Dumnezeu îţi dă, dar nu-ţi bagă în… plasă. [Gaz Metan Mediaș – CFR Cluj 1-1]

Greu cu nava pe Târnava! În fiecare an constatăm acelaşi lucru la Mediaş: oricât am fi de mari, de bine cocoţaţi în clasament, de valoroşi, încă tot nu suntem o echipă completă, închegată. Fie ne lipseşte un antrenor, fie un portar sau ambele, ori chiar câte un pic din toate. Şi cel mai mult ne lipseşte victoria! Stai şi te întrebi: altele cum pot învinge acolo, la Mediaş? Să fie oare chiar atât de grele cele 3 puncte? Uite, pierdem puncte pe care le consideram, de drept, ale noastre şi nici nu ştim pe unde ne-au scăpat. Vă spun eu: anul ăsta, ne scapă printre degete!

Nicicând n-a mai fost Mediaşul atât de slabă ca ieri. Nicicând n-a mai avut domnul profesor de matematică atâtea necunoscute în ecuaţia lui tot mai imposibilă. Gaz Metanul actual nu mai e o echipă ce trage spre cupe europene, ci doar una de ultima treime a campionatului. Subliniez astea ca să fie clar, încă din start, ce oportunitate am pierdut şi cât de la îndemână ne-ar fi fost.

Pe un gazon absolut perfect, cu un arbitraj competent, într-un mediu ostil şi rece, încălzit însă temeinic de o galerie de vreo 200 de vişinii şi într-o situaţie în care medieşenii chiar se temeau teribil de noi, iată că ne-am ales cu acest egal care dă peste cap planurile de campionat. E pasul greşit pe care-l aşteaptă competitoarele noastre. Degeaba stăm şi ne uităm peste gard, bucurându-ne de paşii lor greşiţi (cum era subiectul unui articol al presei din această săptămână), nu putem deveni campioni mereu doar pentru meritul că suntem doar o idee mai puţin împiedicaţi decât ceilalţi. Ar trebui să ne vedem de treaba noastră, să o definim clar, în primul rând, s-o cunoaştem şi s-o recunoaştem! Nu putem promite în piaţa publică câştigarea campionatului în timp ce vindem pe sub mână valorile noastre. Nu plâng după Renan sau Weldon, ci deplâng politica de comunicare din această iarnă. Asta o citesc pe internet, din multele reacţii ale ceferiştilor, dar, mai mult, am văzut şi ieri pe chipul fanilor din galerie: deziluzia omului ce nu mai are puterea să înţeleagă, doar să ofteze. Păcat, mare păcat de vise!

Sigur, e doar un egal, este doar o etapă. Campionatul nu e pierdut, de-abia a trecut de jumătate, putem spune asta exact aşa cum priveam pe tabelă ieri timpul ce trecea pe lângă noi: se făcuse min. 52 şi nimic (mai era vreme), clipesc o dată şi se face 60 şi, judecând statistic trecuse doar 66% din timp… Pe nesimţite a venit şi finalul. Ceea ce este însă foarte probabil e că spectacolul de ieri poate fi unul repetabil. Ieri m-am convins că singura şansă ca CFR-ul să ia titlul în acest sezon este slăbiciunea/neatenţia celorlalţi. Da, cred că suntem la mâna altora, nu avem în primul rând priceperea şi apoi forţa de a ne sui singuri în fruntea clasamentului şi, la fel de grav, sunt cel puţin 2 echipe, Dinamo şi Vasluiul, care, joacă în acest moment mai bine decât noi. Să privim şi partea bună: măcar suntem în joc, trăim la maximum aceste clipe, avem o miză. Asta e toată distracţia fotbalului românesc actual, fiindcă ceva fonduri europene nu mai prinde nimeni curând. Iar dacă vă aduceţi aminte, am trecut şi prin mult mai rău, anul trecut chiar a fost groaznic să arătăm precum o corabie în derivă.

