Nici după 743,96 ani… [Gaz Metan – CFR Cluj 1-1]


Gaz Metan Mediaș: Pleşca – Ciucă, Frăsinescu, Markovic, Buzean – Issa Ba (Breeveld ’71), Todea – Petre, Vitinho, Tahar (Al.Muntean ’46) – Bratu (Roman ’54)

CFR Cluj: Stăncioiu – Maftei, Cadu, Piccolo, Camora – Celestino, Peralta (Hora ’80) – Sougou, Rui Pedro (Ronny ’71), Bastos (Vranješ ’61) – Kapetanos

Începem cu frânarii din tribune. Ascuns printre ei, Albusibiu, cel care are prostul obicei să dea rezultatul corect înainte să apuce să vadă formațiile din teren și să ne strice astfel seri nestricate. Suporteri calzi, optimiști (bănuiesc), cam mulți pentru un singur punct de adus din frigul Mediașului, de unde n-am mai scos 3 puncte de pe vremea când la victorie se acordau numai 2.

Început excelent de partidă a CFR-ului, care trece pe lângă gol încă din primele 30 secunde, prin Bastos (reluare blocată) și Kapetanos (preluare pe spate, dar peste poartă). Bineînțeles că nu aceasta este faza din imagine, ci golul marcat de călăul CFR-ului, Cr.Petre, în minutul 2! Gazdele au recuperat o minge bâlbâită în jumătatea lor și au reușit să-l aducă pe Petre într-o poziție numai bună de a loba mingea peste statuia prăfuită a lui Edi Stăncioiu: 1-0!

Nu numai banii n-au miros, ci și mingile, șuturile… După (prea) multe luni de pauză competițională, cauzată de accidentarea denumită generic ”gura bate fundul porții”, nu-i de mirare că Edi n-a reușit să miroasă ce-l așteaptă. Nu-l putem pune la zid și nici n-are rost. De altfel, nici măcar Paszkany nu avea s-o facă în declarația de după meci. Acum, sub rezerva faptului că n-am fost exagerat de atent la reluarea TV, parcă m-aș risca să-i acord o parte din ”meritul” golului și lui Gabi Mureșan, absent nemotivat din acea zonă și din întreaga partidă, de altfel.

Nu-i prima dată când CFR joacă mai cu elan când este condusă. De multe ori, chiar, partidele în care trebuie să revenim în joc și pe tabelă devin brusc mai palpitante, mai cu nerv, indiferent de antrenorul de pe margine. Nici cu Gazul n-a fost altfel. Și jocul nostru bun s-a văzut și pe tabelă, după numai 11 minute de joc. Chiar dacă egalarea a pornit de la eroarea lui Issa Ba, nu pot să nu dau drumul la artificii: este prima pasă de gol a lui Peralta din acest sezon! Dar ce pasă și ce continuare dobândită genetic a lui Kapetanos! Imaculată fază! Două goluri în două meciuri marcate de grec și îl și vedeam pe Iuliu Mureșan țopăind mai ceva decât la golul Universității Cluj din meciul cu Rapid. Păsăroiul Phoenix a reînviat… la viață.

Fiind însă vorba de campionatul românesc, în care (după umila mea părere) se face prea mare tam-tam pe partea de luptă tactică (pe care nu reușesc s-o deslușesc cu claritate la fiecare meci), meciul n-a fost ieșit din comun. Da, a fost mult peste cel din prima etapă. Da, a fost mult mai încrâncenat. Dar, să fiu iertat, greșelile individuale repetate, lipsa de viziune și clarviziune de ambele părți, rămânerile în ofsaid, execuțiile rudimentare… nu înseamnă că cele două echipe s-au anihilat reciproc prin nu știu ce mutări de șah. Să-l luăm pe bietul Bastos, de exemplu. Poate să-și schimbe frizura cât vrea, că năravul tot neschimbat rămâne. Aceleași faze fixe intens pregătite și prost executate, aceleași momente de rătăcire de neînțeles pe teren. Cred că Bastos joacă din ce în ce mai prost până și pe DVD-ul vizionat de cei de la CFR care l-au remarcat (mă fac că nu știu a cui feblețe este – era?)

