Măseaua de minte… de aur

Când, după atâtea exporturi, nu mai aşteptam niciun anunţ cu adevărat îmbucurător de la CFR, direct de la „tata-site-ul CFR” apare cea mai bună ştire a primăverii. Face mai mult decât o victorie, face cât un trofeu moral, obţinut e drept, cam târziu, însă totuşi binefăcător. Sub un înveliş dulceag se anunţă încetarea parteneriatului cu Roşia Montana Gold Corporation. Într-o ţară în care toată media se hrăneşte cu nesaţ din firmiturile ipocrite şi mincinoase oferite de canadienii de la RMGC, nu poate fi decât de apreciat faptul că CFR a renunţat la beneficiile lor, multe sau puţine, câte au fost şi ar fi fost.

Din punctul meu de vedere, acest parteneriat era pata cea mai greu de suportat, durerea „cea mai cianurică” de pe legătura mea cu acest club. Mereu mi-a fost teamă de momentul în care parteneriatul ar fi trecut la next-level şi ne-am fi pomenit, ca în acele câteva demo-uri, cu sigla Gold Corporation pe tricouri. Aşa, cu 1-2 bannere pe stadion, ne mai puteam face că plouă….acid.

Uşurarea de a şti că ne-am eliberat de această pacoste a cinstei e nemărginită. Dacă am simţit ceva amărăciune la schimburile Renan-Vranjes sau Weldon-Ganea, prin această decizie pot spune că eu redevin mulţumim. Putem termina pe 10 (dacă banii vor fi o problemă decisivă în contraperformanţă), dar măcar o vom face demn. Anul trecut, RMGC-ul aplicat pe CFR; pe echipa pe care o denumim „a Ardealului” era o calamitate sub aspectul imaginii, era o ruşine incomensurabilă.

Îmi aduc bine aminte cum am luat cu toţii foc la începutul lui martie 2011, atunci când s-a anunţat colaborarea. Am fost unul dintre iniţiatorii petiţiei on-line contra acestui parteneriat, un text scris mai mult grăbit şi la nervi, care nu spunea nici jumătate din oprobiul şi din ideile pe care le simţeam. Chiar dacă, cel puţin pe internet agitaţia a fost mare, nu s-au adunat prea multe semnături, poate mulţi nici n-au ştiut de asta, cert este că şi anul ăsta încă mai erau sporadic 1-2 semnatari. Trebuia măcar să arătăm nemulţumirea CFR-iştilor, trebuia să ne curăţăm măcar puţin imaginea şi ştiam foarte sigur că nu vom fi luaţi în seamă, că se va merge peste noi. Dar, era vorba de a nu lăsa capul în pământ. La fel de adevărat este că nu a fost nici unanimitate, că o altă bună parte dintre suporterii CFR au ales să treacă în tabăra susţinătorilor. Nu era loc de neutralitate în această privinţă. Fie eram ca noi „Nu, RMGC, cu orice preţ!”, fie ca ei „Parteneriatul va aduce bani cu care CFR-ul va obţine rezultate!”. Ce rezultate s-au obţinut, s-a văzut, nu mai reiau. Şi chiar dacă mersul lucrurilor ar fi fost altfel. Orice performanţă a noastră era umbrită de alăturarea cu Gold Corporation. Mai bine bucurii mici şi depline decât mereu astfel de „scame” (exprimarea e doar eufemistică, vă asigur).

Decizia de azi vine aşadar ca o eliberare. Nu e însă o victorie glorioasă, cel puţin nu una DOAR a noastră, a suporterilor, aşa cum textul oficial ar clama. Cred că maximum acţiunii noastre a fost, poate, frânarea dezvoltării parteneriatului, anul acesta şi împiedicarea apariţiei acelui blestemat logo pe tricourile CFR. Aia ar fi fost chiar prea mult pentru foarte mulţi dintre fanii ceferişti. În rest, de atunci şi până azi, parteneriatul a continuat, totuşi, destul de dosnic, cu toată mârâiala noastră. Pe de altă parte, încerc să văd care ar fi fost beneficiile RMGC din această colaborare. Două bannere pe stadion şi unul pe site, mici reclame ici-colo şi poate alte acţiuni nemediatizate (sau care mi-au scăpat mie) nu au totuşi un efect de campanie demn de luat în seamă. Ca să spun deschis, ceea ce bănuiesc este că ruperea parteneriatului a fost reciproc acceptată/dorită. RMGC-ul nu mai vroia să dea suficienţi bani pentru cât li se oferea, iar pentru acea sumă ce totuşi s-ar fi dat, este posibil ca nici CFR-ul să nu mai fi fost dispus să-şi uzeze imaginea.

Mica mea mare problemă stă tot în comunicare (că tot pomeneam în articolul precedent, cel cu Weldon, de păcatele vorbelor).

