Încă o înfrângere nemaivăzută… [CFR Cluj – Chernomorets Odessa 0-3]

Iată-ne după primul calup de amicale, practic prima jumătate a pregătirilor din pauza competiţională. Am evitat să mă pronunţ după prima înfrângere cu TSV 1860 München, am amânat chiar şi după cea de-a doua partidă dezamăgitoare, cu Austria Viena, pentru a nu mă pripi cumva în analiză. Vroiam să mai dau o şansă în a treia partidă de a mi se schimba cumva senzaţia de „tunete şi fulgere” la halul de joc al CFR-ului, apoi să tragem linie şi să adunăm (dacă e ceva de adunat). Iată însă că, dintr-o foarte posibilă greşeală de planificare, ne-am trezit cu ultimul amical suprapus peste un meci englezesc la care până şi ultimul asiatic e tentat să se uite. Ne-am pomenit că „vedem” meciul doar în forma de „minutul şi scorul”. Despre situaţia asta nu se pot face prea multe reclamaţii, dacă ne gândim că până acum câţiva ani nici nu visam să vedem vreun amical (tocmai din Turcia!). Dar, ţinând cont că Digi-ul avea deja carul de reportaje acolo, poate ar fi fost suficient de frumos din partea lor să filmeze totuşi şi să-l difuzeze înregistrat. Se pare că acest efort ar fi fost prea mare pentru ei. Mai bine şi-au luat o zi liberă cei din echipa Digi!

În consecinţă, mă văd acum pus în situaţia de a face socoteala după acest prim final cu ceea ce avem: două meciuri văzute şi unul „N.V.”, dar care prin scor şi prin cateva aspecte importante le confirmă pe celelalte două.

Să pornim cu ultimul: hotărât lucru, echipele ucrainiene sunt o problemă pentru CFR. Acum un an şi 5 zile jucam un amical cu Metalurg Doneţk pe care-l pierdeam clar (văzut, televizat), scor 2-4. Ieri, cu o echipă cam de acelaşi nivel, Odessa, scorul a fost 0-3. Nu am văzut, nu putem comenta prea mult, dar atrag atenţia asupra unui amănunt important: dacă în primele amicale echipele noastre de start au fost combinări de 25 luaţi câte 11, ieri, formaţia din primul minut este foarte probabil să fie exact cea din prima etapă, cu Tg. Mureş, o formulă clar a titularilor. Cu aceştia pe teren am luat, într-o singură repriză, 3 goluri! Vedeţi ceva mai grăitor şi totodată mai alarmant de atât? Nu vorbim de jucători proaspăt aduşi în lot, sunt aceiaşi care au jucat întregul tur şi de la care aveam pretenţia ca şi dacă-i trezeam la ora 6 dimineaţa, să poată face faţă oricărei echipe cam de nivelul nostru. Aşadar, 0-3 într-o singură repriză?!

Mă număr printre deloc puţinii nemulţumiţi la finalul meciurilor din toamnă de ceea ce a arătat CFR-ul. Spuneam mai acum o lună „în cele 2 luni de pregătire de iarnă este imperativă o dezvoltare tactică. Din punctul meu de vedere asta ar fi acum prioritatea 0.” S-a schimbat ceva? S-a încercat măcar altceva? Să faci mereu acelaşi lucru şi să te aştepţi la alt rezultat – iată definiţia prostiei! Să ne gândim la primele 2 partide: aţi văzut probleme majore la vreun jucător (în afara lui Nuno Diogo, din nou complet aerian în partida cu Austria Viena)? Nu, nu putem identifica prea multe piese defecte. Şi atunci, ce nu merge? Mecanismul! Nu există, nu este bine implementat? Nici vorbă! Automatismele funcţionează perfect, posesia prelungită în propriul teren, pasa în lateral şi jocul pe flancuri este deja în ADN-ul CFR-ului 2012. Doar că punctul esenţial este: vorbim despre un sistem total nepotrivit şi, cel mai grav, care nu poate fi schimbat din mers pe parcursul meciurilor. Indiferent cine în locul cui intră nu se produce vreo modificare majoră.

Să punem greutăţile analizei pe ambele talere ale balanţei acestei analize. În apărarea CFR-ului: e de-abia început şi am jucat contra unor echipe puternice. Contra CFR-ului: este totuşi „un început de continuare”, echipele puternice sunt cam de nivelul adversarilor noştri din campionat şi, cel mai grav, sunt echipe care nu ne-au studiat în prealabil, care şi-au făcut doar temele lor şi nu şi cele contra CFR-ului – dacă ne-ar fi înfruntat şi tactic atunci rezultatele erau, foarte probabil, mai rele pentru noi. Încotro se va înclina oare balanţa?