Orientaţi-vă, aşadar, spre farmecul momentului şi lăsaţi trofeele (cu valoare onorifică) celor lihniţi după ele. Cam aşa am trăit şi eu meciul de ieri de la Mediaş. Nu aveam de gând să fac o tragedie dintr-un egal (chiar şi dintr-o înfrângere) fiindcă prevăzusem deja asta în avancronica partidei. Tot ce conta era însă momentul meciului, unul la care te trudeşti să ajungi, parcurgând fie 50 km (şi vreo 200 de gropi, ca între Sibiu şi Mediaş), fie 200, fie şi mai mulţi kilometri. Bucuria aia doar a ta, de a te da jos din maşină în „teritoriul inamic” cu fularul vişiniu la gât. Superioritatea aia neasemuită, orgolioasă cu care îi priveşti pe băştinaşi, ştiind armia falnică a CFR-ului. Te simţi ca un mic conchistador, venit dintr-o civilizaţie mai avansată, chiar şi atunci când ceri de la casieria stadionului „inamic”: „Un bilet la peluza CFR-ului, vă rog!” (şi schiţând printr-o mişcare evidentă a capului un semn către fularul ce îţi stă ţanţos pe după gât). Şi apoi, momentul culminant – joncţiunea cu galeria-mamă, cu cei de-un sânge vişiniu ca tine. Chiar dacă împreună sunteţi mai puţini decât spectatorii gazdelor, chiar şi asta te face să te simţi bine, fiindcă eşti de fapt printre acei puţini deosebiţi, printre iniţiaţii şi privilegiaţii de a fi ceferist! În vacarmul pe care-l face galeria proprie nu prea auzi răutăţile pe care le strigă stăpânii locului, nu auzi comentariul inept de la televizor, frigul unei seri de iarnă (încă) astronomică se uită repede sau, oricum, e considerat acel mic sacrificiu care face ca evenimentul să valoreze şi mai mult pentru tine. Ei bine, pe toate astea nu ţi le poate lua nimeni, niciun clasament sau un calcul rece şi pesimist al şanselor de victorie.

Cât despre meci… A, da, ziceam pesemne că a fost un meci de fotbal, nu?! L-am notat şi pe acesta, deşi nu cu mare încântare. Nu a furnizat mari surprize faţă de cele pe care le aşteptam. Spuneam că va fi esenţial să jucăm măcar ca în meciul cu Târgu Mureşul, că totul va sta în cele 2 cupluri de mijlocaşi, ieri fiind Bastos-Rui Pedro şi Celestino-Peralta. Nu ştiu dacă, judecând logic, s-ar fi impus alte variante de testat, asta e ordinea de şanse/priorităţi la CFR după evoluţiile din amicale şi etapa trecută, pentru momentele în care lipseşte careva. Problema a stat însă în faptul că, mai cu seamă primul cuplu nu a funcţionat. Bastos a fost cel care a lăsat cel mai mult de dorit, dar nici lui Rui Pedro nu i-au mai ieşit toate ca săptămâna trecută. Aici însă cred că are o explicaţie şi Pustai de dat. El a aglomerat, aşa cum prevăzusem, centrul terenului, a pus 2 închizători bine definiţi, pe Todea şi Issa Ba (apoi pe Breweld), lăsându-ne, în compensaţie, lateralele. A ales răul cel mai mic şi se poate spune că i-a ieşit. Că acesta i-a fost planul şi că nu a modificat nimic tactic în componenţa echipei lui este dovedit şi de faptul că toate schimbările pe care le-a făcut antrenorul Gazului au fost post pe post: a scos doar oamenii care nu dădeau randament, lăsând însă structura echipei neschimbată. Cu mijlocul betonat ne era astfel foarte greu să dăm drumul jocului de driblinguri, de pase pe jos, acolo, pe centru. Tot ce a funcţionat a fost doar în lateral, mai cu seamă pe partea dreaptă. Rui Pedro caută cu precădere acea zonă, lângă Sougou, Bastos vine şi el destul de aproape aşa că am notat câteva faze interesante pe acea parte. Şi, logic, fiindcă partea dreaptă e acoperită de atâţia oameni, Maftei nu mai trebuie să urce, se transformă într-un fel de fundaş central. Având deja 3 astfel de oameni în spate, este loc pentru Camora să urce mult mai mult şi, îmbucurător, are şi unde! Acţiunea fiind pe dreapta, sunt suficiente situaţii în care cu Camora şi cu încă un mijlocaş (Peralta sau Rui Pedro) se pot lansa mingi foarte promițătoare acolo. Din punctul meu de vedere Camora este chiar omul meciului, măcar pentru cele 3 centrări pe jos excelente pe care le-a dat: una în chiar secunda 20, una pentru Vranjes (în a doua repriză) şi ultima pentru Sougou (tot o mare ocazie). E bine şi că, de regulă, căutăm jocul pe jos, e bine că încercăm să ne adaptăm stilul. Altfel, s-a văzut la centrarea oferită de Kapetanos, în prima repriză, ce iese: Peralta dintr-o poziţie foarte bună de-abia a dat cu capul în minge. În forma actuală, indiferent câte mingi pierdem, trebuie să ne încăpăţânăm să nu mai ridicăm mingea de pe gazon, să jucăm ca în fotbalul de sală (mai ales că avem cu cine). Cu alt lot, cu alţi oameni şi cu alt curaj poate că ar fi trebuit ca antrenorul nostru să schimbe din mers stilul, să profite de oferirea flancurilor şi să mai introducă încă un vârf, fiindcă atunci ar fi putut să existe şi un joc eficient de centrări. Dar nu e de plâns nici aşa. În afara golurilor, ocazii au fost cu duiumul. Patru în repriza a doua şi încă măcar 2 în prima repriză. Asta în timp ce Mediaşul a avut numai 3 (2 în prima repriză). Am avut ocazii, nu am profitat de ele, doar noi suntem vinovaţi…

