Cine e FCM Târgu Mureș și ce vrea de la noi?


AVANCRONICĂ

În ultima partidă amicală disputată în Antalya, în urmă cu o săptămână, mureșenii post-Trombetta au cam dat de pământ turcesc cu ucrainienii de la PFK Oleksandria (locul 14 în Ucraina, prima desupra liniei de plutire în prima ligă), pe care i-au zdrobit cu scorul de 5-1 (Celsinho -3, Fl. Dan, Ljubojević)!

Formația aliniată într-un sistem 1-4-4-2 poate fi ușor cea care va înfrunta CFR-ul la Cluj, dacă Marius Lăcătuș crede în steaua… atacului: Albuţ (Balauru ‘67) – Nicu (Homei ‘67), Ghionea (Pop ‘83), Iencsi (Cordoş ‘75), Sepsi (Szilágyi ‘55) – Astafei (Firţulescu ‘24), Pădureţu (Bungărdean ‘81), Ilyes (Topić ‘55), Fl. Dan (Buş‘75 ) – Celsinho (Bujor ‘55), Subotić (Ljubojević ‘55 ). N-au evoluat: fostul dinamovist Giani Kiriţă (proaspăt repatriat din Turcia), Ciprian Vasilache, Bumba și Gugu (ambii aflați la lotul național sub 20 ani; Bumba a și marcat în meciul contra Egiptului), Vagner și Matei (accidentați). Ruiz și Didi nu mai fac parte din lotul mureșenilor. Bănuiesc că Bujor, cel intrat în repriza a doua, este fostul fotbalist crescut la școala CFR.

La o primă vedere, punctul forte al oaspeților pare să fie apărarea foarte experimentată (Epaminonda Nicu – peste 250 meciuri în Liga 1; Sorin Ghionea – peste 250 meciuri în Liga 1, 13 meciuri pentru România;  Adrian Iencsi – spre 300 meciuri în Liga 1, 32 meciuri pentru România; László Sepsi – peste 100 meciuri în Liga 1, 3 meciuri pentru România, oarecare experiență internațională), la care se adaugă portarul Călin Albuț, capabil oricând de meciuri mari. Însă apărarea asta plină de veterani vine la pachet cu viteza de reacție mai scăzută. Cu un Weldon fâșneț în atac nu ar fi trebuit să ne facem mari griji. Cu Kapetanos, în schimb, se modifică puțin situația, pe ici pe colo, în locuri destul de esențiale. Ghionea e redutabil la jocul aerian, iar Kapetanos pare enervant de aerian la jocul la firul ierbii. Să vină rezolvarea tot de la Sougou? Să nu uităm însă că adversarul lui Sougou este și cel mai de speriat dintre fundași. Nou-venitul Sepsi (pe care știu că și suporterii din Gruia l-ar fi primit cu brațele deschise!) nu stă catastrofal la capitolul viteză, știe cu mingea și cu jocul, ba ne poate face probleme și pe faza lor ofensivă (în colaborare cu Florin Dan), nu numai în cea defensivă. Cum trecem de apărarea mureșenilor? Mizez pe o partidă fabuloasă făcută de Bastos pe stânga. Rafael are toate calitățile necesare să-l întoarcă pe toate fețele pe Nicu și poate fi rezolvarea ofensivă, mai ales dacă i se eliberează frâul și lui Nicoară, pentru a da un picior de ajutor! Dacă nu e să fie Bastos, atunci să fie Ronny! Iar dacă nu e să fie nici Ronny, să spunem ”mulțam” dacă prinde Muri un șut pe poartă sau vine Cadu la un corner!

La a doua vedere, nu apărarea FCM-ului pare să fie cea care ne poate surprinde, ci atacul! Vecinii noștri de județ s-au întărit cu o piesă care poate cântări greu în lupta lor pentru supraviețuire, luptă care începe în Gruia, nu după! Cine este acest Goran Ljubojević, aterizat la Târgu Mureș pe pista înzăpezită? Atacant croat, 28 ani, 1,90 m, trecut pe la toate loturile de tineret ale Croației (în 2003 a marcat 2 goluri Angliei și a fost autorul unei pase de gol într-un meci încheiat cu un clar 3-0), cu experiență bogată  în prima ligă croată și în campionatele din Elveția, Belgia și Suedia. Chiar dacă n-a costat niciodată mai mult de 500.000 euroi, nu trebuie să ignorăm faptul că orice apariție nouă în peisajul pastelat de Mitică de la Ligă poate provoca surprize-surprize. Și să nu uităm că e croat, provine dintr-o nație de fotbaliști care ne-a mai făcut părul măciucă.

