Prin cenușa campionatului…


Nu știu la alții cum a fost…, dar la mine, pe cât de lung, dar plin de nădejdi, a fost „postul” dinaintea reluării campionatului, pe atât de scurtă a fost bucuria celui dintâi “praznic” pe care doream să-l sărbătoresc, odată cu încheierea meciului dintre CFR și FCM Târgu-Mureș. Poate că dacă închideam televizorul și ieșeam de pe net, rămâneam în lumea mea, cu imaginea unei victorii, e adevărat, mai puțin entuziasmantă, dar dătătoare, totuși, de speranțe, pentru ceea ce va să vină. Pentru că a fost, până la urmă, o victorie specifică unui început de retur, obținută în condițiile în care CFR-ul a intrat prima pe tatami dintre toate pretendentele la titlu și orice mișcare greșită, care ne făcea să cunoaștem podeaua mai devreme decât ne așteptam, avea să ne scurteze din elan… (Și, de ce să nu recunoaștem, nu bucățică cu bucățică, astfel încât durerea să poată fi suportată mai ușor…) Unde nu mai punem la socoteală declarațiile sloagarului Marius care, devenit bugetar al Primăriei din Târgu-Mureș, știe că traiul pe banii statului nu e atât de ușor și, prin urmare, încă mai păstrează în buzunarul unui trening roș-albastru o carte de vizită, care să-i amintească de vremurile bune în care era slugă la stăpân. „Ajut Steaua!”, a rostit deunăzi pentru presă, ca să-l audă Gigi, proaspătul amploiat Lăcătuș. Nu în ultimul rând, câteva nume sonore din lotul târg-mureșenilor atrăgeau și ele atenția (vezi articolul lui CJ 07 CFR: „Cine e FCM și ce vrea de la noi?”). Așadar, iată, presiune mare sau, cu alte cuvinte, circumstanțe pentru un pas greșit existau…

Părăsesc însă forma (circumstanțele) și revin la fondul problemei: atitudinea cvasi-totalitară anti CFR. Pe toate posturile de televiziune sportive de la București. În toate publicațiile de specialitate. Nimeni nu a făcut opoziție după meciul de vineri seară. Toată lumea, front comun. Dacă în toamnă dezbaterile mai aveau loc pe tema „a fost sau nu penalty?”, „a fost sau nu fault de cartonaș roșu?” etc., de-acum s-a trecut la „a fost sau nu corner?”, iar în curând, pe ecrane, urmează „a fost sau nu aut?” și, probabil, „s-a executat sau nu autul de la locul prin care mingea a părăsit terenul?”.

Părerile multora dintre noi și, recunosc, până azi, și a mea, converg către ignorarea deplină si/sau schimbarea canalului. Încep să cred însă, tot mai mult, că nu e cel mai înțelept lucru pe care îl putem face. (Și aici, în primul rând, ar trebui să ia atitudine chiar conducerea, dar asta este o altă problemă). De ce? Pentru că a încerca să ne detașăm, pe mai departe, de comentariile anti-CFR de la televiziunile de sport, preluate, ulterior, on-line, de către publicațiile acelorași trusturi de presă, va dăuna grav celui de-al treilea titlu, pe care îl așteptăm. Nu știu câți dintre noi vor avea puterea să se bucure cu adevărat de o nouă reușită în campionat, în condițiile în care, nicăieri în țară, purtând însemnele clubului pe care îl iubim, nu vom fi priviți câtuși de puțin cu admirație. Bună și invidia, în context, chiar foarte bună, dar totuși, nu urâți, nu înjurați, nu făcuți hoți. Să credem în vorbe precum „noi cu ale noastre, ei cu ale lor” nu știu dacă mai poate avea suport, întrucât, în cazul accederii în Liga Campionilor sau Liga Europei, există riscul să se ducă buhul și să fim prezentați în mass-media locale de unde provin adversarele, ca o campioană asupra căreia planează incertitudini, ținând cont că informațiile sunt preluate, în mare parte, din presa de pe la noi.

