Visit Antalya

„Dragii noştri prieteni de acasă,

Sperăm că sunteti bucuroşi, fericiţi şi lipsiţi de griji la fel ca noi, aici. Nu ne lipseşte nimic, nu de dorim nimic iar fotbalul, după cum se vede, a ajuns doar o amintire…urâtă.

Vremea este suficient de blândă, nu trebuie să umblăm înfofoliţi până sub nas, sunt mai aproape de noi dunele de nisip decât cele de zăpadă, condiţiile sunt foarte bune, „nicidecum atmosferice”, codurile le întâmpinăm doar la carduri, iar preţurile sunt de lux dar nu sunt un lux. Este iarbă verde pretutindeni în jur, ici-colo cu dâmburi dar, oricum, incomparabilă cu ogoarele noastre fotbalistice. Vă spunem cu mare veselie: este tare bine în concediu şi parcă nu ne-am mai întoarce acasă! Biletele astea în Antalya prinse prin „sindicatul CFR” sunt o binecuvântare!

Din când în când ieşim să ne dezmorţim. Mai un aerobic de dimineaţă, mai o alergare pe alei, mai o joacă, mai…fiindcă, sub toate aspectele, este ca în luna mai acasă! Când asudăm e de-ajuns să ne întoarcem cu faţa spre mare şi a sa briză şi uităm complet de aerul tare de acasă, de faptul că mai trebuie să revenim la Cluj.

Suntem trataţi regeşte chiar dacă nu suntem cine ştie ce vedete aici. De asta se ocupă însă mass-media românească. Aţi văzut, suntem daţi mereu la televizor şi, vrând-nevrând, comentatorii trebuie să se prefacă chiar şi în cazul CFR-ului că ţin cu noi. Trebuie să ţină cu românii! Da, aţi aflat, este plin de turişti străini, exact în situaţia noastră, din tot soiul de campionate înzăpezite. Cu ei, din când în când, ne dăm întâlnire la miuţe, ca să pară tot stagiul ăsta în Antalya de fapt un team-building, pe bază de muncă, nu de relaxare. Nici ei nu prea au chef, noi nici atât dar, de dragul aparenţelor, trebuie să întrerupem uneori masajul şi bălăceala la piscină, să ieşim la câte un „prietenos” (sau amical, cum i se mai spune). Dar, nu-i rău nici aşa: ne luam fotoliile largi cu noi, de la hotel, ca să se simtă domnii oficiali bine, râdem, glumim, să ne simţim bine, să nu ne creăm probleme cu adversarii, încercăm să ţinem scorurile cât mai mici, să pară fotbal. Nu are cine să ne înjure, ieşim şi intrăm pe teren ca liniile de la hochei, regulile sunt ajustabile fiindcă întotdeauna există scuza că e doar un amical. Iar dacă apare vreodată pericolul să se vadă că de fapt facem play-back după vreo partitură fotbalistică, nicio grijă, ne salvează maimuţoii cu fluier de salvamar ce vor aici, în Antalya, să fie numiţi arbitri. La cum mutilează ei partida nu e nicio teamă că mai rămâne şi altceva în memorie decât comedia lor.

Priviţi, de pildă, tocmai azi am avut un meci jucat cu o cupă pe margine. A cam plouat, a cam bătut vântul, n-am înţeles de ce nu ne-au lăsat la hotel de vreme ce, până în ultima clipă nici măcar nu ştiam cu cine jucăm. Au apărut slovacii, am jucat şi am tras la sorţi, la penalty-uri „cine îşi doreşte mai mult victoria”, apoi, în final am priceput şi care era rolul cupei aceleia: era pe post de lighean, să adune apa de pe scocul tribunei! Cadu, obişnuit să ridice glorios cupe deasupra capului a înţeles asta ultimul, prea târziu. Ce haz, ce-a mai intrat la apă!

Sigur aţi văzut că n-a fost ăsta singurul moment comic al meciului; arbitrul a fost veritabil bucătar, a făcut o minunăţie de musaca din meciul nostru. Ne gândeam la un moment dat că, dacă prindem vreunul de ăsta la Vaslui, explodează Porumboiu ca pop-corn-ul!  Probabil săracu’ om cu fluierul era vreun poliţist de la circulaţie, aşa fluiera, tot pe dos, când pentru noi, când împotriva noastră. Probabil dădea priorităţi, nu avea ceva fotbalistic în minte. Iar când comentai, te amenda imediat cu un proces-verbal galben! Păi, poţi să te superi pe el ?! Bine însă că nu ne-a ajutat doar pe noi că atunci sigur mâine aţi fi citit în ziarele de acasă doar articole tendenţioase la adresa CFR-ului, sigur ar fi cerut presa arbitri străini la următoarele amicale şi ar fi investigat toate legăturile mafiote ale grupului ardelean din fotbal cu sfera de interese de la Istanbul. Aşa e bine, sigur va fi linişte, doar au fost giumbuşlucuri ale arbitrilor alternativ: două de-o parte şi două de cealaltă. Păcat însă că la una dintre ele a fost implicată şi glezna lui Nicoară. Show-show dar de ce să sufere cineva?! Şi, mai cu seamă că el ne-a şi zis azi: „Băieţi, staţi liniştiţi, fac eu cinste! Voi prefăceţi-vă că jucaţi, că vă acopăr eu!” Unii au luat în serios asta, alţii mai puţin. De pildă, De Zerbi a fost ca pastele italiene, Celestino a fost celest, aerian în felul în care se juca, aşa, cu balonul, Sare se gândea probabil cu nostalgie la echipa a II-a a CFR-ului, iar Piccolo şi mai ales Cadu ar fi jucat cu mai mare drag un volei în apă, atât de greu se apropiau unul de altul.  Doar Peralta ce se mai căznea să ne aducă mingea şi să fugă apoi din nou după ea, s-o aducă iar şi iar, ca după un frisbee disc şi, mai târziu, Kapetanos, venit direct de pe şezlong, a încercat ici-colo câte ceva, dar s-a plictisit şi el repede. Vreţi să vedeţi acum fotbal? Păi sunt destule campionate în desfăşurare! Vreţi joc de pase? Uitaţi-vă la Europeanul de fotbal în sală!

Ne pare rău, dragii noştri prieteni de acasă, dacă aţi aşteptat altceva decât un meci de vacanţă. Nu aveam chef, nu aveam poftă,  nu de asta ne aflăm aici! Nu ne-am adus în bagaje picioarele de fotbalişti cu noi aici, decât vreo câţiva, probabil ăia care vor să plece mai repede şi definitiv de la Cluj. Ceilalţi nu ne gândim decât la vacanţa personală din şi apoi cea oficială din Austria şi, tot aşa, mergând pe firul trecerii sezoanelor, cum la anul vom reveni, din nou, la prietenii turci.

De fapt, ca să admitem deschis, nici nu ştim exact de ce am venit, nu suntem aici ca să schimbăm nimic din ceea ce făceam în toamnă; … probabil că, dacă toţi ceilalţi de prin România merg în Antalya, s-o fi considerat necesar să fim şi noi prezenţi…. în vacanţă, bineînţeles. Recunoaştem, ne e bine, nu ne e dor de Cluj, se vede clar că nu ne dorim şi nici nu suntem pregătiţi să reînceapă campionatul.

Şi, la final, nu uitaţi:

Vă iubim, chiar dacă vă demonstrăm altceva!”

Semnat: Echipa CFR Cluj

Autor: Albusibiu