Nu va evolua Ljubojević titular? Nicio grijă, mai există două piese de bronz pe care Lăcătuș le poate arunca pe gazon! Nu vreau să las impresia că am devenit brusc un fan al mureșenilor, că mă extaziază până la juisare lotul lor, dar nici nu pot să trec cu vederea peste faptul că ceva valoare tot s-a acumulat.

Celsinho (Celso Luís Honorato Júnior) e un brazilian cu două picioare (de lovit mingea) obișnuit al postului de mijlocaș ofensiv. Provine tot de pe piața portugheză de urmași ai lui Cadu. Adus în Europa de Lokomotiv Moscova pentru ”give me five” (cinci!) milioane de euro în 2006, nu s-a adaptat la frigul din votca rusească și a ajuns peste un an la Sporting Lisabona, pentru 2 milioane. Împrumutat la Estrela Amadora, împrumutat în Brazilia… ajuns la Târgu Mureș, tot împrumut. O mai fi rămas ceva din valoarea de 5 milioane în el? Îl va ajuta fizicul considerat fragil în Brazilia să treacă de Gabi Mureșan, Cadu, Piccolo și să-i strice ziua lui Beto? Vom vedea ce ne va arăta în Gruia. Deocamdată a bifat 5 partide și un gol pentru oaspeții de vineri.

Danijel Subotić e un elvețian (fost component al Naționalei sub 19 ani) prin venele căruia curge sânge sârbesc. Are 23 ani și a ratat șansa vieții după ce a fost transferat de Portsmouth pentru 400.000 euro. Exilat pe la SV Zulte și Southend United, pasager pe la Grosseto, Subotić a ajuns la Craiova, iar apoi la Târgu Mureș. Are 2 goluri marcate în tur. O să ziceți că nu pare mai periculos decât Sergiu Buș al nostru, dar probabil va juca titular dacă clujeanul nu face parte din calcule (are Buș acceptul să joace împotriva CFR-ului?).

Deoarece pe dreapta va evolua Astafei, care nu știu cât de refăcut este după o accidentare urâtă, rămân la părerea că Maftei (Lionn) va avea cel mai mult de furcă. Pe partea stângă a oaspeților se pot dezvolta atacurile/contraatacurile, prin Sepsi și Florin Dan, cu încercări de găsire a atacanților mureșeni. După părerea mea, mijlocul adversarilor a slăbit odată cu plecarea lui Issa Ba la Mediaș.

FCM Târgu Mureș vine în bagaj cu un punct, pe care-l va depune la mijlocul terenului. După ce fluieră arbitrul, depinde numai de CFR să-l confiște și să-și determine adversarii să-și ia rămas bun de la el, nici vorbă să se gândească să-l înmulțească, cum au avut tupeul pe vremea lui Cârțu! Să fie un meci bun, fără accidentări sau greșeli de arbitraj și cu aplauze pentru Albuț când va scoate mingea din poartă (porți)!

0 comments

  1. Excelent CJ007! Nu m-a lasat inima sa nu-l pun chiar acum pe facebook, sa nu treaca nicio secunda fara a fi necitit si de catre ceilalti. Sincer, as fi facut si eu o cronica, dar acum ar fi total anacronica dupa realizarea ta. E atat de bine si de complet scrisa incat este ca si cum ai fi vazut deja meciul.🙂

    Eu cred totusi ca am vazut altceva: un meci caznit pana la pauza, in care niciunul dintre antrenori nu va gasi punctele slabe ale celuilalt (antrenorii sunt similari ca valoare) si, in care, la pauza Costa va face schimbari ca in acel chin cu Mioveniul.

    Apreciază

    • Viteza superioara a atacantilor nostri, Sougou, Rui Pedro, Bastos, poate sa ne asigure un meci usor inca din prima repriza. Mizez iarasi pe succesul individual si pe faptul ca muresenilor le este frica de Sougou, daca i se da liber la fuga si lui Nicoara vor cam fi obligati sa se „comaseze” asa ca plecam de la un punct pe care ni-l aduc, dupa cum bine zici, inmultitul lui ne sta-n puteri. Varfuri puternice dupa cum zici au, nu stiu insa cum si cine le pune in valoare. Aici poate se poate ascunde surpriza lui Lacatus.