Primele 2 partide au arătat cât se putea de clar cât de limitaţi suntem în exprimare, cât de stearpă ne e gândirea ofensivă. Probabil că ne sprijinim în declaraţii de cifrele care ne dau drept echipa cu cele mai multe goluri înscrise în România, probabil că ne permitem încă infatuări de genul „suntem prea buni, nu avem nevoie de transferuri”… dar astea iată că nu aduc nimic pe teren. De la 30 metri de poarta adversă ne izbim ca de un zid, ridicăm capul şi ne dăm seama că singura soluţie adaptată la tactică este pasa în lateral şi fuga pe flanc, pentru ca, exact ca într-un joc prostesc, ajunşi în colţ să ne gândim cum să aducem mingea înapoi în centru. În 2 meciuri nu am văzut decât şuturi şi o singură intrare în un-doi a lui Bastos cu Rui Pedro. Care-i problema? Mijlocaşii. A rămas De Zerbi, a rămas Peralta, a mai fost adus şi francezul Godemeche, am scăpat de Kivuvu, cel care nu putea pasa, a fost iertat şi Sare şi… nimic. Mijlocaşul acela ofensiv menţionat şi de Paszkany lipseşte total… Aşa s-ar spune… De fapt, e înşelătoare această viziune. Problema nu este în calitate, ci în cantitate. Mereu stăm pe teren cu 3 mijlocaşi dintre care unul este de regulă defensiv, unul se vrea box to box şi unul (chiar este!) ofensiv. Ce nu merge? Priviţi-i cu atenţie: box to box-ul este tot timpul mai aproape de mijlocaşul defensiv decât de cel din faţa lui. Asta din cauză că acoperirea terenului este aiuristică! Sare, Mureşan, Renan (mă întorc la el imediat), Celestino – toţi adoptă tactica siguranţei, dau mai degrabă pase în lateral decât să se avânte în faţă, de teamă de a nu pierde mingea şi de a nu rămâne descoperiţi. De câte ori au fost în teren, în acelaşi timp, De Zerbi şi Peralta, singurii care au şi calitatea dar şi siguranţa pe sine de a se avânta acolo? E de mirare aşadar de ce nu putem face superiorităţi în atac, pe nicio zonă a terenului? Cum oare? Cu un mijlocaş central şi un singur vârf (strâns marcat) nu se poate intra pe centru – intrare ce ar fi decisivă, pe poartă. Mai în lateral, cu mijlocaşul central, cu extrema şi poate cu vreun fundaş de bandă iarăşi este foarte greu să se intre în careu şi apoi să se atace poarta – pentru că tactica aceasta presupune doi paşi până la faza de poartă. Ideea obligatorie este fie să avem un al doilea vârf retras (asta înseamnă însă alta tactică decât 4-3-3), care să vină mai aproape de mijlocaş (dar în acelaşi timp să sprijine şi vârful împins), fie mijlocaşul cu sarcină de acoperire a întregului teren să fie mereu forţat să joace mult mai în faţă. Priviţi doar numărul de pase cu depăşire a adversarului dintre Peralta şi, să zicem, Renan. Puţine spre deloc! Acolo e toată problema noastră; ţine de ideea de joc, poate prea puţin risc, fiindcă 4-3-3-ul ar trebui să însemne mult mai multă îndrăzneală dar şi de jucătorii pe care-i avem (mai corect, nu-i avem) la dispoziţie. Chiar este atât de simplu! Nu stăm rău în apărare, reuşim chiar si pressing (nu la nivelul unor pretenţii de campioană, dar nici ca mai acu’ un an, apoi, în faze de unul la unul ceferiştii se descurcă… lipseşte doar liantul între ei, între compartimente. Nu ştiu dacă este de blamat Kapetanos (de pildă) fiindcă nu apucă să joace decât 2-3 mingi/repriză, câtă vreme fundaşii adverşi centrali nu au altceva de făcut decât să-l marcheze doar pe el. Chiar e nevoie de o proptea pentru forţa atacanţilor de pătrundere şi, evident, n-o avem. Ar putea fi De Zerbi, dar cu el pe teren, tot efortul de pressing, de recuperare sus se duce de râpă. Ar putea fi Peralta, dar anii, lipsa şutului şi a forţei nu-i dau şanse. Ar putea fi asemenea jucători, dar în campionatul nostru, în afară de Wesley nu identific niciunul. Există însă suficienţi de import. E clar însă că va trebui adus cineva, iar pentru asta poate că avem nevoie de bani, mulţi bani.