Care ar fi propunerea (propunerile)?”, se cuvine să fiu întrebat. 1) Să ne constituim într-un grup care să sesizeze Consiliului Național al Audiovizualului (CNA) toate declarațiile defăimătoare la adresa clubului, întrucât partea adversă (adica reprezentanții clubului) nu este prezentă în emisiune și prin urmare, nu poate contracara declarațiile făcute (Dacă pe politic funcționează, existând articol în lege care prevede asta, nu văd de ce nu ar funcționa și în sport). 2) Ce ați zice dacă am cere, printr-o adresă, Comisiilor pentru mass-media din camerele Parlamentului, înființarea unui organism asemănător CNA și pentru presa scrisă, care să sancționeze conținutul calomnios, obscen etc. etc. al acesteia? Dincolo de faptul că ar deveni istorie, propunerea, mediatizată fiind, ar fi privită ca venind din partea segmentului de public (cititori, suporteri) cel educat, cu un nivel de instruire mult peste media lumii în care trăim. Credeți că se poate? Cel puțin să ne facem auziți și să fim priviți altfel. Eu cred că da…

Autor: Călin Popa

0 comments

  1. bune propunerile, dar te plimba astia prin comitete si comisii de te plictisesti ! eu as avea si alte propuneri:
    1.sa trimitem comunicate de presa din partea suporterilor pe citynews.ro, ca doar are si patronul acolo ceva actiuni precum si la transilvania live, dupa fiecare meci.
    2. pentru ca suporterii nu pot apara clubul daca nu sint sustinuti de conducere,
    sa facem o parodie tot pe postul tv in care cineva care il imita pe hegemonicus sa se adreseze suporterilor sa-i convinga sa vina la meciuri, ca stadionul e tot mai gol si lui muri i se pare ca e ok.
    In cele din urma, un protest masiv al suporterilor impotriva conducerii, fara a lipsi de la stadion, ci doar a nu aplauda nici o faza primele 10 minute, ca doar nu ne poate obliga sa aplaudam.
    P.S. Ma asteptam ca dupa 3 luni de pauza sa fie curatate scaunele, aveau la praf de nu deget, la tribuna 1, chiar sub locul unde stau cei doi iubiti, muri cu impresaru lu peste.

    Apreciază

    • Mda, buna propunerea, dar imi e teama ca trimiterea comunicatelor de presa doar catre citynews si transilvania live nu este suficienta, pentru ca, in cea mai mare parte, ne vor fi adresate tot noua. Dar, inregistrarea unei astfel de petitii la CNA, inscrierea ei pe ordinea de zi a sedintei bisaptamanale (marti/joi) si, implicit, discutarea ei in sedinta, unde sunt prezenti foarte multi reprezentanti ai mass-media, poate da rezultate. Reprezentantii postului reclamat vor fi nevoiti sa-si spuna punctul de vedere in fata membrilor consiliului, de unde si posibilitatea preluarii lui de catre agentiile de presa, precum Mediafax, Agerpres, Newsin etc. (cel putin, pentru inceput, li se va parea interesanta o astfel de reclamatie). Insa, pe de alta parte, daca reprezentantii postului reclamat nu au justificari pentru afirmatiile din emisiune, se lasa cu avertisment. Daca faptele se repeta, se trece la amenzi si asa mai departe…

      Apreciază

      • CNA reglementeaza doar presa audio-vizuala, adica nu are nimic cu internetul. Codul de reglementare in baza caruia se pot face sesizari se gaseste aici: http://www.cna.ro/Decizia-nr-220-din-24-februarie.html. Cine il citeste cu atentie va vedea ca oamenii aia il incalca cu voiosie. Putem incerca o sesizare, asta chiar cred ca ar fi o noutate si, cine stie, poate vor da cateva sanctiuni (evident, simbolice), insa pentru asta chiar trebuie sa stea cineva sa monitorizeze si chiar sa inregistreze emisiunile.

        In ce ma priveste, eu ma pricep destul de bine la subiect, deci as putea ajuta la scrierea sesizarilor.

        Apreciază

  2. Cred ca sînt bune propunerile, despre eficienta lor nu stiu ce sa zic, trebuie încercat oricum, ca asa n-avem nici o sansa la vreun alt titlu, as vrea sa-mi explicati ce-i cu relatia asta cu conducerea clubului(stau în strainatate si vad meciurile pe net). Nu vor sa intervina sau nu pot, n-am vazut niciodata vreun invitat pro CFR la nici o emisiune. Despre masurile propuse cred ca ar trebuii vazut si cu conducerea clubului, daca nu vor este alta poveste.

