De pe Dâmbovița adunate… (I)

Amintiri din tribună…

(Azi, bucureşteanul Călin POPA, viitorul nostru coleg (?) de pe TribunaCFR) 🙂

Am zăbovit, preț de câteva zile, înainte să mă aștern cum se cuvine pe scris, până m-am hotărât să încep cu… începutul. Poate prea mult, cu toate că îi promisesem lui Alex, la scurtă vreme după deschiderea site-ului, că materialele mele nu vor suferi întârzieri prea mari în drumul lor către Tribună. Din noianul de idei care m-a stăpânit în momentul alegerii titlului, am desprins-o, pentru început, pe aceea care cred că trebuie să răspundă întrebării, cât se poate de firească, de altfel, pe care unii dintre voi mi-ați adresat-o, de îndată ce mi-am făcut cunoscute comentariile în cadrul Grupului Ceferiștilor Adevărați de pe Facebook. „Unde ai umblat până acum, Căline?”, era întrebarea lui Liviu Supuran, urmată apoi și de altele… Ei bine, cred că de aici ar trebui să încep, rememorând anumite crâmpeie chiar din locurile pe unde „am umblat” ca suporter ceferist, mai ales că, în unele dintre ele, poate ședeam alături, la doar câțiva metri distanță, dar nu ne cunoșteam…

Cel mai năstrușnic episod, dar la care țin cel mai mult, a fost cel de la Piatra Neamț, din sâmbăta dinaintea Rusaliilor anului de grație 2010, când…

Vedeam Ceahlăul la apus…

… departe-n Liga a doua dus, iar pe CFR, din nou campioană! Parafrazând două din versurile frumoaselor poezii ale lui Coșbuc, vreau să vă spun că ultima etapă a campionatului 2009-2010 m-a găsit cu un grup de 40 de copii pe stadionul din orașul de la poalele Pietricicăi, urmărind, la fața locului, meciul dintre Ceahlăul si CFR. Cum am ajuns acolo, poate vă întrebați, tocmai de la București, în condițiile în care meciul nu mai prezenta nici un fel de miză, CFR-ul fiind deja campioană, cu o etapă înainte, iar nemțenii, retrogradați, pare-mi-se, cu vreo două-trei etape înainte de final. Am organizat o excursie, de trei zile, în Moldova, cu copiii a două clase de a șaptea, de la o școală din cartierul bucureștean Ghencea… „Peste poate!”, le-ar veni unora să exclame (doar suntem în anul Caragiale J ). Da, ați citit bine: din Ghencea, strada Vlădeasa…

Așadar, o excursie cuprinzând numeroase obiective turistice pe care copiii aveau să le viziteze, dar care includea, la loc de cinste, și vizionarea, cu acordul părinților, a meciului de fotbal dintre Ceahlăul și CFR! Le-am explicat acestora din urmă că, între multe altele, vreau să duc copiii și la stadion și au fost întrutotul de acord. Programat inițial la ora la care urmau să aibă loc toate meciurile ultimei etape, parcă 17,00 sau 18,00, fapt care ne permitea să plecăm din Capitală sâmbătă dimineața și să vizităm tot ceea ce ne propusesem în drumul nostru spre Piatra-Neamț, meciul CFR-ului avea să se joace însă de la ora 14,30! Despre modificarea orei de disputare, aveam să aflu cu doar o zi înainte să plecăm la drum astfel că, în dimineața zilei, am pornit în trombă spre orașul moldav, uitând de multe dintre opririle pe care aveam de gând să le facem, excepția numindu-se Mausoleul de la Mărășești. În rest, dăduserăm „delete” la tot ce mai era de văzut pe traseu… Copiii erau și ei dornici să vadă meciul.

Prin urmare, pe la ora 14,00, cu o jumătate de oră înainte de startul partidei, iată-ne ajunși în fața cochetului stadion din Piatra-Neamț unde, parcă era un făcut, ne-a întâmpinat o ploaie torențială. „N-are nimic, răspundeau, amuzându-se, copiii, noi tot intrăm cu dumneavoastră pe stadion”. Am mai stat vreun sfert de oră în autocar, m-am sfătuit și cu soția etc etc, stabilind, în final, ca pe copii să-i ducă la unitatea hotelieră unde urma să fim cazați, iar eu să intru singur la meci, dacă ploaia nu se oprește. Nu-mi puteam uita, totuși, responsabilitățile de cadru didactic… Norocul ne-a surâs până la urmă, ploaia oprindu-se cam la vreo cinci minute de la începerea meciului, astfel că, după alte cinci minute, eram și noi spectatori în tribuna a doua a stadionului (intrarea era gratuită). Fiind cu un grup de copii, le-am cerut oamenilor de ordine de la stadion să ne lase să ocupăm un mic sector al tribunei a doua, la distanță de câteva zeci de metri de publicul nemțean. Inițial, n-au înțeles prea multe, însă după aceea, au priceput ei cu vârf și-ndesat cum stau lucrurile J. Cum era și normal, copiii au început să încurajeze CFR-ul (de asta ne-am dus până la urmă, să-i aplaudăm pe campioni, nu?), fapt care i-a luat prin surprindere pe triștii suporteri ai Ceahlăului, pe oamenii de ordine, dar și pe cei aproximativ 15 suporteri sosiți de la Cluj-Napoca, cu un microbuz. Poate dintre voi, cei care lecturați materialul, își mai amintește cineva de grupul de copii care încurajau CFR-ul, la Piatra-Neamț, și grație cărora, am creat, până la urmă, o coregrafie sonoră perfectă J. Suporterii veniți de la Cluj scandau: „CFR!”, iar copiii răspundeau „Victorie!”. Și a fost victorie până la urmă, și în acel meci (4-2), și în Liga I, încununându-ne pentru a doua oară, cu titlul de campioană.

Mai adaug și faptul că la terminarea meciului, agenții de pază ne-au cerut și nouă, asemenea grupului de suporteri de la Cluj, să nu părăsim stadionul până după un sfert de oră, de la terminarea meciului. Un sfert de oră numai bun pentru ca suporterii clujeni să-i invite pe copii la gardul care ne despărțea și să le doneze toate fularele, eșarfele, șepcile, steagurile (parcă trei la număr) din dotare, cu care mai apoi am umplut autocarul, iar ulterior, unitatea de cazare. Și Doamne, CeFeRiciți eram!

Autor: Călin Popa