Spuneam în avancronică de faptul că tot planul tactic poate fi dat peste cap de o deschidere de scor întâmplătoare, fulgerătoare. Din fericire am egalat la fel de rapid, astfel că, deşi nu putem vorbi despre un meci de 0-0, meciul cam tot aşa cum a pornit a și stăruit în echilibru. Au fost 77 de minute de egalitate, timp suficient pentru ca vreo formaţie „să-şi dorească mai mult victoria”. Au fost faze, au fost ratări, puteam, chiar puteam să câştigăm. Din punctul meu de vedere, dacă e să compar două meciuri ale CFR-ului văzute pe viu, două situaţii şi adversari similari, Voinţa – CFR şi Gaz Metan – CFR, echipa noastră joacă mai bine decât în toamnă, iar ăsta e un semn bun. Atunci aveam noroc, acum nu s-a mai lipit de noi. Asta este, nu? Nu e chiar aşa. Sunt şi metode de a nu sta în „bătaia horoscopului”. Drept, cele mai multe erau deja puse în practică, dar lipsea încă una, decisivă. Ştiţi golul nostru? A fost o fază de atac, ceva elaborat? Nu, o minge pierdută de Ba în terenul lor, pasă rapidă a lui Peralta şi gol. Simplu şi foarte eficient. Prin asta a bifat şi Peralta primul assist din campionat. V-aţi prins deci ce sugerez? Pressing-ul! Câinesc dacă trebuie, cu orice riscuri asumate, asta în ideea în care ne trebuia victoria. Părerea mea este că acest 1-1 are în el şi o urmă de consolare. Ne-am speriat când am luat golul, ne-am temut de ce era mai rău, cu 1-1 parcă am mai aşezat lucrurile. Dar dacă învingeam? Nu era imposibil. Medieşenii aveau o predilecţie deosebită către erori. Îndeosebi în prima repriză a fost o comedie a erorilor în echipa lor (de asta, de fapt, a şi schimbat Pustai aşa de repede, imediat, la pauză). În a doua repriză şi-au revenit, s-au mai temperat. Cum ar fi fost ca, văzând că se poate, să ne aruncăm în pressing de la 1-1, să urcăm foarte mult liniile? Puteam să riscăm şi un joc la offside (aţi văzut că noi nu facem aşa ceva niciodată?!), fiindcă avându-l pe Florin Bratu ca oponent nu trebuia să avem chiar mari probleme de viteză. Cheia jocului asta ar fi fost – recuperarea mingii sus, exact de la acei 2 închizători medieşeni care nu aveau prea mult spaţiu de manevră. Ne-a mers o dată, ne-ar mai fi mers de vreo 3 ori! Aveam şi oamenii rapizi, capabili să facă asta pe teren, aveam şi timpul necesar (toată prima repriză), ce nu aveam era ştiinţa şi imboldul (un pic nebunesc) de pe margine, de la antrenor. Atunci poate am fi avut nu 7 ci 10 ocazii şi, foarte probabil, încă un gol.