    Apreciază

    • In privinta propunerilor pe care le-am facut (sesizari catre CNA), conducerea nu prea are ce face. Aici, totul trebuie sa vina din partea telespectatorilor, adica din partea noastra, a suporterilor… Cel putin, ii (mai) sperie cate o invitatie la sedintele Consiliului… Sau, le mai da de gandit… Merita incercat, sustin eu, in continuare…

      Apreciază

    • Da, ideea cu CNA-ul este buna, data fiind obligatia inregistrarii si a raspunsului pentru orice sesizare in parte. Dar, problema este ca daca luam individual 1-2, pot fi ignorate. As propune ca la urmatoarea incalcare flagranta a regulii echitatii (vezi arbitraj scandalos, acuze si pareri doar dintr-o tabara) sa ne sincronizam macar pe facebook si, in decurs de o zi, sa trimitem cu totii sesizari. Cream un eveniment pe facebook cu aceasta tema „Trimite azi sesizare la CNA” si invitam toti ceferistii sa participe la el.

      In alta ordine de idei am nimerit intr-o pauza de reclame de pe Discovery pe o emisiune de la Digi unde isi sustinea Porumboiu cauza. Si da-i si tuna impotriva arbitrajului… Cand i-au pus in fata fazele in care Vasluiul ar fi putut sa nu primeasca penalty sau sa i se dea chiar 11 m impotriva a luat-o ca ultimul bisnitar intrebat daca iti trage clapa: „Haide domne’ sa fim seriosi…” Oare nu intrase in vigoare o reglementare si a LPF conform careia scandalul la TV (dincolo de faptul ca e penal) este penalizabil?

      Apreciază

      • Foarte buna propunerea legata de crearea unui astfel de eveniment. Sper sa nu fie nevoie sa incepem chiar de vineri, dupa meciul de la Medias, dar daca trebuie, atunci, „bucurosi le-om duce toate”. Eu unul sunt hotarat, mai ales ca o am alaturi pe sotia mea, care participa la toate sedintele consiliului.

        Apreciază

  3. Eu chiar am trimis un mail de protest la CNCD in urma unui articol xenofob postat pe jegsepe.ro. Am primit un mail de raspuns in care mi-era dat un numar de inregistrare si promisiunea ca voi fi informat de masurile luate. Va dau tuturor o incercare in care sa ghiciti cate mail-uri am primit dupa aceea. Celor care ati raspuns corect – zero – va acord dreptul de a face un dans al victoriei in jurul monitorului. Peste ceva vreme, cand n-o sa-mi fie groaznic de lene, o sa scriu un articol despre asociatia suporterilor infiintata in Anglia si cum am trebui sa le urmam exemplul desi asta nu ne va ajuta cu nimic avand in vedere ca traim intr-o tara de doi lei.

    Apreciază

  4. salut.am si eu aceias parere ca si voi dar nu cred ca in romania sar rezolva ceva.si eu sunt plecat afara si vad meciurile pe net.va multumesc pt aceast site.eu va ajut cu ce imi sta in putinta(avand in vedere ca sunt in italia )daca vreti sa faceti o petitie sau un demers contati pe mine vin cu sufletul.iubesc prea mult echipa.

    Apreciază

  5. Subscriu, ceva ar trebui facut in acest sens. Aparitia acestui proiect ”Tribuna CFR” e un prim pas si spre asta. Macar aici ne adunam cu totii si din atatea idei ceva ceva bun tot o iesi . Va voi urmarii cu atentie si in viitor si de e nevoie de vreo semnatura o aveti.Succes!