Acum să mă ierte Rafael și să nu creadă că am ceva personal cu el sau cu freza sa (de apaș?). Deși mi-e frică să mă leg iar de Rui Pedro – o adevărată revelație pentru mulți dintre voi, dar nu foarte convingător pentru mine în meciul anterior – nu pot să nu remarc încă o dată că mi se pare prea necopt pentru a mușca cum trebuie. Rețin o singură pasă bună, pe poziție de produs pericol pentru adversari, în prima repriză, dar și această pasă decisivă ratată, spre un Kapetanos care aștepta mingea exact unde trebuia. Trebuie să mă credeți pe cuvânt că am văzut reluarea din lateral și exista o cale directă de la punctul RP la PK, care nu trecea prin piciorul fundașului X. În astfel de faze se așteaptă de la un mijlocaș ofensiv să lucreze chirurgical cu mingea, în astfel de faze reușitele dau tone de încredere și zerouri în coada cotei de piață.

S-ar putea să mă înșel singur, fără să mă înșele nevasta, dar cred că aceasta este ultima fază în care o minge trimisă de un ceferist se îndreaptă spre spațiul aerian al porții adverse! N-o putem socoti mare ocazie, că doar Peralta s-a chinuit cât a putut să reia cu capul mingea centrată de Kapetanos, iar Pleșca a respins-o peste poartă doar pentru că așa e normal să procedeze un portar cu creier. Am ținut totuși să vă aduc aminte de ea, mai ales celor care încă vă mai trântiți pe jos de disperare că n-a înscris Kape în minutul 90+3. Păi, hai să fim serioși, Barcelona nu bate Leverkusen-ul cu 7 goluri la 1 fără mingi trimise pe spațiul porții adverse! Să ridice unul dintre voi mâna și să-mi spună dacă Pleșca a fost un portar bun în meciul cu CFR! Poate să-mi răspundă și fără să ridice mâna… Știu sigur că Stăncioiu a fost destul de ezitant, că a mai și gafat, dar habar n-am cât de bun sau cât de rău portar PUTEA FI Pleșca aseară, că nu l-a ”întrebuințat” mai nimeni…

Nu numai noi, cei din tribune, din Tribuna CFR și din fața televizoarelor/monitoarelor vedem (percepem) de multe ori meciurile în mod diferit. Nici tehnicienii celor două formații nu par să facă excepție. Nu știu ce vrea să spună fotografia asta; am pus-o doar pentru că e amuzantă (și rog să fiu iertat pentru neseriozitatea cu care tratez un meci atât de tensionat). Acum, dacă tot vi l-am arătat pe Costa, să nu credeți că a fost atât de calm până la final. Dimpotrivă, parcă a fost mai vulcanic decât niciodată în repriza a doua, semn că simfonia retușată la pauză a continuat să scârțâie. Iar asta nu-i bine…

Fază care intră clar la categoria ”faze de gol-goluț”. Vranješ (intrat după ora de predare în limba bastos) reia agonizant pe lângă poartă, o minge pusă pe tava bocancului de Camora.

Acum să nu credeți că nu i-a părut rău. Se vede clar ce rău i-a părut fostului pandur că n-a putut fi mai dur. Vranješ ăsta e o ciudățenie a naturii fotbalistice. Exact ca în puținele meciuri de pregătire în care a evoluat pentru CFR, bosniacul a intrat direct în pâine, a scos o lovitură liberă, apoi a avut această ratare. JC a gândit bine: l-a băgat la înaintare, mijlocaș ofensiv central și l-a mutat pe stânga pe Rui Pedro, pe care și el l-a văzut inofensiv. Din păcate, nu după mult timp, s-a dat și pentru noul intrat stingerea, exact ca în Antalya. Vranješ n-a mai contat deloc în joc, iar CFR-ul a suferit.

Nu recitesc ce am scris până acum, dar bănuiesc că iar am alunecat la vale pe panta criticii. Pe cuvânt că nu încep analizele cu idei preconcepute, dar tot aici ajung, fără să-mi dau seama. Tot chestiile negative par să fie cele care se imprimă mai ușor pe creierul meu obosit. Acum însă, e momentul să răsară puțin soarele, deși e 2:17 AM. Dacă voi credeți că s-a existat pe teren un feroviar mai bun decât Camora, apoi sigur v-ați băut dioptriile! ”Comoara” i-aș zice, pe cuvânt, portughezului! Cel puțin cinci centrări rețin, toate la firul ierbii (când în careu așteaptă Godzilla de Markovic, unde altundeva să le trimiți?!) și toate periculoase, indiferent dacă au trecut de fundași sau au fost deviate. Camora a înclinat terenul spre stânga, iar așa ceva eu n-am văzut încă în acest sezon. Sougou a fost o umbră în acest meci, neputând să scape de Buzean. Pe partea cealaltă, Camora cred că l-a făcut din nou pe nevinovatul Nicoară să plângă în pumni…