Un alt fapt ce vizează antrenorul este cel al schimbărilor. În vreme ce la medieşeni înlocuirile au avut o noimă, la noi parcă se fac din agendă, programate la ore fixe. În minutul 60 – prima, în 70 – a doua, în 80 – a treia. Ori că trebuie, ori că nu, se fac schimbări. Pe prima am înteles-o: Vranjes în locul lui Bastos – mână moartă după pauză. Imediat apar 3 ocazii (dintre care doua chiar imense), toate de pe partea stângă, acolo unde operau atunci Rui Pedro şi Camora şi, mai rar, Vranjes. Şi, de bine că în sfârşit merge ceva, ce face antrenorul? Îl scoate pe Pedro şi-l bagă pe Ronny. Ei bine, din acel minut până la final n-am mai avut decât o ocazie şi jumătate (e vorba de aceea mare de pe final, venită din fază fixă însă). Aşa cum am spus mai sus: Ronny ar fi fost necesar în ideea în care vroiam să profităm de faptul că avem flancurile deschise şi să jucăm cu centrări. Ronny trebuia pus în centru, pe lângă Kapetanos, nu introdus, doar de dragul schimbării, acolo, aparent fără o idee precisă. Nu era niciun dezastru dacă nu foloseam toate cele 3 înlocuiri disponibile, Rui Pedro chiar nu părea obosit şi, prin ce a arătat, a fost din nou omul cel mai dispus la a ţine mingea jos, atât la picior cât şi în pasă. Nu sunt mulţumit de aportul lui în careu, acolo unde pare că se precipită. A avut în prima repriză o ocazie similară cu cea de la golul lui Kapetanos şi s-a grăbit în loc să încerce cumva poarta. Totuşi, în afara careului şi până în spate, către apărarea noastră, e unul dintre oamenii cei mai lucizi. El şi Peralta, cu deosebirea doar că pe argentinian viteza nu-l mai ajută. Ceea ce face Rui Pedro ar trebui să poată face şi Celestino, însă acolo lipseşte un pic de fineţe tehnică. Pe lângă asta vă recomand să vedeţi mişcarea lui Celestino la faza de gol din minutul 3, unde, în 2 rânduri ar fi trebuit să fie în focul acţiunii şi nu a fost nicăieri. Din păcate, după această evoluţie, el ajunge probabil a treia (sau a patra) opţiune pentru postul de închizător, probabil la următorul cartonaş galben luat de Mureşan, Sare fiind cel titularizat. Sau ne întoarcem la Godemeche?! Sau poate Vranjes? Bosniacul pare a fi omul cel mai potrivit pentru a fi polivalent. E cazul să se pună la punct fizic şi să-l vedem în acţiune mai mult. Poate face de toate, poate să fie un soi de Renan (ba chiar mai mult ofensiv). A ratat şi el (ba a mai şi stricat o fază importantă), se vede că încă nu e integrat în lot, însă ar trebui să devină cât mai curând o soluţie. Asta dacă are valoare şi nu e doar o provizie din cămara de iarnă.