      Apreciază

  2. Aoleu frate, bagasi spaima in noi! Pai daca la echipa de pe locul 15 le faci o astfel de prezentare, ma gandesc ce-i scrie la aia de la 5 in sus… 🙂 Gluma, gluma, dar Muresul e o echipa destul de imprevizibila si care, cred eu, s-a intarit mult prin aducerea lui Lacatus. Nu e Fiara mare antrenor, dar parca reuseste sa le transmita jucatorilor sai un plus de ambitie si combativitate pe teren.
    Costa declara odata ca nu-l intereseaza jocul adversarilor, ci doar jocul echipei sale: daca ne iese bine, castigam cu oricine in Liga 1. Si eu cred la fel, deci voi fi in tribuna pentru a ma bucura de prima victorie de anul acesta! Sic!🙂

    Apreciază

  3. Sa fim seriosi, Nicu, Ghionea si Iencsi de-abia se misca, in plus vor avea in fata un titirez ofensiv format din Bastos, Rui Pedro si Sougou care le va innoda picoarele. Cred ca vom bate cu 4-0.

    Apreciază

  4. Primul nostru atu in meciul cu sperietoarea ligii este omogenitatea, suntem mai omogeni cu un tur.
    Apararea aia batrana e vulnerabila. Daca Kape nu-i pus sa joace cu mingea ci doar cu demarcarea, prin spatiile create poate fi mai periculos decat Weldon. Am vazut in Antalia, la multe faze ca asta era sarcina lui, cumulata cu cea de pivot care implica devieri catre vitezisti.

    Apreciază

  5. Eu am pregătit un worst-case scenario. Dacă va fi 4-0, foarte bine! Nimeni nu se supără. Lăcătuș o să dea vina pe timpul scurt de când este la echipă, o să se spună că CFR și-a dorit mai foarte mult victoria (sic!) sau că a fost ofsaid la toate cele 4 goluri…
    Dar când te revizitează o echipă care te-a mai bătut în Gruia, nu poți s-o ignori numai pentru că are alt obiectiv decât tine în campionat!
    Vă mai spun o dată: grijă la Florin Dan! Joacă de o eternitate în prima ligă și cunoaște bine terenul!

    Apreciază

    • Conform acestui worst-case scenario muresenii sunt favoriti. Lacatus a declarat ca „suntem capabili de o surpriza”. Daca sunt favoriti, surpriza nu poate fi decat ca bate CFR-ul🙂

      Apreciază

    • Ultima oara cand ne-au vizitat nu ne prea ardea buza dupa puncte, lor da, le arde si acum, numai ca si noua. Atunci am facut un meci bun, am stapanit jocul pana cand, parca n-am mai vrut sa-l stapanim, parte din decont e la Nulo. Claro?