O altă schimbare care n-a rezolvat mai nimic. Ronny a intrat tot cu voință, ca de obicei, dar putința sa a fost modestă. Dar nu-i scot ochii pentru că n-a făcut în 22 -23 minute ce n-a reușit Rui Pedro în 70-71. Și nici lui Rui Pedro n-o să-i scot, pentru că nu văd (încă) în el jucătorul decisiv, pe cel care poate schimba soarta jocului. Am să scot ochii altora, generic, pentru că nu știu exact cui ar trebui s-o fac. Unde-i De Zerbi, măi oameni buni? Cum sărăcie a ajuns din magician nici măcar roată de rezervă? Știu că în pregătiri a fost cizmă, dar nici nu cred că există altul în lot în care să-ți pui speranțele că poate să-ți salveze un meci în 20-25 minute! E Roberto un jucător terminat? A călcat pe bec? [Deși a călcat și Stăncioiu pe bec și uite că totuși becul s-a reaprins! Parcă și Piccolo, pe tubul de neon…] Noi, suporterii de rând, cei care n-avem acces la secretismele de club, ce să mai așteptăm? Să ne mai facem iluzii sau nu în privința italianului? Nu de alta, dar eu nu văd încă pe nimeni care în cele două etape scurse să-l fi făcut uitat.

90+3. Lovitură liberă executată de Hora, Sougou sare peste minge și derutează o întreagă apărare (care oricum părea derutată, la ce așezare în careu avea), loabda cu pricina este deviată la Kapetanos, care-l face pe președintele Iuliu Mureșan să sară în jos, ratând monumental cu poarta plină numai cu Pleșca. Așa se duc 2 puncte pe lângă poarta Gazului, echipă care a evoluat întreaga partidă în 11 jucători, nimeni nefiind fraier să primească cartonaș roșu în meciul cu CFR. Cel puțin până mâine… azi suntem pe primul loc, dar nu cred că Pandurii vor reuși să învingă pe Dinamo în 9 oameni (e doar o supoziție că vor fi eliminați doi panduri; nu sunt Albusibiu, să le știu pe toate)

Imaginea serii. „Puteam să fiu erou gruian! Puteam să fiu idolul tuturor femeilor din silueta femeii lui Albusibiu! Puteam să-l fac pe nea Iulică cel mai fericit om de pe Pământ…”

***

Această cronică nu este și nu se vrea completă. Foarte mulți jucători nu apar în rândurile mele, deși au fost și ei pe teren. Dar pentru ei, poate e mai bine așa… 🙂

0 comentarii

  1. Sunt cu totul de acord cu acest comentariu, felicitari!
    O prima repriza reusita dupa care (ca si saptamana trecuta) intram in mediocritate. Camora- excelent, apararea a functionat, Peralta muncitor, un pic Rui Pedro si Celestino, Kapetanos bunicel, dar marea dezamagire este Sougou (Bastos recidivist). Este al doilea meci in care dispare total din joc. Forma slaba? Tactica? Lipsa lui Weldon? Hm…
    Da, avem foarte mare nevoie de DeZerbi! Dar ma tem ca nu o sa-l mai vedem.
    Rezultat echitabil (numai cu noroc puteam castiga), mici comentarii rautacioase din partea „gazetarilor” si a comentatorului tv.
    Avem echipa pentru campionatul nostru (loc 1-3), dar ce ne facem in Europa?

    Apreciază

  2. Nu vreau sa fiu rau da Sougou mi se pare o bomba care a explodat la inceputul campionatului iar de atunci se stinge incet dar sigur.
    Echipa a stat bine, ocazii au fost dar din minutul 70 nu am mai jucat nimic, tocmai atunci cand trebuia presiune. Eu cred ca a fost gresala antrenorului care nu trebuia sa-l scoata pe Peralta – Hora nu are ce cauta in mijloc. Dupa asta nu au mai legat 2 pase. Ii inteleg frustrarea lui Costa pt pasele gresite ale lui Peralta dar gresala e numai a lui. Eu cred ca orgoliul lui Costa ne-a costat victoria.
    Legat de golul primit cu tot respectul pt Pazkani sau altii nici Beto si nici alt portat nu cred ca aveau ce sa faca.