Faptul că interesata noastră conducere a ales să ne măgulească pentru eforturile noastre de a ne opune ar fi ceva… dacă ar fi complet sincer. E bine să fii luat în seamă, până la urmă asta au solicitat foarte mulţi dintre noi. Totuşi, ceva nu-mi place în comunicatul de azi, suprapus peste amintirea anulului trecut. Azi s-a scris astfel „Părerea suporterilor noştri contează întotdeauna”. „Întotdeauna” a fost şi ieri, a fost şi acum o lună, chiar şi anul trecut… Nu extrapolez pe alte teme discutate de suporteri, nu e cazul şi poate nici nu se cade să cerem mai mult decât ne este permis. Dar aici, în privinţa imaginii clubului, suporterul are dreptul şi chiar trebuie să spună ceea ce gândeşte! Aşadar, dau un pic timpul înapoi, cu un an. Vă amintesc un amănunt deloc lipsit de relevanţă: protestele suporterilor au început înainte ca parteneriatul să fie semnat. În momentul în care preşedintele Mureşan semna actul de asociere, exista deja acea petiţie, existau câteva zile de păreri exprimate, lumea se inflamase deja. Contau acele atitudini? Sau acum un an nu începuse încă acel „întotdeauna” despre care se vorbeşte azi?

În fine, e destul să caut în arhiva netului ca să găsesc declaraţiile lui Mureşan din acel martie 2011, pe gsp si pe ftr.ro:

„Este un parteneriat foarte important pentru noi. Chiar dacă sînt anumite reţineri vizavi de această corporaţie, eu n-am avut nici o reţinere să implic această societate printre sponsorii importanţi ai echipei”. (părerea noastră nu dădea nicio reţinere atunci)

„Am cunoscut procesul de exploatare al minereului. Poate unii se gîndesc că e un proiect controversat, dar nu e nimic controversat. Eu m-aş bucura ca peste 2-3 ani compania să poată să exploateze aurul de la Roşia Montană, iar noi să putem pune sigla CFR-ului pe un lingou de aur. Noi tindem spre aur întotdeauna” (…). Sunt bani care nouă ne prind bine, dar mult mai bine ar prinde României acel aur care urmează să fie exploatat. (…) Cianuri se găsesc în sâmburii de la toate fructele. În cafeaua pe care o bem se găseşte cianură, o doză de 6 miligrame. Substanţa periculoasă va fi deversată într-un loc special şi va fi o concentraţie mică. Aceste lucruri trebuie explicate. E o necunoaştere, iar dacă se explică în mod normal oamenii trebuie să înţeleagă (…) Şi eu dacă aş şti că cineva vine cu cianură şi aş inhala şi aş muri, normal că nu mi s-ar părea normal. Dar m-am documentat şi tot ce se doreşte să se facă nu e deloc periculos. E păcat să rămînă sute de tone de aur acolo în subteran”. (era un deficit de informare? Cine s-a informat între timp? Nu vreau să fac acum jocul de cuvinte cu lingoul CFR şi …atitudinea umană omonimă).

„La anul s-ar putea să apară pe tricou (n.a. – sigla RMGC), dar acum publicitatea va fi doar pe stadion. Nu e vorba că ar putea avea un impact negativ, dar aşa am considerat. E adevărat că vom încasa şi noi o sumă de bani, nu e o sumă prea mare, dar ne prinde bine. Când vor începe exploatările, vom lua mai mulţi bani” (…) „Am jucat în Ligă, iar banii se cheltuie! Ne-am gîndit că poate la anul nu vom fi în Champions League şi trebuie să facem bani şi din alte surse”. (nu cumva se spune aici clar că „părerea principală” sunt banii?)

Vedeţi? Hârtia are o memorie a ei. Azi spui ceva, mâine ceva opus şi se ridică steguleţul de offside. Merge în politică, merge în avocatură, poate merge şi aici, important este să ajutăm uneori declaraţiile de ieri şi cele de azi să se cunoască, să se vadă faţă în faţă. Cumulând toate vorbele acestea eu nu mă pot entuziasma pentru discursul de azi al clubului. E lăudabil că au făcut în sfârşit ce trebuia deşi, acest an de colaborare a stricat toată ideea de castitate. Ştiu, ideea asta e perimată în ziua de azi. E de apreciat şi efortul tuturor celor ce s-au pronunţat pe această privinţă, au dovedit că sunt vii şi nu doar masă manevrabilă.

Ce s-a întâmplat cu RMGC e ca un măr (de aur, dacă tot e astfel povestea). Pe 3 sferturi încă proaspăt, aspectuos, dar pe un sfert viermănos, stricat de tot ce s-a întâmplat în ultimul an. Să aruncăm aşadar sfertul acesta cât mai grabnic şi cât mai în tăcere, să-l facem pierdut şi să uităm pentru totdeauna acest episod. E timpul ca onoarea noastră de ceferişti să fie din nou inestimabilă!

Autor: Albusibiu