Un amănunt şi despre fundaşii centrali. Multe inexactităţi în prima repriză, însă toate rezolvate după pauză. Probabil o şedinţă de vestiar a rezolvat lucrurile, fiindcă în prima parte chiar au arătat foarte rău şi individual şi în grup, cu plasament slab şi intervenţii stângace. Cel mai probabil însă, nesiguranţa lor a fost provocată din spate, de portar şi de şovăiala lui. Altfel se mişcă apărătorii noştri cu Beto şi altfel cu Stăncioiu. Asta e deja o lecţie clară pentru conducători. Dacă nu-l vor putea ţine pe Beto la anul, atunci trebuie neapărat să vâre adânc mâna în conturi şi să ia un portar bun (şi probabil scump). El este omul care ţine în mână întreaga apărare.

Cât despre Stăncioiu… vai, vai! N-avem ce-i face, oricum el trebuia să fie titular. Tiuţ n-a fost măcar dus în Antalya. Mincă a comis-o şi mai rău pe-acolo. Aşadar alegerea portarului era unidirecţională. Evoluţia lui Stăncioiu m-a făcut să le atrag atenţia colegilor de peluză că, dacă fac linişte, pot auzi scârţâitul ruginitului nostru portar. Recunosc că, pe moment, vina golului am refuzat să i-o atribui lui. Din poziţia în care mă aflam, nu se vedea în profunzimea terenului, exact cât de mult (şi fără logică) ieşise în faţă. Pe reluări m-am convins. O parte din vină îi revine şi lui Celestino (am spus mai sus), o parte lui Cadu, cel care nu a blocat decisiv nici avansarea adversarului şi nici şutul, dar restul, marea parte este a lui Stăncioiu. Atâta vreme cât încă mai sunt fundaşi în faţă, o ieşire la 6 metri de linia porţii nu are justificare. Poate că lua gol şi stând în poartă, dar sigur nu rămânea fără reacţie la şut. Pe lângă asta, am tremurat serios la fiecare ieşire aeriană a sa (în două rânduri fiind pe sub minge) şi s-au şi risipit foarte multe mingi din cele care, din obişnuinţă, fundaşii noştri le pasează în spate. E drept, la jocul de picior dezastruos nimeni nu-l egalează pe Mincă! Acum, dacă Beto are un pic de grijă pe viitor, este sigur că ăsta a fost ultimul meci pentru Stăncioiu la CFR. În vară oricum îi expiră contractul.

I-am lăsat la final pe Sougou şi Kapetanos. Sougou a fost, aşa cum mă aşteptam, păzit. Oricum este detaşat de restul echipei e bine, într-un fel, că ţine mereu un adversar după el. Probabil şi antrenorii sunt în temă cu pericolul care-l reprezintă şi încearcă să se păzească de el. Cu toate astea nu îi trec cu vederea zbaterea pe uscat, zadarnică dacă nu e mereu lângă coechipieri şi, din nou, off-side-urile.

În fine, Kapetanos a avut punctele la îndemână. A dat un gol (norocos/oportunist) printre picioarele portarului. Ratarea din secunda 20 nu i se poate imputa, fiindcă nu-i tocmai Inzaghi. A avut perioade în care a dispărut din joc cu zecile de minute, mai ales fiindcă de lângă Markovic nimeni nu dă cu capul, dar şi când a fost solicitat şi-a depăşit clar în viteză adversarii. Ciucă şi Markovic sunt lenţi şi imprecişi, era o pâine de mâncat prin preajma lor. La fel şi la faza din minutul 93, când toată apărarea Mediaşului a fost fermecată de jocul fals al lui Sougou (mereu el!) şi mingea a ajuns la Kapetanos. Toţi mai ratează, dar Kapetanos a fost adus la CFR tocmai fiindcă era altceva! Era omul care intra pe final de meci şi dădea gol din nimic, cel care avea 100% procentajul de eficienţă din careul mic. Unde sunt vremurile lui de la Steaua? Ce a făcut el e în genul Traore. Să nu fiu înţeles greşit. Nu-l acuz de lipsă de implicare, s-a văzut şi pe filmare, am văzut şi pe stadion că s-a prăbuşit cerul peste el. A fost singurul ceferist care nu a salutat galeria la final, probabil tot din cauza vinovăţiei pe care o simţea pentru ratarea aceea. Probabil că jucând mai mult acum va prinde tot mai multă încredere deşi, dacă ne aducem aminte şi când juca tot meciul la Steaua (ca titular) era, deseori, ineficient.