    Apreciază

  3. fain comentariu, felicitari
    ma eu fac cu nervii daca mai joaca bastos. la fel, rui pedro, in vizita pe la medias. cred ca sintem pe cale sa inventam un nou sport, fotbal neo-portughez cu accent de gruia, unde nu ai voie sa sutezi la poarta si trebuie sa iei gol neaparat. astept momentul de nervi al lui costa cand il va schimba pe bastos in minutul 1, dupa o ratare ca cea din secunda 25. am avut 2 meciuri cu 2 echipe de la coada clasamentului, care lupta si ele doar pentru influente in campionatul viitor, pentru ca anul asta nu va retrograda nici o echipa, deoarece cele din b nu vor obtine licenta! si apropo de cand nu i-am mai invins pe gaozari, nici pe barcelona nu i-am invins de peste 2000 de ani !
    hai cfr!

    Apreciază

    • Deși suntem pe primul loc (ce capcană!), cred că putem deja vorbi cu banii finanțatorului să înceapă reconstrucția (dacă mai pot și ei, n-au obosit). Când suporterii încep să-l ceară pe necunoscutul Kim titular, înseamnă că avem mari probleme de încredere în lotul CFR-ului, nu numai în antrenor.

      Apreciază

  4. Cosmin sunt de acord cu tine in ceea ce-l priveste pe sougou. Alearga de mananca pamantul….dar cam atat. Nu e suficient :(. Probabil isi va mai reveni. Din pacate eu am vazut meciul al TV. Prima repriza m-a surprins placut ( cu exceptia golului), dar in a 2-a am fost foarte dezamagita de prestatia jucatorilor, paraca nu mai aveau benzina, mediesenii atacau si noi ne incurcam in minge. DIN PACATE nici comentatorul meciului nu s-a abtinut de a fi antiCFRist,,,,e oribil sa vezi meciul la TV. Toate faulturile noastre erau clare, sigure, ale mediesenilor….cred ca a fost….exista specialisti care pot determina….etc…k la final din nou opinia generala sa fie ca si in acest meci amarat am fost ajutati de arbitri putin. AS FI IN STARE SA FAC PROTEST IN FATA LA SEDIUL TELEVIZIUNILOR k deja m-am saturat de subiectivismul lor.

    Apreciază

  5. Ce tampiti si astia din staff-ul tehnic ca cei din conducere de alfel.Dupa ce Stancioiu nu are nici un meci jucat de ani de zile,ei il indroduc in poarta.Baga l dracu pe Tiut,sa vedem ce poate si el,acum era momentul cu o echipa ca Medias.
    Cat despre echipa,suntem exact la nivelul Gazului,cum am ajuns pe locul II si nu pe 6-8 stii dracu.

    Apreciază

  6. Meciul a avut actiune, se vede ca se incearca sa se joace rapid. Dar JC nu e antrenor, doar incearca sa devina. Eu am rabdare, dar sper sa ramana pana la sfarsit de campionat, caci nu-mi place sa se schimbe mereu antrenorul. Aseara a jucat cu Celestino si Peralta la inchidere si ne-a costat un gol. Trebuia cu Bakary Sare in formula 4141. Iar dupa ce la introdus pe Ronny a revenit la 433, versiunea romaneasca. Caci el atat stie 433 sau orice altceva, dar tot ca 433 arata.
    Si mai exista un mijlocas la inchidere in echipa, care putea juca, si anume Maftei.Dar asta e ….
    In ceea ce priveste lotul, eu zic ca avem un lot bun pt locurile 1-3. Daca tot la bagat pe Godemeche care nu mai jucase de 6 luni, de ce nu a incercat cu KIM macar pt 15 minute ? Cu ce e mai bun Hora ? Totusi Kim a dat un gol contra celei mai bune aparari din Romania in amicalul disputat.
    Problema De Zerbi tine de CJ ori de conducere. Dar la De Zerbi se stie ca nu prea face faza defensiva, asa ca nu prea plang dupa el.
    Mai e mult pana la ultima etapa si nici celalate echipe nu sunt de nota 10, asa ca surprize o sa mai fie.