    Apreciază

  6. Părerea mea e că primul pas ar fi o întâlnire a unora dintre noi (Albusibiu, Calin Popa, Chefere, CL-07-CFR si altii, maxim 6 sau 7) cu conducerea (Paskany si Mureșan). Nu cred că Paskany ar refuza un contact direct cu „tribunacfr”. În primul rând trebuie rezolvată situația relației conducerii cu suporterii. (uite cât de bine „le-a intrat Iancu sub piele” poliștilor prin repetatele și directele lui adresări suporterilor cel puțin prin intermediul site-lui lor oficial. Majoritatea îl susțin și chiar și acum în prostia lor)

    Apreciază

    • Ar fi o varianta si elaborarea unor comunicate de presa clare, directe, din partea CFR-ului, la fiecare scandal de asta. Aceste comunicate de presa trebuie publicate de fiecare data ca drept la replica, altfel putandu-se face sesizari serioase impotriva oricarei institutii mass-media.

      Uite, un exemplu facut „la minut”, acum, pe moment: „Conducerea clubului CFR protesteaza ferm fata de maniera tendentioasa in care au fost prezentate si interpretate fazele din timpul partidei CFR-Tg. Mures. Nu credem ca orice eroare de arbitraj poate fi incadrata drept hotaratoare pentru soarta unui meci.” Iar de aici poate incepe un rechizitoriu al fazelor, la fel si cele contra (vezi intrarea lui Ghionea despre care nimeni n-a spus nimic) si, sa se termine in ceva de genul „Contestam vehement orice incercare de a se sugera ca CFR primeste ajutor voluntar din partea arbitrilor si cerem ca fiecare astfel de declaratie sa fie dovedita.”

      Apreciază

  7. Apoi, în front comun cu conducerea (sau cel puțin sub oblăduirea ei!) se poate trece la pasul următor: să contracarăm cumva aberațiile vehiculate în presa bucureșteană, acești (dezin)formatori de opinie!. Aici e mai greu (și în alte campionate există presă „sportivă” de scandal și o duc bine merci). Partea diabolică este că aceștia insistă asupra greșelilor în favoarea CFR până iese sânge (deci nu pot fi acuzați!) lăsând la o parte pe cele împotriva CFR. În cazul meciului cu Mureș de ar fi fost steaua în locul nostru ori nu s-ar fi pomenit nimic de filmul Astafei, Kapetanos și Cornerul (pune accentul pe ‘e’!) ori s-ar fi zis că nu e clar dar dacă s-a dat corner înseamnă ca așa e și gata. Simplu! Părerea mea de rău că aceștia influențează opinia publică neutră. Profesor fiind, le mai spun din când în când elevilor câte ceva despre CFR și constat că unii sunt ‘deviați’ datorită tembelizorului: CFR e aia ce zice la GSP […] S-ar prea putea ca până și entuziasmul jucătorilor mai ales a celor noi veniți (e destul a unora dintre ei) în jungla, de fapt la noi e pajiștea stelistă să scadă de la etapă la etapă inoculându-li-se [editat 07] (am scris bine „inocu…” sau trebuia cu liniuță?!) ideea că sunt mai iubiți în România dacă joacă prost.

    Apreciază

  8. De acord cu orice, normal ca voi semna. Din pacate fotbalul nu e matematica, deseori nu ai cum sa dovedesti reauavointa unora (multora). Parerea noastra e la fel de subiectiva precum si parerea lor. Si daca nu putem proba ceea ce simtim, ceea ce stim, nu avem nici o sansa. Si, din pacate, chiar o proba video este interpretabila. Din aceasta cauza, cred ca tot ce putem sa facem, este sa trimitem declaratii din partea suporterilor (si a siteului) catre toate forurile, semnaland incorectitudinile.

    Apreciază

    • Se poate justifica altfel: timpii de antena. Aceia pot fi contorizati. De asemenea se poate urmari stilul: declaratie generalista Muresan, dupa care se revine in studio si se discuta PE FAZE cu ceilalti implicati, fara a se mai reveni pe cei de la CFR, pe cererea lor de opinie. E ca si cum la uin proces s-ar cere marturia acuzatului inainte de a se prezenta/cunoaste acuzatiile.
      Intr-adevar exista in situatie „materiale video”, dar vezi, cata vreme nu exista si procese „medico legale” acestea nu pot fi incadrate ca „probe”. Se poate intampla ca la un picior ridicat prea sus 50% sa zica joc periculos, 50% duel egal. Vorbim pana la urma doar de interpretari, deci ceea ce este de cerut este timp egali de interpretari.