Fiindcă am zis de atmosfera de la final, aş spune un fapt ce cred că ar fi de bun augur. Mi s-a părut că jucătorii noştri au fost sincer, nedisimulat, afectaţi de acest rezultat, deci implicaţi şi în soarta acestui campionat. Sper ca asta să se transforme într-o ambiţie şi mai mare în meciurile următoare.

Mi-am completat detaliile de la faţa locului şi cu vizionarea înregistrării TV. Am văzut astfel un pic mai clar arbitrajul, unul suficient de competent pentru un arbitru fără nume. Totuşi, voi pune aici o fază, chiar cea din minutul 93, nu pentru a reclama cine ştie ce viciere de rezultat. Se vede clar că a fost henţ, nu se poate vorbi despre o minge din apropiere, se poate vedea clar că arbitrul nu vede (fiind mascat). Indiferent de cum i-a venit mingea lui Kapetanos, tot nu există avantaj mai bun decât un penalty. Nu spun că prin faptul că nu s-a dat ar fi vorba de vreun furt. Spun doar să luaţi faza şi s-o ţineţi minte. În felul hilar în care este judecat CFR-ul s-ar putea ca, în maximum 1 an de-acum înainte, să avem ocazia de a fi noi cei care facem un astfel de henţ şi să vedeţi ce scandal va începe. Notaţi aşadar faza şi faptul că acum e linişte deplină în studiouri şi în birourile murdărite… cu cerneală (nu săriţi!).

Apoi, tot de la TV, pot spune că am fost şocat, în primul rând de comentariul demn de o televiziune nu HD ci VLD (very low definition), unul demn de un Dobre (ăsta cică se recomandă ca fiind George Dobre, dar nu păcălesc pe nimeni… e un Ilie şi încă de 10 ori mai slab!): o sumă imensă de platitudini exprimare, de erori de logică a fazelor (multe din cauza subiectivităţii), de repetiţii şi clişee ce îi devoalau vocabularul de maximum 100 de termeni sportivi, specific comentatorului mediocru. Tot pe înregistrare am desluşit mai clar şi vocea tribunei, cea pe care o auzeam doar vag, ca un ecou, atunci când la noi se striga „Luptă CFR”. Tot cu CFR strigau şi ei, dar pe alte considente. Nu intenţionez să generalizez, dar cei care au urlat acele lozinci au doar o atitudine de mojici. Şi nu e prima dată când văd asta la Mediaş, am mai văzut-o şi în sală, la baschet, în multe dintre derby-urile dintre CSU Sibiu şi Gaz Metan Mediaş, fiind vorba de o rivalitate şi acolo. Păcat că aceşti mitocani te fac să deteşti echipa pe de-a-ntregul. Asta o spune unul care a mai fost când şi când la câte un meci al Gazului (nu cu CFR-ul!), fie că juca la Sibiu, fie chiar şi la Mediaş! Oare ei sunt mândri de sine? Probabil că da, căci numai cu pieptul umflat poţi urla aşa ceva!

Probabil acum, la o zi de la meci, a trecut şocul, amărăciunea s-a mai domolit, privim iarăşi peste gard şi facem comparaţii. Să-i lăsăm totuşi pe rivali, daca vor neapărat, să se „pregătească pentru Liga Campionilor”, fiindcă, nu uitaţi nicio clipă, sunt lucruri mult mai importante pe lumea asta decât „dansul din buric”. Nu buricul ci coloana vertebrală contează!

Autor: Albusibiu