    Apreciază

  7. ba fratiilor nu v-ati saturat de peralta un meci intreg???!!…VOI CHIAR NU VEDETI CA DUPA 35-40 DE MINUTE…II PUR SI SIMPLU MORT!!??????…in afara de mingile inapoi..si in lateral nu stie altceva!!…mai bn sa stea la medias!!..sau altundeva…ca mijlocas al cfrului iti trebuie inventivitate..nu pase monotone….nu inteleg..UNDE ESTE KORREANUL????..lasatil pe de zerbi..ca ii gata..chiar nu mai vreau sa il vad..deja mam saturat de el..intra 1 meci..si 9 lipsa!!..ii fotbalist de sala!!..si mai vrea si banii….in italia cu el..cu ce neo ajutat pana acum???…mai cu nimik..ca dadea gol pe final..cand meciu era rezolvat??…o decis el un meci de unul singur???!!…nu imi amintesc…eu am zis in multe randuri..sougou din nou nu ma impresioneaza..nu ia actiuni pe cont propriu..se ascunde..ca de obicei…UNDE ESTE DUBARBIER..SEMEDO|??..vaiii vaiii…….as face cheta pt bastos sa plece.!!…mingicari..si mistocari nu avem nevoie…in seara asta mergeti pe 2 solist…la targu jiu…oltenii vor fii oltenii..in special cu cainii…dar pe mine nu ma intereseaza..ci doar ce facem noi..aseara in mare parte 80% am pierdut titlu..cand medias ATENTIE!! joaca fara : BUD , ERIC , PARVULESCU, HOBAN!!…dak erau astia..ne spulberau!!…nu am vazut pe nimeni spunand ca jocul merge din rau in mai rau??!!..numa de arbitraj stim sa vorbim??..ce zice pustai..sau bratu????!…sa ne uitam in curte..si sa ne uitam ca suntem de rasul ardealului.!!..ce mai poate sa faca arbitru dak dadeam 2..3.boabe..???…park vorbim ca la danemarca-romania!!…toti pe urs maier!!????..DC???..cand am avut 2-1..si din min 80 am ratat 5 ocazii singuri cu sorensen????!!!..si vorbim de arbitraj…nu ar trebui..niciodata nu o sa vorbesc de arbitraj…!!!..cat de rau te rupe un arbitru..dar ai la dispozitie 70 de min sa o bagi in ate!!..lasatii pe tiganii din bucuresti sa zika ce vrea…pemine nu ma afecteaza…in fine..dak nu pleaca portughezi in frunte cu cadu..si costa…nu o sa mai prindem un trofeu in veci!!…CFR RULES!!

    Apreciază

      • De Zerbi trebuie neaparat incercat. E jucator de sclipire care poate oricand face diferenta. E cu o clasa peste multi dintre cei care joaca in mod constant in atacul nostru.

        Apreciază

    • io zik ca teai prea infierbantat da poti pune asta pe sama asteniei de primavara.Iar la intrebarile tale unde-o sterso korreanu’ iti zik io …ii in Kluj .Kat despre ase zisa kheta propus de tine io isi zik sincer ca nu am sa particip nam bani asta-i motivul nu tre’ sa te agiti nu-i din alt motiv ios alaturi de tine …in rest niki pe mine nu ma afecteaza nik ,nici macar faptu’ ca DZ nu joaca,di fapt nici nu merita 🙂 HAI KFR !

      Apreciază

    • poate o sa-mi fie cu suparare dar pentru tine cei mai buni jucatori sunt cei ce n-au jucat…iar peralta a facut la cfr mai mult decat orice alt jucator…si inca mai face…poate ca nu mai poate 90 de minute dar cat poate, poate si echipa…joaca, incanta…de zerbi e de neinteles pentru tine asa cum poate e si fotbalul…poate sa plece toata lumea..poate joci tu..:)

      Apreciază

  8. Analiza excelenta, succint si la obiect. Am luat de mult hotarirea sa nu mai particip la nici un forum al Cfr-lui, dar astazi parca ma maninca limba, sint ud leoarca, am curatat citiva copaci din gradina si nici acum nu m-am linistit de tensiunea de aseara. Incerc sa fiu foarte scurt, echipa arata mai bine decit in tur dar nu are fata de campioana. Cfr-ul va termina campionatul pe o pozitie de participare in Uefa ceea ce este bine. JC este pe o panta ascendenta, sa speram ca nu va fi schimbat. La aceasta ora Camora este cel mai complet jucator si eu l-as folosi in locul lui Bastos extrema stinga fiind singurul jucator care stie sa centreze. Fundas sting joaca foarte bine si Nicoara care tot stie sa centreze. Rui Pedro este ineficienta in persoana, a fost si sapt. trecuta dupa mine foarte slab. Sougou slab anul acesta dar sa speram ca odata cu incalzirea vremii se va dezgheta. Stancioiu, cred ca stiti aversiunea mea fata de el, dar de data aceeasta nu are nici o vina. Orice portar normal se plasa tot acolo, a avut nesansa unei foglia seca, vrute s-au barbierite, dar asta este viata de portar. Oricum dupa o absenta de un an si ceva a aparat onorabil. Vinovatii principali sint Beto,care este un portar exceptional, valoreaza jumatate de echipa, dar este prea artist, si Muresan care este indispensabil echipei, dar intotdeauna lipseste cind trebuie cel mai mult. Sper ca nu am suparat pe nimeni, asta sint parerile mele, mergem inainte forta Cfr

