Pierdem împreună. Și câștigăm împreună, după pauză…


Jorge Costa pare înțepenit într-un sistem de joc… flexibil: 1-4-3-3 (1-4-5-1, 1-4-1-2-3, 1-4-2-3-1). Cel mai bun lot al campionatului nu oferă și ”primul 11” cu cel mai spectaculos joc din Liga 1. Rezultatele (obținute în mare parte prin inspirația de moment și valoarea unor jucători-cheie, care pot face diferența – cum le zice c24) sunt cele care l-au ținut pe portughez în Gruia. Cu tot jocul nespectaculos, CFR putea fi chiar campioana zăpezii, dacă Nuno Diogo nu asista anchilozat la golul câinesc al lui Marius Niculae.
Jorge Costa nu pare foarte inspirat la schimbări – precum era Mandorlini – și lasă impresia că le face cu forcepsul, cam târziu. Unii, care au pretenția că pot să-și bage nasul sub oala pregătirii tehnico-tactice din Gruia, afirmă că nu prea dă doi bani pe studierea viitorului adversar și că nu coordonează prea implicat ședințele de pregătire. Dar, bârfa nu e niciodată ceva sigur…
Unii suporteri așteptau ca Mister JC să încerce sau chiar să aplice alt sistem de joc în perioada de pregătire din Antalya, convinși fiind că toți adversarii – indiferent cât de subțiri ar fi – ne-au ghicit jocul și știu cum să ne anihileze sau că 1-4-3-3 nu e cel mai potrivit la oferta calitativă a lotului ceferist.
Pentru cei care mi-au citit ”operele”, nu e un secret că eu nu arunc vina (exclusiv) pe antrenorul CFR-ului și țin pe palme jucătorii. Dimpotrivă! Eu cred că jocul se tranșează de către cei care dau în minge, pasează, deposedează, trag la poartă sau pe lângă. Odată introduși pe teren, ei dictează, nu Costa! Dacă se mai poate repara sau îmbunătăți ceva, numai între minutul 45 și minutul 46 se poate face. Și, ca să nu ziceți că fac afirmații neacoperite, m-am gândit să vă pun la dispoziție părerile unui manager foarte cunoscut, care ating această problemă, chiar dacă nu fac referire directă la CFR sau Jorge Costa.

Cât de mult puteți să controlați tactica de joc?

Sven-Göran Eriksson: Noi ne pregătim după evaluarea oponenților. În funcție de aceștia, hotărâm dacă jucăm 4-4-2 sau 4-5-1, sisteme cu care jucătorii sunt familiarizați și pe care le exersăm tot timpul.

Dar este posibil să schimbați tactica pe parcursul jocului propriu-zis?

Sven-Göran Eriksson: Nu-i deloc ușor, din cauză că e dificil să transmiți instrucțiunile tuturor jucătorilor. Sau, instrucțiunile pot fi interpretate greșit, din cauza slăbiciunii lanțului de comunicare. Unii jucătorii sunt absolut ”surzi”, nereceptivi, când vine vorba de primit indicații în timpul jocului. Sunt atât de preocupați de joc, încât pur și simplu nu ascultă nimic din ce li se transmite. Până la urmă, poți ajunge în situația ca doar o jumătate dintre jucători să recepționeze corect ce schimbări tactice li se cer. Bineînțeles, e mult mai ușor să faci modificările pe durata pauzei. Aș vrea foarte mult să am la dispoziție câte un time-out în fiecare repriză, să pot discuta cu jucătorii ca un grup.

Uneori, se pare că unii jucători au puterea să-și modifice comportamentul din teren și să întoarcă soarta unei partide. Aveți astfel de experiențe?

Sven-Göran Eriksson: Dacă ar fi să dau un exemplu, cel mai bun ar fi Roberto Mancini, care a jucat atât la Sampdoria, cât și la Lazio. El avea capacitatea să adopte și să imprime tactici mai potrivite, care să ducă la schimbarea feței jocului și a derulării partidei. Rolul tău, ca antrenor, e mult simplificat când dispui de fotbaliști atât de dotați din punct de vedere tactic. Și nu e nimic care să-ți afecteze orgoliul, doar Mancini era un geniu fotbalistic.”

Am să mai revin la ”învățăturile” celor care au făcut istorie în fotbalul mare, că doar fotbalul n-a fost inventat nici pe malul Dâmboviței, nici în telefonul mobil din Pipera. Până atunci, mă gândesc ce fotbaliști de la CFR pot schimba soarta unui joc – chiar și numai după pauză – și, în afară de Sougou (execuție și assist) și De Zerbi (creație), nu găsesc niciun nume care să se apropie cât de cât de cel al lui Roberto Mancini.