      Apreciază

      • Nu exista timpi de antena in emisiuni de dezbatere sportive……decat la cele politice si in campania electorala. O solutie pe care o vad ar fi aceea ca sesizarea la CNA sa plece de la conducerea clubului, insotita de un drept la replica punctual pentru o emisiune, cerut de aceasta postului de televiziune care a gazduit emisiunea in cauza. CNA-ul este obligat sa ceara inspectorilor de la monitorizare un raport detaliat al acestei emisiuni, il include pe ordinea de zi si hotarasc, dupa vizionarea si analizarea emisiunii, acordarea de catre post a dreptului la replica cerut de conducerea CFR-ului, iar dupa caz, sanctionarea postului cu somatie sau amenda, in functie de gravitatea faptelor si in functie de numarul sanctiunilor avute in ultimul an de acest post de televiziune (incalcand acelasi articol de lege).

        Apreciază

        • Chestia e ca unele posturi s-ar bucura, banuiesc, de o pedeapsa constand in drept la replica. gesepeul, din cate am observat, este boicotat de conducatorii ceferisti, tocmai pentru modul scarbos in care trateaza lucrurile legate de CFR. Amenda ar fi suportabila si s-ar si compensa cu cresterea audientei.

          Apreciază

        • Foarte corect ce spui, Nicoleta. Opinia ta este de departe cea mai in tema de aici. Mea culpa, ma exprimasem si eu gresit; intr-adevar timpii de antena, in forma legala, nu exista decat in emisiunile politice si, parca, relativ procentual (nu egali deci) si in cele publice acordate minoritatilor, nu?
          Intr-adevar, nu CNA-ul ar trebui sa se autosesizeze ci, tocmai, CFR-ul. Ar trebui sa remita drepturi la replica SCRISE (deci seci, nu acordarea de interviuri din care sa-si poata face ei emisiunile – niciunul dintre conducatori nu are timpul si cheful sa stea la taclale ore in sir cu ei) prin care sa fie obligate institutiile de presa sa prezinte si opinia transmisa de CFR. Iar apoi, daca aceste comunicate nu se respecta, sa se intervina, prin CNA in cazul televiziunilor (acolo unde e miza mai mare) si poate prin CRP pentru ziare. Crezi ca astfel de demers ar avea sanse de reusita de mai mult de 5-10%? (daca da, inseamna ca trebuie facut)

          Apreciază

          • Interventiile telefonice in emisiuni pot ramane ca si pana acum. Doar ca, dreptul la replica cerut de conducerea clubului se impune pentru acuzatiile care se aduc clubului sau conducerii clubului dupa ce s-a incheiat interventia oficialului CFR. Adica, sunt foarte multe situatii in care Dl. Muresan are interventii in direct la emisiuni sportive imediat dupa incheierea unui meci al CFR-ului, unde este intrebat despre joc, arbitraj sau prestatia jucatorilor.Dupa acea interventie, incep dezbaterile in studio, cu invitati in platou sau prin telefon, care comenteaza asa zisele „faze controversate” ale meciului. Incep cu totii sa-si dea cu parerea „impinsi” de la spate chiar de moderator (care ar trebui sa fie factorul de echilibru in acea emisiune) iar, pentru rating, se incearca diferite metode de a-l face pe interlocutor sa acuze (nu conteaza ce si in ce mod). Aceste comentarii, care de fapt se traduc in acuzatii aduse clubului de invitatii din studio, de persoanele intervievate prin telefon sau, cel mai grav, de moderator, trebuie sa atraga un drept la replica cerut de conducerea clubului postului de televiziune si CNA-ului in acelasi timp. Daca se decid sa faca acest lucru……ii ajut cu placere.