    Apreciază

    • Bun venit, prietene! Nu te îngrijora, nu e sabotaj. 🙂 Fiind primul comentariu pe site, ”mașinăria” l-a reținut până a fost aprobat de administrator. De acum nu cred că vor mai fi probleme.
      Foarte interesantă ideea cu folosirea ambilor jucători pe stânga (Camora și Nicoară)! Primul are calitate dovedită meci de meci, iar al doilea are potențial și nu se trage pe fund, ca alții.

      Apreciază

      • multumesc,in doua sapt daca merge bine ajung la Cluj,va rog sa-mi trimiteti un nr de tel pe e-mail sa va pot contacta,abia astept sa va cunosc si va multumesc anticipat pt ce faceti pt Cfr

        Apreciază

    • Interesanta propunerea ta cu Nicoara si Camora pe banda stanga; cat despre Stancioiu are vina de a nu se fi pozitionat mai in spate, aproape de linia portii. Daca statea acolo C. Petre nici nu mai incerca folha seca, pt ca nu avea pe unde sa mai intre mingea de rocker-ul nost.

      Apreciază

  9. Foarte bun comentariul tau CLUJ 07. Din pacate s-au implinit intocmai previziunile facute de Albu in avancronica meciului. Adevarat vizionar omu’ asta. M-ai ramanea sa ne spuna rezultatul corect si marcatorii, eventual si minutele in care se va inscrie pt ca tot tacamul sa fie complet. Cat despre meci, s-a jucat in ritm de” Sampion Lig ” in primele 25-30 de minute, dupa care am fost gata ca bateria. Singurul remarcat ” COMOARA” de pe banda stanga, intr-adevar punct fix in echipa noastra. Kape a ratat in final sansa de a fi eroul nostru in acest inceput de retur. Asa din pacate nu ne ramane in acest post mare decat sa le dorim raul vrajmasilor nostri: dinamo, rapid si steaua. Deci hai CFR, dar hai si Petrolul, U si Pandurii !, da numa’ etapa asta.

    Apreciază

  10. Asa cum am spus si inainte de joc,acest meci trebuia sa ne raspunda in mod realist la cateva intrebari legate de valoarea echipei,a antrenorului si a unor jucatori.In fata unui adversar modest,care in plus a jucat destul de deschis am (re)vazut ceea ce personal stiam si am spus-o in repetate randuri:echipa actuala nu are valoare de titlu,ci maximum de locul 4-5.Jucam un fotbal chinuit,scrasnit,haotic si neputincios.De ce?Pt. ca avem un antrenor slab(extrem de modest tactician),pt. ca am pierdut calitate(din lacomie ,am vandut 2 jucatori esentiali,iar din prostia vanitatii il tinem pe cel mai bun -de zerbi-in tribuna),pt. ca jucatorii de atac care trebuie sa faca diferenta nu au valoare (bastos,pedro,ronny,hora) sau sunt intr-o scadere vizibila de forma(sougou).Singurul om din atac care si-a facut datoria este kapetanos,dar fara mingi utile si sprijin (din linia 2-a,respectiv un al doilea varf in ultimele 20 min)s-a stins treptat si el.Perspective imediate nu vad,arpi declarand ca am jucat bine si evident! doar nesansa a fost de vina(de abia peste vreo 3-4 etape se vor pune tunurile pe jucatori si mult prea tarziu pe catastrofalul costa nu de alta dar are CV si clauza de reziliere de 500.000).Cu riscul de a fi etichetat fatalist imi asum sa spun inca de pe acum:vom avea un retur ratat si dezamagitor!Personal astept schimbarea cat mai rapida a lui costa si sper sa-l vad pe banca macar cateva etape pe grigoras,abia atunci vom (re)vedea fotbal adevarat!