      Apreciază

  6. 07,eu te intreb direct si fara ocolisuri,dar fara nici cea mai mica intentie de a-ti leza amoru’ propriu si personal.Asa-i ca uneori gindesti intensiv si simti monstruos?Ia de-acia un ghit teapan de cafea cu coniac si inspira adinc…Asaaaaa…Ei voinice,asa-i ca cerul e albastru,iarba e verde si aerul tare,racoros si curat?Sigur ca-i asa…Acum sa purcedem dara la o usoara nuantare si clarificare a celor sustinute de tine.
    1.Jorjica al nostru contra A1 de la ei.Jorjica inspira respect autentic si afectiune jucatorilor,are atitudine si reuseste sa potenteze atitudinea jucatorilor in teren,atita numa’ ca nu prea are treaba cu gindirea si viziunea+stiinta jocului.Nu-i mare stres pt vineri pt ca A1(a se citi Alienatul) de la mureseni are si el atitudine,multa atitudine…colerica,dezechilibrata,cu ceva accente patologice,aceea a unui ceacanau imbatrinit in golanii.In concluzie, toti jucatori mureseni ,,il iubeste”…vezi sa nu…
    2.Fundasii…Acuma lasind la o parte ca Sepsi nu va juca,tu reusesti sa vezi la jucatorul respectiv ceea ce eu nu am putut vreodata.E doar unul din ceacanaii foarte norocosi la un moment dat care au ajuns la o echipa mare tocmai pt a putea fi evaluati la justa lor valoare.Un soi de Bud de pe la noi.Nu am vazut nici o stiinta deosebita a jocului,nimic dintr-un fundas lateral de clasa,ce sa mai zic despre calitatea urcarilor lui in atac.Apoi fundasii centrali:Hai da-o-ncolo,Ghionea chiar te impresioneaza?Nu-i cu nimic mai breaz ca eficienta decit Nuno Diogo…Iencsi,ei,da,nu a imbatrinit degeaba,dar are si el limitarile date de valoarea fotbalistica propriu zisa ,motivatie si mai ales viteza si cind si cind,plasament.In benzi,nici Epaminonda,nici Matei nu vor putea fi altceva in viata asta decit niste fundasi onoarabili de liga a 3-a spre a 4-a engleza.Iar Homei si ceilalti suplinitori sint chiar mai slabi dechit mai sus enumeratii,nu merita sa prad mai multe cuvinte pt ei.
    3.Linia de mijloc:Este decenta pt o formatie aflata spre coada clasamentului.Sigur mingea nu sare ca din gard din Ilyes si din Florin Dan,dar nici magicieni sau vizionari nu sint,nici nu ,,trag” echipa dupa ei…Isi fac treaba in parametrii pt o astfel de echipa si atit.Bumba e un tinar cu un potential promitator,e mai mult un virf retras,dar chiar si asa ar trebui sa prinda o zi fantastica ca sa ne ,,arate” ceva.Despre Celsiometru ala,nu-i dechit o noua dovada despre cum poti investii in niste iluzii sau chit te poate costa fantezia care nu prea are treaba cu realitatea.Despre Astafei si Padureti,numa’ de bine,chistiga si ei un salar din ceeea ce stiu sa faca si mai ales ,exact dupa chit stiu sa faca,ba,cred totusi ca cu 50% mai mult…
    3.Atacul:Ei ce-mi place mie sectia asta ,,Navalitori”…No,zici ca-l au pe Subotici,pe care l-am vazut jucind la Craiova si apoi aici?Iar ai vazut ceva ce n-am vazut eu?In afara de faptul ca-i mare si ca-i cam la fel de mobil ca o coada de matura sau ca Viorel Frunza fosta noastra ,,teapa” de atacant si totusi international moldovean,altceva nu stiu ce vezi inspaimintator la el.Poate fata…Sergiulica Busulica nu va juca,dar iti spun de pe acum ca e una din sperantele ratate a CFR-ului.Poate sa-si gaseasca o echipa de profilul Muresului in viitor,ca trebuie sa chistige si el ,,o pita”.De croatul tau nu ma pronunt pt simplul motiv ca nu l-am vazut juchind,sau nu-mi aduc aminte de cele evocate de tine.Totusi daca a ajuns la Mures a fi si el un soi de Celsinho,o tira mai breaz.Sper sa ramina in statitisca ca primul croat care joaca la Tg-Mures,nu ca si crotalul care ne-a muscat de …Piccolo.Ei,dar ce avem aici…Vlad Bujor,unul din micile mele pariuri dintre jucatorii de la CFR…2 mai ales.Sincer,potential decent inca mai are,chiar daca nu a jucat mai deloc prin Turcia sau la Craiova,dar atit chit a jucat ,statistica zice ca a fost eficient in pase de gol si ceva goluri,in plus,tare mi-e ca musai vrea sa ne ,,arate” ceva,ca nu a fost curtat destul,sustinut destul,etc,etc.Vlade,Vineri nu-i ziua ta oricum,dar actiuni pornite de la el sau finalizate,fara gol,de el,sigur vom avea.Despre restul,in nota echipei de pe locul 14,numa’ de bine si urari sa-si primeasca salariile in totaliutate,daca nu la timp…Cam asta-i valoarea reala a echipei de fotbal Tirgu-Mures.
    P.S.L-am lasat la urma pe Albut zis si Calin tocmai pt ca nu am nimic de obiectat la cele aratate de tine.Despre Balauru in schimb ar trebui sa-ti repet aceleasi lucruri ca despre ceilalti Celsinhio de la echipa.Unii sint pur si simplu norocosi ca dintr-o ,,turma de bizoni” submediocrii sint alesi pt a juca la echipa de prima liga a unui oras.Iti dau si scorul meciului ca sa nu te mai stresezi…3-0 pt CFR…..Meci cu adevarat bun facut de toata echipa,cu o usoara evidentiere pt Maftei,Vranjes si Rui Pedro…Si va rog din suflet sa inregistrati meciul si sa-l postati pt a fi vizionat,pt ca pe CFRZone site-ul nu mai merge,nu stiu ce e cu el