            Apreciază

          • Dreptul la replica, dupa cum spune si Caneto nu cred ca ne avantajeaza. Daca e scris el poate fi difuzat si comentat in fel si chip, in favoarea noastra oricum nu. Am da prin el un prilej suplimentar de denigrare.
            Ar putea insemna acest drept la replica daca in locul unuia dintre cei mai slabi si enervanti comunicatori ai ligii, Iuliu Muresan. Cred ca ar fi nevoie de un arbitru angajat, unul bun si mai ales impartial, care sa poata face fata la discutiile pe aceasta tema. Cu un bun comunicator, un vorbitor mai bun decat chiar decat moderatorii, dreptul la replica ar insemna ceva. Daca nu-i arbitru atunci ar trebui sa fie de talia lui Florin Calinescu sau Radu Banciu. Alminteri comunicatele sau interventiile in emisiune ar fi actiuni in defavoarea nostra. Chiar si un purtator de cuvant al suporterilor poate fi util, cu aceleasi conditii privind comunicarea.
            Fara indeplinirea conditiilor de comunicare, eu cred ca raman accesibile banerele, protestele individuale multiple la CNA si articole in toate mediile posibile, inclusiv Mysport(e locul care beneficiaza de intreaga expunere GSP)

            PS Craciunescu a fost cat a putut el de fairplay, la fel si Naum sau Vochin la Fotbal Club pe Digi.

            Apreciază

  9. Si daca s-ar confectiona banere cu mesaja ironice la adresa lor !??!!?? Nu glume de doi bani, ci bine gindite si cit mai ironice facute de o comisie formata din suporteri……..Oare se pot introduce in stadion???

    Apreciază

    • In sezonul trecut stiu ca galeria a mai facut, unele chiar foarte reusite si nimeni si nimic n-a putut sa-i opreasca a le afisa. Ba, daca nu ma insel, unele au fost si difuzate in transmisiunile tv.

      Apreciază

    • E o modalitate foarte importantă de luptă, de revoltă. Se folosesc exact căile lor de comunicare (imaginile TV). E cea mai vizibilă formă de protest a suporterilor, chiar dacă poate nu are mari rezultate. Și TREBUIE folosită această cale, în adiție la alte inițiative!
      Ar fi o mare satisfacție ca, la televiziunea lor, să apară un banner de genul ”ȘTIUCAN LA BRUTĂRIE!”, ”ȘTIUCAN LA CREȘĂ!”, ”ȘTIUCAN, 7 ANI ACASĂ!” sau ”ȘTIUCAN – 7 ANI SINGUR ACASĂ (7 YEARS HOME ALONE!)” în tribuna ceferistă.

      Apreciază

  10. Gesepeu, de ex. uneori se joaca de-a democratia. Daca li s-ar remite comunicate din partea unei organizatii (a suporterilor), s-ar simti obligati sa le prezinte. Si chiar daca le-ar comenta negativ, tot ar fi un castig pentru noi.

    Apreciază

  11. Ma bucur nespus de tare, ca se discuta acest subiect, sustin orice forma de protesc din partea noastra, pentru ca deja se ingroasa „gluma”…daca la un corner e asa mare galagie va dati seama ce va fi la un penalty, cartonas rosu, etc…
    Eu sunt de parere, ca totusi ar trebui sa contactam conducerea intr-un fel, pt ca avem mai multe sanse de reusita…

    Apreciază

  12. cred ca echipa ar juca asa (de bine?!) cum a jucat cu FCM si fara mr. animal (fara antrenor…) … Imi pare rau de Costa ca era un fotbalist mare dar ca antrenor mitic de tot…

    Apreciază

  13. Eu zic că trebuie ținută o evidență a fazelor discutabile (minutul-faza) vs abordarea gsp a fiecărui meci (inclusiv cel cu Mureș) și după mai multe etape să se facă o statistică.

    …Multe spuse și propuse. Probabil ar fi bine ca acum (sau peste 2, 3 zile când se răresc și răcesc postările) cineva să pună pe o listă toate propunerile, apoi văzut care ar fi prima sau primele viabile și în sfârșit, puse în practică.

    Apreciază

    • Da, am lucrat si eu la acel film dar nu e opera mea. De fapt a fost rodul muncii a unei echipe de vreo 6-7 oameni. Era atunci o minge ridicata la fileu din partea presei: „doar o greseala de arbitraj contra CFR”. Asa ca a fost foarte usor sa dovedim ca existau cel putin 5-6 cat se poate de mari. Acum discutia merge deocamdata pe alte teme si ar fi cel putin ciudat sa facem filme cu toate cornerele care nu ni s-au dat de-a lungul acestui sezon. E hilar, este ridicol, este lamentabil….