    Apreciază

  11. Analiza corecta, Stancioiu ma cam îngrijoreazâ si mi-e si cam antipatic de dupa 4-0 cu Bayern cînd le-a multumit colegilor ca l-au „ajutat”, daca pleaca Beto la vara va fii cam nasol. Comentatorul meciului nici nu mi s-a parut asa fâtis anti-CFR ca de obicei, la GSP, PRO SPORT si alte televiziuni „sportive” nici nu ma mai uit. În prima repriza am jucat mai bine, dar daca vrem sa cîstigam campionatul ar trebuii totusi alt nivel de joc. Cum spunea cineva mai sus, norocul nostru este ca nici adversarii nostrii pt. locul 1 nu-s nu stiu ce, în afara de Dinamo care cîstiga totusi. Cu De Zerbi nu înteleg nici eu ce se întîmpla, oricum planurile suporterilor nu coincid totdeauna cu planurile conducerii. Peralta începe sa fie cam bâtrîn, dar deocamdata nu i-au gasit un înlocuitor pe masura. Gabi Muresan cred ca mai bine accepta oferta din China, râmîne un jucator de baza si foarte bun, problema îi ca va fii „vînat” tot timul de arbitrii si va lua înca multe galbene si rosii. Daca pleaca Costa la vara, mi-ar place sa-l vad pe Pustai pe banca CFR-lui, mi se pare un antrenor bun si serios.

    Apreciază

  12. Acu’ un an jumate, pe ceferemania, erau ceva discutii, cine sa apere Stancioiu sau Nuno Claro. Superman spunea ca-l prefera pe Nuno pentru ca Stancioiu ramane meci de meci surprins de cate un sut, doua. Uite, dupa mai bine de un an de odihna, nu i-au trebuit nici doua minute sa fie surprins din nou. Dar daca nu s-a legat nici Paszkany, nici 07, nu-l acuz nici eu, doar constat ca ghinionul i-a ramas nestirbit, n-as crede ca mediesanul ar mai putea lovi odata mingea atat de norocos in urmatorii cinci ani. Mi-a facut mare placere masura luata de Costa la pauza si anume ca a luat pita de la gura marelui specialist in executii de lovituri libere, Bastos, si l-a desemnat pe Celestino. Nu ca asta din urma ar fi fost mai breaz. Nu inteleg, daca-i musai sa bati si nu te stii, baga spitul sub minge. Mediesenii au avut si ei vreo 10-15 centrari de la punct fix, dar nu stiu sa fi executat vreuna prost. Altfel, eu sunt multumit si cu egalul, daca n-a fost sa fie mai mult. Nu cred ca in acest retur va exista vreo echipa care sa mearga snur.

    Apreciază

  13. asta e……nu exista echipa in lume sa mearga perfect…totusi in ultimile 7 partide avem 5 vitorii si 2 egaluri 1-1 cu steaua in deplasare si 1-1 cu gazu..sa fim seriosi..mai jucai 2 meciuri si nu bateai gazul…nu ca nu am fost peste ei..dar nu voia sa intre in poarta! pur si simplu ..dar 1 mica chestie…vrajnes in locu lu bastos…serios..!

    Apreciază

  14. A fost cumva ultima etapa si n-am remarcat?
    Trebuie sa ramanem la statutul de suporteri ai acestei echipe si sa nu ne erijam in antrenori…..cum spune vorba aia,la fotbal si politica toti ne pricepem.Majoritatea celor de mai sus apreciau jocul mai bun din prima repriza.Probabil ca estetic a parut asa,dar raportul ocaziilor ne spune altceva…..In repriza a 2 a au fost 3 ocazii clare in timp ce in prima in afara de gol nu mai retin.
    Probabil ca jocul (in special la mijloc) sufera dar asta si din simplul motiv ca sunt prea multe schimbari.Fata de partida din et.1 la mijloc au jucat Peralta si Celestino in locul lui Muri si a frantuzului.Cred ca ne lipseste forta de penetrare.Peralta este prea fragil……mult mai cu potential mi s-a parut Celestino care de pe poz. de mijlocas defensiv a incercat sa intre la constructie.Din pacate a fost prea departe de pozitia de finalizare.Dar la ce-am incercat sa jucam,pe contra cred ca am avut destule oportunitati…..doar precipitarea din fata portii ne-a privat de-un rezultat asteptat.
    Spunea cineva ca Stancioiu nu trebuie culpabilizat…….nu dar prin pozitionarea lui a favorizat golul.Nu a iesit sa inchida unghiul ci efectiv l-a prins jocul pe 6,25m…..am realizat dupa evolutia din aceasta partida ca si-a impus sa fie mai pe iesiri la mingi sa nu ramana pe linia portii.I-a fost frica de Markovici si a iesit pe centrari,chit ca a mai si ratat din ele.La gol din pacate a fost comisar…..nu trebuie sa-i reprosam nimic.Am vazut si la Beto pozitie avansata la suturi la care locul lui era pe linie,doar ca providenta a fost de partea lui.
    Au trecut 2 etape mai sunt vreo 14…..primul campionat l-am castigat in ultima etapa ,cel de-al doilea in penultima …..hai sa nu ne mai lamentam atat.Eventual la sfarsitul returului vom putea sa spunem daca in aceasta etapa am castigat un punct sau am pierdut doua!

