe gustul meu, iar subiectul pe care il vei trata intradevar ma intereseaza. Doua dileme am legate de fotbalul nostru din acei ani ’60-’70,- ani oarecum de glorie pt CFR- dileme pe care cred ca mi le vei putea dezlega. Prima dintre ele: de ce campionatele noastre de atunci erau atat de echilibrate la toate nivelurile A, B, C ? Oare era politica de partid de asa natura, sa bata fiecare echipa acasa si sa o lase mai moale in meciurile din deplasare, asta pt ca sa mearga lumea multumita de la stadion si sa mai uite de probleme si de foame? Intreb asta, pt ca am observat din clasamentele finale ale acelor ani de la toate cele 3 nivelurile, un echilibru aproape perfect, dupa mine chiar strigator la cer, caci o simpla victorie in plus ar fi propulsat o echipa retrogradata pana aproape de podium, iar acest lucru se intampla practic an de an, cam in toate seriile. Dealtfel sezonul de C 1983-84, seria a 8-a, e socotit de statisticienii europeni drept campionatul de fotbal cel mai echilibrat din istoria fotbalului.(macar intram si noi in istorie la ceva, nu?) Atunci dupa 30 de etape, intre U.M.Timisoara echipa clasata pe 2 si Minerul Ghelar cea situata pe 15 si retrogradata in acel sezon, era o diferenta de … 2 puncte, deci o victorie. Asta da echibru, nu? A doua mea enigma se leaga de echipa fanion a orasului meu, Olimpia SM si de ”generatia ei de aur”, cea a lui G.Both, Keizer, Helvei sau Knoblaum – antrenorul meu de la piticii Olimpiei -. Chiar era ceva de capul acestei echipe, sau doar se lauda ”mosii” de la noi cu ea ?Te intreb asta, deoarece pe unii dintre acesti suporteri – mult mai ”vechi” decat tine desigur- ii pot suspecta eu ”mucosul” de azi, ca la varsta la care au ajuns memoria lor e selectiva si prietenoasa si de aceea nu mai contenesc ei cu laudele la adresa galben-albastrilor mei de atunci. Te felicit din suflet pt articol si il astept cu nerabdare pe urmatorul. Hai CFR !!!

    Apreciază

    • salut tgv , situatia era asa echilibrata deoarece nu existau patronii care sa cumpere jucatorii buni la 2-3 cluburi, mai ales in divizia B sau C. de asemnea, nu erau jucatori straini. am sa revin cu detalii si despre Olimpia in povestea urmatore.

      Apreciază

    • Tgv, n-am fost implicat niciodata in fotbal, dar din ce povesteau pe la colturi(de mese, la crasma :D) cei care aveau legatura, printre motivele care au dus la situatia prezentata de tine au mai fost: multe echipe nu aveau alt obiectiv propus decat cel sa castige acasa, ca atare nu se omoreau deloc cu firea in deplasare. Imi povestea un jucator de C ca prima de joc de acasa era dubla fata de cea din deplasare🙂 / arbitrajul. Se vorbea de acel 10% acordat gazdelor. 10% erau in cazul in care nu sarea nimeni cu nimic la arbitri, doar presiunea gazdelor. Dar asa ceva nu se putea, atat arbitrii,obervatorul cat si corespondentul de presa isi aveau partea pusa deoparte. Puteau arbitra cum vroiau ei, nu conta nici un fel de regulament, probe video ioc, stirile de la meci retusate🙂 Veneau la meci cu trenul si plecau cu masina🙂 se aduna de la diferite intreprinderi din tot ce se producea in orasul respectiv, plus plicul era mai gros decat ar fi fost daca continea doar baremul. Cica de la oaspeti se lua mai greu, costa mult mai mult decat pentru gazde, de frica, o bataie buna incasata de la spectatori nu era niciodata exclusa./ apoi mai era reciprocitatea, inventie atribuita nemeritat lui tata Jean. Se intelegeau conducerile de partid din diferite orase, eu bat la mine, tu bati la tine, n-are sens sa ne creem probleme in plus. Din cand in cand mai aparea cate un coios care obtinea aprobare,de la partid, pentru promovare intr-o divizie superioara, inca inainte de inceperea campionatului, atunci multe echipe erau nevoite sa stea capra, cazand primele variante🙂 Probabil au mai fost si alte smecherii prin culise, de astea am auzit eu.

      Apreciază

      • Fotbalul era o supapa pentru mase. Politica partidului dorea mase satisfacute, in consecinta rand pe rand trebuiau satisfacuti toti locuitorii Romaniei, stadioanele fiind umplute de gazde se dadea victoria acestora. 15-20% din timpul petrecut la locul de munca era umplut cu discutii despre fotbal, lunea si sambata chiar mai mult. Masa era satisfacuta de ori pe luna, si, lucru important, nu vorbea de rau partidul, avea alta preocupare.

        Apreciază

  5. Emotionant articol, care mi-a trezit frumoase amintiri din acei ani. Si eu care sunt nascut in 1959 in Turda, in perioada 1974-1984 (liceu, armata si fac.in Cj), am „pendulat” intre meciurile de pe Municipal si Gruia, unde intr-adevar te bucurai de fotbal (bine ai remarcat lipsa „ultrasilor” de azi). Probabil o sa incerc sa fac si eu un „remember” mai detaliat, al acelor vremuri, dar deocamdata as vrea sa mai adaug la galeria jucatorilor CFR-isti, 3 nume de turdeni(de la Ariesul) care-mi vin acum in minte: Bala (fundas dreapta), cel care dadea la sf.anilor ’70 un suberb gol pt. un 1-0 final, cu Steaua sau Dinamo (nu tin exact minte), apoi redutabilii fundasi centrali Ciocan si Solomon(care si-a incheiat cariera la Ariesul, la peste 40 de ani).
    Pana atunci FORZZA CFR ! la meciul de sambata cu Pandurii(abia astept ultimele 5-10min.cand toata lumea de pe stadion, in picioare, cu fularele (cei care au) in vant, saluta victoria, cu deja celebrul CFR ALLEZ…)

    Apreciază

  6. Ma bucur ca ai impartasit cu noi aceasta poveste. sunt lucruri pe care eu nu le stiam cu exactitate sau doar din povesti, si e foarte satisfacator sa citestin anumite relatari din perspectiva unui CFRist care a trait si a crescut cu CFR.
    HAI CFR !!!

    Apreciază

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s