Aici discuţia ajunge la probabila (deşi încă neanunţata) plecare a lui Renan. Doar în ideea în care banii încasaţi pe el se vor reinvesti într-un transfer, cred că decizia de a ne despărţi de omul cu cele mai multe minute jucate la CFR în acest campionat este bună. În primul rând fiindcă, aşa cum am spus mai sus, jucători de profilul său avem destui în lot. Chiar dacă nu vor putea juca pe tot terenul, precum Renan, vom găsi metode să suplinim, eventual jucând cu un închizător clasic (iar Mureşan se poate descurca suficient acolo). Apoi, fiindcă înseamnă o notă bună pentru managementul actual: profit! Jucător luat gratis (cu primă consistentă de instalare, desigur) şi vândut pe bani adevăraţi. Se avansează diverse sume, cel mai des aceea de 1 milion la împrumut şi încă 3,2 în cazul în care Sampdoria promovează (lucru destul de greu de realizat dat fiind plasarea lor în Serie B, locul 11, mai aproape ca puncte de retrogradare decât de promovare. Chiar şi acest milion (şi apoi păstrarea jucătorului) înseamnă un profit imediat, real, înseamnă bani care se pot reinvesti cu succes pentru a ne aduce soluţiile căutate. Să ţinem cont că anul acesta nu avem „fonduri europene” şi, mai ales, să credem că dacă s-au putut aduce asemenea jucători în vară, se vor găsi şi acum soluţii cu adevărat bune. Sigur există ţinte. După transferurile de la începutul sezonului chiar am încredere în scouting-ul CFR-ului, fiindcă, să ne gândim, Renan nu s-a născut/format la CFR, a fost excelent ochit în Portugalia (se zvonea că şi Steaua umbla după el de ceva vreme) ba, mai mult, i s-au identificat foarte bine posibilităţile, ţinând cont că la CFR a fost de fapt folosit pe un post de mijlocaş, destul de departe de prima sa specialitate – fundaş stânga! Iar dacă ar fi ca întreg transferul să se realizeze, să ne gândim cam ce „cumpăraturi” s-ar putea face cu aproximativ 4,2 milioane euro? Din banii ăia ar ajunge pentru vreo 3 runde de transferuri ca în vară, nu? Pe lângă asta, cred că cei din conducerea clubului au învăţat şi din zvonitele transferuri precedente ratate din cauza lăcomiei, fie că a fost vorba de Culio (afacerea Rubin Kazan), Bud (Gent) sau Dubarbier. Ăsta ne e nivelul, „Intermedieri Jucători”, iar dacă chiar şi prin ăsta câştigăm campionatul, atunci nu putem decât să îngăduim asemenea vânzări. De fapt, ca şi comparaţie, ia să facă şi alte cluburi româneşti asemenea afaceri!

Ne vom destabiliza echipa prin această plecare? Sincer, place cuiva echipa stabilă de acum? Adică, un lucru deja catastrofal poate fi stricat şi mai tare? Mă îndoiesc! Mai avem o lună, aceste 3 meciuri ar trebui să fie ultima alarmă de trezire, trebuie încercate rapid soluţii, fiindcă nu e nevoie decât de 1-2 jucători. Poftim! Nu mai zic nimic nici de fundaşul dreapta sau de atacantul stânga pentru care tot mârâiam în toamnă, doar să avem omul de la mijloc. De fapt, o singură mică sesizare individuală, în privinţa unei  poziţii: în meciul cu Austria Viena acolo a apărut Rui Pedro şi, zău dacă n-ar fi de urmărit în continuare evoluţia sa pe acel post!

La final, într-o notă mai îngăduitoare, poate că putem vorbi şi de faptul că amicalele astea unde mai mereu CFR-ul era în topul clasamentelor plictisite ale ziarelor de sport nu au nicio importanţă în campionat. Acum contează mai mult „cum” şi nu „cât” se vede pe tabelă. Contează de pildă că s-a ratat mult prea mult în meciul cu nemţii, că am jucat ca legaţi la ochi în cel cu austriecii şi că echipa de titulari a fost zdrobită ieri, dar, înainte de toate, contează că nu se vede nimic nou, nicio încercare de schimbare.

Ultimul amănunt este cel despre nivelul fotbalului românesc şi perspectivele noastre europene. Când CFR-ul pierde în faţa unei echipe de divizie secundă germană şi, mai ales, când cel mai tare jucător de la noi este luat de către o formaţie din Serie B (cu o sumă exorbitantă din punctul nostru de vedere) cred ca ar trebui să ne alarmăm pentru faptul ca suntem cam sub diviziile inferioare ale unor campionate cu care am vrea, cică, să dăm piept în Europa. Tot fotbalul românesc este în cădere, iar acest lucru cred că ne trage şi pe noi în jos, ca nişte nisipuri mişcătoare. Iar dacă nici în acest mediu nu reuşim să câştigăm campionatul atunci nu mai avem dreptul la pretenţii…

Autor: Albusibiu