    Apreciază

  15. Lamentatia principala se leaga de capacitatea fizica a echipei. Fara Muri normal ca au fost o multime de suturi la poarta lui Stancioiu, am avut NOROC ca in afara de unul toate au fost dezastroase pt ei. A fost GHINION ca un sut nimerit a fost atat de bun incat a fost oprit doar de ate.
    Recunosc imaginatia mea credea altceva, dar stiti voi toti, viata bate filmul, asa ca nu s-au adunat cele 3 puncte sub nici o forma. GHINION am avut destul, n-a vrut sa intre sub nici o forma, dupa nici o rugaciune, NOROC ca ei au fost jalnici la finalizare.
    GHINION ca Vranjes joaca doar 3 minute, NOROC ca avem un grec care se zbate si da gol chiar daca rareori e jucat cum ii convine. NOROC ca nu ia galbene Cadu, GHINION ca De Zerbi se multumeste cu banii si nu mai vrea sa puna osul pentr noi, un nou contract pentru el in Italia e posibil doar daca e valid. Intre GHINION si NOROC ne sta echipa, are cateva atuuri care o fac superioara celorlalte, dar are si cateva minusuri care o trag sub ele, sub oricare din liga. Minusurile tin de modul in care conducerea gandeste si alcatuieste lotul.

    Apreciază

  16. Am uitat sa va spun, anul asta gazul de la Medias se umfla in butelii, stie Borcea de ce. Inca odata sa-i fie rusine domnului profesor cu discursul insinuant despre arbitraj de la finele meciului s-a facut de „fecali” (uneori si modovenizarea vorbirii e folositoare, exprima bine ce avem de spus). S-a facut de fecali ca un mitic, RUSINE PROFESORE, dupa ce te vinzi pe centura vii si pozezi in fata mare. Pacat era singurul antrenor dintre romanii din liga pe care il respectam.

    Apreciază

  17. Dupa cum joaca Sougou, ma bate gandul ca se pregateste si el de China (model Weldon)… Ce-a fost a fost, vin Pandurii. Oare cu cate puncte vor pleca din Gruia? Multumesc pentru comentariu, 07, astept analiza lui Albu.

    Apreciază

  18. Btw. L-am vazut pe dl profesor Pustai zambind satisfacut la sfarsitul meciului. De parca ar fi spus: „v-am copt-o si de data asta”. Asa ca, s-o lasam mai moale cu respectul…

    Apreciază

  19. V-a placut cum a atacat pandurii?!Ati vazut pressing,joc combinativ( un doi-uri,triunghiuri de pase,angajari,combinatii,ocazii etc),atacuri in valuri si dominare totala in 10,ocazii rarisime( am numarat 5 doar dupa pauza,din care 4 in inferioritate),dinamo inghesuita tragand penibil de timp.Comparati  fotbalul aratat de pandurii cu jocul nostru chinuit de ieri in care constructia fazelor de atac a fost intamplatoare si atunci veti vedea de ce am spus inca din 30 ian.dupa cedarea lui renan ca ar fi bun de luat din acei bani lotul pandurii(grigoras+voiculet,pintilii,cardoso),iar in comentariul meu de mai sus (ora 13:30)imi exprimam opinia si speranta sa-l schimbam cat mai repede pe costa cu grigoras daca mai vrem sa ( re)vedem fotbal adevarat in gruia,care sa readuca suporterii in tribune.P.S.Daca vom castiga suspect de usor in etapa viitoare cu pandurii va spun un mic secret:sunt prietenii nostri …

    Apreciază

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.