    Apreciază

    • Super-fain! Sincer! Un comentariu care are mai multă substanță decât avancronica mea. SeaMan, dacă se termină 3-0, lejer, așa cum spui tu, și mureșenii ”mei” se arată pradă ușoară, faci tu avancronica la meciul cu Gaz Metan!🙂
      Mulțumesc pentru comentariu! E exact în spiritul acestui site.

      Apreciază

  7. Avancronica nota 10, comentarii super (stil CFRiste),iar poza-poza e „the best”!!!!!
    Indraznesc insa sa dau un scor 2-1 pt CFR. Poate nu convine multora dar, ,.vom vedea.
    Hai CFR!!!!!!

    Apreciază

  8. Un scurt interviu cu Jorge Costa pe City News Cluj,la rubrica de sport,evident.In plus Jorjica al nostru il sustine pe Kapetanos si garanteaza pt el.C24 are o viziune extrem de interesanta asupra rolului lui Kapetanos.Ingrijoratoare e doar afirmatia ,,daca nu e pus sa joace cu mingea..”:)).In plus tot Jorjica m-i confirma practic pe Maftei si Rui Pedro la capitolul,revelatii,jucatori pe care te poti baza de aici inainte.De Vranjes a uitat,dar isi va aduce aminte de el in minutul 60,cind acesta il va inlocui pe Bastos,evident ca pe partea stinga.Rui Pedro va evolua central,cam pe postul lui Peralta,dar un pic mai avansat.Deci am stabilit,3-0 pt CFR,dar inca nu stiu decit ca golul 3 va fi marcat de Kapetanos.Si pt numele lui Dumnezeu,va rog din suflet sa nu ma uitati cu inregistrarea meciului…e mai mult dechit destul ca sint pedepsit de imprejurari si nu pot fi nici macar in fata televizorului,daramite pe stadion.Sper ca dupa bunul obicei il vor transmite cei de la Radio Cluj,ca sa-mi alin chit de chit suferinta.Hai CFR,hai da-le gol,noi te iubim,vom fi mereu de partea taaaaa…

    Apreciază

  9. Se pare ca de cand walter s-a mutat la Cluj si o anumita parte a presei clujene a prins aroma de miticesti…..Un articol de toata jena pe ziua de cluj , intitulat ” numaratoare bobocilor” , merita citit… De ce? Frustrarea lor, bucuria noastra.

    Apreciază

  10. Ne asteapta un meci greu pe care-l vom trai cu sufletul la gura,la fel ca si urmatoarele 15 etape.Lacatus nu e cine stie ce antrenor ,dar are capacitatea de mobilizare cu atat mai mult cu cat orice echipa cu un nou antrenor vrea in primele 2-3 meciuri sa dea ce are mai bun.Apararea e experimentata dar lenta,punctul lor forte va fi mijlocul care imbina tehnica,experienta si travaliul:astafei,fl.dan(atentie!),ilyes,paduretu,plus celsinho(daca a mai slabit).Atacantii au talie ,dar nu si clasa,pot fi periculosi la fazele fixe(atentie din nou la fl.dan).Meciul il putem decide jucand rapid,pe jos,cu verticalizare permanenta pt. cei 3 din spatele lui kapetanos,sau prin executii individuale;eu vad un 1-0,gol de zerbi sau vranjes in ultimele 20 de minute.

    Apreciază

    • Lăcătuș are două meciuri contra Portugaliei cu România, iar Jorge Costa tot două contra României, cu Portugalia. Doar că n-au nimerit aceleași meciuri. La nivel de echipe de club iar nu cred. Nu țin minte să fi jucat Steaua cu FC Porto.

      Apreciază

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s