0 comments

  1. Hmmm…Indiferent de cate analize se vor face si cat de mult se va dezbate aceasta tema care presupune ca D-nul Costa ar fi inchistat doar si numai intr-un anume sistem de joc eu,scuzata-mi fie indrazneala sunt de alta parere. In primul rand eu cel putin personal nu imi aduc aminte ca vre-un antrenor care sa perindat pe la CFR sa fi avut vreodata aceasta abilitate de a schimba un sistem in timpul jocului si daca echipa asta a jucat odata spectaculos eu cred si sustin ca asta sa datorat in primul rand jucatorilor aflati in teren si influenta cea mai mare au avut-o mijlocasii la indeplinirea acestui deziderat . Culio,Trica,Manuel Jose,Peralta sunt intradevar jucatori care au facut diferenta intr-un meci,dar la ora actuala din pacate CFR-ul nu dispune de asa ceva…findca desi asteptam acest lucru de la De Zerbi/Peralta iar sperantele au fost indreptatite acest cuplu nu a confirmat si e foarte putin probabil sa o mai faca .
    Cat despre ce ar fi de facut🙂 Simplu (parerea mea) aducerea cel putin a unui jucator „creier” si-atunci cu certitudine jocul echipei ar arata cu totul altfel

    Apreciază

  2. Mandorlini sustinea tot timpul ca vrea si trebuie jucat 4-3-3. Noi, suporterii, o tot comentam ca nu ni se potriveste acest sistem. Pana la urma, 4-3-3-ul s-a dovedit a fi in practica 4-5-1 cu un joc ultratacticizat. Rezultatul: CFR campioana 2009-2010.
    Costa a vrut si vrea 4-3-3. N-are rost sa comentam. Va ramane 4-3-3 cu un joc netacticizat. Nefiind incorsetati tactic, jucatorii-cheie au deplina libertate in joc sa fie inspirati pe moment :)Rezultatul: CFR campioana 2011-2012.
    Mancini al nostru? Perioada de transferari nu s-a inchetat. Eu mai sper sa vina.

    Apreciază

    • E foarte interesant cum joacă Manchester City sub bagheta lui Manicini. În meciul contra lui Arsenal, Pantelimon a primit cel puțin 10 pase ”acasă”. Au un joc enervant de țaca-paca. Pur și simplu se vede că le interzice să dea pase riscante până ajung în apropierea careului advers. Decât să dea o pasă greșită, mai bine trimit mingea înapoi și reiau atacul până e găsit un coechipier bine plasat, care poate primi mingea. Nu știu cine mai are stilul ăsta de joc! Nu e țesătură de pase artistice, ca la Barcelona, doar țesătură de pase exacte, prudente.
      E drept că în ultima perioadă adversarii l-au citit pe Mancini mai ceva ca românașii pe Costa, că City a cam avut eșecuri.

      Apreciază

      • Mandorlini tactic stia ce sa faca cu un 4-3-3. Pentru el era un sistem elastic pliat pe necesitatile jocului. Nici el nu avea jucatorii potriviti pentru 4-3-3. In schimb stia sa adapteze pe parcursul jocului vedeam si 4-1-2-3, si 4-2-1-3, iar cand era groasa 3-4-3 si chiar 3-3-4 ori pe anumite momente ale jocului prafuitul 2-3-5. Eu cred ca ar fi fost un mare folos pentru club sa-l fi pastrat pe Mandorlini-cel mai complet antrenor pe care l-a avut CFR.
        Credeti ca Dias de care se tot zvoneste poate fi mancini al nostru? Eu, din putinul vazut, nu.

        Apreciază

  3. Hai sa facem un exercitiu de imaginatie si sa ne gandim ca la CFR Cluj ar venii jucatori ca : Xavi,Iniesta si Messi…in ce sistem de joc i-am putea incadra?
    Caci bietul „Number One” (si ala’i antrenor bre!) se tot chinuie de o vreme sa ii descifreze si tot nu reuseste…

    Apreciază

    • De fapt nu e o greșeală de scriere! Am încercat – poate printr-o formulă de stil prea complicată, scuze! – să arăt că mie Costa nu mi se pare chiar atât de inflexibil, conservator. De aici diferitele formule de joc pe care le-am înșirat, din care bineînțeles că cea menționată de tine nu are legătură cu 4-3-3.🙂
      Dar, dacă tot am ajuns aici, eu cred că această formulă s-ar preta la CFR, dacă s-ar dori un joc ofensiv, cu presiune permanentă pe adversar și cu pressing avansat! Văd un Gabi Mureșan (mijlocaș defensiv) care cred că s-ar descurca și singur în fața apărării, un Peralta (mijlocaș ofensiv) degrevat măcar cu 50% de sarcinile defensive (”naveta” defensivă-ofensivă l-a epuizat în tur) și un ”Renan” (tot mijlocaș ofensiv; nu știu încă pe cine aș alege, poate De Zerbi, Vranjes).

      Apreciază

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s