      Apreciază

  14. Eu cred ca o monitorizare exacta a fazelor litigioase si o postare a lor cu comentariile de rigoare pe My Sport poate fi o solutie pentru o parte din spectatorii neotraviti, pentru cei care-si fac informarea sportiva pe net.
    O alta varianta ar putea fi data de fanii echilibrati si obiectivi ai altor echipe. Pentru asta ar trebui sa stabilim multe contacte. Daca acesti fani sunt obiectivi s-ar putea sa avem efect bun cand se aduc acuze nefondate la meciurile directe.

    Apreciază

    • Foarte greu de gasit in randul echipelor adverse suporteri dupa chipul si asemanarea noastra, adica, „neotraviti”, „echilibrati”, „obiectivi”, cum ii numesti tu. Poate ca o data, de doua, de zece ori, vor gandi asa cum ne asteptam noi, dar la final, cand vor vedea trofeul in vitrina CFR-ului, vor concluziona la fel cum o va face majoritatea covarsitoare. Adica, prost. Pe de alta parte, fanii obiectivi nu prea se vor da in vant sa devina vajnici aparatori ai CFR-ului ; in general, daca vine vorba, probabil ne vor da dreptate, dar nu se vor amesteca prea mult; nu se vor apuca sa scrie pe forumurile publicatiilor on-line ale Prosport, Gazeta sau pe site-urile televiziunilor, luandu-ne apararea. Tot noi trebuie sa facem lumina. Si chiar trebuie…

      Apreciază

      • @Calin Popa – permite-mi, rogu-te, sa te contrazic. Eu postez de mult timp pe dinamomania.net (site-ul suporterilor dinamovisti) si sunt destui care au avut rabdare sa citeasca ce scriam in apararea CFR-ului si o parte din ei chiar si-au modificat semnificativ impresia proasta pe care o aveau, initial, despre CFR. Si dau doar un exemplu, la un moment dat conversam chiar pe site-ul suporterilor lui U, pana nu m-au dat afara cativa „ultrasi” de tastatura. Sunt multi suporteri rezonabili ai celorlalte echipe – trebuie doar prinsi cei care scriu mai mult, au mai mare influenta si „convertiti” la adevarul CFR-ist😀 Din experienta mea am observat ca sunt sanse mari sa ti se accepte argumentele daca esti cinstit pana la capat, acceptand ca sunt si erori in favoarea noastra, pentru ca asa si este.

        Apreciază

        • Sa nu uităm totuși că marea majoritate a suporterilor oricărei echipe „se alimentează” cu informații! în fața televizorului și nu de pe saiturile suporterilor anumitor echipe.

          Apreciază

  15. Revin cu o idee. Asociatiile de suporteri ar putea cere ligii si federatiei sanctionarea drastica a presedintilor si a altor persoane apartinand de cluburi pentru declaratii licentioase si nefondate. Sanctiunile trebuie sa mearga pana la depunctare. Din cate am observat sunt destui fani care nu sunt de acord cu manifestarile oficialilor si patronilor. Prin proteste impotriva ligii il putem sili pe Dragomir. Am observat ca nu suporta sa fie contestat pe toarte stadioanele. Fiecare dintre noi poate contacta fani ai altor echipe si poate propune o mobilizare generala, in fond nu am face decat sa salvam fotbalul pe care acestia se straduiesc sa-l confiste.
    In final o oservatie-sugestie, pseudogazetarii pot fi dezamorsati prin bascalie. Umorul nu este o calitate care sa le apartina. Corelat cu scormonirea in CV si in istoricul personal s-ar putea sa aduca o reactie precum cea pe care a avut-o Hossu in ziua de Cluj la un comentariu pe care i l-am adresat si pe care l-a oprit de la aparitie. L-a oprit dar nu l-a ignorat. In comentariul de astazi renunta la atitudinea acida rezumandu-se la o mica ironie legata de nr de abonati si prezenta la meciul de vineri. E adevarat ca insul a acceptat initial fara sa ia in cosiderare comentarii mai blande la alte 2 articole.

    Apreciază

  16. Nu cred ca am fi sprijiniti de conducere intr-un demers de acest fel. Daca i-ar fi interesat, ar fi facut ei deja ceva in directia asta. Si Muresan si Paszkany au declarat in cateva randuri ca ei „nu coboara” la nivelul acestor acuze, ca nu e o polemica demna de ei. Bineinteles ca nu-i duce mintea pe niciunul (sau, daca-i duce, nu-i intereseaza) ca toti suporterii CFR-ului sunt lezati de aceste acuze si ca toti vrem sa vedem o reactie clara si dura, preferabil in instanta, impotriva tuturor celor care defaimeaza clubul. Nu de discursuri lesinate la televiziuni de doi lei ale conducerii avem nevoie, oricum nu are conducerea cum sa contracareze linsajul mediatic sistematic, ci de actiuni clare, in instanta, in care sa se ceara despagubiri financiare serioase pentru daunarea imaginii clubului. Si daca a noastra onor conducere nu intelege, ar trebui sa li se explice ce inseamna un club de fotbal (sau ar trebui sa insemne): conducere – da, echipa – da, dar si suporteri si sponsori. Parerea mea ii ca natia CFR-ista si-o facut si-si face in continuare mai mult decat datoria in a apara interesele clubului, cu atat mai mult cu cat clubului i se falfaie. Nu exista o comunitate virtuala romaneasca a unui club de fotbal mai articulata, inteligenta, activa si devotata decat cea a noastra, a CFR-istilor. Mniai Miorlaica, jigodia aia enervanta de la scrot.ro are, de obicei, o medie de 10-12 comentarii la porcariile alea cu aer pretentios pe care le scrie. N-am mai verificat de ieri, dar cred ca numarul de comentarii la prostia de „articol” despre CFR a sarit de 500! Pe scurt, in opinia mea, mingea e demult in terenul conducerii in ce priveste aceasta problema, noi, suporterii, jucam de ani buni doar la perete.

    Apreciază

  17. Salut! Subscriu la orice initiativa de genul celor enumerate mai sus, atata timp cat se poate face ceva pentru a se mai remedia din imaginea de blatisti a CFR-ului. Dar si eu, ca multi dintre voi, consider ca initiativa ar trebui sa apartina conducerii clubului, noi oferindu-le doar sustinere publica. In acest sens, propun 2 variante: sa intocmim un mail/petitie pe adresa oficiala a clubului in care sa solicitam clar masuri impotriva linsajului mediatic si lezarii imaginii clubului sau, ceva mai indraznet, sa incercam sa stabilim o intalnire cu Iuliu Muresan, o mini-conferinta club-suporteri. Pentru varianta din urma pot incerca eu sa stabilesc un contact cu presedintele clubului, trebuie doar sa reusesc sa-l conving de utilitatea acestei intalniri.
    Daca mai sunt si alte propuneri de demersuri care le-am putea intreprinde in sensul rezolvarii acestei probleme, sugerez sa le asezam intr-un tabel si sa le supunem la vot pe acest site sau pe facebook, astfel fiecare suporter putandu-si exprima opinia.
    Sunt convins ca orice demers e mai bun decat lipsa de atitudine si cred ca suntem suficient de multi ca sa putem schimba ceva! CFR – VICTORIE!!!

    Apreciază

  18. Una dintre soluții ar putea fi „TranslivaniaL!ve” ! (poate o soluție parțială în ideea că și Transilvania e o parte… din totalul Romaniei!)

    Apreciază

  19. Sa-nteleg ca s-a fasait ideea de a face ceva? Nimeni nu mai comenteza, nimeni nu are initiativa? Acceptam in continuare tratamentul mojicesc al celor doua ziare si trei televiziuni? Practic o gasca de insi insalubri care au acaparat cu tupeu presa sportiva. Niste insi care clameaza corectitudinea in timp ce-si indeasa spagile in buzunare, fac legea peste tot in presa sportiva indiferent de mediu de propagare.

    Apreciază

  20. Chiar și tăcerea poate fi o palmă grea dată presei. (Banerele la meciuri, probabil ar fi suficiente pentru a îi zgâria puțin la ochi!) Isteria gsp și celelalte contra CFR-lui, cu siguranță reflectă că aceste trusturi sunt foarte deranjate de dezinteresul clubului CFR față de bombele și șocurile lor! Mai bine nu răspunde prostului după prostia lui ca să nu se creadă deștept.

    Apreciază

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s